Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6577/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6577/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 8168/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6577/2015

Ședința camerei de consiliu din data de 29 iunie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M. – C. F.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta S.C. M. D. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta M. C. S.R.L. și fidejusorul C. B. H., având ca și obiect pretenții – cerere cu valoare redusă.

Soluționarea cauzei are loc în camera de consiliu, fără citarea părților, conform art. 1029 NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.04.2015 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. M. D. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M. C. S.R.L. și fidejusorul C. B. H. obligarea pârâtei în solidar cu fidejusorul la plata sumei de 2059, 52 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale, emise în baza contractului încheiat cu debitoarea, rămase neachitate precum și obligarea debitoarei la plata penalități de întârziere aferente debitului restant în cuantum de 0, 5% pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată, solicitând totodată judecarea în lipsă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare produse și servicii – V6 cu fidejusor, înregistrat sub nr. 703/12.06.2014, având ca obiect vânzarea către pârâtă de cartele valorice electronice. În continuare, reclamanta a susținut că deși și-a îndeplinit obligațiile contractuale, constând în furnizarea cartelelor valorice de reîncărcare generate de sistemul informatic prin punerea la dispoziție de terminale EFT – POS însă pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale nr._/28.10.2014 și_/01.04.2015 emise în baza contractului. De asemenea, a menționat că facturile au fost emise în baza tranzacțiilor înregistrate în sistemul informatic așa cum s-a stabilit în cap. IV, pct. 4.11, din contract, sistem care îi este opozabil pârâtei prin semnarea contractului, însușindu-și astfel facturile fiscale emise.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâtei și fideiusorului li s-a comunicat formularul de cerere și actele anexă depuse de către reclamantă, însoțite de formularul de răspuns, iar la data de 05.06.2015 au depus la dosar formularul de răspuns completat, arătând că acceptă pretențiile formulate de reclamantă doar în ceea ce privește suma de 67, 41 lei corespunzătoare facturii nr._/01.04.2015. În ceea ce privește factura nr._/28.10.2014, pârâții au arătat că reclamanta nu le-a livrat niciodată țigări sau gumă de mestecat și nu cunosc contextul în care a fost eliberată această factură fiscală.

În final, pârâții au menționat că recunosc faptul că datorează reclamantei suma de 67, 41 lei, pe care au și dorit să o achite, însă nu li s-a permis acest lucru.

Pârâții au anexat formularului de răspuns un set de înscrisuri.

La data de 23.06.2015 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare și precizare de acțiune prin care a arătat că în ceea ce privește factura nr._/28.10.2014 în valoare de 1992, 11 lei, întreprinde o . investigații în vederea clarificării situației acestei facturi astfel încât își reduce pretențiile și nu mai solicită obligarea pârâtei la plata acesteia.

Referitor la susținerea pârâților constând în aceea că nu au fost lăsați să plătească factura, reclamanta a arătat că este neadevărată, că dacă pârâta dorea să achite factura fiscală, avea la dispoziție un număr de 9 conturi bancare prevăzute în contractul încheiat în care putea să efectueze plata. Mai mult, pe factura fiscală era prevăzut un cont în care se putea face plata.

Conform art. 1029 NCPC., procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se desfășoară în întregime în camera de consiliu și este scrisă.

Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta S.C. M. D. S.R.L., în calitate de furnizor și pârâta M. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de furnizare produse și servicii –V6 cu fidejusor, înregistrat sub nr. 703/12.06.2014 având ca obiect vânzarea de către furnizor către distribuitor și/sau subdistribuitor a cartelelor valorice electronice de reîncărcare generate de sistemul informatic Brodos, prin punerea la dispoziția distribuitorului de terminale EFT – POS.

Din cuprinsul contractului arătat mai sus, rezultă că, potrivit art. 4.3 și 4.12 din contract, plata se va efectua la termenul stipulat pe factura fiscala, iar în cazul facturilor de încărcare electronică, sumele datorate de distribuitor se pot dovedi pe baza tranzacțiilor înregistrate în Sistemul informatic, iar distribuitorul declară că recunoaște și acceptă că înregistrările în acest sistem îi sunt opozabile. În plus, art. 7.1 din contractul încheiat între părți prevede că distribuitorul în calitate de debitor al obligației principale, furnizorul în calitate de creditor al obligației principale și fidejusorul – având funcția de administrator al distribuitorului, de comun acord au convenit garantarea executării obligației principale a prezentului contract, ce constă în executarea tuturor obligațiilor asumate de către Distribuitor-Debitor prin prezentul contract, către Furnizorul-Creditor al obligației principale. De asemenea, potrivit art.7.5 din același contract, fidejusorul are obligația să execute întocmai obligația asumată de către debitorul principal, în cazul în care acesta nu își execută obligația asumată.

Totodată, părțile au stabilit, potrivit art. 4.7 din contract că, în cazul depășirii termenelor de plată convenite, penalizările sunt de 0, 5% pentru fiecare zi de întârziere aplicate la valoarea produselor preluate și neachitate, iar penalitățile pot depăși în cuantum suma asupra căreia sunt datorate.

Astfel, în baza acestui contract, a fost emisă, factura fiscală nr._/01.04.2015 în valoare totală de 67, 41 lei, sumă neachitată de către pârâtă, cum de altfel aceasta a și recunoscut prin formularul de răspuns.

Instanța reține că, penalitățile de întârziere prevăzute în contract la art. 4.7 au natura unei clauze penale și sunt în cuantum procentual de 0,5% pe zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate. Conform articolului 1535 alin. 1 teza I din Noul Cod Civil, “În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”, astfel penalitățile au început să curgă de la data scadenței debitului principal înscris în fiecare dintre facturile menționate și sunt datorate până la plata integrală a debitului.

În ceea ce privește solicitarea creditoarei de a obliga la plată societatea pârâta în solidar cu fidejusorul, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere raporturile comerciale dintre părți și prevederile contractului de furnizare produse și servicii – V6 cu fidejusor, înregistrat sub nr. 1366/09.04.2012.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1270 C.civ. coroborat cu art. 1025-1032 NCPC, instanța va admite cererea și va obliga pârâta M. C. S.R.L. în solidar cu fidejusorul C. B. H. să plătească reclamantei suma de 67, 41 lei reprezentând contravaloare facturii fiscale neachitate nr._/01.04.2015, emisă în baza contractului de furnizare produse și servicii – V6 cu fidejusor, înregistrat sub nr. 703/12.06.2014 și penalități de întârziere în cuantum procentual de 0, 5 % pe fiecare zi de întârziere aferente debitului principal restant, de la data scadenței facturii fiscale și până la plata efectivă.

Instanța observă că pârâta este în culpă procesuală, iar reclamanta a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata. Văzând dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta în solidar cu fidejusorul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciara de timbru, proporțional cu valoarea pretențiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată și modificată de reclamanta S.C. M. D. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta M. C. S.R.L., cu sediul în D., Aleea Patriei, ., . și fidejusorul C. B. H., domiciliat în D., Aleea Patriei, ., . și, în consecință:

Obligă pârâta M. C. S.R.L. în solidar cu fidejusorul C. B. H. să achite reclamantei suma de 67, 41 lei cu titlu de debit principal restant, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/01.04.2015, emisă în baza contractului de furnizare produse și servicii – V6 nr. 703/12.06.2014 și penalități de întârziere în cuantum procentual de 0, 5 % pe fiecare zi de întârziere aferente debitului principal restant, de la data scadenței facturii fiscale și până la plata efectivă.

Obliga pârâta în solidar cu fidejusorul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțata in ședința publica din 29.06.2015.

JUDECĂTOR,GREFIER,

M. C. FINTOCMARIA M.

Red.Dact/MCF/4 ex/30.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6577/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA