Contestaţie la executare. Sentința nr. 5851/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5851/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 3188/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5851/2015

Ședința Publică din 10.06.2015

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: I. G. D.

GREFIER: A. P.

S-a luat în examinare cererea formulată de contestatorul D. A. în contradictoriu cu intimații G. H. și G. I., în litigiul având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea intereselor intimaților d-na P. D. M. cu împuternicire avocațială depusă la dosar., lipsă fiind contestatorul.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu contestatatorul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentanta intimaților arată că contestatorul a fost evacuat și a fost citat la adresa indicată.

Instanța apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită cu contestatorul pentru că acesta nu a indicat noul domiciliu, astfel cum avea obligația potrivit art. 172 C.pr.civ. Având în vedere faptul că contestatorul nu a depus la dosar taxa judiciară de timbru, instanța, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări și o pune în discuția reprezentantei intimaților.

Reprezentanta intimaților solicită admiterea excepției, nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției nelegalei timbrări.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.02.2015, sub nr._, contestatorul D. A. a solicitat în contradictoriu cu intimații G. H. și G. I. anularea actelor de executare emise în dos. exec. nr. 65/2015 al B. A. D. și Oszoczki A. și exonerarea de la plata cheltuielilor de executare.

Motivele de fapt și de drept se regăsesc la fila 1 din dosar.

În probațiune au fost depuse o . înscrisuri (f.2 - 3).

Prin întâmpinarea depusă în data de 23.03.2015, intimații au solicitat respingerea contestației ca lipsită de obiect, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Motivele de fapt și de drept ale întâmpinării au fost expuse pe larg la filele 12-14 din dosar.

În probațiune au fost depuse înscrisuri (f.15-19).

La termenul de judecată din data de 10.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele, cu privire la excepția invocată:

Potrivit art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În prezenta cauză, în conformitate cu art. 10 alin. 2 OUG nr. 80/2013, contestatorului i-a fost pus în vedere, prin citația pentru primul termen de judecată obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, sub sancțiunea anulării cererii însă, acesta nu s-a conformat.

Având în vedere faptul că în rezolvarea excepțiilor de fond și de procedură, potrivit art. 248 C.pr.civ., trebuie să se acorde prioritate rezolvării excepțiilor legate de învestirea instanței, cum ar fi cele care atrag nulitatea cererii, instanța învestită printr-o cerere nulă nemaiavând căderea să analizeze alte aspecte procedurale, instanța constată, față de normele imperative referitoare la taxele judiciare de timbru, că soluționarea unei cereri care nu a fost timbrată corespunzător este împiedicată.

În considerarea acestor aspecte, instanța urmează să admită excepția netimbrării cererii și să anuleze contestația le executare formulată de contestatoarul D. A. în contradictoriu cu intimații G. H. și G. I. ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii, invocată de către instanță din oficiu.

Anulează ca netimbrată cererea formulată de contestatorul D. A., CNP:_, cu domiciliul în Cluj N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimații G. H., CNP:_ și G. I., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat P. M. D., în Cluj N., ., ., având ca obiect contestație la executare.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. D. A. P.

4 ex/14.07.2015

Red.I.G.D.

Tehnored.I.G.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5851/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA