Plângere contravenţională. Sentința nr. 1496/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1496/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1496/2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - N.

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 596.110 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1496/2015

Ședința publică din data de 12.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: A. JOSZA

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul T. D. M. – C. MEDICAL împotriva intimatului C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul petentului, av. Ceapa I., lipsă fiind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere dispozițiile art. 131 N.C.P.C., instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002.

Întrebat fiind, reprezentantul petentului arată că nu are cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat în prezenta cauză.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă reprezentantului petentului cuvântul pe probe.

Reprezentantul petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și efectuarea unei adrese către intimat cu mențiunea de a comunica dovada omologării mijlocului tehnic prin care s-a efectuat constatarea contravenției.

Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța va respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantului petentului în ceea ce privește efectuarea unei adrese către intimat cu mențiunea de a comunica dovada omologării mijlocului tehnic prin care s-a efectuat constatarea contravenției, ca nefiind concludent soluționării cauzei.

Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.

În temeiul art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art. 392 N.C.P.C. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentantul petentului solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată în cererea introductivă de instanță, respectiv în principal anularea procesului verbal de contravenție și anularea amenzii în cuantum de 250 lei, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu măsura avertismentului pentru motivele expuse pe larg în plângere.

Reprezentantul petentului solicită instanței obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

În temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C., instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 15.10.2014, petentul T. D. M. – C. MEDICAL a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună în principal anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.09.2014 întocmit de intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN și exonerarea de la plata amenzii aplicate, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, petentul a arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este nelegal întocmit pentru următoarele motive:

- procesul-verbal nu este semnat olograf de agentul constatator;

- mijloacele tehnice de înregistrare nu sunt omologate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002.

Plângerea a fost legal timbrată.

În dovedirea plângerii s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 4-5).

Intimatul, legal citat a depus întâmpinare (f. 18-20), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal întocmit.

În fapt, intimatul a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției este legal și temeinic întocmit.

În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002.

În probațiune, intimatul a atașat în copie un set de înscrisuri (f. 21-26).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.09.2014, întocmit de intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, sancționată de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, întrucât în data de 16.06.2014, orele 13:03, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, fiind depistat pe DN1C Km18+392m J., jud. CJ.

Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, față de data înregistrării pe rolul Judecătoriei Cluj-N..

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.

Instanța mai reține că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier („Fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda”) sancționată de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002 („Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”).

► Cu privire la susținerea petentului în sensul că procesul-verbal nu este semnat de agentul constatator, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât procesul-verbal a fost generat și semnat electronic conform prev. Legii nr. 455/2001 și H.G. nr. 1259/2001 de către agentul constatator A.-C. N., fiind îndeplinită astfel condiția semnării procesului-verbal.

Instanța mai reține că disp. art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu fac distincție între semnătura olografă și semnătura electronică, contrar susținerilor petentului.

► În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că nu s-a făcut dovada omologării mijloacelor tehnice de înregistrare a contravenției, instanța reține că nefiind vorba de un caz prevăzut de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, ar putea atrage nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției doar în situația în care petentul ar face dovada vătămării astfel produse și a împrejurării că aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, aspecte ce, nu au fost probate în cauză.

Instanța mai reține că petentul nici nu a susținut contrariul celor menționate în procesul-verbal de contravenție, respectiv că nu ar fi circulat fără a deține rovinietă valabila.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.G. nr. 15/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Instanța reține că petentul, nu a solicitat administrarea niciunei probe în susținerea afirmațiilor sale, astfel că nu a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.

Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.

Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.

Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 N.C.P.C., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 corob. cu art. 258 N.C.P.C., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.

Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 249 N.C.P.C. doar petentului.

Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.09.2014 formulată de petentul T. D. M. – C. MEDICAL, cu domiciliul procesual ales la C.. av. Ceapa I., în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, Sector 6, ca fiind neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul Cluj în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P. A. Josza

Red./Dact./A.P./4 ex./16.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1496/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA