Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 108/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 108/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 19614/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

INCHEIEREA CIVILĂ NR. 108/2015

Ședința camerei de consiliu din 09.01.2015

Instanța constituită din :

JUDECATOR: P. VICTORIȚA P.

GREFIER: A. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii cu valoare redusa înaintată de reclamanta S.C. D. I. S.R.L., in contradictoriu cu parata F. V. STIL.

La apelul nominal făcut în cauză se constata lipsa partilor.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

În temeiul art.131/ alin.1/ NCPC, analizând din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere cu valoare redusa si in temeiul art. 238/ NCPC raportat la inscrisurile aflate la dosar apreciaza ca prezenta cauza se poate solutiona la acest termen de judecata.

Instanta constata ca la dosar s-a depus la data de 28.10.2014 de catre reclamanta cerere aditionala de micsorare a catamii obiectului cererii. Nefiind exceptii de invocat si alte cereri in probatiune de formulat in temeiul art. 260/ NCPC incuviinteaza proba cu inscrisurile aflate la dosar, declara inchisa faza probatorie si in temeiul art. 394/alin.1/NCPC, declara inchise dezbaterile si retine cauza in pronuntare, pe baza actelor de la dosar.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 10.09.2014, precizată la data de 28.10.2014, reclamanta S.C. D. I. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei F. V. STIL la plata sumei de 403,97 lei, penalități de întârziere de 770,12 lei calculate până la data cererii precizatoare, 28.10.2014 și în continuare până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între cele două societăți s-au derulat relații comerciale în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 234/26.07.2013 marfa a fost livrată către pârâtă, facturile au fost semnate și ștampilate de către reprezentanții acesteia, dar debitul nu a fost achitat, chiar dacă pârâta a fost notificată în acest sens.

În drept au fost invocate dispoz. art. 1270, 1350, 1539, 1719 din NCC, art 1025 șu din C..

Cererea a fost legal timbrată, f.7.

În probațiune s-au depus înscrisuri – situația facturilor neîncasate, facturi fiscale, contract de vânzare cumpărare f.11-17. La data de 28.10.2014 s-a depus la dosar o noua situație a scadenței facturilor neîncasate, ca urmare a achitării parțiale a debitului de către pârâtă.(f.27).

Deși pârâtei i-a fost comunicat formularul de cerere însoțit de înscrisurile depuse de cǎtre reclamantǎ, împreunǎ cu formularul de rǎspuns ( f. 29), totuși aceasta nu a trecut la completarea sa și nici nu și-a exprimat, într-o altă modalitate, poziția procesuală în raport de cererea formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între părțile litigiului de față s-au derulat raporturi contractuale în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 234/26.07.2013 (f. 5), materializate prin livrarea de către reclamantă de diferite produse către societatea pârâtă.

În acest context, instanța reține că, deși reclamanta și a îndeplinit obligația de a preda bunurile achiziționate, astfel cum s-a inserat în cuprinsul facturilor, ce au fost însușite de către pârâtă prin semnarea acestora de către reprezentantul societății, totuși contravaloarea acestora nu a fost achitată, înregistrându-se un debit principal restant de 403,97 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr._/14.02.2014 pentru suma de 254,2 lei, factura nr._/21.03.2014 pentru suma de 149,76 lei și factura nr._/03.04.2014 pentru suma de 0,01 lei.

În cauză între părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare, reglementat de art 1650 șu din C civ. prin urmare, cumpărătorul are de îndeplinit obligațiile prev de art 1719 șu, prin urmare este ținut să plătească prețul convenit, inserat în cuprinsul facturilor, iar cu titlu de sancțiune, acesta poate fi obligat la daune interese.

Analizând condițiile răspunderii civile contractuale instanța a concluzionat că, în speță, creanța pretinsă constând în contravaloarea serviciilor prestate în favoarea pârâtei îndeplineste condițiile art. 662 din Codul de procedură civilă: este certă, existența ei rezultând din contractul de vânzare cumpărare încheiat între părți si din facturile fiscale emise de reclamantă, este exigibilă la termenul de plată înscris în cuprinsul fiecărei facturi în parte, este lichidă constând în plata unei sume de bani determinate.

În ceea ce priveste pretențiile reclamantei privind acordarea penalităților de întârziere, instanța apreciază că si acestea sunt fondate.

Instanța reține că, penalitățile de întârziere prevăzute în contract la cap. IV au natura unei clauze penale raportat la prevederile art. 1539 C.civ., clauză penală pe care pârâta și-a însușit-o prin contract astfel fiind întrunit acordul de voință al părților și în ceea ce privește acest aspect. Clauza penală are menirea să acopere prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a executării cu întârziere a obligației de plată iar penalitățile sunt în cuantum procentual de 1 % pe zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate, acestea putând fi cumulate cu executarea în natură a obligației principale și pot depăși sumele datorate cu titlu de preț. Astfel, până la data de 28.10.2014 penalitățile aferente debitului inițial sunt de 770, 12 lei, urmând ca în contiuare, pârâta să fie obligată la plata penalităților aferente facturilor nr._/14.02.2014, factura nr._/21.03.2014 și factura nr._/03.04.2014, în cuantum de 1% pe zi de întârziere de la data de 28.10.2014 și până la achitarea efectivă a debitului.

Potrivit art. 1031 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care cade în pretenții va fi obligatǎ, la cererea celeilalte pǎrți, la plata cheltuielilor de judecatǎ, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecatǎ includ și taxa judiciarǎ de timbru, respectiv onorariul avocatului. Așadar, cum acțiunea reclamantei urmeazǎ a fi admisǎ, pârâta va fi obligată la plata cǎtre reclamantǎ a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecatǎ, reprezentând taxa judiciară de timbru ( f. 7 ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulata de reclamanta ., cu sediul în Cluj-N., .-9, jud. Cluj, CUI R., J_ în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Cluj N., .. 10, ., CUI_, J_ .

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 403,97 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale_/14.02.2014, factura nr._/21.03.2014 și factura nr._/03.04.2014.

Obligă pârâta la plata sumei de 770, 12 lei, reprezentând penalități aferente debitului principal, calculate până la data de 28.10.2014 și în continuare, la plata penalităților aferente facturilor nr._/14.02.2014, factura nr._/21.03.2014 și factura nr._/03.04.2014, în cuantum de 1% pe zi de întârziere de la data de 28.10.2014 și până la achitarea efectivă a debitului.

Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publica, azi, 09.01.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

P. VICTORIȚA P. A. M.

Red.Dact.PVP/ 12.01.2015 /4 ex.

JUDECĂTORIA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 108/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA