Anulare act. Sentința nr. 2830/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2830/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 2830/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2830/2015
Ședința publică din data de 17 martie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.
GREFIER: C. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. Ș. C. în contradictoriu cu pârâtele S.C. O. B. ROMANIA S.A. cu și S.C. O. B. ROMANIA S.A. - SUCURSALA MĂNĂȘTUR CLUJ-N., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 03.03.2015, fiind consemnate încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 10.03.2015, iar apoi având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 17.03.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 150 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2012 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamantul P. Ș. C. în contradictoriu cu pârâtele S.C. O. B. ROMANIA S.A. cu și S.C. O. B. ROMANIA S.A. - SUCURSALA MĂNĂȘTUR CLUJ-N. a solicitat constatarea caracterului abuziv și înlăturarea clauzelor contractuale abuzive inserate în contractul de credit ipotecar nr. C2202J2010/3227/31.08.2006, la punctele 6.4 și 6.10, și restituirea către reclamant a sumelor de bani plătite în plus, în mod nejustificat, conform scadențarului atașat, ca urmare a aplicării clauzelor contractuale menționate cu dobânda legală aferentă, de la data achitării acestora și până la data achitării lor efective, să se restituire către reclamant având în vedere caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la punctele 8.2 și 8.3 din contract, a sumei de 685 CHF reprezentând comisionul de acordare a creditului, cu dobânda legală aferentă, de la data achitării acestei sume și până la data achitării efective a acestei sume; modificarea convenției de credit nr. C_ /31.08/2006 în ceea ce privește eliminarea clauzelor abuzive de la punctele 8.4, 6.10, 8.2 și 8.3, și derularea contractului în continuare fără aceste clauze abuzive, și modificarea scadențarului, care sa fie comunicat sub semnătură reclamantului. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că, reclamantul a încheiat în calitate de împrumutat convenția de credit ipotecar nr. C_ /31.08.2006 cu pârâta, reprezentată la încheierea convenției de credit prin Sucursala Mănăștur -Cluj-N.. Valoarea creditului obținut de către reclamant fiind de 27.400 CHF, iar durata creditului de 360 luni de la data încheierii convenției. Conform reclamantului, clauzele contractuale menționate în acțiune sunt abuzive și deoarece în înțelesul dispozițiilor din Legea nr. 193/2000 sunt în măsură să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile celor două părți.
În ceea ce privește clauzele contractuale menționate în cadrul petitului nr. 1, art. 6 pct. 4 și art. 6 pct. 10, din contractul de credit ipotecar s-a motivat faptul că, dau dreptul comerciantului - societății bancare pârâte, să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile serviciilor care urmează sa fie furnizate și fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. S-a susținut că, clauza este abuziva având în vedere modalitatea de calcul a dobânzii art. 6.2, 6.3 și 6.4 din contractul de credit ipotecar, prin care banca pârâtă, în mod nelegal și-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, aceasta uitând să scadă dobânda efectivă odată cu scăderea indicelui LIBOR, fapt care l-a prejudiciat în mod evident pe reclamant, prin plata unor sume de bani mai mari decât cele corespunzătoare nivelului indicelui de referință indicat chiar de către bancă. Clauza de la art. 6.4 din contractul de credit ipotecar este abuzivă, potrivit reclamantului conform art. 4 și a) pct 1 lit a, g din lista anexă la Legea nr. 193/2000, deoarece pe lângă faptul că nu a fost negociată direct cu consumatorul și face parte dintr-un contract standard utilizat de bancă, permite băncii să modifice unilateral dobânda fără a avea un motiv întemeiat specificat în contract și dă băncii dreptul exclusiv să interpreteze clauzele contractuale privind majorarea ratei dobânzii, fără negociere, fără a fi stipulate în contract o limită maximă care să îi dea posibilitatea părții cocontractante (consumatorului) la încheierea contractului să prevadă obligații semnificativ majorate în sarcina sa.
Reclamantul a arătat că, clauza contractuala prevăzută la art. 8.2 din contractul de credit ipotecar este abuzivă întrucât banca pârâtă a încasat comisionul de acordare a creditului în sumă de 685 CHF, deși acest lucru este interzis potrivit art. 15 din legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, care prevede că în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente.
În continuare, reclamantul a invocat dispozițiile art. 969 C.civ. și a susținută că aceste clauze contractuale au o cauză ilicită și pe acest considerent sunt abuzive.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 948, art. 966, art. 969 C.civ., Legea nr. 193/200, Legea nr. 287/2009, art. 15 Legea nr. 190/1999, art. 274 C.pr.civ.
În dovedirea cererii s-au depus următoarele înscrisuri: contrat de credit ipotecar cu scadențar (f. 12-33), contract de ipotecă (f. 34-37) și alte înscrisuri considerate relevante.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Pârâta S.C. O. B. ROMANIA S.A. a depus întâmpinare la data de 22.11.2012 prin care a invocat excepția nelegalei timbrări a acțiunii, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei raportat la art. 43 alin. 1 Legea nr. 31/1990, excepția prescripției dreptului materiale la acțiune privind capătul cerere referitor la perceperea comisionului de acordare a creditului potrivit art. 3 Decretul nr. 167/1958, excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere nr. 1 și 3, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
În motivarea excepției lipsei de obiect s-a arătat că, începând cu data de 21.09.2010 din contractul de credit au fost eliminate orice referiri la variația dobânzii în funcție de politica băncii, variația dobânzii fiind influențată doar de evoluția indicelui LIBOR 3L. Deși exista aceasta prevedere în contract și anterior intrării în vigoare a actului normativ enunțat anterior, banca nu a uzat de prerogativa modificării ratei dobânzii în funcție de politica băncii ci a variat rata dobânzii exclusiv în funcție de evoluția indicelui LIBOR 3L, aplicând chiar o valoare mai mică a procentului de dobânda, pentru a veni în sprijinul reclamantului și a nu-i afecta stabilitatea financiara. Prin urmare, dobânda este alcătuita din marja fixă pe toată durata de creditare + indicele de referința, astfel cum este reglementat de art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010, fiind exclusa orice ingerință de ordin subiectiv din partea băncii în această formulă de calcul. Potrivit pârâtei, solicitarea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale ce nu se regăsesc in contractul de credit, întrucât începând cu data de 21.09.2010, ca urmare a prevederilor exprese ale OUG nr. 50/2010, clauzele contractual au fost modificate ope legis de către acest act normativ, este lipsită de obiect.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că, și în eventualitatea în care prezentul contract ar fi asimilat unui contract conținând clauze preformulate, o asemenea încadrare nu este de natură a califica contractul ca abuziv. S-a arătat că este firesc ca în activitatea de creditarea pe care o desfășoară bancă se află la fel ca toate celelalte societăți bancare să se recurgă la anumite tipare, standarde și la fel de firesc este ca un anumit tip de contract sa fie schițat în linii generale. Aceasta este o practică la care nu recurg doar societățile bancare, dar și orice alt comerciant/profesionist. Însă din faptul că negocierile în vederea încheierii unui contract se poartă pe baza unui anumit-tipar pus la dispoziție de una dintre părți, nu se poate trage concluzia că respectivul contract a fost impus uneia dintre părți și nu a fost in niciun fel influențat de cealaltă parte. La încheierea oricărui contract se au în vedere particularitățile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-și îndeplini obligațiile asumate și alți asemenea factori. Însă factorul determinant în încheierea contractului îl constituie voința clientului, în funcție de care se prefigurează și particularizează fiecare contract.
Pârâta a mai susținut faptul că, împrumutatul a fost informat în mod concret și precis asupra condițiilor și caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite și în cunoștință de cauză a semnat contractul de credit, care la art. 6 prevede că dobânda este variabilă în funcție de criteriile arătate în contract. Totodată, stabilirea cuantumului dobânzii s-a realizat de comun acord cu împrumutatul fără a putea di identificate obiecțiuni sau divergente la încheierea contractului de credit. Potrivit art.6.2 din contractul de credit, rata dobânzii cu rente va fi variabilă trimestrial conform formulei de calcul: dobânda de referință plus marja băncii. Marja băncii, fixă pe întreaga perioadă a contractului de credit a fost stabilită la valoarea de 5.5%, iar dobânda de referință variază trimestrial. În funcție de evoluția indicelui LIBOR 3IVI. Aceasta modalitate de calcul a ratei de dobândă este aplicabilă contractului de credit după expirarea celor 24 luni, în care dobânda a fost fixă și în procent de 4.99%. Creditul este unul cu dobândă variabilă, formula de calcul a dobânzii fiind clară, transparentă și expres indicată în contract, înlăturând orice arbitrariu și subiectivism în stabilirea ratei de dobândă, modul de calcul al dobânzii fiind indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia.
Astfel, pârât a mai precizat că, dată fiind această situație de fapt, rezultă ca niciuna din condițiile prevăzute în art. 4 alin. l din Legea nr. 193/2000 nu este întrunită în cazul contractului încheiat de cu reclamantul.
În continuare s-a menționat că, potrivit prevederilor imperative ale O.U.G. nr. 50/2010, se pot percepe numai următoarele comisioane: comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, nu ambele simultan), comision de rambursare anticipate de maxim 1% și numai la credite cu dobândă fixă, comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, costuri aferente asigurărilor dacă e cazul, penalități. Comisionul de analiză dosar se poate percepe numai după semnarea contratului de credit, nu și în situația în care creditul nu a fost acordat. Documentația de credit cuprinde atât documentele depuse de potențialul client la bancă în vederea analizării posibilității de acordare a unui credit, precum adeverința de salariu, acte de proprietate ale bunurilor cu care intenționează să garanteze creditul, cererea de credit, etc., cât și documentele întocmite de bancă, după aprobarea creditului. Astfel, comisionul de acordare reprezintă o cheltuială aferenta întocmirii documentației de credit fiind, în fapt, contravaloarea unei activități (serviciu) prestate de banca clientului (acordarea împrumutului), respectiv o plată datorată conform art. 969 C.civ. și art. 1092 C.civ.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 114- art. 188, art. 5, art. 274 C.pr.civ., O.U.G. nr. 174/2008, O.U.G. nr. 50/2010, modificată și completată prin Legea nr. 288/2010; art. 969, art. 1092 C.civ., art. 14 din Legea nr. 190/1999.
În probațiune a anexat copii ale următoarelor înscrisuri: contract de credit, cerere reclamant și act adițional nr. 1/20.09.2010 (f. 96-110).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 25.01.2012, reclamantul a solicitat respingerea excepțiilor invocate și în esență a reiterat cele arătate deja în cererea introductivă.
În ședința publică din data de 26.03.2012 instanța a respins excepția nelegalei timbrări, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune și a calificat ca apărare de fond excepția lispei de obiect, invocate de pârâtă. În ședința publică din data de 15.10.2013 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei pârâtei.
La data de 06.01.2015, reclamantul a depus o precizare a acțiunii prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la restituirea sumei de 374,91 CHF ca urmare a constatării caracterului abuziv a art. 6.4 și 6.10 din contractul de credit, plus dobânda legală aferentă acestei sume.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor (f. 153, 154, 177, 178) și raportul de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate (f. 227-237).
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 31.08.2006, între reclamant, în calitate de client, și pârâtă, în calitate de bancă, reprezentată de dezmembrământul ei, Sucursala Mănăștur a fost încheiat contractul de credit ipotecar nr. C_, prin care banca a acordat clientului un împrumut în valoare de 27.400 CHF, pe o durată de 360 luni, rambursarea creditului fiind garantată prin încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 619/31.08.2006 de către B.N.P. F. C. O. (f. 12-37).
Potrivit art. 6.4 din contract, „începând cu data de 01.09.2008 inclusiv, Banca își rezervă dreptul să revizuiască rata dobânzii în funcție de politica Băncii și de evoluția indicatorului LIBOR (CHF) la 3 luni, dispozițiile art. 6.10 nefiind aplicabile”, iar conform art. 6.10 „în cazul în care, până la data de 31.08.2008 au loc creșteri individuale/cumulate cu cel puțin 12% ale rezervei minime obligatorii solicitate băncilor de B.N.R. sau creșteri individuale/cumulate cu cel puțin 20% ale indicatorului LIBOR (CHF) la 3 luni, față de valoarea inițială sau față de valoarea valabilă la data ultimei actualizări, Banca își rezervă dreptul să modifice valoarea dobânzii curente”.
Analizând conținutul acestui contract, se observă că, la art. 5.4 s-a stipulat că, clientul a plătit taxa de analiză a dosarului de credit, taxa de evaluare a proprietății și comisionul de acordare, la art. 8.2 și 8.3 din contract fiind menționat că „pentru creditul acordat clientul va plăti un comision de acordare de 685 CHF” și că „plata comisionului de acordare se efectuează de către client, în ziua semnării prezentului contract, comisionul va fi plătit în valuta creditului”.
Din înscrisul de la fila 105 din dosar, depus de pârâtă, rezultă că pârâta a redactat actul adițional nr. 1/20.09.2010 referitor la asigurarea conformității contractului de credit cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010, însă reclamantul nu a semnat acest act adițional.
Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, în urma analizei evoluției indicatorului LIBOR (CHF) la 3 luni și în baza formulei de calcul din contractul de credit coroborat cu sumele efectiv plătite s-a stabilit faptul că dobânda totală percepută pe perioada septembrie 2006 – august 2014 de pârâtă are un caracter excedentar, iar excedentul este de 374,91 CHF (f. 235).
În drept, instanța reține că, în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din anul 1864 raportat la prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011, având în vedere data încheierii contractului de credit ipotecar.
În temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei de obiect, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor la perceperea comisionului de acordare a creditului, prin prisma dispozițiilor art. 2 Decretul nr. 167/1958 și raportat la faptul că în baza legislației privind protecția consumatorului – Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, O.U.G. nr. 50/2010 – constatarea caracterului abuziv denunțat de reclamant conduce la constatarea nulității absolute, și nu relative a clauzelor contractuale respective, ceea ce imprimă acțiunii un caracter imprescriptibil, instanța urmează a respinge, ca neîntemeiată prezenta excepția, partea având posibilitatea în același temei, dat fiind caracterul imprescriptibil al acțiunii în declararea nulității absolute, să solicite și restituirea sumelor, drept efect al declarării nulității absolute.
Trebuia arătat că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu. În cauza C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
Sub aspectul excepției lipsei de obiect a capetelor de cerere referitoare la clauzele contractuale art. 6.4 și art. 6.10, instanța arată că, această excepție a fost calificată drept apărare de fond, având în vedere cele susținute de pârâtă în motivarea acestei excepții, respectiv a eliminării acestor clauze din contract. Totuși instanța va analiza cu prioritate excepția calificată drept apărare de fond a lipsei de obiect, raportat la necesitatea tranșării chestiunilor legate de actul adițional nr. 1/20.09.2010, fiind vorba de o chestiune esențială și prioritară oricărei alte analize.
Astfel, instanța reține că, deși pârâta a depus la dosar actul adițional nr. 1/20.09.2010, acesta nu a fost semnat de către reclamant, iar mai mult, pârâta nu a făcut dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actului adițional, ci s-a limitat doar la depunerea acestui act adițional nesemnat de către reclamant - consumator, motiv pentru care, aplicarea art. 95 alin. 5 O.U.G. nr. 50/2010 nu poate fi reținută prin prisma alin. 3 al aceluiași articol de lege.
Mai mult, instanța nu poate accepta lipsa de obiect a cererii reclamantului, având în vedere că o constatare a caracterului abuziv al clauzelor pct. 6.4 și pct. 6.10 din contract constituie temei pentru eventuala restituire a sumelor ca efect al declarării nulității absolute a acestor clauze.
Ori, față de aceste motive, instanța consideră necesară stabilirea cu titlu definitiv al conținutului contractului fără a lăsa loc de alte interpretări date de lipsa unui act adițional și modalitate de desfășurare a relațiilor contractuale sub aspectul calculului dobânzii datorate de client, sens în care va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect.
Pe fondul cauzei, în speță, după cum s-a antamat deja, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa în vigoare la data încheierii contractului de credit, respectiv la data de 31.08.2006, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit, nulitatea acestora se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Astfel, acest act normativ este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamantul are calitatea de consumator, în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din această lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Conform dispozițiilor art. 4 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Prin prisma acestora, instanța consideră că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă. Totodată nu se poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună, cu caracter obligatoriu, vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Instanța apreciază nefonadate susținerile pârâtei privind faptul că actul juridic încheiat a fost negociat cu reclamantul, pe considerente referitoare la faptul că acestora li s-au înmânat, în faza precontractuală, deoarece, pe de-o parte, simpla cunoaștere a clauzelor contractuale, în concordanță cu prescripțiile lit. b) din anexa legii, fără posibilitatea modificării acestora de către reclamanți, nu echivalează cu negocierea lor, acesta având numai dreptul de a le accepta, prin semnarea contractului, iar, de pe altă parte, trebuie arătat că elementele specificate ca fiind negociate constituie, în fapt, cererea consumatorului de creditare raportat la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit, fără a acorda reclamantului posibilitatea de modificare a clauzelor vizând cuantumul concret al ratelor de rambursare a creditului și de derulare a raporturilor juridice dintre părți.
Ori, pârâta nu a furnizat o explicație plauzibilă din care să rezulte că părțile au negociat înainte de încheierea contractului. Faptul că acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamantului și acceptat apoi de acesta nu exonerează pe pârâta să probeze negocierea potrivit art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000.
În raport cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 instanța este ținută să verifice următoarele condiții: clauza contractuală să nu fi fost negociată; prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe. Cu mențiune că, fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; toți factorii care au determinat încheierea contractului; alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Instanța observă că, deși este adevărat că, Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă, regimul juridic al acestei sancțiuni este, practic, identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, în ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, și nu unul individual. Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs. Iveta Corčkovská, în considerentul nr. 50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara, din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
Având în vedere, cele de mai sus, în ceea ce privește clauzele contractuale inserate în contractul de credit ipotecar nr. C_ /31.08.2006 la pct. 6.4 și pct. 6.10, conform cărora, „începând cu data de 01.09.2008 inclusiv, Banca își rezervă dreptul să revizuiască rata dobânzii în funcție de politica Băncii și de evoluția indicatorului LIBOR (CHF) la 3 luni, dispozițiile art. 6.10 nefiind aplicabile”, iar conform art. 6.10 „în cazul în care, până la data de 31.08.2008 au loc creșteri individuale/cumulate cu cel puțin 12% ale rezervei minime obligatorii solicitate băncilor de B.N.R. sau creșteri individuale/cumulate cu cel puțin 20% ale indicatorului LIBOR (CHF) la 3 luni, față de valoarea inițială sau față de valoarea valabilă la data ultimei actualizări, Banca își rezervă dreptul să modifice valoarea dobânzii curente”, instanța reține că, potrivit practicii C.J.U.E., clauzele unui contract bancar care se referă la prețul contractului trebuie redactate într-un mod clar și inteligibil, astfel încât, consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale contractului semnat.
Limbaj clar înseamnă, în primul rând, exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, sub acest aspect, chiar dacă respectivele clauze au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical, trebuie ținut seama de faptul că ele nu au fost negociate, contractul fiind unul de adeziune, iar faptul că banca a informat pe reclamant în legătură cu conținutul contractului și că i-a lăsat timp de analiză și gândire nu înseamnă că a și negociat aceste clauze cu reclamanții.
În ce privește limbajul inteligibil, acest caracter înseamnă mult mai mult, respectiv înseamnă posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecințele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-i privește. În acest sens, sunt relevante concluziile la care a ajuns CJUE, în cauza C-26/13 (A. Kasler împotriva O. Jelzalogbank Zrt) expuse în paragrafele 67, 72, 73, 74 și mai ales 75. Astfel, C.J.U.E. a arătat următoarele: „Art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală…., cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului… la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze…., astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea cel privește”.
Ori, din felul în care sunt redactate clauzele în discuție, nu se poate deduce, în mod clar și inteligibil, care va fi evoluția în timp a părții variabile a dobânzii pe care reclamantul trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcție de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se, astfel, un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului, care conduc la un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea reclamantului. Prin modul de formulare nu se oferă posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională cu scopul urmărit de creditor.
Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă ce a avut la bază o analiză în a evoluției indicatorului LIBOR (CHF) la 3 luni, conform formulei de calcul din contractul de credit coroborat cu sumele efectiv plătite s-a stabilit faptul că dobânda totală percepută pe perioada septembrie 2006 – august 2014 de pârâtă are un caracter excedentar, iar excedentul este de 374,91 CHF (f. 235). Acest raport de expertiză deși contestat de pârâtă nu a fost înlăturat prin solicitarea unei contraexpertize, iar în plus analiza efectuată este de natură a reda tocmai o analiză cât se poate clară și inteligibilă, în contextul modalității de redactare a clauzelor contractuale contestate, cu apelarea însă la cunoștințe de specialitate.
Ținând seama de cele arătate anterior coroborat cu concluziile raportului de expertiză contabilă, ce reflectă caracterul excedentar al dobânzii, în temeiul art. 1 și art. 4 Legea nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale inserate în contractul de credit ipotecar nr. C_ /31.08.2006 la pct. 6.4 și pct. 6.10 și ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor menționate mai sus, reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 374,91 CHF în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plății, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării acestor sume și până la plata efectivă.
În ceea ce privesc clauzele contractuale inserate în contractul de credit ipotecar nr. C_ /31.08.2006 la pct. 8.2 și pct. 8.3, conform cărora pentru creditul acordat clientul va plăti un comision de acordare de 685 CHF” și că „plata comisionului de acordare se efectuează de către client, în ziua semnării prezentului contract, comisionul va fi plătit în valuta creditului”, instanța reține că, și în cazul acestor dispoziții contractuale prin raportare la pct. 5.4 din același contract de credit există un dezechilibru semnificativ între drepturi și obligații, nefiind respectate exigențele bunei-credințe.
Astfel, instanța observă că, prin pct. 5.4 și pct. 8.2 și pct. 8.3 sunt stabilite două tipuri de comisioane, respectiv un comision fix pentru analiza dosarului de credit și un comision de acordare a creditului, calculat ca un procent din valoarea creditului acordat. Or, acordarea creditului se face în baza analizei documentelor depuse de consumator și nu se justifică plata a două comisioane (unul în sumă fixă și unul calculat sub forma unui procent din valoarea creditului) pentru același scop ori același serviciu.
Instanța arată că, deși dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 au consacrat posibilitatea perceperii unui comision de analiză a documentației de credit, totuși a limitat acest drept al băncii la perceperea unei singure taxe pentru formalitățile legate de serviciile prestate de bancă pentru analiza documentației și nicidecum nu stipulează posibilitatea ca pentru același serviciu de analiză a dosarului de credit și apoi de acordare a creditului să fie percepute două comisioane.
Instanța observă că, chiar motivarea pârâtei cu privire la perceperea comisionului de acordare reflectă în fapt activitatea de analiză a dosarului de credit, ori pentru același serviciu nu pot fi instituite prin denumiri diferite două comisioane, împovărând în acest mod obligațiile consumatorului.
Din aceste considerente, în temeiul art. 1 și art. 4 Legea nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale inserate în contractul de credit ipotecar nr. C_ /31.08.2006 la pct. 8.2 și pct. 8.3 și ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor menționate mai sus, reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității, va obligă pârâta S.C. O. B. ROMANIA S.A. să plătească reclamantului suma de 685 CHF în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plății, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării sumei și până la plata efectivă.
D. consecință a constatării caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor de mai sus, instanța va dispune totodată și modificarea contractului de credit ipotecar nr. C_ /31.08.2006 în sensul înlăturării clauzelor constatate abuzive de la pct. 6.4, 6.10, 8.2 și 8.3 și continuarea derulării contractului fără aceste clauze, cu consecința modificării scadențarului aferent contractului și comunicării lui sub semnătură către reclamant.
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamantul pentru a-și dovedi pretențiile a achitat onorariul expertului în cuantum de 1.600 lei (f. 157, 300), instanța va obliga pârâta S.C. O. B. ROMANIA S.A. să plătească reclamantului suma de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei de obiect, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamantul P. Ș. C. cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat M. A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. O. B. ROMANIA S.A. cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, Sector 1 și S.C. O. B. ROMANIA S.A. - SUCURSALA MĂNĂȘTUR CLUJ-N. cu sediul în Cluj-N., Calea Florești, nr. 81, ..
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale inserate în contractul de credit ipotecar nr. C_ /31.08.2006 la pct. 6.4 și pct. 6.10 și obligă pârâta S.C. O. B. ROMANIA S.A. să plătească reclamantului suma de 374,91 CHF în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plății, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării acestor sume și până la plata efectivă.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale inserate în contractul de credit ipotecar nr. C_ /31.08.2006 la pct. 8.2 și pct. 8.3 și obligă pârâta S.C. O. B. ROMANIA S.A. să plătească reclamantului suma de 685 CHF în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plății, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării sumei și până la plata efectivă.
Dispune modificarea contractului de credit ipotecar nr. C_ /31.08.2006 în sensul înlăturării clauzelor constatate abuzive de la pct. 6.4, 6.10, 8.2 și 8.3 și continuarea derulării contractului fără aceste clauze, cu consecința modificării scadențarului aferent contractului și comunicării lui sub semnătură către reclamant.
Obligă pârâta S.C. O. B. ROMANIA S.A. să plătească reclamantului suma de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 martie 2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.
Red.Dact/S.B.T./C.O./5 ex./19.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1624/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1637/2015. Judecătoria... → |
|---|
