Comisie rogatorie internaţională. Încheierea nr. 6949/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 6949/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 761/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA NR. 6949/2015
Ședința publică din data de 6 iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. C. F.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind cererea formulată de Judecătoria sectorului 5 București de efectuare a comisiei rogatorii în cauza privind pe reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat N. V. pentru reclamantă, lipsă pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul reclamantei depune la dosar chitanța cu care face dovada achitării diferenței de decont în cuantum de 100 lei aferentă expertizei și copia unei facturi reprezentând materiale de construcții necesare efectuării probei utilajului pentru expertiză.
Solicită a fi înaintată comisia rogatorie Judecătoriei sect. 5 București.
INSTANȚA
Deliberând,
La data de 19.01.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ cererea de comisie rogatorie înaintată de Judecătoria sectorului 5 București, prin care se solicită efectuarea unei comisii rogatorii având ca obiect efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea construcții.
Instanța a procedat la administrarea probei cu expertiza judiciară solicitată, expertiza fiind întocmită de dl. expert Somesfălean D..
În cauză s-a achitat un onorariu expert în cuantum de 500 lei prin chitanțele depuse la filele 49 și 76 din dosar.
Prin urmare, în temeiul art. 261(4) NCPC instanța urmează să constate efectuată comisia rogatorie solicitată de Judecătoria sect.5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DISPUNE
În temeiul art.261(4) NCPC constată efectuată comisia rogatorie solicitată de Judecătoria sectorului 5 București, prin administrarea probei cu expertiza judiciară în specialitatea construcții în cauza privind pe reclamanta . SRL și pârâta ..
Cu cale de atac odată cu fondul.
Pronunțată în ședința publică de la 6 iulie 2015
JUDECATOR GREFIER
M. C. F. M. M.
3 ex. MCF/MM/13.07.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6986/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 6883/2015. Judecătoria... → |
|---|








