Uzucapiune. Sentința nr. 7757/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7757/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-07-2014 în dosarul nr. 2949/211/2012

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7757/2014

Ședința publică din data de 15.07.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. G.

GREFIER: M. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de către reclamantii M. F. si M. V. în contradictoriu cu pârâtul M. I., având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că de la ultimul act de procedură întocmit în cauză a trecut mai mult de un an.

Instanța invocă, din oficiu, excepția de perimare a cererii de chemare în judecată, față de prevederile art. 248 alin. 1 și 3 și art. 252 alin. 1 C.pr.civ. și reține cauze în pronunțare asupra excepției invocată din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

La data de 02.02.2012 s-a formulat de către reclamantii M. F. si M. V. în contradictoriu cu pârâtul M. I., având ca obiect uzucapiune.

Prin încheierea de la data de 14.05.2013 instanța a suspendat cauza în temeiul art. 155 indice 1 C.pr.civ., având în vedere că, reclamanții nu și-au îndeplinit obligația pusă în sarcina lor de a depune dovada privind demersurile făcute pentru aflarea domiciliului pârâtului M. I.; de a indica domiciliul pârâtului de urgență la grefa instanței în vederea citării acestuia; de a depune raportul de expertiză extrajudiciară; extras CF actualizat; de a indica valoarea imobilului casa si sa procedeze la calcularea taxei judiciare de timbru, in conformitate cu legea taxelor de timbru și să depună la dosar dovada achitării.

Analizând actele de la dosarul cauzei coroborate cu dispozițiile legale, instanța reține următoarele:

Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 14.05.2013, de când cauza a fost suspendată in temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod procedura civila și că, de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, precum și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedura civila, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de l an, iar potrivit art. 252 Cod procedura civila perimarea se poate constata și din oficiu, având în vedere că, în cauza de față, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 1 an de zile, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția și constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către de către reclamantii M. F. si M. V. cu domiciliul ales la C.. Av. C.-B. I. din Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâtul M. I., cu domiciliul necunoscut.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. M. M.

Red/tehn. I.G./4 ex./18.07.2014

Dosar nr._

HOT:

15.07.2014

Admite excepția și constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către de către reclamantii M. F. si M. V. cu domiciliul ales la C.. Av. C.-B. I. din Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâtul M. I., cu domiciliul necunoscut.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2014.

JUDECĂTOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 7757/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA