Plângere contravenţională. Sentința nr. 9654/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9654/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 9654/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 9654/2015

Ședința publica din data de 20 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:T. R. V.

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul S. M. O. in contradictoriu cu intimatul M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal se prezintă petentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care

Instanta constata ca in temeiul art. 32 din OG nr.2/2001 este competenta general, material si teritorial pentru a judeca prezenta cauza.

Instanța procedează la identificarea petentului S. M. O. conform cărții de identitate . nr850722, CNP_.

Instanța constată că prin intâmpinarea formulată intimatul a invocat excepția tardivității și o pune in discuție.

Petentul arată că nu a avut cunoștință de existența procesului verbal de contravenție, ci doar atunci când a vrut să plătească impozitul la primărie i s-a comunicat că are amenzi pentru parcare neregulamentară.

Instanța reține cauza in pronunțare pe excepția tardivității invocată de către intimat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N., la data de 27.05.2015, sub nr. de mai sus, formulată de petentul S. M. O. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N.-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de către intimat la data de 14.01.2015 de către intimat.

În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 26.05.2015, dorind sa achite impozitul la primarie a fost instiintat ca pe numele sau exista o amenda neplatita din data de 15.01.2015 in cuantum de 360 lei si i s-a sugerat sa depuna contestatie la procesul verbal.

În drept cererea nu a fost motivată.

În probațiune s-a depus copie a procesului verbal atacat si copie CI .

Intimatul, M. C.-N.-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, a depus la data de 29.06.2015, întâmpinare care a fost comunicata petentului si prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii plangerii si pe fond a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.

In privinta tardivitatii plangerii a invocat prev. art. 27 din OG 2/2001 si ale art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 aratand ca procesul verbal . nr._ incheiat la data de 14.01.2015 a fost comunicat prin posta petentului, cu aviz de primire in data de 15.01.2015, iar in urma returnarii scrisorii recomandate s-a procedat la comunicarea procesului verbal prin afisare la domiciliul acestuia, la data de 04.02.2015.

Pe fondul cauzei a aratat ca motivele invocate de petent nu sunt intemeiate.

In probatiune a depus inscrisuri.

Analizând excepția tardivității introducerii plângerii, invocată de instanță din oficiu, instanța reține următoarele:

Conform prevederilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Instanța observă că procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de către intimat la data de 14.01.2015 (f. 3) în lipsa petentului a fost comunicat acestuia, in conformitate cu prev. art. 27 din OG 2/2001, prin afisare la data de 04.02.2015 (f.26), dupa ce s-a returnat scrisoarea recomandata trimisa la domiciliul petentului la data de 15.01.2015, pentru expirarea termenului de pastrare (f.24-25)

Întrucât plângerea contravențională a fost depusă la instanță de către petent la data de 27.05.2015, instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată de către petent cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării procesului verbal, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Nu se pot retine apararile petentul ca nu a avut cunostinta despre procesul verbal pana cand a vrut să plătească impozitul la primărie deoarece nu au fost dovedite conf. art. 249 NCPC.

În consecință, instanța va admite exceptia tardivitatii introducerii plângerii contravenționale, invocata de intimat, si in consecinta, va respinge ca tardiv introdusă plângerea contravențională formulată de petentul S. M. O. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N.-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ si va menține procesul verbal . nr._ încheiat de către intimat la data de 14.01.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia tardivitatii introducerii plângerii contravenționale, invocata de intimat, si in consecinta:

Respinge ca tardiv introdusă plângerea contravențională formulată de petentul S. M. O., avand CNP_, cu domiciliul in C.-N., .. 56, . în contradictoriu cu intimatul M. C.-N.-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul in C.-N., .-3, jud. C..

Menține procesul verbal . nr._ încheiat de către intimat la data de 14.01.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C.-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2015.

JUDECĂTOR GREFIER

T. R.-V. S. E.

Red./Dact/TRV/SE

4 ex./20.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9654/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA