Anulare act. Sentința nr. 8585/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8585/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 8585/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINTA CIVILĂ NR.8585/2015

Ședința publică din data de 24.09.2015

Completul constituit din:

Judecător: I. - C. V. C.

Grefier: D. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. IERONIM și pe intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. N. și reține cauza în pronunțare pe excepție.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de sub nr._/211/2015, petentul B. C. IERONIM în contradictoriu cu intimatul M. C. N. a solicitat, printre altele, și anularea unui act administrativ—HCL 64/2014.

În motivare a arătat că regimul staționării și al opririi vehiculelor este prev. de art. 142 și 143 din ROUG 195/2002, prin urmare HCL 64/2014 încalcă prev. art. 5 din OG 2/2001, fiind lovită de nulitate absolută.

În drept, s-au invocat ROUG 195/2002 și OG 2/2001.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare în care a arătat că acțiunea este tardivă, inadmisibilă și neîntemeiată, solicitând respingerea acesteia.

La termenul din data de 24.09.2015 instanța a disjus acest peteit (anulare act administrativ—HCL 64/2014) fiind format prezentul dosar și a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței materiale.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C.-N., instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată contestatorul a solicitat anularea unei hotărâri de consiliu local, respectiv HCL 64/2014.

Potrivit art. 10 al. 1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Având în vedere faptul că în prezentul litigiu se urmărește anularea unui act administrativ, respectiv o HCL, această cauză este de competența Tribunalului.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C.-N. și să își decline competența în favoarea Tribunalului C. — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetentei materiale a Judecătoriei C. N., invocata de instanță, din oficiu.

Declina competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect anulare act administrativ—HCL 64/2014, formulată de către petentul B. C. IERONIM în contradictoriu cu intimatul M. C. N., în favoarea Tribunalului C.— Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24.09.2015.

Președinte,Grefier,

V. C. I. C. D. S.

red. ICCV/4ex/19.10.2015

Dosar nr._

HOT.

24.09.2015

Admite excepția necompetentei materiale a Judecătoriei C. N., invocata de instanță, din oficiu.

Declina competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect anulare act administrativ—HCL 64/2014, formulată de către petentul B. C. IERONIM în contradictoriu cu intimatul M. C. N., în favoarea Tribunalului C.— Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24.09.2015.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 8585/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA