Suspendare provizorie. Sentința nr. 1964/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1964/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 3975/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal -3185
SENTINTA CIVILA NR. 1964/2014
Ședința publica din data de 27 februarie 2014
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: G. B. T.
GREFIER: M. P.
Pe rol fiind judecarea cererii de suspendare provizorie formulată de contestatoarea B. G., în contradictoriu cu intimata E. R. SERVICES IFN S.A., avand ca obiect suspendare provizorie.
Cererea se soluționează în ședință publică și fără citarea părților, conform art. 17 coroborat cu art. 718 alin. (7) C.proc.civ. (Legea nr. 134/2010 republicată).
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 718 alin. (1) și alin. (7) coroborat cu art. 650 alin. (1) C.proc.civ.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ în data de 24.02.2014, contestatorul B. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata E. R. Services IFN S.A. aceeași cu . IFN SA să se dispună suspendarea provizorie a executării silite în dosarul execuțional nr. 1.165/2013 al B. S. R. M. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. în dosarul nr._ .
În motivarea cererii, contestatorul, în esență, a arătat că achitarea sumei de 7.001,71 lei sumă pentru care s-a început executarea împotriva sa, ce urmează a se realiza prin poprire, i-ar crea un prejudiciu important în condițiile în care este pensionar, iar suma pretinsă de intimat este calculată în mod abuziv și discreționar. Totodată contestatorul mai arată că din suma de 6086,93 lei ce reprezintă debitul solicitat de intimat a achitat suma de 1365 lei, astfel că a mai rămas de achitat suma de 4721,93 lei, însă acest debit este prescris încă din luna decembrie 2011.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 718 alin. (7) C.proc.civ.
În probațiune, s-au depus înscrisuri (filele 5-27).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru in cuantum de 50 lei conform art. 10 din OUG 80/2013.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând cuprinsul cererii formulate de contestator, obiectul acesteia, motivele de fapt și de drept invocate, instanța reține că este învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite în dosarul execuțional nr. 1.165/2013 al B. S. R. M. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. în dosarul nr._, instituție reglementată de dispozițiile articolului 718 alin. (7) C.proc.civ.
Prin adresa de înființare a măsurii popririi (f.7) s-a stabilit având în vedere titlul executor reprezentat de contractul de credit nr._ și încheierea de stabilire cheltuieli de la fila 9 un debit de 7.001,71 lei.
Contestatoarea a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata E. R. Services IFN S.A. aceeași cu . IFN SA în ceea ce privește executarea silită pornită în cadrul dosarului execuțional nr. 1.165/2013 al B. S. R. M., cerere care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Cluj-N..
Instanța reține că potrivit art. 718 alin. (7)C.proc.civ.,în cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alin. (2), instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauțiunea depusă potrivit prezentului alineat este deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță, dacă este cazul.
Verificând condițiile de admisibilitate impuse prin acest text legal, instanța reține că acestea sunt urgența, depunerea cauțiunii în cuantumul indicat prin lege și formularea unei cereri de suspendare a executării silite în cadrul contestației la executare.
În ceea ce privește depunerea cauțiunii, instanța reține că prin recipisa de consemnare nr._/1 din data de 24.02.2014 de la filele 5 s-a depus cauțiune în cuantum de 701 lei.
Instanța reține că B. G. a introdus o contestație la executare în contradictoriu cu intimata, în cadrul căreia a solicitat pe cale accesorie suspendarea executării silite până la soluționarea acestei contestații, cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ al Judecătoriei Cluj-N..
Analizând condiția urgenței în procedura suspendării provizorii a executării silite, instanța constată că art. 718 alin. (7) C.proc.civ. nu face nici o precizare cu privire la criteriile ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării silite, limitându-se la a condiționa generic suspendarea provizorie de condiția urgenței.
Trebuie subliniat că măsura suspendării provizorii a executării silite este una excepțională, dată fiind necesitatea ca titlurile executorii să fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt.
Contestatorul este ținut să justifice necesitatea și utilitatea luării unei asemenea măsuri, respectiv să invoce motive temeinice în sprijinul cererii sale, simpla dovada a formulării unei contestații la executare neputând fundamenta admiterea cererii de suspendare provizorie a executării silite, câtă vreme instanța nu este ținută a dispune suspendarea provizorie, ci poate aprecia asupra necesității acestei măsuri.
Apare dincolo de orice dubiu că în cadrul acestei proceduri prin care se tinde la obținerea unei măsuri vremelnice care încetează odată ce instanța competentă s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare nu se pot analiza aspecte legate de fondul contestației la executare.
Poate justifica suspendarea provizorie a executării silite situația deosebită a contestatorului, impactul pe care continuarea executării silite îl poate avea asupra activității acestuia, necesitatea evitării unor pagube semnificative și iremediabile sau cu consecințe greu de înlăturat în viitor, dificultatea întoarcerii executării ca urmare a desființării formelor de executare, iar nu motive ce țin de legalitatea și temeinicia titlului executoriu care stă la baza executării silite, fie legalitatea executării silite în sine.
Analizând motivele invocate în susținerea cererii de suspendare provizorie, de natura celor care țin de persoana contestatorului-debitor și care pot fi analizate pe calea prezentei, instanța apreciază că punerea în executarea a titlului executor reprezentat de contractul de credit nr._, pentru un debit în cuantum de 6.086, 93 lei la care se adaugă și 754,78 lei reprezintă onorar executor judecătoresc și 160 lei taxe percepute conform Hotărârii nr. 2/2007 (filele 9) este de natură să aducă pagube semnificative contestatoarei datorate împrejurării că aceasta este pensionară, având o pensie în cuantum de 790,70 lei (f.26), efectele negative pe care le produce asupra traiului zilnic al contestatoarei reținerea unei cote de 1/3 din veniturile și așa mici ale acesteia sunt evidente.
În consecință, instanța apreciază că este îndeplinită condiția urgenței.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 718 alin. (7) C.proc.civ., instanța va admite cererea formulată de contestatorul B. G. în contradictoriu cu intimata E. R. Services IFN S.A și va dispune suspendarea provizorie a executării silite în dosarul execuțional nr. 1.165/2013 al B. S. R. M. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. în dosarul nr._ .
În aplicarea art. 718 alin. (8) C.proc.civ., instanța va dispune ca prezenta încheiere să se comunice de îndată executorului judecătoresc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea formulată de contestatorul B. G., cu domiciliul în T., ., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata E. R. Services IFN S.A., cu sediul în București, sector 2, bulevardul D. P. 6A.
Dispune suspendarea provizorie a executării silite în dosarul execuțional nr. 1165/2013 al B. S. R. M. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. în dosarul nr._ .
Dispune comunicarea de îndată a prezentei încheieri de suspendare executorului judecătoresc.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02. 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
| ← Pretenţii. Sentința nr. 537/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Succesiune. Sentința nr. 9030/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








