Fond funciar. Sentința nr. 2861/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2861/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 5054/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 2861/2015

Ședința publică din data de 18 martie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: N. F. B.

GREFIER: A. ȘEROMOV

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. I. in contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N., P. M. CLUJ-N., C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ, P. J. CLUJ, C. C. PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR DIN C. AUTORITATII NATIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, pentru a da posibilitate parților sa depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi 18.03.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 14.05.2013 pe rolul Tribunalul Cluj sub nr._, reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, P. M. CLUJ-N., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, P. JUDEȚULUI CLUJ, C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, a solicitat instanței obligarea pârâtei C. Locală să soluționeze cererea de reconstituire formulată de reclamantă în baza Legii nr. 247/2005 prin emiterea unei propuneri pe care să o înainteze spre validare pârâtei Comisiei Județene, obligarea Comisiei Județene să emită o hotărâre de validare a propunerii Comisiei Locale, obligarea pârâtului P. județului Cluj să emită un ordin în sensul restituirii în natură a terenului, dacă hotărârea de validare se referă la restituirea în natură, iar în cazul în care hotărârea de validare se referă la plata de despăgubiri, obligarea pârâtului Prefectului Județului Cluj să înainteze pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor întreaga documentație pentru finalizarea procedurii de despăgubire și obligarea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să evalueze dosarul și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.

În motivarea cererii s-a invocat în esență că, la data de 28.09.2005, reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 247/2005, înregistrată sub nr._/304, cu privire la imobilul in suprafața de 6,0891 ha situat în Cluj-N., „Arător la Pietroasa” înscris în C.F. nr. 4216 Cluj, nr. top._, proprietatea antecesorilor acesteia, imobil expropriat prin Decretul nr. 64/01.02.1966 și preluat abuziv de Statul Român, însă cererea lor nu a fost soluționată încă.

În drept s-au invocat dispozițiile art. Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 890/2005, art. 194 și urm., art. 451 C.pr.civ.

În probațiune s-au depus copii după următoarele înscrisuri: Încheierea din 22.03.195 de predare a succesiunii, CF nr. 4216, cererea de reconstituire invocata si pașaport reclamanta (f. 4-8).

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.

Pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a depus întâmpinare la data de 31.05.2013 prin care a invocat excepția prematurității cererii raportat la prevederile art. 1 și art. 27 Legea nr. 165/2013, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata, reclamanta nefigurand in evidentele instituției cu dosar privind acordarea de despăgubiri.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Pârâta C. LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 a depus întâmpinare la data de 05.06.2013 prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, excepția lipsei de interes fiindcă reclamanta nu a învestit comisia locală cu vreo cerere cu vreo cerere formulata in baza legilor fondului funciar, in termenul legal, referitoare la terenul situat în Cluj-N., „Arător la Pietroasa” înscris în C.F. nr. 4216 Cluj, nr. top._, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate. Aceasta deoarece terenul a trecut in proprietatea Statului in baza Decretului de expropriere nr. 64/1966 astfel ca, potrivit reglementarilor Legii nr.18/1991, acesta nu face obiectul legilor fondului funciar, fiind reglementat de Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al terenurilor care au fost expropriate.

Totodată, C. LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 a depus copie a dosarului de fond funciar (f. 28-56).

Prin Sentința civilă nr. 602/20.11.2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei Cluj-N., pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 10.03.2014sub nr._ .

La data de 04.03.2015 C. NAȚIONALA PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR a depus note de ședința prin care a învederat ca este continuatoarea in drepturi a COMISIEI CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, invocând aceeași excepție a prematuritatii cererii (f.53-55).

Prin înscrisul depus la data de 17.12.2014 reclamanta a indicat Legea nr. 247/2005 ca fiind temeiul juridic al acțiunii lor, dat fiind că la data preluării abuzive terenul se afla în extravilan, fiind incidente dispozițiile art. 8 alin.1 din Legea nr. 10/2001 care exclude terenul din aria de reglementare a Legii nr. 10/2001 .

În temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ. instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei de interes invocată de pârâta C. LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991

Cu privire la aceasta excepție, instanța arată că, reclamanta justifică în aparență un interes în promovarea cererii, raportat la mențiunile din C.F. nr. 4216 Cluj, existența ori nu a unei cereri depuse la comisia locală, fiind un aspect de fond, legat de temeinicia cererii, iar nu o condiție de promovare a acțiunii, sens în care, va respinge ca neîntemeiată excepția.

Raportat la excepția prematurității invocate de pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, instanța consideră că, nu poate fi vorba de prematuritatea cererii, prin prisma faptului că, noile dispoziții au în vedere procedura administrativă, și nu procedura judiciară, cu atât mai mult cu cât, din anul 2005 și până în prezent, cererea reclamanților nu a fost soluționată în nici un mod, ceea ce ridică probleme sub aspectul art. 1 Protocolul nr. 1 C.E.D.O., astfel că, se va respinge ca nefondată excepția.

Cu privire la fondul cererii, instanța reține că, prin prisma temeiului juridic indicat de reclamanți, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea nr._/304/28.09.2005 în speță devin incidente prevederile Legii nr. 18/1991, care stabilesc în mod expres categoria imobilelor care fac obiectul acestei legi, impunând în acest mod, condiția esențială pentru analizarea oricărei cereri de constituire ori restituire a dreptului de proprietate.

Astfel, potrivit art. 8 alin. 1 și 2 Legea nr. 18/1991, „Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se găsesc in patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face in condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. (2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de producție sau cărora li s-a preluat in orice mod teren de către aceasta, precum si, in condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoane anume stabilite”, de unde reiese că terenul obiect al cererii de constituire ori restituire a dreptului de proprietate trebuie să facă parte din terenurile intrate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, aspect ce reiese și din dispozițiile art. 31 alin. 1 Legea nr. 18/1991, care vin să sublinieze că, „Terenurile proprietatea statului aflate in exploatarea cooperativelor agricole de productie sunt la dispozitia comisiilor prevazute la art. 12, in vederea atribuirii lor in proprietatea celor indreptatiti, conform legii”.

De aceea, stabilirea categoriei de teren obiect al cererii de constituire ori restituire a dreptului de proprietate devine o primă condiție ce trebuie analizată, fiindcă în situația în care terenul solicitat nu intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 18/1991, cererea apare de la bun început inadmisibilă, făcând inutilă analizarea celorlalte condiții legale privind constituire ori reconstituirea dreptului de proprietate.

Prin Decretul nr. 64/1966 s-a dispus exproprierea și trecerea în proprietatea statului terenurile indicate în Anexele 1 si 2 la decret situate in orașul Cluj, Regiunea Cluj în scopul construirii unor blocuri de locuințe în cartierul G. din orașul Cluj. Conform acestui Tabel - Anexă la poziția 20 (16) figura și terenul situat în Cluj, . și înscris în C.F. nr. 4216 Cluj, nr. top._, terenul indicat de reclamanta în cererea de chemare în judecată. Ori, acest teren a fost preluat de la CAP Infratirea si preluat de stat, în baza unui titlu reprezentat de Decretul nr. 64/1966, astfel incat chiar daca antecesorii reclamantei au intrat cu terenul in CAP, in anul 1966 a operat exproprierea in baza Decretului nr. 64, iar la momentul intrării in vigoare a Legii nr. 18/1991 acest teren nu se mai afla in CAP pentru a fi pus la dispoziția Comisiei Locale.

Instanța arată că nu pot fi primite argumentele reclamantei privind incidența prevederilor art. 8 Legea nr. 10/2001, conform cărora “ Nu intra sub incidenta prezentei legi terenurile situate in extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum si cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificările si completările ulterioare, si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare ”, deoarece terenul în suprafață de 1 jug. 1310 stj. situat în Cluj-N. „Arător la Pietroasa ”, înscris în C.F. nr. 4216 Cluj, nr. top._ se afla și la data preluării abuzive în intravilan, și nu în extravilan după cum reiese în mod expres din Anexa la Decretul nr. 64/1966 unde terenul înscris în C.F. nr. 4216 Cluj, nr. top._ figurează ca situat în Cluj, .. In consecința, depunerea de către reclamanta a părerii PFA G. V. nu are nici o relevanta in prezenta cauza, planurile la care face referire fiind din 1941 când terenul se afla in extravilan dar in 1971 ( mult mai aproape ca si an de 1966 ) se afla deja in intravilan. Acest aspect coroborat cu mențiunile din Decret conduc la ideea ca in realitate in 1966 terenul se afla in intravilan.

Prin urmare, atât modul de preluare a terenului – expropriere, cât și amplasarea și categoria lui - Cluj, ., deci teren intravilan, indică că, acest teren nu intră nicidecum sub incidența legilor fondului funciar, nefiind în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, la momentul 1990 astfel că, în prezenta cauză nu este îndeplinită o condiție esențială, în lipsa căreia, orice altă analiză a temeiniciei cererii prin prisma Legii nr. 18/1991 și a următoarelor legi în materie, devine inutilă. Cu toate acestea, instanța subliniază faptul ca prin cererea nr._/28.09.2005 reclamanta nu a indicat terenul din CF nr. 4216 Cluj ci cel din CF 6924, acest CF fiind si cel anexat cererii, proprietari figurând C. A. si soția S. in timp ce antecesorii reclamantei sunt C. G. si R..

P entru toate aceste considerente instanta va respinge cererea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge excepția lipsei de interes invocată pârâta C. LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991, ca neîntemeiată.

Respinge excepția prematurității invocate de pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, ca neîntemeiată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta C. I. cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ-N., P. M. CLUJ-N. ambii cu sediul în Cluj-N., .-3, jud. Cluj, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, P. JUDEȚULUI CLUJ ambii cu sediul în Cluj-N., Bld. 21 Decembrie 1989, nr. 58, jud. Cluj, C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, Sector 1.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N. .

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2015.

JUDECATOR: GREFIER:

N.-F. B. A. S.

Red./dact:N.F.B.

03.04.2015/ 8 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2861/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA