Contestaţie la executare. Sentința nr. 7979/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7979/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 7979/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal-3185
SENTINTA CIVILA NR. 7979/2015
Ședința publică din data de 03 septembrie 2015
Instanta constituita din:
P.: B.-T. G.
GREFIER: M. P.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. J. DE PENSII CLUJ, in contradictoriu cu intimata M. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la prima strigare, se constata lipsa partilor.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la a doua strigare, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Instanta raportat la prevederile art. 237 alin. 1 Cod pr. civila, declara deschisa cercetarea judecatoreasca a procesului si totodata, invoca din oficiu si pune in discutie exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cluj-N. si retine cauza in pronuntare cu privire la exceptia invocata.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr._ din data de 28.03.2014, contestatoarea C. Județeană de Pensii Cluj a chemat în judecată pe intimata M. A. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- Anularea executării silite din dos. exec. nr. 36/2014 al B. M. D. și în subsidiar suspendarea oricăror alte măsuri de acest gen până la judecarea prezentului litigiu.
În fapt, contestatoarea a arătat că nu a refuzat executarea de bună voie a obligației rezultate din s.c. nr._/2013, astfel că se impune anularea încuviințării executării silite și restrângerea obligației plății onorariilor din faza de executare silită care nu au fost generate de vreo conduită culpabilă a sa.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 269, art. 371 ind. 1, art. 399 și urm., art. 374, art. 376, art. 399-402 V.C.p.c.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
În probațiune, contestatoarea a depus la dosarul cauzei în copie un set de înscrisuri (f. 5-6,8-18).
Intimatul, deși legal citat nu a depus întâmpinare.
Prin s.c. nr. 687/2015 Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei T. (f.41).
Prin s.c. nr. 1171/2015 Judecătoria T. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-N. (f.21).
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea 76/2012 dispozițiile C.p.c. se aplică numai proceselor și executărilor începute după .. Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 663, art. 664, art. 24, art. 25 C.p.c. raportat la data începerii executării silite 03.02.2014 (f.7,12) instanța reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă (în continuare C.p.c.).
Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.cinstanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei; (2) în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.
Potrivit art. 713 C.p.c. (1) contestația se introduce la instanța de executare.
Potrivit art. 650 C.p.c. (1) instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin (1) din Codul de procedură civilă.
Instanța reține că în cazul în care cererea de executare silită a fost depusă la biroul executorului judecatoresc (art. 663 alin. 1 C.p.c.) înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25 alin. 2 C.p.c.
Așadar, dacă instanța de executare a fost sesizată cu cererea de executare silită depusă la biroul executorului judecatoresc anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, competența acestei instanțe este legal dobândită, potrivit vechii reglementări, nu doar pentru această cerere a cărei admitere constituie o premisă esențială a executării silite înseși și, ca atare, constituie mai mult decât un simplu incident, ci și pentru orice altă cerere ulterioară, formulată în cadrul și în legătură cu executarea silită cum ar fi o contestație la executare.
Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs si pentru care s-a depus cererea de executare silită la biroul executorului judecatoresc la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor” (art. 147 alin.(4) din Constituție), nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare; în cazul executărilor silite în curs, competența organului de executare și, implicit și mediat, competența instanței de executare a fost fixată la data sesizării acesteia din urmă cu cererea de încuviințare a executării silite și – cu singura excepție a cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate – competența instanței de executare prevăzute de art. 650 alin. (1) C.p.c., legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum contestația la executare.
Cererile formulate în legătură cu o executare silită în curs constituie incidente procedurale, care păstrează un anumit caracter „accesoriu” sau numai „incidental” față de executarea silită și care trebuie supuse aceleiași legi ca și executarea silită însăși. În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv – tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum încuviințarea executării silite sau contestațiile la executare. Această calificare, de incident apărut în cursul executării silite, se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 650 alin. (2) C.p.c.
Așa fiind, în cazul executărilor în curs, ar fi nelegale eventuale soluții de declinare a competenței instanțelor de executare desemnate de art. 650 alin. (1) C.p.c., sub cuvânt că acest text de lege a fost declarat neconstituțional, întrucât s-ar ignora împrejurarea că efectele deciziilor Curții Constituționale sunt limitate la executările silite viitoare, nefiind mai energice decât o modificare legislativă a prevederilor art. 650 alin. (1) C.p.c.: în ambele cazuri, noua situație normativă nu este aplicabilă executărilor silite în curs, care rămân supuse legii în vigoare la data începerii lor (art. 147 alin. (4) din Constituție, art. 24 și ale art. 25 alin.(1) NCPC).
Având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ., potrivit cu care necompetența teritorială este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, precum și dispozițiile art. 176 C.proc.civ., potrivit cu care nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la competența instanței, în acest caz nulitatea nefiind condiționată de producerea vreunei vătămări, fiind suficient ca actul de procedură să aparțină unei instanțe necompetente, instanța apreciază întemeiata excepția invocată, urmând să o admită și în baza art. 132 C.p.c. să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei T..
Conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ. există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judecat același proces, iar potrivit art. 135 alin. (1) din același act normativ conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
Având în vedere faptul că în prezenta cauză s-a creat un conflict negativ de competență între Judecătoria T. și Judecătoria Cluj-N., instanța în baza art. 134 C.p.c. urmează să suspende din oficiu judecata cauzei și să trimită prezentul dosar Tribunalului Cluj –secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța în drept a hotărî asupra conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanța din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea C. Județeană de Pensii Cluj, cu sediul în Cluj-N., .. 2, jud. Cluj, având cod fiscal_, în contradictoriu cu intimata M. A., CNP_, domiciliată în Luna nr. 649, jud. Cluj, în favoarea Judecătoriei T..
Constată ivit conflictul negativ de competențăși, în consecință, suspendă din oficiu judecata cauzei și dispune înaintarea dosarului la Tribunalul Cluj –secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța în drept să hotărască asupra conflictului și să pronunțe regulatorul de competență.
Fară cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7758/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8019/2015.... → |
|---|








