Suspendare provizorie. Sentința nr. 6283/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6283/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 29954/211/2013

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.6283/2014

Ședința publică din 17.06.2014

INSTANȚA constituită din:

JUDECĂTOR: I. G.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de contestatoarea B. L. I. în contradictoriu cu intimata A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul contestatoarei av. M. D. C. în substituirea av. M. A. V., cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind contestatoarea și intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură în data de 11.06.2014 de către intimată, copia certificată a dosarului execuțional.

Instanța înmânează reprezentantului contestatoarei un exemplar de pe dosarul execuțional.

Reprezentantul contestatoarei arată că nu mai are alte cereri.

În temeiul art. 258 N.C.pr.civ raportat la art. 255 N.C.pr.civ. încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, încheie faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și taxa de timbru. Susține că executarea silită a fost începută nelegal. În ce privește solicitarea intimatei de a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, nu este justificată.

În temeiul art. 394 alin.1 C. proc. civilă instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația formulată de către contestatoarea B. L. I. la data de 20.12.2013 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, în contradictoriu c intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, s-a cerut instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea parțială a Titlul executoriu nr._ din 05.12.2013, pentru suma de 4698,00 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate de către persoanele care realizează venituri din activități independente; anularea parțială a somației de executare nr. 12/_ /_ din 05.12.2013, pentru suma de 4698,00 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate de către persoanele care realizează venituri din activități independente și a executării silite pornite împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr._/12/_ /_ nr._ din 0512.2013 pentru suma de 4698,00 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate de către persoanele care realizează venituri din activități independente, suspendarea executării silite. A solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că la data de 5.12.2013, intimata Administrația Județeana a Finanțelor Publice Cluj a emis Titlul executoriu nr._ din 05.12.2013 si Somația nr.12/_ /_ din 05.12.2013. Prin acestea, a fost înștiințată că figurează cu un debit total de 4.723,00 lei, din care 4.698,00 reprezintă contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente. A arătat că contestă doar contribuția la asigurările de sănătate în valoare de 4.698,00 lei.

A arătat în continuare că sunt îndeplinite condițiile admisibilității contestației la executare, atât în ceea ce privește condițiile generale promovării oricărei acțiuni în justiție ( capacitate procesuală, calitate procesuală, respectiv interes în promovarea acțiunii), cât și condițiile speciale admisibilității unei contestații la executare (executarea silită să fi început, cererea să fie depusă în termen).

Contestatoarea a învederat faptul că atât titlul executoriu cât și somația de executare nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 43 alin.2 lit. g și h din C. proc. fiscală. De asemenea titlurile de creanță prin care s-au stabilit obligațiile sale de plată nu i-au fost comunicat niciodată, și potrivit art. 44 din OG nr.92/2003 nu îi sunt opozabile.

A mai arătat contestatoarea că a contestat în cadrul dosarului nr._/117/2013, titlurile de creanță care i-au fost comunicate odată cu somația de executare și pe calea contenciosului-administrativ.

În subsidiar a solicitat să se constată că prin Sentința civilă nr.4311/10.12.2010 a Tribunalului Cluj, menținută prin Decizia nr. 3635/2011 a Curții de Apel Cluj s-a statuat cu putere de lucru judecat că la nivelul anilor 2007-2008 nu au existat titluri de creanță/decizii de impunere cu privire la contribuțiile la asigurările de sănătate emise pe numele său. Apoi, titlul executoriu_ din data de 05.12.2013 a fost emis în temeiul unor obligații fiscale prescrise, conform art. 131 din OG nr.92/2003.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, a arătat că acesta se justifică prin consecințele păguboase pe care le-ar avea asupra sa și a colaboratorilor săi, 8 avocați stagiari, 10 avocați colaboratori ș o secretară, plata salariilor acestora fiind suportate de către contestatoare în calitatea de partener coordonator al societății civile de avocatură.

În drept, a invocat prevederile art. 712 și urm. C.proc. civilă, OG 92/2003, art. 718 C. proc. civilă.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri și a solicitat acvirarea dosarului execuțional. S-a solicitat să se emită adresă către CASJ Cluj pentru ca aceasta să depună la dosar titlurile de creanță menționate în cuprinsul titlului executoriu.

În susținerea cererii a depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul: somație (f.11), titlul executoriu (f.12), hotărâri judecătorești (f.13-29), cererea în contencios administrativ cu anexe (f.30-47).

Cererea a fost legal timbrată (f.53).

Legal citată intimata nu a depus întâmpinare.

La primul termen de judecată, din data de 08.04.2014, a fost citată intimata să depună la dosar dosarul execuțional precum și titlurile de creanță care au stat la baza titlului executoriu nr._ (f.66):

În data de 11.06.2014 a depus la dosar copie certificată de pe dosarul execuțional precum și note scrise din partea intimatei care învederează ca fiind justificată contestația la executare formulată de către contestatoare și este de acord cu admiterea acesteia, urmând să fie reluată procedura de comunicare a titlurilor de creanță prin care a fost individualizat debitul în valoare de 4723 lei.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri constând în actele depuse de către părți.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța constată următoarele:

În fapt, data de 5.12.2013, intimata Administrația Județeana a Finanțelor Publice Cluj a emis Titlul executoriu nr._ din 05.12.2013 si Somația nr.12/_ /_ din 05.12.2013. Prin acestea, a fost înștiințată contestatoarea că figurează cu un debit total de 4.723,00 lei, din care 4.698,00 reprezintă contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente.

Prin prezenta contestație, contestatoarea a arătat că înțelege să conteste doar contribuția la asigurările de sănătate în valoare de 4.698,00 lei.

Prin notele depuse la dosar la data de 11.06.2014, prin serviciul registratură, intimata arată că cererea de chemarea în judecată este întemeiată, solicitând admiterea acesteia, cu mețiunea de a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată dat fiind faptul că a recunoscut la primul termen de judecată pretențiile contestatoarei.

În drept, potrivit art. 172 alin. 1 din OG nr. 92/2003, „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”, iar potrivit alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege

De asemenea, potrivit art. 141 alin.1 din OG nr. 93/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

De asemenea, potrivit art. 205 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Potrivit alin. 2, este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia”, iar, potrivit alin. 3, „baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună”.

Titlul de creanță fiscala este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului si obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii.

Astfel, art. 41 din Codul de procedura fiscala, definește actul administrativ ca fiind „actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale”. Rezultă, deci, că noțiunea de act administrativ fiscal are o sferă mai larg decât cea a titlului de creanță fiscală, în acest sens fiind și dispozițiile art. 205 alin. 1 Cod procedură fiscală care vorbesc de titluri de creanță sau alte acte administrative.

În ceea ce privește noțiunea de „titlu executoriu”, art. 141 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Pentru a se determina curgerea termenului și, pe cale de consecință, ajungerea la scadență, este necesar ca actul administrativ fiscal să fie comunicat debitorului, care poate să conteste titlul în procedura specială prevăzută de cod. Așadar, între cele două titluri, există un raport de determinare, sursa fiind titlul de creanță a cărui modificare atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător (art. 141 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003), însă natura lor este diferită.

Prin urmare, evoluția în timp a aceluiași titlu și ajungerea la scadență, determină transformarea acestuia în instrument de executare silită, important fiind caracterul definitiv al titlului de creanță în fond, în raport de cum acesta a fost contestat pe căile prevăzute de lege, în condițiile în care a și fost cunoscut de către debitor, fiind îndeplinită cerința comunicării titlului. Necontestarea titlului de creanță comunicat potrivit legii atrage definitivarea sa pe fond, astfel că acesta va fi pus în executare, fără posibilitatea de a se mai ataca conținutul acestuia în fața instanței de executare.

În speță, având în vedere că titlurile de creanță nu au fost comunicate contestatoarei pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a le contesta, aceste titluri nu au avut aptitudinea prevăzută de lege de a deveni titluri executorii, rezultând așadar că executarea silită pornită în baza titlului executoriu nr._ în ceea ce priște suma de 4698,00 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate a fost pornită în mod ilegal, în temeiul unui titlul executoriu nul.

Pentru aceste considerente, instanța va admite contestația la executare formulată de către contestatoarea B. L. I., va anula parțial Titlul executoriu nr._ din 05.12.2013, pentru suma de 4698,00 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate de către persoanele care realizează venituri din activități independente, va anula parțial și Somația de executare nr. 12/_ /_ din 05.12.2013, pentru suma de 4698,00 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate de către persoanele care realizează venituri din activități independente. De asemenea, va anula parțial executarea silită pornită împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr._/12/_ /_ nr._ din 0512.2013 pentru suma de 4698,00 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate de către persoanele care realizează venituri din activități independente.

Având în vedere prevederile art. 718 alin.1 C. proc. civilă, potrivit cărora până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea, instanța poate suspenda executarea silită, precum și faptul că contestația la executare a fost soluționată, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămase fără obiect.

Potrivit art. 453 alin.1 C. proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Solicitarea intimatei de a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, având în vedere faptul că acesta nu a recunoscut pretențiile contestatoarei la primul termen de judecată, acesta având loc la data de 08.04.2014, termen pentru care intimata a fost legal citată, astfel cum rezultă din dovada comunicării citației (f.64), intimata recunoscând pretențiile contestatoarei la data de 11.06.2014, după al doilea termen de judecată.

Pentru aceste motive va obligă intimata la plata către contestatoarea a cheltuielilor de judecată în valoare de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial și va dispune restituirea sumei de 333,86 lei, reprezentând taxă de timbru achitată, la rămânerea definitivă a hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea B. L. I., cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., P-ța A. I., nr.8, . din ..5A), Jud. Cluj la av. M. A. V. în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I., nr.19, jud. Cluj.

Anulează parțial Titlul executoriu nr._ din 05.12.2013, pentru suma de 4698,00 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate de către persoanele care realizează venituri din activități independente.

Anulează parțial Somația de executare nr. 12/_ /_ din 05.12.2013, pentru suma de 4698,00 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate de către persoanele care realizează venituri din activități independente.

Anulează parțial executarea silită pornită împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr._/12/_ /_ nr._ din 0512.2013 pentru suma de 4698,00 lei, reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate de către persoanele care realizează venituri din activități independente.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămase fără obiect.

Obligă intimata la plata către contestatoarea a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Dispune restituirea către contestatoare a taxei de timbru în valoare de 333 lei, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședința publica, azi 17.06.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

I. G. M. M.

Red.Dact/I.G./I.G./4 ex/22.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Sentința nr. 6283/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA