Somaţie de plată. Sentința nr. 4473/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4473/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 28873/211/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4473/2014
Ședința publica din data de 29 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Z. R.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de creditoarea . împotriva debitoarei ., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanta constata ca s-a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată din partea creditoarei, astfel ca reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de renuntare la judecata.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 09.12.2013, sub nr._, reclamanta creditoare . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta debitoare ., emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 42.541,64 reprezentând contravaloare marfă și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că debitul acumulat provine din derularea contractului comercial nr. 209/19.03.2012. În desfășurarea relațiilor comerciale, s-a arătat de către creditoare că au fost emise o . facturi fiscale, acceptată la plată de către debitoare, prin semnare și ștampilare.
Arătând că deține o creanță certa, lichidă și exigibila, asumata prin contract însușit de părți, creditoarea a solicitat admiterea acțiunii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1013 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri la dosarul cauzei (filele 5-20 și filele 23-61).
Acțiunii i-a fost anexata somația transmisă debitoarei conform art. 1014 din codul de procedură civilă (fila 6 și filele 21-22).
Cererea a fost legal timbrată (fila 4).
Deși legal citata, sub sancțiunea prevăzută de art. 1018 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă, pârâta debitoare nu a depus întâmpinare în termen legal.
Pentru primul termen de judecată fixat în cauză, s-a solicitat suspendarea judecatii pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, cerere cu care debitoarea a fost de acord. Astfel, prin încheierea de ședință din data de 19.03.2014, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei la cererea ambelor părți, dar, la data de 07.04.2014, a fost solicitată repunerea cauzei pe rol pentru a se lua act de renunțarea la judecată, având în vedere că debitoarea a achitat în totalitate debitul.
La termenul de judecată de astăzi, 29.04.2014, instanța a reținut cauza în pronunțare cu privire la cererea de renunțare la judecata.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată depusă la dosar, creditoarea a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 42.541,64 reprezentând contravaloare marfă și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată. Anterior primului termen de judecată fixat in cauza, părțile au încheiat o tranzacție în vederea soluționării amiabile a litigiului, tranzacție în urma căreia debitoarea a achitat integral debitul restant, astfel că s-a formulat de către creditoare, prin înscrisul depus la fila 77, o cerere de renunțare la judecată si instanța a reținut cauza în pronunțare sub acest aspect.
În drept, potrivit art. 406 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă, „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, însă “Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți”.
Aplicând aceste considerente legale la speța dedusă judecății, instanța reține că cererea de renunțare la judecarea cauzei s-a facut de către creditoare în scris, cererea fiind corespunzătoare din punct de vedere legal pentru a putea fi considerată valabil făcută ca act de renunțare la judecată. Totodată, instanta are in vedere că există acordul celeilalte părți cu privire la finalizarea procesului ca urmare a renunțării creditoarei la judecata acțiunii, din moment ce s-a achitat în totalitate debitul restant. Astfel, chiar daca nu a existat un acord expres al debitoarei cu privire la finalizarea procesului ca urmare a acestei renunțări la judecată, acordul se poate deduce, in mod implicit, fata de pozitia adoptata de aceasta, de a executa de buna-voie obligația de plată dedusă judecății.
În consecință, conform art. 406 din Codul de procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea creditoarei . la judecata ordonanței de plată formulată în contradictoriu cu debitoarea ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 din Codul de Procedură Civilă, ia act de renunțarea creditoarei ., cu sediul social în București, .. 5, sector 5 la judecata ordonanței de plată formulată în contradictoriu cu debitoarea ., având CUI RO_, J_, cu sediul în localitatea B., ., jud. B..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea și motivele de recurs se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2014.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Z. R.
Red. D./Dact. D.
4 ex./30.04.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2613/2014.... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 6283/2014. Judecătoria... → |
|---|








