Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 926/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 926/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 926/2015

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Secția Civilă

Sentința civilă nr. 926/2015

Ședința din camera de consiliu din data de 30 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Judecător: I. Păsculeț

Grefier: A. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S.C. „R.&R.” S.A., în contradictoriu cu pârâtul R. M.-V., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 1.029 alin. 1 C.pr.civ.

În temeiul art. 131 alin 1 C.pr.civ. instanța este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art. 1027 C.pr.civ. și art. 107 C.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 1030 C.pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 10 noiembrie 2014, sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. „R.&R.” S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R. M.-V., obligarea pârâtului la plata sumei de 997,02 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, a sumei de 971,11 lei, cu titlu de penalități de întârziere și în continuare penalități de 0,2% pe zi de întârziere începând cu data de 05.07.2014 și până la achitarea debitului și a sumei de 1.895 lei, reprezentând contravaloare discount, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că între părți s-a încheiat un contract de furnizare de servicii pentru o perioadă contractuală inițială minimă, contract prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii de comunicații și în temeiul căruia pârâtul a primit două telefoane la preț subvenționat. Mai arată reclamanta că pentru serviciile prestate și pentru ratele aferente echipamentelor achiziționate a emis o . facturi pe care pârâtul nu le-a achitat în termen, motiv pentru care datorează penalități de întârziere. De asemenea, se arată că pârâtul datorează contravaloarea dintre prețul de listă al telefoanelor și prețul de achiziție.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile 1025-1032 C. proc. civ., art. 1270 C. civ..

Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Reclamanta a arătat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: furnizare informații (f. 12-14), notificare (f. 15-17), facturi (f. 18-23), contract (f. 24-26), declarație (f. 27), carte de identitate (f. 28), act adițional (f. 30-37), contract de vânzare-cumpărare (f. 38-39), declarații (f. 40-41), carte de identitate (f. 42), proces-verbal (f. 43-45), acte adiționale (f. 46-55), contract de vânzare-cumpărare (f. 56-58), declarație (f. 59), carte de identitate (f. 60), proces-verbal (f. 61-63), act adițional (f. 64-65).

Cererea a fost legal timbrată.

Deși i s-a comunicat în mod legal cererea de chemare în judecată, pârâtul nu a depus întâmpinare.

Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta S.C. „R.&R.” S.A., în calitate de operator, și pârâtul R. M.-V., în calitate de beneficiar, s-a încheiat un contract de furnizare servicii (f. 24-26). Potrivit art. 3.6 din contractul încheiat de părți, în caz de neplată la termen a facturii urmau să se perceapă penalități de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare.

Între aceleași părți s-a încheiat mai multe acte adiționale (f. 30-37, 46-55, 64-65), pârâtul primind două telefoane la preț subvenționat. Potrivit acestor acte adiționale, pârâtul s-a obligat ca, în cazul rezilierii contractului înainte de expirarea duratei inițiale, să achite reclamantei diferența între prețul de listă al telefonului și prețul la care acesta a fost achiziționat.

În temeiul acestor contracte reclamanta a emis o . facturi (f. 18-23), pe care pârâtul nu le-a contestat și nu a dovedit că le-ar fi achitat.

În drept, în conformitate cu art. 1270 C. civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

În speță, reclamanta a făcut dovada existenței unei convenții între ea și pârât, în temeiul căreia pârâtul datora plata serviciilor prestate. Prin urmare, pârâtului îi revenea sarcina de a proba achitarea acestora, ceea ce nu a înțeles să facă.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 1031 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere faptul că pârâtul a căzut în pretenții, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 200 de lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. „R.&R.” S.A., cu sediul în București, . nr. 75, Clădirea Forum 2000, Faza 1, . procesual ales în Cluj-N., .-100, clădirea O., jud. Cluj, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1994, CUI_, cont bancar RO51INGB_8827, în contradictoriu cu pârâtul R. M.-V., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., .. 92, ..

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 997,02 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor de la filele 18-23, suma de 971,11 lei, cu titlu de penalități de întârziere, și în continuare penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la nivelul debitului principal, începând cu data de 05.07.2014 și până la achitarea debitului, și suma de 1.895 lei, cu titlu de despăgubiri.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 30 ianuarie 2015.

Președinte Grefier

I. PĂSCULEȚ A. B.

Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./ 2 februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 926/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA