Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 943/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 943/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 943/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.943/2015
Ședința camerei de consiliu de la 30 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta P. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima strigare, cât și la a doua, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 alin.1 C. și al art. 1027 alin.1 C., verificându-și competența, apreciază că este competentă general și material să judece pricina.
Instanța, în temeiul art.201 din Legea nr.71/2001 raportat la art.18 din Decretul 167/1958, invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile ce fac obiectul cauzei de față. Potrivit art. 248 alin.4 C.pr.civ., unește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei, apreciind că pentru rezolvarea acesteia se impune administrarea acelorași probe ca și pentru soluționarea fondului cauzei.
În temeiul art.255 alin.1 și art.258 alin.1 C., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilǎ soluționării cauzei.
În temeiul art. 244 alin.1 C., instanța închide etapa cercetării procesului.
În temeiul art. 394 alin.1 C.P.C., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 20.11.2014 sub nr._, reclamanta ., cu sediul în București, . nr. 75, clădirea Forum 2000, faza I, . ales în Cluj N., . - 100, clădirea O., et. 1, CUI_, înregistrată la O. R. C. sub nr. J40/_/1994, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta P. C., CNP_, cu dom. în Cluj N., ., jud. Cluj, sǎ dispunǎ obligarea acesteia din urmǎ la plata sumei de 337,92 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, respectiv a dobânzii contractuale în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecatǎ ocazionate de soluționarea cauzei.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat, în esențǎ, cǎ în baza contractului de furnizare nr._, s-a angajat a presta pârâtei servicii specifice, aceasta din urmă obligându-se a achita tarifele agreate, iar în ce privește penalitǎțile de întârziere solicitate, s-a arǎtat cǎ acestea sunt datorate potrivit clauzelor 3.5 și 3.6 din contract, ca urmare a neîndeplinirii la termen a obligației de platǎ a contravalorii serviciilor prestate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 - 1032 din C. proc. civ. și ale art. 1270 din noul C. Civ., respectiv ale art. 969 și urm. din C. Civ.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 6 - 16 ).
Cererea a fost timbratǎ cu taxa judiciară de timbru în sumǎ de 50 lei ( f. 4 ).
Deși pârâtei i-a fost comunicat formularul de cerere, împreună cu înscrisurile anexate ( f. 20 - 25 ), totuși aceasta nu a completat formularul de răspuns și nici nu și-a exprimat, într-o altă modalitate, poziția procesuală în raport de acțiunea promovată.
În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de furnizare servicii nr._ din data de 09.07.2010 ( f. 9 - 11 ) și din actul adițional perfectat la aceeași dată ( f. 14 ), între reclamantǎ în calitate de prestator și pârâtǎ în calitate de beneficiar s-au derulat raporturi materializate prin furnizarea unor servicii specifice de internet și telefonie ( f. 9 și 14 ), pârâta angajându-se a achita contravaloarea acestora, potrivit clauzei 1.1 din condițiile generale ( f. 10 ). În ce privește termenul de platǎ, acesta a fost stabilit conform clauzei 3.5 din contract, în sensul că abonamentul aferent fiecărei luni trebuia achitat până la sfârșitul lunii respective ( f. 10 ), pentru ipoteza în care beneficiarul nu și-ar îndeplini obligația asumatǎ la scadențǎ urmând a datora penalitǎți, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate, pânǎ la plata integralǎ a datoriei sale, conform clauzei 3.6 ( f. 10 ).
În derularea raporturilor contractuale, ca urmare a prestǎrii serviciilor de cǎtre reclamantǎ, au fost emise facturile nr._ din 20.01.2011, pentru suma de 15 lei, având ultima zi de plată la 28.02.2011 ( f. 6 ), nr._ din 20.12.2010, pentru suma de 15 lei, având ultima zi de plată la 31.01.2011 ( f. 7 ) și nr._ din 18.11.2010, pentru suma de 307,92 lei, având ultima zi de plată la 31.12.2010 ( f. 8 ).
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune
Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în prezenta cauză în baza art. 201 din Legea nr. 71/2011, Dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, în ipoteza acțiunilor personale, ce urmăresc realizarea unui drept de creanță, cum este cazul și în litigiul de față, fiind relevante dispozițiile art. 3 alin. (1) din cadrul aceluiași act normativ, conform cărora termenul general de prescripție este de 3 ani. În același context, pentru examinarea împrejurării dacă a intervenit prescripția cu privire pretențiile concrete formulate de către reclamantă, trebuie să fie luate în considerare și prevederile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, ce stabilesc că, în situația în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data împlinirii termenului.
Așadar, față de pretențiile formulate de către societatea reclamantă în baza facturilor nr._ din 20.01.2011, emisă pentru suma de 15 lei, având ultima zi de plată la 28.02.2011 ( f. 6 ), nr._ din 20.12.2010, emisă pentru suma de 15 lei, având ultima zi de plată la 31.01.2011 ( f. 7 ) și nr._ din 18.11.2010, emisă pentru suma de 307,92 lei, având ultima zi de plată la 31.12.2010 ( f. 8 ), instanța observă, mai întâi, că este în discuție o creanță în privința căreia operează prescripția extinctivă a dreptului la acțiune în sens material, în termenul general de 3 ani reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, raportat la fiecare dintre facturile menționate mai sus. În al doilea rând, legat de cursul prescripției, este de reținut că acesta a debutat, pentru fiecare dintre facturile enumerate, de la data la care obligația pârâtei a devenit scadentă, adică de la împlinirea termenului de plată, potrivit art. 7 alin. (3) din același act normativ, scadența obligației fiind determinată conform clauzei 3.5 din condițiile generale ( f. 10 ) și indicată explicit în facturile evidențiate ( f. 6 - 8 ), anume 28.02.2011, 31.01.2011 și 31.12.2010, după cum s-a reliefat și anterior. În al treilea rând, trebuie observat că, termenul de prescripție fiind unul substanțial, iar nu de natură procedurală, dreptul material la acțiune privind pretențiile reclamantei derivând din facturile indicate s-a împlinit la datele de 28.02.2014, 31.01.2014 și 31.12.2013, anterior promovării cererii de chemare în judecată împotriva pârâtei, ce a fost înregistrată pe rolul instanței la 20.11.2014 ( f. 1 ) și depusă la oficiul poștal la data de 16.11.2014 ( f. 17 ).
În consecință, față de aspectele mai sus învederate, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile reclamantei ce fac obiectul cauzei de față, excepție invocată de instanță potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 raportat la art. 18 din Decretul nr. 167/1958, text ce impune organului jurisdicțional obligația de a verifica, din oficiu, dacă a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, având în vedere și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. I/2014, pronunțată în recurs în interesul legii și, prin urmare, va respinge ca fiind prescrise aceste pretenții concrete ale reclamantei, observând că, în raport de proba cu înscrisuri adminstrată și ținând seama de împrejurarea că nu s-au solicitat și alte mijloace de dovadă, deși reclamanta avea îndatorirea de a proba susținerile sale, potrivit art. 249 din C. proc. civ., nu a rezultat că ar fi operat întreruperea ori suspendarea cursului prescripției extinctive.
Pe de altă parte, față de prevederile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, în temeiul cărora Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, instanța va respinge ca fiind prescrisă și solicitarea reclamantei privind plata de către pârâtă a penalităților de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, observând că, fiind stins dreptul material la acțiune privind creanța principală, aceasta atrage și stingerea dreptului la acțiune privind dobânda solicitată ca urmare a neîndeplinirii la termen a obligației de plată, de vreme ce penalitățile de întârziere reprezintă un accesoriu al creanței principale, în raport de care a operat prescripția dreptului material la acțiune, după cum s-a evidențiat în cele de mai sus.
În fine, relativ la eventuala incidență a unor cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive în prezentul litigiu, instanța observă că, având în vedere proba cu înscrisuri administrată, respectiv luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din Decretul nr. 167/1958, ce reglementând materia se referă la recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, respectiv la introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, nu se poate aprecia că acestea ar fi incidente în cauza de față, concluzia fiind similară și raportat la ipotezele de suspendare a cursului prescripției, în condițiile art. 13 - 14 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 203 din Legea nr. 71/2011 coroborat cu art. 2532 pct. 6 și 7 din C. Civ.
Așadar, instanța conchide că, raportat la proba cu înscrisuri administrată, nu a rezultat incidența în prezentul litigiu a unor cauze de întrerupere ori suspendare a cursului prescripției, așa încât excepția invocată din oficiu, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 raportat la art. 18 din Decretul nr. 167/1958, va fi admisă, pretențiile reclamantei, atât sub aspectul debitului principal, cât și a penalităților de întârziere solicitate, urmând a fi respinse ca fiind prescrise.
Asupra cheltuielilor de judecată
Potrivit art. 1031 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care cade în pretenții va fi obligatǎ, la cererea celeilalte pǎrți, la plata cheltuielilor de judecatǎ, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbru. Totuși, raportat la circumstanțele pe care le implică cauza de față, cum pretențiile formulate de către reclamantă urmează a fi respinse ca prescrise, rezultă că aceasta nu poate obține plata cheltuielilor de judecată solicitate, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei ( f. 4 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de instanță din oficiu.
Respinge ca fiind prescrise pretențiile formulate de către reclamanta ., cu sediul în București, . nr. 75, clădirea Forum 2000, faza I, . ales în Cluj N., . - 100, clădirea O., et. 1, CUI_, înregistrată la O. R. C. sub nr. J40/_/1994, în contradictoriu cu pârâta P. C., CNP_, cu dom. în Cluj N., ., jud. Cluj.
Respinge ca fiind prescrise penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, aferente debitului principal, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
Respinge ca fiind neîntemeiate cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. C. M.
Red. / Tehn. MI
30.01.2015 - 4 ex.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 921/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 345/2015. Judecătoria... → |
|---|
