Somaţie de plată. Sentința nr. 577/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 577/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 20001/211/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 577/2014
Ședința publică de la 23.01.2014
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea R. SRL în contradictoriu cu debitoarea N. M. FOODS SRL, având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că la data de 23.01.2014, prin serviciul registratură, s-a formulat de către creditoare o precizare(f. 44-45), prin care a învederat instanței că factura pe care-și întemeiază pretențiile s-a întocmit ca urmare a comenzii debitoarei, ce a fost semnată de către aceasta din urmă, însă instanța constată că deși s-a solicitat depunerea contractului WTG 255/03.10.2012, totuși, acesta nu a fost anexat la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.pr.civ., încuviințează pentru creditoareproba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.1 C.pr.civ., declară închisă faza cercetării procesului.
Instanța, în temeiul art. 394 alin.1 C.pr.civ., declară închisă etapa dezbaterilor, rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 23.08.2013 sub nr._, creditoarea ., cu sediul în Sânnicoară, ., ., înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în P., .. 20, hala nr. 4, ferma 6, camerele 7 - 10, jud. Ilfov, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI_, sǎ dispunǎ obligarea acesteia din urmǎ la plata sumei de_,97 lei, din care 9686,98 lei reprezintǎ contravaloarea produselor neachitate, iar 3094,99 lei penalitǎțile de întârziere calculate pânǎ la data de 22.08.2013, precum și a cheltuielilor de judecatǎ ocazionate de soluționarea cauzei.
În motivarea cererii formulate, creditoarea a indicat, în esențǎ, cǎ în baza contractului de vânzare cumpǎrare WTG 269 din data de 12.02.2012, s-au livrat debitoarei produse în valoare totalǎ de 9686,98 lei, plata mǎrfurilor urmând a fi efectuatǎ în termen de 45 de zile calendaristice de la momentul emiterii facturilor. Cu toate acestea, s-a învederat cǎ debitoarea nu a înțeles sǎ își execute obligația, deși a fost somatǎ în acest sens, arǎtându-se, totodatǎ, cǎ au fost calculate și penalitǎțile de întârziere corespunzǎtoare, în cuantum de 3094,99 lei, conform prevederilor contractuale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm. din C. proc. civ.
În susținerea pretențiilor sale, creditoarea a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 4 - 15 și 39 - 40 ).
Cererea formulatǎ a fost legal timbratǎ, fiind anexatǎ chitanța ce atestǎ plata taxei judiciare de timbru în sumǎ de 200 lei ( f. 3 și 21 - 31 ).
Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a exprimat, într-o altă modalitate, poziția procesualǎ în raport de cererea formulatǎ.
În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisurile anexate cererii pentru emiterea ordonanței de platǎ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din cuprinsul comenzii efectuate de cǎtre pârâta debitoare în formǎ electronicǎ ( f. 39 ) și din confirmarea de comandǎ nr. CC_ din data de 04.12.2012 ( f. 40 ), între pǎrțile litigiului de fațǎ au intervenit raporturi contractuale în formǎ simplificatǎ, materializate prin livrarea de cǎtre reclamanta creditoare, în favoarea pârâtei debitoare, a unor produse specifice, respectiv un anumit numǎr de cutii Barney, comanda realizatǎ primind numǎrul de lansare L_ ( f. 40 ), ulterior trecându-se de cǎtre creditoare la onorarea acesteia, prin furnizarea bunurilor solicitate.
Astfel, la data de 07.12.2012, a fost emisǎ factura nr. F_ ( f. 13 ), ce consemneazǎ îndeplinirea de cǎtre reclamanta creditoare a obligației de livrare a bunurilor la care se fǎcea referire în comanda debitoarei, fiind în discuție_ bucǎți cutii Barney, atât numǎrul articolului, respectiv_, cât și numǎrul de lansare, anume L_ ( f. 13 ), fiind identice cu cele indicate inițial, în confirmarea comenzii efectuate de cǎtre pârâta debitoare ( f. 40 ), prețul total al bunurilor în discuție fiind de 9686,98 lei ( f. 13 ). În ce privește transmiterea efectivǎ a mǎrfurilor, aceasta a fost realizatǎ la data de 07.12.2012, dupǎ cum se poate observa din nota de transport A_ ( f. 14 ), produsele fiind recepționate de cǎtre beneficiar, atât factura F_ din data de 07.12.2012 ( f. 13 ), cât și nota de transport anterior menționatǎ fiind însușite de cǎtre pârâta debitoare prin semnǎturǎ ( f. 13 - 14 ). Relativ la condițiile de platǎ a prețului, în factura emisǎ de cǎtre reclamanta creditoare s-a fǎcut precizarea cǎ obligația în discuție urma sǎ fi executatǎ într-un termen de 45 de zile ( f. 13 ).
Potrivit art. 1013 alin. (1) din C. proc. civ., dispozițiile ce reglementează procedura specială a ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, prin alin. (2) din cadrul aceluiași articol legiuitorul stabilind creanțele care nu sunt incluse în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 1013 și urm. din C. proc. civ., respectiv cele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență. Așadar, față de prevederile anterior redate, se poate lesne observa că trei sunt condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca procedura specială să își găsească aplicare: să existe o creanță constând într-o obligație de plată a unei sume de bani, creanța pretinsă să prezinte caracter cert, lichid și exigibil și, în fine, creanța să rezulte dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, care este însușit de părți prin semnătură ori printr-un alt mod admis de lege.
În ce privește cauza de față, instanța constată că prima dintre cerințele mai sus enunțate este întrunită, câtă vreme nu poate fi negată împrejurarea că societatea creditoare deține o creanță constând în obligația de plată a unei sume de bani, obligație la care este ținută debitoarea. Astfel, s-a evidențiat mai sus că între părțile litigiului s-au derulat relații contractuale în formǎ simplificatǎ, în temeiul cărora s-au livrat anumite bunuri debitoarei, astfel cum acestea au fost individualizate prin factura F_ din data de 07.12.2012 ( f. 13 ), or trebuie observat că obligația principalǎ a debitoarei, ce a fost asumatǎ prin acceptarea facturii, se referǎ la plata la termenul stabilit a contravalorii mărfurilor predate. În consecință, ținând seama de faptul cǎ între pǎrțile litigiului de fațǎ s-a perfectat un contract de vânzare, iar cumpărătorul este ținut a achita prețul bunurilor, contravaloarea acestora fiind convenitǎ de pǎrți, fațǎ de prevederile art. 1719 lit. b) din C. Civ., trebuie concluzionat cǎ există o creanță a creditoarei față de pârâta debitoare, ce justifică aplicarea dispozițiilor procedurii speciale a ordonanței de plată, creanță ce constă în obligația de platǎ a prețului bunurilor efectiv livrate, aceastǎ obligație fiind asumatǎ prin însușirea de cǎtre pârâta debitoare a facturii emise de cǎtre reclamanta creditoare, în urma onorǎrii comenzii primite din partea sa ( f. 13 și 39 - 40 ).
În al doilea rând, creanța pretinsă în cauza de față prezintă caracter cert, lichid și exigibil în sensul art. 662 alin. (2), (3) și (4) din C. proc. civ. Astfel, în ce privește natura sa certă, instanța apreciază că existența neîndoielnică a creanței rezultă, neechivoc, din cuprinsul facturii F_ din data de 07.12.2012 ( f. 13 ), însușitǎ de cǎtre debitoare prin semnǎturǎ. Relativ la natura lichidă a creanței, instanța observă că cerința impusă de art. 662 alin. (3) din C. proc. civ. se referă la împrejurarea că obiectul creanței este determinat sau există suficiente elemente care permit stabilirea sa, or în prezenta cauză nu poate fi negat că prin aceeași facturǎ anterior indicatǎ a fost individualizatǎ contravaloarea mărfurilor predate. În fine, creanța pretinsă de către reclamanta creditoare este exigibilă în sensul art. 662 alin. (4) din C. proc. civ., obligația de platǎ a prețului mǎrfurilor livrate fiind scadentă, potrivit mențiunilor din factura F_ din data de 07.12.2012 ( f. 13 ), într-un termen de 45 de zile, or pârâta debitoare nu a fǎcut, pânǎ în prezent, dovada executǎrii obligației de a achita prețul mǎrfurilor livrate, deși acestea au fost efectiv predate, dupǎ cum rezultǎ din nota de transport A_ ( f. 14 ), semnatǎ de cǎtre debitoare.
În al treilea rând, instanța apreciază ca fiind întrunită și cea de-a treia condiție enunțată, câtă vreme creanța pretinsă de către societatea creditoare rezultă, fără îndoială, dintr-un contract constatat printr-un înscris și însușit de părți prin semnătură, fiind vorba despre un contract de vânzare perfectat solo consensu, consemnat prin factura F_ din data de 07.12.2012 ( f. 13 ) și nota de transport A_ ( f. 14 ), în temeiul căruia creditoarea a livrat anumite mărfuri debitoarei.
Concluzionând, este de reținut că toate cerințele impuse de art. 1013 alin. (1) din C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauza de față și, mai mult decât atât, pretențiile creditoarei sunt întemeiate în ce privește plata prețului mǎrfurilor livrate, după cum s-a arătat mai sus. În consecință, văzând prevederile art. 1021 alin. (1) din C. proc. civ., instanța va admite capǎtul principal al cererii formulate și, prin urmare, va dispune obligarea debitoarei sǎ achite creditoarei suma de 9686,98 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea produselor predate, conform facturii depuse la dosar.
În ce privește penalitǎțile de întârziere pretinse de cǎtre reclamanta creditoare, instanța reține cǎ acestea sunt nejustificate, motiv pentru care capǎtul de cerere formulat în acest sens urmeazǎ a fi respins ca neîntemeiat, din considerentele ce vor fi arǎtate în continuare.
În primul rând, instanța observǎ cǎ suma solicitatǎ cu acest titlu a fost calculatǎ la un nivel de 3094,99 lei, învederându-se cǎ penalitǎțile de întârziere sunt datorate conform prevederilor contractuale, însǎ, cu toate acestea, trebuie reținut cǎ la baza derulǎrii raportului ce a ocazionat prezentul litigiu nu a stat contractul de vânzare cumpǎrare WTG 269 din data de 12.12.2012, depus la dosarul cauzei de cǎtre reclamanta creditoare ( f. 10 - 11 ). Astfel, este de reținut cǎ factura F_ a fost emisǎ la 07.12.2012 ( f. 13 ), or convenția menționatǎ mai sus a fost perfectatǎ la 12.12.2012 ( f. 10 - 11 ), așadar la un moment la care factura pe care reclamanta creditoare își întemeiazǎ pretențiile fusese deja emisǎ, așa încât nu pot fi solicitate penalitǎți de întârziere în baza unui contract care nu fusese încheiat la data la care a intervenit raportul în formǎ simplificatǎ ce a ocazionat declanșarea prezentului demers procesual. Pe de altǎ parte, instanța observǎ cǎ, deși prin Încheierea din 12.12.2013, s-a pus în vedere creditoarei sǎ depunǎ contractul în baza cǎruia a fost emisǎ factura F_ ( f. 42 ), totuși aceasta nu a rǎspuns solicitǎrii instanței, învederând doar aspectul cǎ s-a depus anterior comanda efectuatǎ de cǎtre debitoare, iar factura este semnatǎ de aceasta din urmǎ ( f. 44 ).
În al doilea rând, instanța apreciazǎ cǎ, deși în cuprinsul facturii F_ a fost inseratǎ o mențiune potrivit cǎreia În caz de întârziere a plǎții se vor percepe penalitǎți de 0,4%/zi în cazul în care nu existǎ alte înțelegeri contractuale ( f. 13 ), nu poate fi acordatǎ, în baza acestei stipulații, suma de 3094,99 lei cu titlu de penalitǎți de întârziere. Astfel, în această materie trebuie avute în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 1535 alin. (1) teza I din C. Civ., conform cărora În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu și, pe de altă parte, prevederile art. 1538 alin. (1) din C. Civ., potrivit cărora Clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. Așadar, este de esența clauzei penale faptul că aceasta reprezintă o convenție accesorie, aflată într-o relație de dependență față de cea principală în ce privește valabilitatea sa, care poate îmbrăca atât forma unei clauze inserate în contractul ce a dat naștere drepturilor și obligațiilor părților, cât și a unei convenții distincte, perfectate ulterior încheierii contractului inițial. Din această perspectivă, ținând seama de consecințele pe care activarea clauzei penale le produce asupra celui care și-a asumat obligația și nu a trecut la executarea sa, cunoscută fiind funcția sancționatorie a unei asemenea clauze, trebuie reținut că este indispensabilă negocierea și asumarea acesteia, în mod neechivoc, de către debitorul obligației contractuale, după cum reiese din cuprinsul art. 1535 alin. (1) teza I și 1538 alin. (1) din C. Civ. Prin urmare, nu s-ar putea considera că aceste etape de formare a convenției ce cuprinde o clauză penală ar fi îndeplinite prin simpla emitere a unei facturi, cu inserarea unei mențiuni potrivit căreia în caz de neplată la scadență vor fi datorate penalități de întârziere în cuantumul indicat, chiar dacă ar fi acceptată prin semnătură de către cealaltă parte, această din urmă împrejurare având o altă semnificație, după cum este cazul și în litigiul de față ( f. 13 ). În acest sens, este de observat că, reglementând modalitatea în care se ajunge la perfectarea valabilă a contractului, art. 1182 alin. (1) din C. Civ. stabilește, neechivoc, că acesta se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta, în această materie urmând a fi avute în vedere și dispozițiile art. 1196 alin. (1) din C. Civ., potrivit cărora Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată, și ajunge în termen la autorul ofertei. Dispozițiile art. 1186 rămân aplicabile, respectiv ale alin. (2) din cadrul aceluiași articol, conform cărora Tăcerea sau inacțiunea destinatarului nu valorează acceptare decât atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul părților, din practicile statornicite între acestea, din uzanțe sau din alte împrejurări. Așadar, instanța apreciază că în cauza de față nu a existat o asumare a unei clauze penale de către societatea debitoare în sensul art. 1182 alin. (1) din C. Civ., neputând fi pusă în discuție o negociere a acesteia în condițiile în care mențiunea cu privire la plata penalităților de întârziere în caz de neachitare la scadență a contravalorii bunurilor predate a fost inserată în mod unilateral de către societatea creditoare în cuprinsul facturii emise ( f. 13 ) și, mai mult decât atât, nu poate fi vorba nici despre o acceptare a unei oferte de a contracta, potrivit art. 1196 din C. Civ., câtă vreme aceasta nu rezultă din actele sau faptele debitoarei și nici tăcerea sau inacțiunea acesteia nu poate fi considerată acceptare. Astfel, semnătura aplicată de către debitoare pe factura emisă de către societatea creditoare nu poate avea valoarea unei asumări a clauzei penale, în contextul în care factura acceptată face dovada în legătură cu existența actului juridic și cu executarea operațiunii ce constituie obiectul său, inclusiv cu privire la termenele de plată, iar nu referitor la o convenție accesorie celei în baza căreia s-au derulat raporturile dintre părți, cum este clauza penală. În concret, în litigiul de față semnătura executată pe factura anexată cererii pentru emiterea ordonanței de plată atestă încheierea unui contract de vânzare de bunuri, predarea mărfurilor, contravaloarea acestora și scadența stabilită pentru îndeplinirea obligațiilor de plată de către debitoare ( f. 13 ), însă nu poate fi considerată ca relevând asumarea necondiționată de către societatea debitoare a unei clauze penale ce a fost inserată unilateral de către creditoare. Mai mult decât atât, chiar în contextul în care factura acceptată expres constituie un înscris sub semnătură privată, potrivit art. 272 din C. proc. civ., fiind întocmită de către un profesionist în realizarea activității sale, în condițiile în care nu există un act preconstituit între părți, care să facă dovada raporturilor dintre ele, cum se întâmplă și în cauza de față, factura nu poate constata un acord accesoriu operațiunii juridice intervenite între profesioniștii comercianți, cum este clauza penală, care nefiind convenită la data încheierii, solo consensu, a contractului, este necesar a fi consemnată într-un act juridic distinct și probată ca atare.
În consecință, față de aspectele învederate, instanța conchide că nu a existat o asumare de către debitoare a clauzei penale inserată de către creditoare în factura emisǎ ( f. 13 ), aceasta din urmă având caracterul unui act unilateral, or de esența clauzei penale este împrejurarea că aceasta reprezintă o convenție accesorie, rezultat al acordului părților contractante și nu poate fi nicidecum impusă printr-o manifestare unilaterală de voință a societății creditoare, sens în care capătul de cerere formulat de către aceasta din urmă, referitor la plata penalităților de întârziere de către debitoare, urmează a fi respins ca neîntemeiat.
În ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, instanța observă că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform alin. (2) teza I din cadrul aceluiași articol, Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, nu poate fi omis că, potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbru.
Referitor la cauza de față, este de reținut mai întâi că acțiunea promovată urmează a fi admisă numai în parte, capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere de către debitoare fiind neîntemeiat, după cum s-a arătat anterior. În al doilea rând, nu poate fi totuși omisă împrejurarea că pârâta debitoare se află în culpă procesuală, de vreme ce nu și-a executat integral și la termen obligația de plată a contravalorii bunurilor livrate și, mai mult decât atât, aceasta se afla de drept în întârziere, anterior introducerii cererii pentru emiterea ordonanței de plată, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. d) din C. Civ. În consecință, ținând seama și de caracterul indivizibil al cheltuielilor pretinse, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum fix de 200 lei ( f. 3 și 21 - 31 ), instanța apreciază că este justificată plata de către debitoare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei, sens în care aceasta va fi obligată la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În ce privește solicitarea privind achitarea de către debitoare a sumei de 5 lei reprezentând timbrul judiciar, este de reținut că, față de data înregistrării cererii pentru emiterea ordonanței de plată, anume 23.08.2013 ( f. 1 ), O. G. nr. 32/1995 nu mai era în vigoare, potrivit art. 58 din O. U. G. nr. 80/2013, așadar neexistând obligația aplicării timbrului judiciar, creditoarea nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5 lei cu acest titlu, chiar dacă pentru cererea formulată a fost inițial achitat timbrul judiciar ( f. 2 verso ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulatǎ de cǎtre creditoarea ., cu sediul în Sânnicoară, ., ., înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediul în P., .. 20, hala nr. 4, ferma 6, camerele 7 - 10, jud. Ilfov, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI_.
Obligǎ debitoarea sǎ achite creditoarei suma de 9686,98 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea produselor livrate, conform facturii depuse la dosar.
Respinge ca fiind neîntemeiat capǎtul de cerere referitor la obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal.
Obligă debitoarea sǎ achite creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Respinge ca fiind neîntemeiat capǎtul de cerere referitor la obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5 lei reprezentând timbrul judiciar.
Fixeazǎ termen de platǎ de 20 zile de la data comunicǎrii prezentei sentințe.
Executorie.
Cu drept la cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru creditoare și pentru debitoare, cererea în acest sens urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Cluj N..
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 23.01.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
27.01.2014 - 4 ex.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 9067/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Pretenţii. Sentința nr. 3442/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
