Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 21042/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din 19 decembrie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V. V.

GREFIER: L.-M. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile înaintate de creditoarea G. ASIGURĂRI S.A. în contradictoriu cu debitorul B. C. V. și cu terțul poprit S.C. A. L. S.R.L., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ., analizându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa prezenta cerere, având ca obiect validare poprire.

În temeiul art. 238 C. pr. civ., instanța apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen.

Instanța constată că la data de 17 noiembrie creditoarea a depus o cerere de renunțare la judecată, cerere ce a fost comunicată debitorului și terțului poprit împreună cu citația pentru prezentul termen.

Reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect validare poprire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2014 sub nr._, creditoarea S.C. G. Asigurări S.A. a solicitat în contradictoriu cu terțul poprit S.C. A. L. S.R.L. și debitorul B. C. V. validarea popririi pentru suma de 663,28 lei (debit și cheltuieli de executare) în temeiul titlului executoriu contract de credit nr._/07.03.2005 emis de BRD Groupe Societe Generale.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat în esență că s-a subrogat în drepturile asiguratului său, respectiv BRD Groupe Societe Generale cu care a fost încheiat contractul de asigurare nr. 424/23.12.2004. Subrogarea s-a realizat la data de 22.10.2009, o dată cu plata despăgubirii solicitate de bancă.

A mai susținut creditoarea că debitorul a refuzat să își achite datoria motiv pentru care s-a adresat B. M. C. L. în vederea începerii executării silite. Deoarece debitorul este angajat al terțului poprit, executorul judecătoresc a comunicat terțului poprit adresa de înființare a popririi, dovadă fiind confimările de primire. Cu toate acestea, terțul poprit nu a dat curs solicitărilor executorului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 780-793 C.pr.civ.

În susținerea pretențiilor sale, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, creditoarea achitând taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei. (fila 3)

La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: cererea de executare silită a debitorului (f.7), încheierea de admitere a cererii de executare silită (f. 6) și adresa de înființare a popririi.(f. 4-5)

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 12.11.2014, debitorul B. C. V. a solicitat respingerea cererii de validare a popririi ca fiind lipsită de obiect. S-a învederat instanței că debitorul și-a executat obligația de plată.

A fost anexată încheierea nr. 232/10.11.2014 a B. M. C. L. prin care se încetează executarea silită pornită la cererea creditoarei S.C. G. Asigurări S.A.(fila 26)

Prin cererea formulată la data de 17.11.2014, creditoarea a arătat că renunță la judecată ca urmare a achitării debitului de către debitor.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În drept, potrivit art. 406 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul poate oricând să renunțe la judecată, în tot sau în parte.

Instanța reține că creditoarea a renunțat la judecată ca urmare a achitării debitului de către debitor.

Instanța constată, de asemenea, că cererea de renunțare la judecată a creditoarei este făcută prin cerere scrisă, fiind semnată și ștampilată de către reprezentantul său convențional, iar o astfel de manifestare de voință din partea creditoarei reprezintă o desistare, deci un act de dispoziție care se impune cu forță obligatorie instanței, în condițiile principiului disponibilității care guvernează materia procedurii civile.

Cererea de renunțare a fost comunicată atât debitorului cât și terțului poprit odată cu citația pentru primul termen de judecată, fiindu-le adus la cunoștință că aceasta urmează să fie pusă în discuția părților. Nici debitorul și nici terțul poprit nu au solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În consecință, constatând că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 406 C.pr.civ., instanța va lua act prin hotărâre supusă recursului la instanța ierarhic superioară că creditoarea S.C. G. Asigurări S.A. a renunțat la judecarea cererii având ca obiect validare poprire, formulată în contradictoriu cu terțul poprit S.C. A. L. S.R.L. și debitorul B. C. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecată a cererii având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea S.C. G. ASIGURĂRI S.A., CUI_, J_, cu sediul în București, .. 45, Sector 1 și sediul procesual ales în Cluj-N., Calea Baciului, nr. 2-4, Cladirea Amera Tower, jud. Cluj în contradictoriu cu debitorul B. C. V., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj și terțul poprit S.C. A. L. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., .. 4, ., jud. Cluj.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședința publică din data de 19.12.2014.

JUDECATOR, GREFIER,

I. V. V. L. M. M.

Red.Dact. I.V.V. 2 ex/30.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA