Contestaţie la executare. Sentința nr. 2393/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2393/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 24584/211/2014

Dosar nr._

ODCP nr. 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2393/2015

Ședința publică de la 05.03.2015

Completul format din:

PREȘEDINTE I. - C. V. C.

Grefier D. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul D. R. D. A. în contradictoriu cu intimatul I. N. CAPITAL FINANCE SA având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.02.2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 02.07.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus contestatorul D. R. D. A. în contradictoriu cu intimatul I. N. CAPITAL FINANCE SA a formulat contestație la executare prin care a solicitat instanței să dispună anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, fiind data fără îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de 665 alin. 5 pct. 4 din Codul de procedură civilă, constatarea nulității absolute a executării silite însăși, ce face obiectul dosarului execuțional nr. 914/2014 al B. C. M. R., precum si a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul execuțional menționat, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial;

În motivare s-a arătat că în dosarul execuțional nr. 914/2014 al B. C. M. R. s-a început executarea silită împotriva contestatorului, la cererea creditoarei I. N. CAPITAL FINANCE S.A., pentru suma de 4.061,19 lei compusă din 3.470,10 lei reprezentând debit și 591,00 lei reprezentând cheltuieli de executare. La baza executării astfel demarate stă Contractul de credit nr._ încheiat la data de 28 noiembrie 2006 între contestator în calitate de debitor și BRD Groupe Societe Generale S.A., în calitate de creditor. Obiectul contractului îl reprezintă acordarea unui credit de nevoi personale nenominalizate, în valoare de 3.000.00 lei. Creditul se acordă pe o perioadă de 61 luni, începând cu data de 28.11.2006, având o perioadă de grație de o lună.

În ceea ce privește fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, având în vedere data la care a fost semnat contractat de creditul, respectiv 28 noiembrie 2006, precum și data începând cu care creditorul putea cerere executarea silită, invocă prescripția dreptului de a cere executarea silită, arătând că în cauza dedusă judecății, Contractul de credit fiind un contract cu plăți succesive, pentru fiecare rată a curs câte o prescripție diferită iar termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958 a funcționat pentru fiecare rată de credit în mod distinct. Astfel, cel puțin o parte din creanța pretinsă a fi executată este prescrisă, deoarece față de ratele care trebuiau achitate până la data de 31 august 2014 au trecut mai mut de trei ani până la formularea cererii de executare silită, iar termenul general de prescripție s-a împlinit. În situația în care BRD Groupe Societe Generale S.A. a declarat creditul exigibil anticipat există posibilitatea ca întreaga creanță să fie prescrisă.

Încheierea prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite este nelegală, având în vedere că debitul care face obiectul prezentei executări nu îndeplinește condițiile imperative ale art. 662 Cod procedură civilă, respectiv creanța nu este certă. Creanța în cuantum de 3.470,19 lei nu rezulta din titlul executoriu, respectiv, Contractul de credit de consum nr._ încheiat la data de 28 noiembrie 2006, obiectul acestui contract fiind acordarea unui împrumut în cuantum de 3.000 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități. Atât creditorul prin cererea de executare silită cât și executorul judecătoresc au omis să indice din ce se compune creanța în cuantum de 3.470,19 lei, care nu este în concordanță cu cea care rezultă din titlul executoriu, iar în aceste condiții această creanță nu este certă, în consecință se impune anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, fiind dată fără îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de 665 alin. 5 pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Pentru aceleași considerente, dat fiind faptul ca debitul pretins de către creditor nu are caracter cert, lichid si exigibil la data demarării executării silite, se impune să se constatate nulitatea absolută a executării silite astfel demarate si a tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional menționat.

Totodată, consideră ca pretențiile debitoarei nu sunt întemeiate, contestatorul a achitat o parte din debitul care izvorăște din contractul de credit, în perioada prevăzută în contract. În prezent, având în vedere că acest credit a fost contract în urmă cu 8 ani, nu deține chitanțele emise de debitoare, dar debitoarea poate fi obligată a le prezenta.

În ce privește contestarea executării silite însăși, și nu fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, raportat la aspectele de fapt și de drept indicate mai sus opinează că, de asemenea sunt incidente dispozițiile privind prescripția dreptului la executare silită, respectiv, art. 705 din codul de procedură civilă și termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de o obține executarea silită.

De asemenea solicită constatarea nulității executării silite și raportat la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 663 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv, executarea silită poate porni numai la cererea debitorului, în cauza dedusă judecății cererea a fost formulată de către I. N. Capital Finance S.A., iar debitorul din titlul executoriu anexat cererii de executare silită este BRD Groupe Societe Generale S.A.. între aceste doua societăți nu există identitate iar un eventual contract de cesiune de creanță nu a fost comunicat contestatorului, în consecință nefiindu-i opozabil.

În drept, s-au invocat: art. 223 alin. 3, art. 293, art. 411 alin. 2, art. 453, art. 643, art. 665 alin. 5 pct. 4, art. 662, art. 663 alin. 1, art. 705, art. 711 și urm., art. 719, procedură civilă, art. 6 alin. 1 si 2 din Noul Cod Civil, art. 6 din Decretul nr. 167/1958.

Intimata I. N. CAPITAL FINANCE S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că cesiunea de creanța a fost înregistrată în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare si notificată contestatorului. Cesiunea de creanță este o convenție prin care un creditor transmite unei alte persoane o creanță a sa. Ea reprezintă mijlocul juridic specific de transmitere a obligațiilor și constă în acordul de voințe prin care creditorul (numit cedent) transmite în mod voluntar, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul său de creanță unei alte persoane (numită cesionar), care va devin astfel creditor în locul său, și care va putea încasa de la debitor creanța cedată. In consecința, creanța se transmite către cesionar in momentul perfectării contractului, cesionarul devenind creditor in locul cedentului. Prin contractul de cesiune, creanța rămâne neschimbata, pastrandu-si natura sa, fie ea civila sau comerciala, si garanțiile care o însoțeau, iar in cazul in care creanța consta . bani va continua sa producă aceeași dobanda. Prin urmare motivul nelegalitatii cererii de incuviintare a executării silite sustinut de contestatoare este neîntemeiat. Cu privire la dovada calitatii de creditor cesionar solicită a se avea în vedere contractul de cesiune.

Debitul in cuantum de 3470,19 lei este compus din 2257,28 lei debit principal, 726,16 lei dobanda si 486,75 lei penalitati de întârziere.

In drept, s-a invocat art. 205 Cod Procedura Civila.

În probațiune, la dosar au fost depuse: contract de credit de consum nr._ încheiat la data de 28 noiembrie Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06 (f. 4-6), încheiere civilă nr. 9495/CC/2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul_/211/2014(f. 7), Somație - emisă de B. C. M. R. în dosarul execuțional nr. 914/2014 (f. 8), înștiințare privind măsura popririi - emisă de B. C. M. R. în dosarul execuțional nr. 914/2014 (f. 9), poprire - emisă de B. C. M. R. în dosarul execuțional nr. 914/2014 (f. 10-11), încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare - emisă de B. C. M. R. în dosarul execuțional nr. 914/2014 (f. 12), Contractul cesiune creanțe nr. 33/26.06.2009 (f. 24-29), ds. exec. (f. 43-133), răspuns la adresa către B.R.D. Groupe Societe Generale S.A. (f. 39).

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, contestatorul a încheiat contractul de credit nr._/28.11.2006, cu BRD-Groupe Societe Generale S.A., ce a avut ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale nenominalizate, în valoare de 3.000.00 lei, pe o perioadă de 61 luni, începând cu data de 28.11.2006, având o perioadă de grație de o lună.

Întrucât contestatorul nu si-a îndeplinit în întregime obligațiile contractuale constând in achitarea ratelor lunare, BRD- Groupe Societe Generale S.A a cesionat intimatei creanța în cauza, potrivit contractului de cesiune nr. 33/ 26.06.2009 (f. 70 și urm.). Cesiunea de creanța a fost înregistrată în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (f. 64-69) si notificată contestatorului prin scrisoare recomandată (f. 60-63).

În aceste condiții, susținerile contestatorului în sensul că nu ar fi fost notificat cu privire la cesiune nu pot fi avute în vedere. În concret, intimata și-a îndeplinit toate obligațiile cu privire la notificarea cesiunii, iar contestatorul nu a aflat efectiv despre existența cesiunii doar pentru că a ales să nu își ridice corespondența—fapt care nu poate fi în nici un caz imputat intimatei.

În drept, potrivit art. 711 al. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

Art 665 alin. 5 pct. 4 din C.p.c. dispune: „Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă (...) creanța nu este certă, lichidă și exigibilă”.

În temeiul art. 6 alin. 1 si 2 din Noul cod civil, "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii iar", întrucât contractul de credit de consum încheiat între părți este act juridic, convenție sinalagmatică intervenită intre părțile cauzei.

Potrivit art. 6 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, " Dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de un an" iar, potrivit art. 7 al. 1 din același act normativ " Prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. ".

Art. 12 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctiva prevede” „În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.”, iar conform Art. 1 din Decretul 167/1958 „Dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se  stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Orice clauza care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.”.

Conform art. 6 alin. (4) C.civ. si art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile extinctive incepute si neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi, sunt in intregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Potrivit art. 1393 din Vechiul cod civil (în vigoare la momentul încheierii contractului de cesiune): „Cesionarul nu poate opune dreptul sau la o a treia persoana decât după ce a notificat debitorului cesiunea. Același efect va avea acceptarea cesiunii făcuta de debitor într-un act autentic.

Conform art. 120 din OUG 99/2006, „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.”.

În speță, având în vedere data încheierii contractului de credit (28 noiembrie 2006) dispozițiile art. 6 alin. (4) C.civ. si art. 201 din Legea nr. 71/2011, instanța constată că prescripția dreptului de a cere executarea silită a Contractului de credit de consum nr._ încheiat la data de 28 noiembrie 2006 se supune dispozițiilor Decretului 167/1958 privitor la prescripția extinctiva.

Contractul de credit de consum nr._ încheiat la data de 28 noiembrie 2006 fiind un contract cu plăți succesive (în privința căruia nu s-a declarat scadența anticipată—după cum rezultă din adresa de la f. 39 dosar), instanța constată că, în conformitate cu Art. 12 din Decretul 167/1958, pentru fiecare rată a curs câte o prescripție diferită iar termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958 a funcționat pentru fiecare rată de credit în mod distinct. Astfel, luând în considerare scadențarul de la fila 57 din dosar, instanța constată că pentru ratele de credit scadente anterior datei de 28.08.2011 (cum mai mult de 3 ani înainte de data de 29.08.2014—data la care creditorul a ieșit din pasivitate formulând cererea de executare silită), a intervenit prescripția dreptului de cere executare silită.

Din aceste considerente, instanța va dispune anularea executării silite însăși și a actelor de executare efectuate în ds. exec. nr. 914/2014 al B. C. M. R. cu privire la executarea ratelor de credit scadente (conform scadențarului atașat titlului executoriu și aflat la fila 57 din dosar) anterior datei de 28.08.2011 precum și a accesoriilor acestor rate (cu privire la care dreptul de cere executarea silită se prescrie odată cu dreptul de cere executarea silită a debitului principal, conform art. 1 din Decretul 167/1958).

Contractului de cesiune nr. 33/26.06.2009 a fost valabil încheiat și notificat debitorului cu respectarea dispozițiilor art. 1393 C.civ. Prin urmare, intimata a preluat calitatea de creditor pe care o avea BRD- Groupe Societe Generale S.A. fată de contestator cu privire la Contractul de credit de consum nr._ încheiat la data de 28 noiembrie 2006.

Contractul de credit de consum nr._ încheiat la data de 28 noiembrie 2006 este titlu executoriu, iar prin cesiune nu se pierde caracterul de titlu executoriu. Astfel, în mod întemeiat a arătat intimata că prin contractul de cesiune, creanța ramane neschimbata, pastrandu-si natura si garanțiile care o insoțesc, iar în cazul în care creanța constă într-o sumă de bani va continua să producă aceeași dobanda. În acest sens ICCJ a reținut (în Decizia 3/2014): „Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituție de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligații (creanțe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligației respective. În consecință, caracterul executoriu este asociat cu creanța, iar nu cu înscrisul ca atare și, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanța însăși a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialității nu se constituie într-un aspect de drept procesual, așa cum a susținut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanței, care se transmite prin cesiune. Totodată, trebuie subliniat că art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenții. Modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanța titlului executoriu, poziția cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța. ”

Chiar dacă contestatorul a achitat o parte de ratele de credit (dar nu toate aceste rate), certitudinea creanței nu este afectată în condițiile în care sumele achitate de contestator au stins debitele cele mai vechi, iar în speță instanța a stabilit deja că executarea silită nu este legală decât pentru ultimele 5 rate din contractul de credit, întrucât doar acestea au fost scadente ulterior datei de 28.08.2011.

Din aceste considerente, instanța va admite în parte contestația la executare, va dispune anularea executării silite însăși și a actelor de executare efectuate în ds. exec. nr. 914/2014 al B. C. M. R. cu privire la executarea ratelor de credit scadente (conform scadențarului atașat titlului executoriu și aflat la fila 57 din dosar) anterior datei de 28.08.2011 precum și a accesoriilor acestor rate și va respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Având în vedere acest temei juridic, soluția ce se preconizează pe fondul cauzei, precum și împrejurarea că partea reclamantă, pentru a promova prezenta cerere a cheltuit suma de 87 lei, reprezentând taxa pentru xerocopierea dosarului execuțional și suma de 800 lei, reprezentând onorariul avocațial, instanța va obliga intimatul să plătească contestatorului suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 45 al. 1 lit. f din OUG 80/2013, conform cărora „sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: (...) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se va restitui suma de 245,07 lei achitată de către contestator cu titlu de taxa judiciară de timbru, pentru sumele cu privire la care s-a admis prezenta contestație la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul D. R. D. A., domiciliat în Apahida, ., jud. Cluj, având C.I. . nr._, eliberat de SPCLEP Cluj-N., la data de 07.10.2009, CNP_, fără cont bancar, cu domiciliul procesul ales la Cabinet de Avocat D. D. C., reprezentat prin avocat D. D. C. cu sediul în Cluj-N.. . nr. 50, ., în contradictoriu cu intimatul I. N. CAPITAL FINANCE S. sediul in .. 10A, Etaj 3, Clădirea Conect 1, Sector 2, înregistrata la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/_/2006, cod unic de înregistrare_, atribut fiscal RO, reprezentata de B. R., in calitate de Director, avand cont bancar nr. R087BRDE445SV_ deschis la BRD Sucursala D., BUCUREȘTI.

Dispune anularea executării silite însăși și a actelor de executare efectuate în ds. exec. nr. 914/2014 al B. C. M. R. cu privire la executarea ratelor de credit scadente (conform scadențarului atașat titlului executoriu și aflat la fila 57 din dosar) anterior datei de 28.08.2011 precum și a accesoriilor acestor rate.

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul să plătească contestatorului suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune restituirea sumei de 245,07 lei achitată de către contestator cu titlu de taxa judiciară de timbru pentru sumele cu privire la care s-a admis prezenta contestație la executare.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.03.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

V. C. I. C. D. S.

Red. ICCV/4ex./06.04.2015

Dosar nr._

HOT.

05.03.2015

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul D. R. D. A. în contradictoriu cu intimatul I. N. CAPITAL FINANCE SA.

Dispune anularea executării silite însăși și a actelor de executare efectuate în ds. exec. nr. 914/2014 al B. C. M. R. cu privire la executarea ratelor de credit scadente (conform scadențarului atașat titlului executoriu și aflat la fila 57 din dosar) anterior datei de 28.08.2011 precum și a accesoriilor acestor rate.

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul să plătească contestatorului suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune restituirea sumei de 245,07 lei achitată de către contestator cu titlu de taxa judiciară de timbru pentru sumele cu privire la care s-a admis prezenta contestație la executare.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.03.2015.

JUDECĂTOR,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2393/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA