Evacuare. Sentința nr. 2954/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2954/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 26294/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2954/2014
Ședința Publică din 21 martie 2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. M. R.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. O. M. în contradictoriu cu pârâta M. I. (J.), având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care învederează că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 14 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21 martie 2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare în judecată inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 08.11.2013, sub dosar nr._ reclamanta B. O. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M. I. (jun.), pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna:
- evacuarea pârâtei M. I. din locuinta reclamantei situata in Cluj-N., .. 19, .. Cluj, compus din: 1 camera, 1 bucatarie, 1 wc, 1 pivnita, cu suprafata utila de 48,61 mp, inscris in CF nr._-C1-U1;
- sa se constate ca parata M. I. nu are niciun drept locativ asupra locuintei situata in imobilul din .. 19, formata din . din: 1 camera, 1 bucatarie, 1 baie, 1 pivnita, cu suprafata utila de 45,76 mp, inscris in CF nr._-C1-U5 si din . din: 1 camera, 1 bucatarie, 1 camara de alimente, 1 antreu, 1 baie, 1 pivnita, cu suprafata utila de 45,16 mp, inscris in CF nr._-C1-U4;
- obligarea paratei sa elibereze toate cele trei apartamente mai sus identificate de toate bunurile sale, precum si cele pe care le-a mostenit de la mama sa, defuncta M. Judita sen;
- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate reclamantei in prezentul litigiu.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca este proprietara apartamentelor in litigiu conform certificatului de mostenitor nr. 30/13.04.2012 eliberat de BNP Asociati P. I. F. si D. S. I., iar parata nu detine vreun drept locativ cu privire la acestea. A mai aratat ca desi parata si mama acesteia au folosit imobilele, din 01.09.2011 nu au platit nici chirie, nici despagubiri, fiind si pentru acest motiv indreptatita ca parata sa fie evacuata. Odata cu evacuarea paratei se impune ca aceasta sa fie obligata sa elibereze apartamentele de bunurile pe care le detine, atat cele personale cat si pe cele care le-a mostenit de la mama sa.
In drept, a invocat prevederile art. 13, alin. 1 din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 2 si 7 din O.U.G. nr. 40/1999, art. 1809, alin. 1, art. 1831 C.Civ., art. 194, art. 451-453 C.pr.civ.
In probatiune, reclamanta a depus inscrisuri.
Parata a depus intampinare in data de 30.12.2013 (fl. 41).
In data de 13.01.2014 reclamanta a depus raspuns la intampinare (fl. 46-48).
Sub aspectul probatoriului instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisurile depuse la dosar si interogatoriul paratei, raspunsul la interogatoriu aflandu-se la filele 65-66 din dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
In fapt, reclamanta este proprietara apartamentelor nr. 2, 3 si 4, situate administrativ in Mun. Cluj-N., .. 19, conform extraselor de CF nr._-C1-U1 Cluj-N., nr._-C1-U5 si nr._-C1-U4 (fl. 8-11).
Aceste imobile au fost dobandite de catre reclamanta prin mostenire, de la mama acesteia, defuncta I. Dagmar R. Estica, potrivit certificatului de mostenitor nr. 30/13.04.2012 emis de B.N.P. Asociati P. I.-F. si D. S. I. (fl. 15), imobilele fiind predate defunctei in data de 01.09.2011 prin protocolul de predare-preluare a imobilului incheiat cu Primaria Municipiului Cluj-N. – Directia Patrimoniului Municipiului si Evidenta Proprietatii (fl. 7) in temeiul dispozitiei de restituire in natura nr. 4705/17.07.2008 (fl. 5-6), prin care s-a stabilit ca proprietarul are obligatia respectarii prevederilor art. 13 si 15 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu privire la protectia chiriasilor din imobil.
Prin sentinta civila nr._/2013 pronuntata in data de 11.07.2013 in dosarul nr._ al Judecatoriei Cluj-N., irevocabila, instanta a stabilit continutul contractelor de inchiriere in temeiul OUG nr. 40/1999, avand ca obiect apartamentele nr. 3 si 4 din imobilul situat in Mun. Cluj-N., .. 19, avand ca chirias pe M. I. sen., precum si cu privire la apartamentul nr. 2, de la aceeasi adresa, avand ca chirias pe parata M. I. jun., stabilind printre altele ca durata acestora de desfasurare este in intervalul 17.07._13, iar la implinirea termenului de inchiriere chiriasii sunt obligati sa elibereze imobilele in 30 zile, inchirierea neputand fi reinnoita la implinirea termenului, deoarece inchirierea constituie deja o prelungire a locatiunii in temeiul prevederilor OUG nr. 40/1999, locatiune pe care chiriasii o exercita anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 40/1999 (fl. 31-34).
Mama paratei, M. I. sen., a decedat in data de 11.09.2013 (fl. 56), iar in prezent in apartamentele nr. 3 si 4 se afla bunurile parintilor paratei, potrivit raspunsului la intrebarea nr. 1 din interogatoriul luat paratei (fl. 65).
Parata a aratat ca doreste sa elibereze apartamentele nr. 3 si 4, respectiv nr. 2, insa nu a putut preciza un termen, intrucat nu are unde sa duca lucrurile (raspuns interogatoriu intrebare nr. 5).
La data introducerii prezentei acțiuni pârâta nu mai beneficiaza de protecția instituita de OUG nr. 40/1999, fiind aplicabile dispozițiile de drept comun, in speta prevederile art. 1777 si urm. C.Civ., astfel ca in temeiul prevederilor art. 555 si urm. C.civ., avand in vedere ca reclamanta, în calitate de proprietar actual al spațiilor locative în litigiu, este îndreptățita sa se bucure de folosinta exclusiva a bunurilor detinute in proprietate, fara vreo ingerinta din partea pârâtei, care în prezent nu mai are niciun titlu asupra bunurilor imobile nr. 2, 3 si 4 situate administrativ in Mun. Cluj-N., .. 19, instanta, raportat la prevederile art. 1809, alin. 1 si art. 1831, alin. 1 C.Civ., va admite cererea reclamantei conform dispozitivului prezentei hotarari.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, constatând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 452 si art. 453 C.pr.civ. o va obliga la plata sumei de 1160 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (fl. 4) și onorariu de avocat (fl. 37), in favoarea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta B. O. M., avand CNP_, cu domiciliul in Mun. Cluj-N., P-ta S. cel M., nr. 5, ., în contradictoriu cu pârâta M. I., avand CNP_, cu domiciliul in Mun. Cluj-N., .. 19, ..
Dispune evacuarea pârâtei M. I. din imobilul situat administrativ în Mun. Cluj-N., .. 19, .. Cluj, inscris in Cartea Funciara nr._-C1-U1 Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a C.F. nr._), sub A1, nr. top. 254/1/II, compus din: 1 camera, 1 bucatarie, 1 wc, 1 pivnita, cu suprafata utila de 48,61 mp, cu pic de 4,84/100 inscrise in cf. col. Nr._.
Constata ca parata M. I. nu detine un drept locativ asupra imobilului situat administrativ în Mun. Cluj-N., .. 19, etaj parter si subsol, .. Cluj, inscris in Cartea Funciara nr._-C1-U5 Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a C.F. nr._), sub A1, nr. top. 254/1/III, compus din: 1 camera, 1 bucatarie, 1 baie, 1 pivnita, cu suprafata utila de 45,76 mp si asupra imobilului situat administrativ în Mun. Cluj-N., .. 19, etaj parter si subsol, .. Cluj, inscris in Cartea Funciara nr._-C1-U4 Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a C.F. nr._), sub A1, nr. top. 254/1/IV, compus din: 1 camera, 1 bucatarie, 1 camara de alimente, 1 antreu, 1 baie, 1 pivnita, cu suprafata utila de 45,16 mp si cu pic de 4,50/100 parte.
Obliga parata sa elibereze apartamentele nr. 2, 3 si 4, identificate mai sus, de toate bunurile sale, precum si cele pe care le-a mostenit de la mama sa, defuncta M. Judita sen.
Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 1160 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea si motivele de apel se depun la instanta a carei hotarâre se ataca.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 martie 2014,
JUDECATOR,GREFIER,
I.-M. R. O. C. E.
Red. Dact. / I.M.R. / 4 ex.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 575/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








