Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6042/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6042/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 6042/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
O.D.C.P. 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6042/2015
Ședința publică din data de 15.06.2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. C. R.
GREFIER: A. PĂTEANU
Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în faliment, prin lichidator judiciar SOLVENDI S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâta ., avand ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal facut in sedinta publica la prima si la a doua strigare a cauzei se constata lipsa părților.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de ședință, care a invederat instanței ca la data de 25.03.2015 reclamanta a depus la dosar cerere de renuntare la judecata si copie extras de cont (f. 21-22), după care
Instanta ramane in pronuntare asupra cererii de renuntare la judecata formulate de catre reclamanta.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusa inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 17.11.2014 in dosarul nr._ reclamanta ., în faliment, prin lichidator judiciar SOLVENDI S.P.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . obligarea paratei la plata sumei de 1.142,01 lei reprezentand debit restant si la plata dobanzii legale aferente debitului restant de la data de 10.02.2012 si pana la data achitarii integrale a debitului.
Motivele cererii de valoare redusa se afla expuse la fila 4 din dosar.
In probatiune, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si a anexat cererii de valoare redusa un set de inscrisuri (f. 6-18).
Reclamanta a aratat ca nu doreste sa aiba loc o dezbatere orala.
Cererea de valoare redusa este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
In data de 25.03.2015 reclamanta a depus la dosar cerere de renuntare la judecata prin care a aratat ca lichidatorul judiciar al societatii N. P. SRL a constatat ca societatea A. SRL a achitat suma de 1.142,01 lei in contul societatii N. P. SRL (f. 21).
Reclamanta a anexat cererii de renuntare la judecata copie a unui extras de cont (f. 22).
Parata . nu a depus formularul de raspuns sau intampinare prin care sa-si exprime pozitia procesuala.
Analizând cererea reclamantei de renunțare la judecată, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 406 alin. 1-3 din Noul Cod de procedura civila, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială, iar dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
În cauza de față, instanța reține că cererea de renunțare la judecată a fost depusă de către reclamantă la dosar in data de 25.03.2015, înainte de primul termen de judecată, astfel că nu este necesară învoirea pârâtei. Instanța observă că cererea de renunțare la judecată a fost formulata de catre reclamantă in scris si poarta ștampila lichidatorului judiciar al societatii reclamante si semnatura unui practician in insolventa din cadrul lichidatorului judiciar SOLVENDI S.P.R.L. (f. 21).
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 406 alin. 6 din Noul Cod de procedura civila, instanța va lua act de renunțarea la judecată a reclamantei ., în faliment, prin lichidator judiciar SOLVENDI S.P.R.L. cu privire la cererea de valoare redusă formulată în contradictoriu cu pârâta ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei ., în faliment, cu sediul în ., ., ., jud. Cluj, prin lichidator judiciar SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., ., cu privire la cererea de valoare redusă formulată în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Recursul și motivele de recurs se depun la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
R. C. R. A. PĂTEANU
Red./Dact./R.C.R./5 ex./23.12.2015.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5987/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 6671/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








