Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 12-02-2015, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1568/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

ȘENTINȚA CIVILĂ NR. 1568/2015

Sedința publică din 12.02.2015

Instanța constituită din :

JUDECĂTOR: P. VICTORIȚA P.

GREFIER: A. M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii in dosarul civil nr. _ avand ca obiect actiune in raspundere delictuala, inaintata de reclamantul B. S. T. in contradictoriu cu parata ..A.- SOCIETATE DE asigurare REASIGURARE si intervenienta C. M..

La apelul nominal facut in cauza se constată lipsa părților.

Procedura este legal indeplinită .

Se constată ca dezbaterea pe fond a avut loc in ședinta publică din 29.01.2015, cand partile prezente a pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședinta din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotarare, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 05.02.2015 și ulterior, pentru data de 12.02.2015.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 09.01.2013 reclamantul B. S. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . obligarea acesteia la plata sumei de 3518,06 lei reprezentând daune materiale, suma de 731,12 lei reprezentând penalități calculate pentru perioada 27.09._13, precum și în continuare, penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la suma de 3518,06 lei de la data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că la data de 24.09.2012 la intersecția dintre .. Între lacuri a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autovehiculele marca VW Sharan, nr._, condus de C. M., asigurat RCA la . Societate de Asigurare-Reasigurare și autoturismul marca Dacia Solenza, nr._ , proprietatea reclamantului, intervenientul forțat C. M. fiind cea care nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează trecerea”. Pârâta a format dosarul de daună nr. RCA/CJ/135/2012 având ca obiect cererea de despăgubire a reclamantului, ocazie cu care s-a încheiat un proces verbal de constatare a avariilor vehiculului_, în baza căruia reclamantului s-a adresat unității service . care a emis un deviz de reparație din care rezultă că paguba produsă este în cuantum de 3518,06 lei. Pârâta însă prin adresa nr. 353/26.09.2012 i-a comunicat refuzul de a-l despăgubi, pe motiv că avariile nu ar proveni din evenimentul rutier din data de 24.09.2012, iar declarațiile conducătorilor auto nu corespund realității.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 37 din ordinul 14/2011 emis de CSA, art. 1349 NCC, l 136/1995, Ordinul 14/2011 emis de CSA.

În probațiune s-au depus înscrisuri, f. 6-16.

Cererea a fost timbrată cf. dispozițiilor instanței, f. 3 verso, f.52.

La solicitarea instanței, pârâta a depus la data de 19.02.2013 dosarul de daună nr. RCA/CJ/135/2012, f. 18-44.

La data de 19.03.2013 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivare, a arătat că în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că tipul, dimensiunea și poziționarea avariilor nu concordă cu dinamica prezentată în procesul verbal și în declarația de eveniment și că deformațiile conjugate ale celor 2 autoturisme nu sunt rezultatul unui impact primar între acestea, fiind produse în alte circumstanțe, deci nu există legătură de cauzalitate între pretinsul eveniment rutier din data de 24.09.2012 și avariile autoturismelor.

În probațiune, pârâta a solictat efectuarea unei expertize tehnice auto, f. 49-50.

La data de 20.03.2013 s-a dispus efectuarea în cauză a expertizei tehnice, cu obiectivele de la fila 53.

La data de 03.07.2013 s-a luat interogatoriu intervenientei forțate C. M., f. 69.

La data de 02.12.2013 s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică auto, f. 78.-97.

Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:

La data de 24.09.2012 s-a încheiat constatarea amiabilă, f. 29, în care s-a întocmit și schița evenimentului rutier, s-au precizat avariile fiecărui autoturism, s-a menționat că de producerea accidentului se face vinovată numita C. M., conducătorul autoturismului marca VW Sharan, cu nr._, s-a menționat că incidentul s-a petrecut la momentul plecării.

Din cuprinsul poliței de asigurare de la fila 30 rezultă că autoturismul condus de C. M. este proprietatea lui C. D. I., având poliță RCA valabilă de la data de 18.07.2012 până la data de 17.01.2013, încheiată cu asiguratorul C. I. SA.

La data de 24.09.2012 cei doi conducători auto au dat câte o declarație, f. 33-34, respectiv 35-36. Din declarația numitei C. M. rezultă la aflându-se în intersecție, nu a observat autoturismul marca Dacia Solenza care circula pe drumul cu prioritate, lovindu-i partea dreaptă față și spate. Reclamantul a declarat, f. 35 că, circulând regulamentar din direcția I. Mall spre Piața Mărăști a fost lovit în lateral de un autoturism cu nr. de înmatriculare_ care ieșea de pe un drum fără prioritate, iar după prima lovitură mașina a ricoșat, lovind de asemenea partea dreaptă spate respectiv ușă spate și aripă spate.

La data de 23.11.2012, pârâta a formulat răspunsul său la cererea depusă de reclamant la data de 02.11.2012, înregistrată de pârâtă sub nr. 1478, prin care acesta a solicitat plata sumei de 3518,06 lei și penalități de 0,2 % pe zi, începând cu data de 26.09.2012, apreciind că refuzul pârâtei este unul neîntemeiat, răspuns prin care pârâta a arătat că își menține punctul de vedere anterior ( de respingere a cererii de despăgubire, f. 26) f. 21.

Din interogatoriul administrat intervenientei forțate C. M. rezultă că la data de 24.09.2012, în timp ce conducea autoturismul marca VW Sharan cu nr._ , pe raza mun. Cluj-N., la intersecția străzilor Crișului și Între Lacuri a intrat în coliziune cu autovehiculul marca Dacia Solenza, înmatriculat cu nr._ . Intervenienta a arătat că la intersecția respectivă a oprit pentru a se asigura, ocazie cu care a observat că din stânga nu venea nicio mașină, apoi s-a uitat în dreapta și a văzut că se apropia o mașină, însă șoferul acesteia s-a oprit, moment în care a pătruns în intersecție, fără a se mai asigura încă o dată din partea stângă, moment în care din partea stângă a fost acroșată de autoturismul marca dacia Solenza, pe care nu l-a observat. Intervenienta a precizat că pe . sensul său de mers indicator cu „ cedează trecerea”.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică rezultă că pe fondul neacordării de prioritate autovehiculul Dacia Solenza a fost lovit în partea laterală dreapta, pe toată lungimea sa, mai proeminent în partea dreaptă față. Autovehiculul VW Sharan a suferit avarii doar în zona barei față a acestuia, fără a rezulta distrugerea acesteia. Expertul a generat o simulare computerizată, redată în imaginile de la 6-12, formatul video fiind atașat expertizei, care susțin ipoteza producerii accidentului. Expertul a identificat avariile produse autovehiculului marca Dacia Solenza, iar în ceea ce privește despăgubirea, arată că valoarea acesteia este de 3518,06 lei, f. 90.

La data de 13.01.2014 pârâta a depus la dosar un raport de expertiză extrajudiciară, f. 107-115, față de concluziile căruia, instanța a solicitat expertului judiciar să răspundă.

La data de 03.11.2014, f. 159, expertul a depus la dosar răspuns la obiecțiuni, prin care a arătat că își menține poziția astfel cum a fost argumentată în cuprinsul raportului de expertiză depus la dosarul cauzei.

Instanța constată că modul de producere a evenimentului rutier, astfel cum l-au descris cei doi conducători auto la data producerii lui, 24.09.2012 justifică avariile celor două autoturisme, astfel cum s-a concluzionat în raportul de expertiză judiciar întocmit în cauză.

Din înscrisul de la fila 25 rezultă că devizul pentru comanda nr. CAA001664, detaliată la fila 25, este în valoare de 3518,06 lei.

Prin urmare, pârâta este ținută, în baza poliței RCA încheiată cu asiguratul său, C. D. I., pentru autoturismul marca VW Sharan, nr._ să plătească suma de 3518,06 lei reprezentând valoarea reparațiilor aferente autoturismului marca Dacia Solenza, cu nr._, avariat în evenimentul rutier din data de 24.09.2012.

Ordinul 14/ 2011, emis de Comisia de supraveghere a asigurărilor, în vigoare în perioada 06.12._15 prevede la art. 26 că „asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă”, iar la art. 33 „ Asiguratul este obligat să înștiințeze, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA cu privire la producerea evenimentului și să precizeze împrejurările cu privire la acest eveniment, iar pe parcursul investigațiilor referitoare la acest eveniment să procedeze în conformitate cu instrucțiunile primite de la asigurător.”

De asemenea, cf. art. 37, „Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere”, relevant fiind în opinia instanței, art 36, alin. 6 care are următorul conținut: „În situația în care dosarul de daună conține toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire și cuantificării daunei, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat.”

Prin urmare, în cauza de față, instanța apreciază că în mod nejustificat pârâta a refuzat să plătească prejudiciul către reclamantul B. S. T., iar în baza textelor legale indicate mai sus va obliga pârâta atât la plata sumei de 3518,06 reprezentând daunele materiale, cât și la plata penalităților, în cuantumul prevăzut de Ordinul CSA 14/2011, dosarul de daună fiind completat cu devizul de antecalcul din data de 26.09.2012, f. 25, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti despăgubirea în cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat.

În baza art. 274 C. instanța va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 4490,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 586 lei taxă timbru, f. 3, 52, 4,8 lei timbru judiciar, f. 3, 52, onorariu expert 3200 lei, f. 58, 137, onorariu avocat 700 lei, f. 166.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul B. S. T. domiciliat în G., ., ., ., cu domiciliu procesual ales în Cluj-N., .. 14, parter, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta ., Societate de Asigurare Reasigurare cu sediul în București, .. 5-7, parter-demisol, sector 1 și intervenientul forțat C. M., dom. în Cluj-N., ., ..

Obligă pârâta . să achite reclamantului suma de 3518,06 lei reprezentând daune materiale, suma de 731,12 lei reprezentând penalități calculate pentru perioada 27.09._13, precum și în continuare, penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la suma de 3518,06 lei de la data de 09.01.2013 până la achitarea integrală a debitului.

Obligă pârâta la plata sumei de 4490,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2015.

JUDECATOR GREFIER,

P. Victorița P. A. M.

Red. Dact. PVP/ 11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 12-02-2015, Judecătoria CLUJ-NAPOCA