Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6476/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6476/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 8016/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SENTINTA CIVILA Nr. 6476/2015
Ședința publică din 24 Iunie 2015
Instanta constituita din:
JUDECATOR: F. M.
GREFIER: M. M.
Ministerul Public reprezentat prin Procuror I. U. din cadrul Parchetului
de pe langa Judecatoria C.- N.
Pe rol fiind solutionarea cereriii de chemare in judecata formulata de petentul I. DE P. JUDETEAN C. in contradictoriu cu intimata D. B. M. si chematul în garanție M. C.- N., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care:
Instanta pune in discutie cererea de repunere pe rol a cauzei in vederea perimarii acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public solicita a se constata ca in prezenta cauza a intervenit perimarea cererii.
Instanta ramane in pronuntare asupra perimarii cererii.
INSTANȚA
Prin încheierea pronunțata in ședința publica din 08.10.2014 s-a dispus suspendarea judecații în temeiul art. 242 alin. 1din Codul de procedura civilă, având in vedere ca petentul nu a îndeplinit obligațiile stabilite de instanța in sarcina sa.
Văzând ca in conformitate cu dispozitiile art. 416 C. proc. civ, orice cerere de chemare in judecata se perima de drept chiar si in contra incapabililor, daca a rămas in nelucrare din motive imputabile parții, timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 C. proc. civ. perimarea se poate constata si din oficiu, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune in discuția parților perimarea cererii.
Așa cum rezulta din cele mai sus expuse, condiția rămânerii pricinii in nelucrare mai mult de 6 luni a fost îndeplinită, de la data suspendării – 08.10.2014, petentul neîndeplinind nici un act de procedura.
Pentru aceste considerente, făcând aplicarea prevederilor mai sus citate, instanța urmează a constata perimata cererea de chemare in judecata ce formează obiectul prezentului dosar.
Pentru aceste motive
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Constata perimarea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul I. DE P. JUDETEAN C., cu sediul in C.-N., ., jud. C., in contradictoriu cu parata D. B. M., CNP_, domiciliata in C.-N., .. C. si reședința in C.-N., Valea Fanatelor f.n., jud. C., si chematul in garanție M. C.-N., cu sediul in C.-N., .-3, jud. C..
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica din data de 24 iunie 2015.
JUDECATOR GREFIER
F. M. M. M.
Red. MF – 5 ex.
02.07.2015
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 02-06-2015, Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6012/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








