Anulare act. Sentința nr. 3512/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3512/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 22173/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SENTINTA CIVILA Nr. 3512/2015
Ședința publică din 08 Aprilie 2015
Instanta constituita din:
JUDECATOR: F. M.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile formulate de reclamantii B. A. M., B. S. A. in contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care invedereaza instantei ca la data de 03.04.2015 s- au depus la dosar, din partea reclamantilor, concluzii scrise.
Se constata ca mersul dezbaterilor si sustinerile partilor asupra fondului cauzei au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 25.03.2015, care face parte integranta din prezenta hotarare.
I N S T A N T A
Deliberând, constata ca prin cererea de chemare in judecata înregistrată sub numărul de mai sus, completata – f. 20 dos., reclamanții B. A.-M. si B. S.-A. in contradictoriu cu parata S.C. V. R. S.A. au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, sa se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în pct. 3 lit. a si d, pct. 4 lit. a si pct. 5 lit. a din Convenția de credit nr._/15.08.2007 încheiata de parți, al clauzelor cuprinse in pct. 5.1.b din Actul adițional la convenția de credit mentionata; sa se dispună anularea clauzelor contractuale cuprinse in pct. 3 lit. a si d, pct. 4 lit. a si pct. 5 lit. a din Convenția de credit nr._/15.08.2007 si obligarea paratei la modificarea acesteia prin înlăturarea clauzelor declarate ca fiind abuzive; sa se dispună anularea si înlăturarea din Actul adițional la convenția de credit nr._/15.08.2007 a clauzei cuprinsa la pct. 5.1.b; sa se dispună repunerea parților in situația anterioara inserării clauzelor abuzive si obligarea paratei la restituirea către ei a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de risc, in cuantum de 4197,76CHF pentru perioada august 2007 – iulie 2010, comision de administrare credit, in cuantum de 4125,51 CHF pentru perioada august 2010 – septembrie 2014, si comision de penalizare, de la data încheierii convenției de credit si pana la data soluționării definitive si irevocabile a cauzei, la care se adaugă dobânda legala conform art. 3 alin. 1 din OG 9/2000, art. 3 din OG 13/2011 de la data plații si pana la restituirea efectiva a sumelor de bani si sa fie obligata parata sa modifice clauzele constatate abuzive, sub sancțiunea daunelor de 200 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotararii judecatoresti, cu cheltuieli de judecata.
În fapt, reclamantii arata ca sunt consumatori in sensul legislației protecției consumatorilor deoarece in contractul de credit incheiat cu parata au acționat in scopuri personale, exterioare oricărei activitati comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale, iar parata este comerciant in sensul aceleiasi legislații. Astfel, in cauza sunt incidente prevederile art. 969 si 970 alin. 1 C. civ. dar si ale Legii nr. 193/2000, din care sunt relevante in cauza dispozitiile art. 1 alin. 3 si art. 4 alin. 1-3., din interpretarea carora rezulta ca pentru a fi catalogata ca abuziva o clauza contractuala trebuie sa indeplineasca cumulativ doua cerințe: sa nu fi fost negociata si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților, in detrimentul consumatorilor si contrar cerințelor bunei credințe. Contractul de credit este un contract de adeziune, preformulat, al cărui conținut este stabilit de către parata si la încheierea ei nu au avut posibilitatea sa negocieze nici una din clauzele contractuale, cu atât mai puțin cele privitoare la costurile creditului, astfel ca prima condiție prevăzuta de lege este îndeplinita. In ce privește cea de a doua condiție, caracterul abuziv la clauzei de la art. 3 lit. a din secțiunea condiții speciale, „rata dobânzii curente 4,25% p.a. – dobânda fixa”, rezida din faptul ca banca nu a specificat in mod expres tipul de dobânda valabil pentru convenția de credit, cu toate ca au fost informați ca au semnat o convenție de credit cu dobânda fixa. Apoi, aceasta clauza este in strânsa legătura cu clauza de la art. 3 lit. d din aceeași secțiune, care pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, acesta trebuind doar sa fie instiintat, si fara ca motivul prevăzut in contract, acela al intervenirii unor „schimbări semnificative pe piața monetara” sa poată fi considerat întemeiat, in sensul legii. Clauza cuprinsa la art. 4 lit. a din secțiunea condiții speciale, privind comisionul de penalizare de 2% flat, dar cel puțin CHF 25, calculate la valoarea sumelor datorate si neplătite la scadenta, plătibil in maxim 5 zile de la data scadentei, care la pct. 4.a din Actul adițional apare modificat sub forma „rata dobânzii curente+5% pe an…” afectează la rândul sau echilibrul contractual întrucât incalca proporționalitatea intre potențialul prejudiciu produs băncii in cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor si sumele de bani la care ar trebui obligat consumatorul pentru repararea acelui prejudiciu, in condițiile in care la art. 4 lit. b s-a stipulat dobânda penalizatoare suficient de consistenta (rata dobânzii curente+5% pe an), calculata începând cu cea de a șasea zi de la data scadentei ratelor respective. Prin urmare sunt incidente prevederile art. 1 lit. I din Anexa la Legea nr. 193/2000. Relativ la clauza cuprinsa in art. 5 lit. a din secțiunea condiții speciale, referitoare la comisionul de risc de 0,15% aplicat la soldul creditului, in cursul anului 2010, parata a modificat unilateral conventia de credit incheiata de parti, modificand dobanda si comisionul de risc, care a fost redenumit comision de administrare credit. Caracterul abuziv al acestei clauze rezulta sub aspectul echilibrului contractual, atat prin ea insasi cat si apreciata impreuna cu prevederile art. 7 lit. A si b din scetiunea conditii8 speciale, care instituie garantarea rambursarii creditului, ceea ce s-a si intamplat cata vreme au constituit o garantie reala imobiliara asupra unui imobil cu o valoare mult mai mare decat a creditului acordat, asa incat riscul a fost eliminat. Mai arata reclamantii ca in raport de prevederile art. 36 si 95 alin. 4 si 5 din OUG nr. 50/2010, nesemnarea acteor aditionale de catre ei nu poate fi considerata acceptare tacita intrucat aceasta se refera numai la modificarile impuse prin legislatie, nu la orice modificari aduse de banci pri actele aditionale.
In drept au fost invocate art. 13 si urm. din Legea nr. 193/2000, art. 3 din OG nr. 9/2000, art. 3 din OG nr. 13/2011, art. 194 C. proc. civ.
In probațiune au fost anexate înscrisuri.
Parata nu a formulat intampinare in termenul reglementat de art. 201 C. proc. civ., insa a depus la dosar note scrise, prin care solicita respingerea actiunii formulata de reclamanți, cu cheltuieli de judecata, învederând ca urmare apariției OUG 50/2010 a incheiat actul adițional prin care a venit in intampinarea clienților in aceasta perioada de criza, sens in care a menținut dobânda fixa de 4,25% p.a., comisionul de risc a fost redenumit in comision de administrare, conform art. 36 din ordonanța, si au fost eliminate o . comisioane. Mai arata parata ca prin art. 4 alin. 6, legiuitorul roman a exclus clauzele privind prețul contractului de la controlul de excisivitate, ca clauzele convenției de credit din condițiile speciale au fost stabilite cu clienții, banca fiind deschisa negocierii, iar clauzele pretins abuzive nu incalca exigentele bunei credințe si nu au creat in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților, astfel incat nici una din clauzele invocate de reclamanți nu sunt abuzive. De asemenea, reclamanții nu pot pretinde dobânda legala întrucât in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 3 si 4 din OG nr. 9/2000.
In drept au fost invocate Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 193/2000, OUG 50/2010, OG 99/2006, Regulamentul 17/2003 al BNR, Directiva 93/13/CEE, art. 969, 970.
La rândul lor, reclamanții au depus la dosar note scrise, prin care au solicitat înlăturarea apararilor paratei.
In temeiul art. 250 si urm. C. proc. civ., instanța a încuviințat dovada cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Intre parti, reclamanții in calitate de imprumutati, s-a încheiat Convenția de credit nr._/15.08.2007 (f. 4-8 dos.), prin care reclamantii au dobandit de la parata un credit in valoare de_ CHF pentru dobandirea in patrimoniu a unui apartament, pe o durata de 300 de luni de la tragerea creditului.
Conform clauzei stipulata la pct. 3 lit. a din conditiile speciale ale conventiei partilor, dobanda reprezinta rata dobanzii curente si anume 4,25% p.a. – dobanda fixa.
Potrivit pct. 3 lit. d – data ajustării dobânzii, din conditiile speciale ale convenției de credit, “Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se aplică de la data comunicării.”
La pct. 4 lit. a din conditiile speciale ale conventiei s-a stipulat un comision de penalizare, de 2% flat, dar cel puțin CHF 25, calculat la valoarea sumelor datorate si neplătite la scadentele menționate la pct. 6 „rambursare”, plătibil in maxim 5 zile de la data scadentei, perioada in care creditul este in continuare curent, iar la pct. 4. lit. b s-a stipulat rata dobânzii penalizatoare, respectiv rata dobânzii curente +5% p.a., calculata începând cu a 6-a zi de la data scadentei, corespunzător secțiunii 3.2. din condițiile generale, respectiv ca de la data calculării dobânzii penalizatoare sumele datorate devin restante.
Apoi, prin Actul adițional la convenția de credit mai înainte mentionata, întocmit in temeiul OUG nr. 50/2010 – f. 9 si urm., la pct. 4. a s-a stabilit plata dobânzii penalizatoare, compusa din rata dobânzii curente + 5% pe an, sau rata dobânzii curente + 2% pe an, in ipoteza survenirii unor situații si in condițiile acolo prevăzute.
Potrivit pct. 5 lit. a) din conditiile speciale ale convenției de credit, împrumutații datorează un comision de risc de 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Prin Actul aditional sus amintit, parata a stipulat printre comisioanele in legatura si acordarea si utilizarea creditului, comisionul de administrare a creditului, la pct. 5.1.b, de 0,15%, aplicat la soldul creditului, datorat si platibil de catre imprumutat bancii, lunar, pe toata durata creditului, la data de scadenta stabilita la pct. 6 din conditiile speciale ale conventiei, pentru administrarea de catre banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea sumei principale la dispozitia imprumutatului, in termenii si conditiile prevazute in conventie. S-a mai stipulat ca acest comision vizeaza administrarea riscului de credit (implicat de situatii precum comportamentul contractual al imprumutatului/codebitorilor/garantilor pe toata durata conventiei, modul de indeplinirea de catre acestia, intocmai si la timp, pe toata durata conventiei, a tuturor obligatiilor asumate in baza acesteia, riscul de urmarire si degradare/uzura a bunurilor aduse in garantie, in orice moment, pe toata durata conventiei, riscul neincasarii valorii asigurate, stabilita prin polita de asigurare, in caz de producerer a unui eveniment asigurat si a riscului de piata (implicat de situatii precum: variatia conditiilor de piata privitoare la valoarea bunurilor aduse in garantie si la valorificarea acestora in orice moment, pe toata durata conventiei, daca va fi cazul, variatii ale conditiilor pietei valutare) si este calculat lunar, luand in calcul un numar de 30 zile raportat la un an de 360 zile, utilizand formula: (soldul creditului x comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.
In drept, conform art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Potrivit art. 2 alin. 1 din același act normativ, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Conform alin. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, prevederi care nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Potrivit lit. i a alin. 1 din aceeasi anexa, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
In sfârșit, conform art. 36 din OUG nr. 50/2010 in forma sa inițiala, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Conform art. 95 din acest din urma act normativ, in forma sa in vigoare la data emiterii actului adițional la convenția parților – 17.09.2010, neînsușit de reclamanți prin semnătura, pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii aveau obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile acesteia, prin acte adiționale asupra carora se impunea informarea consumatorului, iar nesemnarea de către consumator a actelor adiționale era considerată acceptare tacită.
Raportând starea de fapt reținuta in baza dovezilor administrate la normele de drept incidente, sus amintite, in ceea ce privește negocierea directa a clauzelor contractuale ale conventiei partilor, in forma sa initiala, instanța reține că desi aceste clauze fac parte din condițiile speciale ale contractului de credit, in conditiile in care nu exista o cerere a reclamantilor in baza careia acestea sa fie stipulate si fiind de notorietate ca banca este titularul ofertelor de creditare, continutul clauzelor conventiei se prezuma ca este preformulat de banca.
Asa fiind, potrivit prevederilor art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, paratei îi revenea obligația de a dovedi faptul că aceste clauze au fost negociate, ceea ce in speta de fata nu se poate retine ca s-a intamplat, in conditiile in care negocierea clauzelor contractuale presupune oferirea posibilitatii reale consumatorului de a-și spune opinia cu privire la o anumită clauză contractuala, precum și a șanselor rezonabile de a determina modificarea clauzei, iar nu simpla încheiere a contractului..
Cu toate acestea, simplul fapt al stipularii unor clauze contractuale preformulate nu este suficient pentru a considera ca acestea sunt abuzive, ci pentru a statua astfel se impune a se verifica daca acestea sunt contrare bunei credințe, sau daca prin ele insele, sau împreuna cu alte prevederi din contract, creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților.
Astfel, in ce priveste clauza contractuala de la pct. 3 lit. a din conditiile speciale ale conventiei partilor, instanta constata ca sustinerea reclamantilor privitor la faptul ca banca nu ar fi specificat in mod expres tipul de dobanda aplicabila contractului de credit nu poate fi primita de instanta, fiind fara putinta de tagada ca din notiunea “dobanda fixa” acolo mentionata rezulta cat se poate de clar ca dobanda este fixa de 4,25% p.a., independent de faptul ca aceasta reprezinta si rata dobanzii curente, asa cum s-a stipulat.
Relativ la clauza privind posibilitatea revizuirii structurii ratei dobânzii curente in mod unilateral de către banca, stipulate la pct. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției parților, instanța reține că aceasta privește obiectul principal al contractului, care insa nu răspunde cerințelor precizării unui motiv temeinic in contract, exprimat . si inteligibil, si nu in ultimul rând verificabil, in funcție de care parata sa fie abilitata a modifica dobânda contractuala.
Astfel, in lipsa definirii in vreun mod a "schimbărilor semnificative pe piața monetară", in funcție de care banca este indreptatita la modificarea dobânzii, in mod evident consumatorul nu are cum să cunoască criteriile după care banca poate revizui dobânda si, deopotrivă, exclude orice control al temeiniciei modificări dobânzii de către reclamanți sau instanța.
In acelasi timp este lesne de observat ca aceasta clauza contractuala privitoare la posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii de către banca se înscrie in lista clauzelor considerate în mod expres abuzive de legiuitor, conform alin. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000.
Prin urmare, caracterul abuziv al acestei clauze poate fi apreciat si trebuie reținut de către instanța de judecată întrucât aceasta clauza contractuala este de natură a crea, în detrimentul reclamanților și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
In ce privește clauza de la pct. 4 lit. a din condițiile speciale ale contractului parților, privind plata comisionului de penalizare, deși acesta a fost eliminat din contract de către parata prin intermediul actului adițional întocmit in considerarea dispozițiilor OUG nr. 50/2010, acceptat tacit de reclamanți in condițiile art. 95 din acest act normativ, analiza ei se impune din perspectiva aplicării ei pana la data încheierii actului adițional deoarece nu se poate retine ca aplicarea ei este exclusa.
Or, verificând clauzele contractuale de la pct. 4 lit. a si b din condițiile speciale ale convenției, instanța ca clauza reclamata creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților, in detrimentul reclamanților, întrucât pentru aceeași fapta a întârzierii reclamanților la plata ratelor s-a instituit in sarcina acestora o dubla reparație, respectiv plata comisionului de penalizare de 2% flat, dar cel puțin CHF 25, precum si a dobânzii penalizatoare compusa din dobânda curenta + 5% p.a., ambele calculate asupra sumelor datorate si neplătite la scadenta, ceea ce ar însemna ca parata nu numai ca si-ar recupera prejudiciul încercat prin plata cu întârziere a ratelor dar ar obține si sume de bani in plus, situație care se înscrie cu prisosința in alin. 1 lit. i din Anexa Legii nr. 193/2000 ce cuprinde clauzele declarate in mod expres abuzive.
Raportat la clauza privitoare la comisionul de risc, contrar apararii paratei, instanța reține că nici aceasta clauza nu intra sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
In acest sens, atat față de redactarea normei legale de care se prevaleza parata dar si din perspectiva Hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene pronunțata in cauza C-143/13 la data de 26.02.2015, instanța reține că Curtea a statuat ca clauzele contractuale care se circumscriu notiunii de obiect al contractului, in sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, preluate in legislatia nationala de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale contractului si care, ca atare, in caracterizeaza, iar nu si cele care au un caracter accesoriu, cum se apreciaza ca este comisionul de risc in discutie.
Pentru a statua astfel, instanța retine ca obiectul principal al unui contract de credit îl constituie, pe de o parte, suma de bani acordată cu titlu de credit și, pe de altă parte, dobânda privita ca pret al creditului si prin urmare orice alte comisioane percepute pentru servicii conexe, care deși pot constitui obiecte ale contractului de credit, nu pot fi decât secundare in raport cu acesta, accesorii creditului acordat și având sens numai atâta vreme cât există creditul, văzut ca obiect principal.
Prin urmare, clauza privind comisionul de risc nu poate fi considerată ca intrând sub incidența textului art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, astfel că ea poate fi analizată chiar și în condițiile în care este exprimată în mod clar și inteligibil.
Asa fiind si retinand deja ca nici aceasta clauza nu a fost negociată direct cu reclamanții, uremaza a analiza daca este de natură să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, in principal se observa ca din redactarea clauzei contractuale care il reglementeaza, acest comision de risc apare ca fiind calculat ca procent din soldul creditului, insa fara vreo contraprestatie, perspectiva din care dezechilibrul dintre drepturile si obligatiile parților se verifica pe deplin.
Mai mult, avand in vedere clauzele contractuale care reglementeaza garantiile rambursarii creditului de la pct. 7 din conditiile speciale ale conventiei, care se prezuma ca au fost evaluate si considerate suficiente minimalizarii si chiar inlaturarii riscului paratei de rambursare a creditului si corelativ de realizare a profitului preconizat, face ca perceperea comisionului de risc sa fie chiar contrara bunei credinte.
Asadar, atat pentru faptul ca reclamantii nu puteau sa aiba o reprezentare clara a motivului pentru care au fost tinuti de plata comisionului de risc, cat si pentru ca perceperea lui se alatura unor garanții apreciate chiar de parata ca fiind suficiente pentru a o pune la adăpost de orice situație neprevazuta, prin instituirea unei garanții reale imobiliare, respectiv prin cesionarea poliței de asigurare încheiata de către reclamanți în favoarea sa, conduc la o singura concluzie si anume ca si aceasta clauza este abuziva datorita faptului ca este menita sa creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Apoi, insasi parata arata prin notele scrise depuse la dosar ca dupa . OUG nr. 50/2010 a inteles sa inlocuiasca comisionul de risc cu comisionul de administrare, inlocuire apreciaza de instanta doar formala, in ce priveste denumirea lui, cata vreme din clauza stipulata la art. 5.1.b din Actul aditional intocmit de parata rezulta cu evidenta ca acest comision de administrare se vrea tot pentru acoperirea riscurilor creditului acordat reclamantilor, cu singura deosebire ca acestea sunt enumerate.
Or, in contextul in care parata intelege sa pretinda acelasi comision dar sub alta denumire, in mod evident ca si aceasta clauza contractuala este abuziva, cu atat mai mult cu cat creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile acesteia, insa interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din ordonanța, sub sancțiunea nulitatii de drept, conform art. 94.
De asemenea, caracterul abuziv al comisionului de administrare cuprins la pct. 91.1.b din Actul adițional la convenția parților se verifica si prin faptul ca acesta a fost definit ulterior de legiuitor prin prevederile art. 36 alin. 3 din OUG nr. 50/2010 ca fiind perceput pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului, iar nu pentru acoperirea riscurilor creditului in intelesul dat de parata.
Pe cale de consecința, instanța retine ca clauzele stipulate la pct. 3 lit. d, pct. 4 lit. a si pct. 5 lit. a din Convenția de credit nr._/15.08.2007 – condiții speciale ale convenției, si la pct. 5.1.b din Actul adițional la Convenția de credit nr._/15.08.2007 sunt abuzive, caracter care urmează a se constata, si cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei contractuale de la pct. 3 lit. a din convenția de credit nu se verifica, limita in care pretențiile reclamanților trebuie respinse.
Așa fiind, urmează ca clauzele contractuale ce vor fi declarate abuzive nu vor mai produce efecte, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, drept care capetele de cerere având ca obiect anularea si înlăturarea lor din convenția de credit încheiata de parți, precum si obligarea paratei la modificarea clauzelor contractuale declarate abuzive, sub sancțiunea daunelor stabilite pe zi întârziere, se dovedesc a fi neîntemeiate deoarece lipsirea de efecte a clauzelor declarate abuzive se produce in temeiul legii, atât pentru trecut cat si pentru viitor, fara ca pentru aceasta sa fie necesara intervenția instanței de judecata ori modificarea contractului.
Apoi, fata de soluția asupra căreia instanța s-a oprit, urmează ca sumele de bani achitate de reclamanți paratei cu titlu de comision de risc si administrare sunt nedatorate si se impune a fi restituite, obligație care va fi stabilita in sarcina paratei, in limita pretențiilor dovedite de reclamanți cu înscrisurile de la filele 22 si urm. dos., necontestate de parata in nici un mod.
De asemenea, in considerarea dispozițiilor art. 1088 C. civ. din 1864, sub imperiul caruia a luat naștere convenția parților, instanța va obliga pe parata la plata către reclamanți a dobânzii legale aferenta sumei de 4197,76 CHF, plătita de reclamanți cu titlu de comision de risc in perioada august 2007 – iulie 2010, a sumei de 4125,51 CHF, plătita de reclamanți cu titlu de comision de administrare pentru perioada august 2010 – septembrie 2014, precum si a comisionului de administrare plătit de reclamanți pana la data pronuntarii prezentei sentințe, calculata de la data fiecărei plați si pana la restituire, calculata potrivit prevederilor OG nr. 9/2000 si respectiv OG nr. 13/2011.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, fata de soluția asupra căreia instanța s-a oprit, parata este in culpa procesuala, drept care, in temeiul art. 453 C. proc. civ., va fi obligata la plata sumei de 500 lei, constând in onorarul avocațial dovedit cu chitanța depusa la fila 14 din dosar.
Pentru aceste motive
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții B. A.-M., CNP_, si B. S.-A., CNP_, ambii domiciliati in Cluj-N., ., . in contradictoriu cu parata S.C. V. R. S.A, cu sediul in Bucuresti, ., . 10, sector 2 Bucuresti si in consecința:
Constata caracterul abuziv al clauzelor stipulate la pct. 3 lit. d, pct. 4 lit. a si pct. 5 lit. a din Convenția de credit nr._/15.08.2007 – condiții speciale ale convenției, si la pct. 5.1.b din Actul adițional la Convenția de credit nr._/15.08.2007.
Obliga pe parata la restituirea către reclamanți a sumei de 4197,76 CHF, plătita de reclamanți cu titlu de comision de risc in perioada august 2007 – iulie 2010, a sumei de 4125,51 CHF, plătita de reclamanți cu titlu de comision de administrare pentru perioada august 2010 – septembrie 2014, precum si a comisionului de administrare plătit de reclamanți pana la data pronuntarii prezentei sentințe, împreuna cu dobânda legala aferenta, calculata de la data fiecărei plați si pana la restituire.
Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții.
Obliga pe parata la plata către reclamnati a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica din data de 8 aprilie 2015.
JUDECATOR GREFIER
F. M. M. M.
Red. MF - 4 ex.
22.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3866/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 4246/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
