Contestaţie la executare. Sentința nr. 7371/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7371/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 1209/117/2015

ROMÂNIAOperator de date cu caracter personal nr. 3185

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7371/2015

Ședința publică din data de 14.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. O.-M.

GREFIER: Z. R.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatorii P. T. C. si P. I. și pe intimatii G. V. L. C., P. I., G. V. L. si S. I., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publica, se prezinta contestatorii personal si asistati de avocat D. C., cu imputernicire la dosar si reprezentantul intimatilor- av. L. M., cu imputernicire la dosar, lipsa fiind intimatii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:

Instanta constata ca a fost atasata la dosarul cauzei copia dosarului executional.

La interpelarea instantei, reprezentantii partilor invedereaza ca nu mai formuleaza alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de solutionat, instanța se considera lamurita, declară încheiată cercetarea procesului și acorda cuvantul in dezbateri.

Reprezentanta contestatorilor solicita admiterea contestatiei la executare, asa cum a fost formulata si precizata. Isi reitereaza sustinerile din cuprinsul notelor de sedinta inregistrate la dosarul cauzei, in baza carora a structurat motivele contestatiei. Considera ca procedura de executare silita nu este legala, este menita doar a-i constrange pe contestatori sa-i vanda apartamentul d-lui G.. Sustine ca executarea silita a fost demarata fara ca debitorii sa primeasca vreun avertisment in prealabil, cu solicitarea de a-si executa obligatia de a face stabilita in sarcina lor prin titlul executoriu. Arata ca, in urma somatiei emisa la data de 03.12.2014, debitorii s-au prezentat la biroul executorului judecatoresc si au inregistrat acte care justifica lipsa urgentei in executarea hotararii si imposibilitatea efectuarii unor reparatii de natura a le distruge apartamentul, cat timp nu se cunoaste cauza defectiunii si imobilul de locuinte nu are documentatie tehnica pentru instalatia de apa. Apreciaza ca nu exista rea-credinta din partea debitorilor, ei isi manifesta disponibilitatea pentru a executa hotararea, in sensul de a le permite creditorilor accesul in imobil, insa nu li s-a solicitat acest lucru anterior demararii procedurii de executare silita si, ca atare, titlul executoriu nu este scadent si eligibil, nu putea fi pus in executare cat timp nu s-a facut dovada ca se refuza executarea benevola a obligatiei. Precizeaza ca procesul-verbal din data de 26.01.2015 a fost intocmit fara somarea debitorilor sa se prezinte la imobil, cu toate ca acestia nu locuiesc in apartament, au domiciliul in alta locuinta. Sustine ca debitorii au efectuat reparatiile pe cheltuiala lor, deoarece echipa de instalatori adusa de creditori a efectuat sapaturi in tot apartamentul, dar nu a descoperit defectiunea. Solicita acordarea cheltuielilor de judecata, constand in onorariul avocatial perceput pe baza contractului, in suma de 1.000 lei.

Reprezentantul intimatilor solicita respingerea actiunii; cu acordarea cheltuielilor de judecata in suma de 800 lei, reprezentand onorariu avocatial. Arata ca procedura de executare silita este legala, iar motivele de fond invocate de contestatori sunt inadmisibile, nu pot justifica admiterea contestatiei, in parte au fost analizate de instanta ce a solutionat, in mod defintiv, cererea de emitere a ordonantei presedintiale si, in parte, vor fi analizate in dosarul de fond. Sustine ca debitorii nu au permis accesul creditorilor in imobil anterior demararii procedurii de executare silita, nu au facut nimic pentru a respecta hotararea, iar reparatiile au fost realizate de personalul specializat angajat de creditori, pe cheltuiala acestora.

Instanta inchide dezbaterile si retine cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 11.03.2015, sub nr._, ca urmare a solutiei de disjungere pronuntata in dosarul civil nr._, solutionat de Tribunalul Cluj, contestatorii P. T. C. si P. I. au formulat, in contradictoriu cu intimatii G. V. L. C., P. I., G. V. L. si S. I., contestatie la executare (propriu-zisa) impotriva executarii silite desfasurata in dosarul executional nr. 702/2014, intocmit de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti „S. R. M. si S. O.”, solicitand anularea tuturor actelor si formelor de executare silita si suspendarea executarii silite; cu restituirea taxei judiciare de timbru si obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata.

Cu titlu preliminar, contestatorii au aratat ca, in dosarul executional nr. 702/2014, lipseste incheierea de incuviintare a executarii silite pronuntata de Judecatoria Cluj-N., conform art. 665 alin. 2 NCPC, iar sumele de bani datorate de contestatori nu au fost supuse aprobarii/cenzurarii instantei de executare.

În esenta, in motivarea cererii, contestatorii alega nelegalitatea procedurii de executare silita demarata impotriva lor, atat timp cat nu s-au opus punerii in executare a titlului executoriu si manifesta disponibilitate pentru executarea obligatiei, prezentandu-se la imobil cand au fost somati. S-a facut precizarea ca, pentru executarea dispozitiilor Deciziei civile nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul civil nr._, a fost intocmit si dosarul de executare silita nr. 1017/2014, de catre Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti „A. D. & Oszoczki A.”, insa, pentru ambele dosare executionale nu a fost indeplinita obligatia prev. de art. 678 alin. 1 lit. a-g NCPC, desi constatarea actelor de executare sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii conform art. 678 alin. 2 NCPC.

În drept, au fost invocate prev. art. 711 și urm. NCPC.

Au fost depuse inscrisuri in sustinerea contestatiei (filele 4-9, 19-29).

Cererea a fost legal timbrata (fila 1 din dosarul Tribunalului Cluj nr._ ).

La solicitarea instantei, prin serviciul registratura, in data de 22.01.2015, a fost depusa la dosarul cauzei o precizare a contestatiei la executare (filele 33-40). Au invederat contestatorii faptul ca, in ce priveste contestatia la executare propriu-zisa: lipseste incheierea de incuviintare a executarii silite pronuntata de Judecatoria Cluj-N., conform art. 665 alin. 2 NCPC, in baza careia sa fie stabilita suma pentru care s-a incuviintat urmarirea, cu toate accesoriile sale, modalitatea concreta de executare silita si autorizarea creditorului sa treaca la executarea silita a obligatiei prevazuta in titlul executoriu. S-a mai aratat ca lipseste taxa judiciara de timbru aferenta cererii de incuviintare a executarii silite, cu toate ca era obligatorie achitarea acestei sume de bani, insa executorul judecatoresc face mentiunea ca nu percepe taxa judiciara de timbru pentru ca s-a atasat titlul executoriu in original, fara sa citeze textul legal pe baza caruia a adoptat solutia de scutire a creditorilor de taxa judiciara de timbru.

In esenta, s-au reiterat motivele de fond ale contestatiei expuse prin actiunea introductiva, alegandu-se ca debitorii nu s-au opus, in niciun mod, punerii in executare a titlului executoriu si s-au prezentat de buna-voie pentru a-si duce la indeplinire obligatia stabilita prin Decizia civila nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul civil nr._, conform art. 622 alin. 1 NCPC. S-a aratat ca, in dosarul executional nr. 702/2014, debitorii nu au fost solicitati in niciun mod pentru a se prezenta la imobil, iar intimatii pretind ca, la data 25.11.2014, contestatorii nu si-au indeplinit obligatiile ce le revin.

Au mai sustinut contestatorii ca onorariul executorului judecatoresc, in cuantum de 2.200 lei, este o suma care nu a fost cenzurata de instanta de executare conform art. 669 alin. 4 NCPC.

Au concluzionat contestatorii ca inteleg sa respecte Decizia civila nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul civil nr._, in totalitate si nici nu s-au opus punerii in practica a hotararii, s-au prezentat de buna-voie la solicitarea intimatilor, pe data de 28.10.2014, dar acestia nu au venit la imobilul in cauza si, in perioada 28.10._14, pana la data emiterii celui de-al doilea dosar executional, intimatii nici nu le-au mai solicitat efectuarea reparatiilor la instalatia de apa si canal.

In sfarsit, s-a mai invederat instantei de judecata si faptul ca modalitatea de constatare a defectiunii la imobilul apartament nr. 1 s-a realizat printr-o simpla verificare vizuala si, ca atare, intimatii nu pot pretinde contestatorilor sa execute lucrarea de reparatie pe cheltuiala proprie, pe toata suprafata apartamentului situat pe ., . localitatea Cluj-N..

Prin serviciul registratura al instantei, la data de 16.02.2015, intimatii au depus întâmpinare la dosarul cauzei, solicitand respingerea contestatiei la executare si a cererii de suspendare a executarii silite, aplicarea unei amenzi judiciare contestatorilor, ca urmare a introducerii actiunii cu rea-credinta si obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecata.

Pe cale de exceptie, s-a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Cluj, conform prev. art. 95 NCPC.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestatiei la executare si a cererii de suspendare a executarii silite, ca fiind neintemeiate, deoarece, prin somatia comunicata contestatorilor, li s-a pus in vedere acestora sa permita accesul intimatilor, insotiti de personal specializat, la efectuarea lucrarilor de reparatii la instalatia de apa si canalizare, ce deserveste intreg imobilul situat pe ., din localitatea Cluj-N., in conformitate cu titlul executoriu reprezentat prin Decizia civila nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul civil nr._, insa debitorii refuza, cu rea-credinta, sa puna in aplicare ordonanta presedintiala dispusa.

Au sustinut intimatii ca, la data de 28.10.2014, acestia nu s-au prezentat la imobilul in discutie si nici nu au permis . personal de specialitate in coridorul comun, in vederea efectuarii reparatiilor, astfel ca nu au executat de buna-credinta cele dispuse prin ordonanta, refuzul acestora de a respecta hotararea rezultand din somatiile de executare emise in dosarul executional nr. 1017/2014, intocmit de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti „A. D. & Oszoczki A.” si dosarul executional nr. 702/2014, intocmit de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti „S. R. M. si S. O.”.

În drept, s-au invocat prevederile art. 205 NCPC.

Intampinarii i-au fost anexate înscrisuri (filele 47-51).

In data de 25.02.2015, ca urmare a dispozitiilor Incheierii Civile Nr. 1716/CC/2015, pronuntata de Judecatoria Cluj-N. la data de 17.02.2015, de admitere a exceptiei nelegalei compuneri a completului investit cu solutionarea cauzei, a fost inregistrat contestatiei la executare dosarul nr._, avand ca obiect cererea de suspendare a executarii silite formulata de contestatori in dosarul Tribunalului Cluj nr._ . Cererea de suspendare a executarii silite in dosarul executional nr. 702/2014, intocmit de catre SCPEJ „S. R. M. si S. O.” a fost solutionata in acest dosar, prin Incheierea de Sedinta din data de 12.05.2015, fiind respinsa, ca neintemeiata.

Prin serviciul registratura al Tribunalului Cluj, la data de 09.03.2015, contestatorii au inregistrat la dosarul cauzei raspuns la intampinare, solicitand respingerea exceptiei necompetentei materiale, ce a fost invocata prin intampinare, ca fiind neintemeiata, deoarece Tribunalul Cluj are competenta de solutionare a contestatiei la executare.

Pe fondul cauzei, strict in ceea ce priveste contestatia la executare propriu-zisa, ce face obiectul prezentului dosar, au fost reiterate motivele de nelegalitate si netemeinicie ale executarii silite, astfel cum au fost invocate prin actiunea introductiva si precizarea contestatiei la executare, aratandu-se, in completarea acestor sustineri, ca interventia pe suprafata ap. nr. 1, ., din Cluj-N. ar presupune lucrari haotice, de-a lungul si de-a latul imobilului, deoarece nu exista documentatie tehnica aferenta instalatiilor de apa-canal din imobil.

Prin Sentinta Civila Nr. 154/11.03.2015, Tribunalul Cluj a declinat competenta de solutionare a contestatiei la executare in favoarea Judecatoriei Cluj-N., cauza fiind inregistrata pe rolul acestei instante la data de 31.03.2015, sub acelasi nr. de dosar:_ .

In dosarul Judecatoriei Cluj-N. nr._, contestatorii au mai depus o . inscrisuri si fotografii in probatiune (filele 15-24; 30-42; 49-85) si, in baza notelor de sedinta formulate in cauza, la data de 19.06.2015, prin avocat- D. C., cu imputernicire la fila 48, contestatorii au structurat motivele contestatiei la executare, aratand ca s-a invocat lipsa incuviintarii necesare a executarii silite, intrucat s-a incercat sa se faca dovada ca titlul executoriu atacat necesita, anterior executarii, clarificarea intelesului, intinderii si aplicarii lui, pentru a nu se ajunge la situatia pagubitoare si haotica actuala, respectiv faptul ca anterior punerii in executare era necesara o constatare de specialitate.

S-a mai aratat ca debitorii contesta incheierea de incuviintare din data de 03.12.2014, deoarece nu s-a perceput taxa judiciara de timbru pentru executare, datorata de creditori, incalcandu-se prev. art. 39 alin. 5 din Legea nr. 188/2000, raportat la disp. art. 10 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013.

Au sustinut contestatorii ca procesul-verbal din data de 26.01.2015 a fost intocmit fara nicio somatie sau convocare prealabila a debitorilor, incheiat de executorul judecatoresc care s-a deplasat la imobil. Totodata, s-a precizat ca nu s-a facut dovada faptului ca titlul executoriu reprezinta o „obligatie certa, lichida si exigibila”, in forma in care aceasta s-a pronuntat, obligatia de a face nu este clara si explicita, ceea ce a dus si la executarea de-a dreptul anacronica si excesiv de pagubitoare a contestatorilor.

In sfarsit, au alegat contestatorii ca au disponibilitatea de a executa benevol obligatia, sub conditia unei convocari reale, punctuale, clarificata in ce consta „obligatia de a permite sa se faca interventii in apartamentul lor”, astfel ca au fost incalcate disp. art. 622 alin. 2 NCPC, prin care se prevede faptul ca numai in situatia in care debitorul nu executa de buna-voie obligatia sa, aceasta se duce la indeplinire prin executare silita si, cat timp nu era necesar si legal sa fie promovat dosarul executional nr. 702/2014, nu le pot fi imputate cheltuielile de executare.

Au mai precizat contestatorii ca motivul de esenta al contestatiei la executare este acela ca s-a dorit amanarea, temporizarea interventiei si a sapaturilor care trebuiau efectuate la instalatiile de apa-canal pana dupa efectuarea raportului de expertiza in instalatii dispus in dosarul de fond nr._, aflat pe rolul Judecatoriei Cluj-N., respectiv efectuarea acelor interventii doar dupa o prealabila constatare facuta de un specialist la instalatii, deoarece nu existau niciun fel de infiltratii aparente, nici spargeri de tevi, nici urme de igrasie care sa dovedeasca existenta unei inundatii, deci acel drept judecat prin ordonanta presedintiala, declarat, in mod nereal, ca fiind o „urgenta”, nu exista nici macar in aparenta. In acest sens, s-a mai invederat instantei ca intimatii nu au dorit sa efectueze reparatiile pe cheltuiala lor, ci prin presarea debitorilor, sub sanctiunea aplicarii unor amenzi civile, ca, prin forte proprii, sa faca sapaturi haotice, distructive in apartamentul lor.

Au sustinut contestatorii ca fac dovada lipsei urgentei si a temeiniciei obiectiunilor referitoare la aceste interventii in instalatii, prin constatarile expertului judiciar numit in dosarul de fond, din data de 05.05.2015.

Totodata, s-a aratat faptul ca echipa de instalatori ce a fost adusa de creditori la data de 07.05.2015 nu a putut gasi unde este sparta teava si a lasat totul neclarificat, insa, a doua zi, contestatorii, in regie proprie, au sapat in apartament si au gasit o teava cu piesa mobila montata pe conducta defiletata care permitea o scurgere destul de mica de apa, insa nu s-au lamurit pe unde este pierderea nici in prezent. Au mai precizat contestatorii ca au anuntat efectuarea reparatiei vecinilor si au anulat revenirea echipei de instalatori care s-au prezentat la imobil in data de 07.05.2015 si, la data de 12.05.2015, executorul judecatoresc, impreuna cu vecinii, au incheiat un proces-verbal, in sensul ca debitorii nu s-au prezentat, insa nu a consemnat nimic cu privire la reparatia ce era efectuata la acea data.

La solicitarea instantei, a fost atasata la dosarul cauzei copia dosarului executional nr. 702/2014, intocmit de SCPEJ „S. R. M. si S. O.” (filele 91-136).

Pentru solutionarea cererii, instanta a incuviintat si adminsitrat proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, prin Decizia civila nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj- Sectia Civila, la data de 07.10.2014, în dosarul civil nr._ , definitiva de la data pronuntarii, a fost admis apelul declarat de apelantii G. V. L. C., P. I., G. V. L., S. I. împotriva Sentinței Civile nr. 6977/01.07.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., iar instanta de control judiciar a schimbat hotararea în parte, în sensul că a admis în parte cererea de emitere a ordonantei presedintiale formulată de reclamanții G. V. L. C., P. I., G. V. L., S. I. în contradictoriu cu pârâții D. J., P. T. C. si P. I.. In consecinta, au fost obligati pârâții să permită accesul reclamanților, însoțiți de personal specializat la efectuarea lucrărilor de reparații la instalația de apă și canalizare ce deservește întreg imobilul din localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj, precum si sa plateasca in favoarea apelanților suma de 30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în apel, constând în taxă judiciară de timbru, fiind compensate celelalte cheltuieli.

Pentru punerea in executare a Deciziei civile nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj- Sectia Civila, la data de 07.10.2014, în dosarul civil nr._, creditorii G. V. L. C., P. I., G. V. L. si S. I. au formulat, la data de 24.10.2014, o cerere de executare silita, ce a fost adresata Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti „A. D. & Oszoczki A.”, inregistrata in dosarul executional nr. 1017/2014 si incuviintata de Judecatoria Cluj-N., prin incheierea pronuntata la data de 27.10.2014.

Concomitent cu demararea procedurii de executare silita, in baza somatiei existenta la fila 18 din dosar, debitorii P. T. C. si P. I. au fost somati de aparatorul ales al creditorilor, av. L. M. ca, pe data de 28.10.2014, ora 09:00, sa permita accesul creditorilor, insotiti de personal specializat la efectuarea lucarilor de reparatii la instalatia de apa si canalizare, in conformitate cu dispozitiile Deciziei civile nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj- Sectia Civila, la data de 07.10.2014, în dosarul civil nr._ . Debitorii alega ca s-au prezentat la imobilul in cauza, la data indicata prin somatie, insa creditorii nu au venit si nici nu au adus personalul specializat care sa efectueze reparatiile dispuse de instanta si sustin ca au martori care pot confirma acest aspect, invocand, in acest sens, declaratiile depuse la filele 20-21 din dosar.

Raportandu-se la continutul procesului-verbal intocmit de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti „A. D. & Oszoczki A.”, in dosarul executional nr. 1017/2014, la data de 13.11.2014 (fila 42), instanta considera justificata sustinerea contestatorilor in sensul ca, la data de 28.10.2014, creditorii nu s-au prezentat la . in imobilul de pe ., localitatea Cluj-N., insotiti de personalul de specialitate ce ar fi trebuit sa realizeze lucrarile de reparatii la instalatia de apa si canalizare, conform dispozitiilor hotararii judecatoresti ce constituie titlu executoriu, atat timp cat executorul judecatoresc a stabilit imposibilitatea de executare a obligatiei de a face stabilita in sarcina debitorilor prin raportare la imprejurarea ca, in urma primirii somatiei de executare, debitoarea s-a prezentat la sediul executorului judecatoresc si a manifestat un punct de vedere din care rezulta faptul ca refuza sa-si indeplineasca obligatia stabilita in titlul executoriu. Mai mult, instanta trebuie sa aiba in vedere si plangerea penala formulata de creditori la data de 26.03.2015 si inregistrata la Politia Municipiului Cluj-N., Sectia V, sub nr. 6068 (filele 16-17), in temeiul careia creditorii sustin ca, la data de 28.10.2014, in lipsa lor, debitorii au demontat un perete de lemn din pivnita condominiului de locuinte, rezultand faptul ca intimatii nu au fost prezenti la imobil in acea data.

Totusi, cat timp exista un titlul executoriu care obliga debitorii la o anumita conduita si acestia au fost somati sa isi indeplineasca obligatia de a permite accesul in imobilul apartament nr. 1, la data de 28.10.2014, pentru personalul specializat angajat de creditori in vederea efectuarii reparatiilor considerate de Tribunalul Cluj absolut necesare si urgente, atat executorul judecatoresc, cat si creditorii trebuiau sa se prezinte la imobilul in cauza pentru a constata, prin raportare la situatia din teren, refuzul debitorilor de a-si indeplini obligatia stabilita in sarcina lor de buna-voie, conform somatiei emisa de aparatorul intimatilor. De altfel, somarea debitorilor pentru a permite accesul creditorilor in imobil, in scopul punerii in executare a hotararii judecatoresti se impunea a fi efectuata anterior demararii procedurii de executare silita in dosarul executional nr. 1017/2014, nu concomitent cu introducerea cererii de executare silita, intrucat, prin natura sa, obligatia de a face stabilita in sarcina debitorilor nu putea fi indeplinita fara o solicitare din partea creditorilor, de a le asigura posibilitatea efectuarii reparatiilor necesare instalatiei de apa si canalizare, prin patrunderea in imobilul apartament nr. 1, in caz contrar neputand fi stabilita disponibilitatea debitorilor de a executa obligatia de buna-voie, insa creditorii nu au inteles sa procedeze in aceasta maniera si au recurs, in mod direct, la procedura de executare silita.

Procedura de executare silita desfasurata in dosarul executional nr. 1017/2014 a incetat la cererea creditorilor, care au solicitat executorului judecatoresc restituirea titlului executoriu, astfel ca, prin Incheierea din data de 17.11.2014 (fila 19), Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti „A. D. & Oszoczki A.” a dispus incetarea executarii silite pornita impotriva debitorilor P. T. C. si P. I., intrucat creditorii au renuntat la executarea silita. In considerentele incheierii se arata ca debitorii au platit suma de 30 lei, ce a fost stabilita in sarcina lor, prin titlul executoriu reprezentat de Decizia Tribunalului Cluj Nr. 670/A/2014, cu titlu de cheltuieli de judecata.

La data de 25.11.2014, creditorii G. V. L. C., P. I., G. V. L. si S. I. au formulat o noua cerere de executare silita, ce a fost adresata Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti „S. R. M. si S. O.” (fila 91), inregistrata in dosarul executional nr. 702/2014 si incuviintata de executorul judecatoresc prin Incheierea din data de 03.12.2014 (fila 105), apreciindu-se ca poate fi pusa in executare creanta stabilita in titlul executoriu reprezentat de Decizia civila nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj- Sectia Civila, la data de 07.10.2014, în dosarul civil nr._, intrucat este certa, lichida si exigibila, in sensul disp. art. 662 NCPC. La aceeasi data, executorul judecatoresc a pronuntat si Incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, in cuantum de 2.650 lei (fila 108), ilustrand onorariul executorului judecatoresc, in suma de 2.200 lei, onorariul avocatial in faza de executare silita, in suma de 250 lei si taxe percepute in conformitate cu disp. art. 669 NCPC, in suma de 200 lei.

Totodata, in data de 03.12.2014, a fost emisa somatia de executare, in baza careia debitorii P. T. C. si P. I. au fost somati ca, in termen de 10 zile de la comunicarea somatiei sa-si indeplineasca obligatia stabilita prin titlul executoriu reprezentat de Decizia civila nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj- Sectia Civila, la data de 07.10.2014, în dosarul civil nr._, in favoarea creditorilor G. V. L. C., P. I., G. V. L. si S. I. si sa achite acestora suma de 2.650 lei, cu titlu de cheltuieli de executare.

Prin somatia de executare, comunicata debitorilor la data de 05.12.2014 (fila 110), a fost ilustrata obligatia a carei indeplinire se solicita, aratandu-se ca debitorii trebuie sa permită accesul creditorilor, însoțiți de personal specializat la efectuarea lucrărilor de reparații la instalația de apă și canalizare ce deservește întreg imobilul din localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj, conform dispozitivului titlului executoriu, insa nu s-au indicat termenii in care debitorii trebuie sa-si execute obligatia, nu s-au precizat elemente concrete care sa permita debitorilor realizarea conduitei impusa prin titlul executoriu, respectiv data la care sa se prezinte la imobilul in cauza (fiind de necontestat faptul ca debitorii nu locuiesc in apartamentul pe suprafata caruia este necesara efectuarea de reparatii, conform titlului executoriu), pentru a permite accesul dispus de Tribunalul Cluj, prin Decizia Civila Nr. 670/A/2014.

Raportandu-se la continutul dosarului executional atasat la dosarul cauzei in data de 26.06.2015, instanta constata ca nu au fost efectuate acte de executare silita efectiva in procedura desfasurata impotriva debitorilor P. T. C. si P. I., debitorii fiind doar somati la indeplinirea obligatiei, fara a le fi indicata si modalitatea concreta in care ar putea sa-si conformeze conduita dispozitiilor titlului executoriu reprezentat de Decizia Tribunalului Cluj Nr. 670/A/2014, dupa cum s-a retinut deja, insa, la data de 26.01.2015, Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti „S. R. M. si S. O.” a incheiat un proces-verbal avand continut identic cu cel intocmit de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti „A. D. & Oszoczki A.”, in dosarul executional nr. 1017/2014, la data de 13.11.2014 si a stabilit ca nu poate fi executata obligatia dispusa in sarcina debitorilor prin Decizia Tribunalului Cluj Nr. 670/A/2014, decat prin recurgerea la procedura prev. de art. 905 din Codul de Procedura Civila, in sensul aplicarii de amenzi civile pentru obligarea debitorilor la indeplinirea obligatiei. A alegat, astfel, executorul judecatoresc faptul ca debitoarea s-ar fi prezentat la sediul societatii, ulterior primirii somatiei, si a sustinut ca refuza executarea obligatiei.

Cat timp nu rezulta din continutul dosarului executional nr. 702/2014, indeplinirea de catre executorul judecatoresc a unor acte de executare silita propriu-zisa in procedura desfasurata impotriva debitorilor P. T. C. si P. I., disp. art. 679 din Codul de Procedura Civila, ce s-au alegat a fi incalcate in cauza, nu sunt aplicabile in speta. Din moment ce nu au fost efectuate acte de executare silita efectiva, nu ar fi putut subzista obligatia executorului judecatoresc de a realiza constatarea in maniera impusa prin disp. art. 679 din Codul de Procedura Civila.

Pe calea prezentei actiuni in justitie, debitorii contesta legalitatea procedurii de executare silita, invocand nerespectarea unor norme de procedura, dar, mai ales, disponibilitatea lor de a executa obligatia stabilita prin titlul executoriu dobandit de creditori.

Pe parcursul solutionarii contestatiei la executare au si fost realizate interventii la imobilul in cauza, in data de 07.05.2015, atat creditorii, cat si debitorii s-au prezentat la imobilul situat in localitatea Cluj-N., ., ., dupa cum rezulta din procesul-verbal de constatare, intocmit in conformitate cu disp. art. 364 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, de Biroul Executorului Judecatoresc V. A. L., sub nr. 1139/07.05.2015 (fila 55), iar creditorii au adus o echipa de instalatori, care, insa, nu a descoperit cauza defectiunii. In urma sapaturilor efectuate pe suprafata apartamentului nr. 1, debitorii au sesizat un miros puternic de canal in imediata apropiere a conductei de apa si au apelat la serviciilor ., societate specializata in domeniu, ce a intocmit procesul-verbal de constatare a lucrarilor, situatia de lucrari si factura aferenta, inscrisuri depuse de debitori la filele 81-84. Asadar, debitorii apreciaza ca si-au indeplinit obligatia stabilita in sarcina lor prin titlul executoriu, de buna-voie si nu se impunea efectuarea unei proceduri de executare silita, sens in care considera justificata contestatia la executare.

Cat priveste justificarea contestatiei la executare ce face obiectul prezentului dosar civil, o contestatie la executare propriu-zisa, vizand strict legalitatea si temeinicia actelor de executare silita, instanta arata ca nu se poate raporta la motivul de esenta al contestatiei la executare, ilustrat de debitori prin notele de sedinta formulate la data de 19.06.2015, in sensul ca nu se justifica interventia si sapaturile care trebuiau efectuate la instalatiile de apa-canal decat dupa efectuarea raportului de expertiza in instalatii dispus in dosarul de fond, nr._, aflat pe rolul Judecatoriei Cluj-N., efectuarea lucrarilor fiind posibila doar dupa o prealabila constatare facuta de un specialist la instalatii, deoarece nu existau niciun fel de infiltratii aparente, nici spargeri de tevi, nici urme de igrasie care sa dovedeasca existenta unei inundatii, deci acel drept judecat prin ordonanta presedintiala, declarat, in mod nereal, ca fiind o „urgenta”, nu exista nici macar in aparenta, iar dovada lipsei urgentei si a temeiniciei obiectiunilor referitoare la aceste interventii in instalatii rezulta din constatarile expertului judiciar numit in dosarul de fond, din data de 05.05.2015. Aceste argumente sunt menite sa justifice contestatia la titlu, vizand lamurirea înțelesului, întinderii sau aplicarii titlului executoriu, ce face obiectul dosarului nr._, inregistrat, in prezent, pe rolul Curtii de Apel Cluj, in calea de atac a recursului. Rezulta ca instanta se va raporta strict la argumentele de legalitate si temeinicie a executarii silite invocate de debitori prin prisma normelor procedurale ce se alega a fi fost incalcate in cauza.

In drept, instanta va decide cu privire la temeinicia pretentiilor deduse judecatii prin raportare la dispozitiile Codului de Procedura Civila, in forma in vigoare la data formularii cererii de executare silita in dosarul executional contestat, data de 25.11.2014, legea aplicabila fiind cea de la momentul declansarii procedurii de executare silita, respectiv modificarile aduse acestui act normativ prin Legea nr. 138/2014 (in vigoare din data de 19.10.2014).

Cu prioritate, instanta are in vedere ca, fata de prev. art. 622 din Codul de Procedura Civila, indeplinirea obligațiilor stabilite prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie si, doar in cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.

Cat priveste procedura de efectuare a executarii silite, art. 663 din Codul de Procedura Civila, arata ca: „(1) Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. (2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. (3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.”

Incuviintarea executarii silite se dispune, conform art. 666 alin. 2 si 3 din Codul de Procedura Civila, de executorul judecătoresc, printr-o încheiere data fără citarea părților, ce trebuie sa cuprinda mai multe mentiuni obligatorii, intre care si arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea și modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta. F. de prev. alin. 4 ale aceluiasi text de lege, executorul judecătoresc respinge cererea de încuviințare a executării silite daca creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, iar alin. 6 al art. 666 din Codul de Procedura Civila, arata ca incheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, dupa cum este si cazul promovarii prezentei actiuni in justitie.

Pe baza acestor prevederi legale, instanta considera ca nu se justifica motivul de nelegalitate invocat de contestatori cu privire la lipsa incheierii de incuviintare a executarii silite pronuntata de Judecatoria Cluj-N., cat timp, la data inregistrarii cererii de executare silita pe rolul Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti „S. R. M. si S. O.” erau in vigoare prev. art. I din Legea nr. 138/2014, ce a suprimat necesitatea incuviintarii executarii silite de instanta de executare si a oferit executorului judecatoresc competenta de solutionare a cererii de executare silita, in speta, fiind incuviintata executarea silita prin Incheierea din data de 03.12.2014, dupa cum s-a aratat deja. Ori, cat timp executorul judecatoresc are competenta materiala de a solutiona cererea de executare silita, nu se datoreaza taxa judiciara de timbru, in mod corect fiind efectuata aceasta precizare in cuprinsul incheierii de incuviintare a executarii silite. . justificata sustinerea contestatorilor cu privire la nelegalitatea executarii silite desfasurata in dosarul executional nr. 702/2014, pentru ca lipseste taxa judiciara de timbru aferenta cererii de incuviintare a executarii silite, intrucat, fata de prev. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, doar acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar cererea inregistrata la societatea de executori judecatoresti nu se incadreaza in categoria actiunilor pentru care se percepe taxa judiciara de timbru prevazuta in cuprinsul OUG nr. 80/2013. De altfel, contrar sustinerilor contestatorilor, art. 10 din OUG nr. 80/2013, in forma modificata prin disp. Legii nr. 138/2014, nici nu prevede taxa judiciara de timbru ce ar fi datorata pentru cererile de incuviintare a executarii silite.

Ceea ce prezinta, insa, relevanta in stabilirea temeiniciei contestatiei la executare este disponibilitatea debitorilor de a executa, de buna-voie, obligatia ce face obiectul procedurii de executare silita in dosarul executional contestat, nr. 702/2014. Astfel, fata de prev. imperative ale art. 622 din Codul de Procedura Civila, nu este posibila demararea procedurii de executare silita cat timp debitorul manifesta disponibilitate pentru a executa obligatia stabilita prin titlu executoriu in sarcina sa.

In speta, se alega faptul ca debitorii au inteles sa se conformeze dispozitiilor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Decizia civila nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj- Sectia Civila, la data de 07.10.2014, în dosarul civil nr._, dar probatoriul administrat in cauza, nu este de natura a stabili, in mod neechivoc, justetea acestei sustineri, cat timp insusi contestatorii, prin notele de sedinta inregistrate la dosar in data de 19.06.2015 arata ca, prin demersurile judiciare pe care le-au intreprins ulterior pronuntarii solutiei in dosarul civil nr._, au dorit amanarea, temporizarea interventiei si a sapaturilor care trebuiau efectuate la instalatiile de apa-canal pana dupa efectuarea raportului de expertiza in instalatii dispus in dosarul de fond nr._, aflat pe rolul Judecatoriei Cluj-N., respectiv efectuarea acelor interventii doar dupa o prealabila constatare facuta de un specialist la instalatii. Totusi, nici creditorii nu pot face dovada ca au solicitat debitorilor indeplinirea obligatiei si acestia nu au procedat la executarea benevola a dispozitiilor titlului executoriu, cand le-a fost solicitat acest lucru si nu le-au permis accesul in imobil, insotiti de personalul de specialitate care trebuie sa efectueze reparatii, singura somatie de prezentare la imobil fiind realizata pentru data de 28.10.2014, data la care creditorii au lipsit de la locul convocarii, dupa cum a retinut deja instanta in cele ce preced.

Obligatia stabilita in sarcina debitorilor prin titlul executoriu reprezentat de Decizia civila nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj- Sectia Civila, la data de 07.10.2014, în dosarul civil nr._ a fost aceea de a permite accesul reclamanților, însoțiți de personal specializat la efectuarea lucrărilor de reparații la instalația de apă și canalizare ce deservește întreg imobilul din localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj si, ca atare, pentru a putea demara o procedura de executare silita in vederea indeplinirii obligatiei, prin recurgerea la forta coercitiva a statului, creditorii trebuiau sa le solicite debitorilor accesul in imobil, in scopul punerii in executare a hotararii judecatoresti, anterior demararii procedurii de executare silita. D. in ipoteza in care ar fi putut dovedi refuzul debitorilor la executarea benevola a obligatiei de a le permite accesul in imobil, pentru efectuarea reparatiilor stabilite prin titlul executoriu, era posibila adresarea cererii de executare silita in dosarul executional contestat, nr. 702/2014.

Prin natura sa, obligatia de a face stabilita in sarcina debitorilor nu putea fi indeplinita fara o solicitare din partea creditorilor, de a le asigura posibilitatea efectuarii reparatiilor necesare instalatiei de apa si canalizare, prin patrunderea in imobilul apartament nr. 1, in caz contrar neputand fi stabilita disponibilitatea debitorilor de a executa obligatia de buna-voie. Creditorii nu au inteles sa procedeze in aceasta maniera si au recurs, in mod direct, la procedura de executare silita, dupa cum rezulta din chiar cererea de executare silita inregistrata pe rolul Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti „S. R. M. si S. O.”, sub nr. 702/25.11.2014, in baza careia intimatii solicita somarea debitorilor pentru a le permite accesul in imobil, fara a justifica refuzul contestatorilor de indeplinire benevola a obligatiei ce le incumba in conformitate cu dispozitiile hotararii judecatoresti ce constituie titlu executoriu.

Cererea de executare silita formulata de creditori la data de 25.11.2014 a fost admisa si, prin Incheierea din data de 03.12.2014, executorul judecatoresc a incuviintat executarea silita a dispozitiilor cu caracter civil din titlul executoriu reprezentat de Decizia civila nr. 670/A/2014 pronunțată de Tribunalul Cluj- Sectia Civila, la data de 07.10.2014, în dosarul civil nr._, considerand ca este vorba despre o creanta certa, lichida si exigibila. Totusi, instanta apreciaza ca, la momentul incuviintarii executarii silite, executorul judecatoresc a incalcat prev. art. 627 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, care il obliga să aibă rol activ, stăruind, pentru realizarea obligației prevăzuta în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, iar aceste dispozitii ale legii ofera posibilitatea executarii silite doar in ipoteza in care obligatia nu este indeplinita de buna-voie, dupa cum rezulta din cuprinsul art. 622 din Codul de Procedura Civila, iar executorul judecatoresc nu a verificat acest aspect in speta ce i-a fost dedusa prin cererea de executare silita din data de 25.11.2014, dupa cum rezulta din continutul dosarului executional nr. 702/2014, depus, in copie, la dosarul cauzei.

Ori, data fiind natura obligatiei stabilita in sarcina debitorilor, care presupunea o solicitare expresa de executare, chiar si pentru indeplinirea benevola a obligatiei, respectiv cererea creditorilor de a le fi permis accesul in imobil pentru realizarea lucrarilor, conform dispozitiilor hotararii judecatoresti ce constituie titlu executoriu, in lipsa verificarii de catre executorul judecatoresc a intrunirii conditiilor art. 622 alin. 1 si 2 din Codul de Procedura Civila, creanta creditorilor nu putea fi considerata exigibila la data promovarii cererii de executare silita. F. de prev. art. 663 alin. 4 din Codul de Procedura Civila, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență, dar aceasta scadenta nu putea fi imputata debitorilor, cat timp, anterior cererii de executare silita, nu a fost solicitata exercitarea dreptului stabilit in favoarea creditorilor prin Decizia Tribunalului Cluj Nr. 670/A/2014, corelativ obligatiei contestatorilor de a le permite creditorilor accesul in imobil, insotiti de personal de specialitate, pentru efectuarea reparatiilor la instalatiile de apa si canalizare.

Ca atare, instanta considera ca Incheierea din data de 03.12.2014, dispusa in dosarul executional nr. 702/2014, intocmit de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecătorești „S. R. M. si S. O.”, prin care s-a dispus incuviintarea executarii silite in baza art. 666 alin. 2 raportat la art. 663 din Codul de Procedura Civila, nu este legala si, in conditiile art. 175 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, se impune anularea actului de procedură, deoarece, prin nerespectarea de catre executorul judecatoresc a disp. art. 663 din Codul de Procedura Civila, s-a desfasurat o procedura de executare silită a unei obligatii care, in conditiile art. 622 alin. 1 si 2 din Codul de Procedura Civila, nu era exigibilă si, in aceasta maniera, le-a fost adus debitorilor contestatori o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea solutiei de incuviintare a executarii silite.

In conditiile in care a fost desfiintat actul procesual care a incuviintat executarea silita, fata de prev. art. 666 alin. 4 din Codul de Procedura Civila, instanta considera ca intreaga procedura de executare silita este nelegala si se impune anularea executarii silite efectuata in dosarul executional nr. 702/2014, intocmit de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecătorești „S. R. M. si S. O.”, astfel ca, in conformitate cu disp. art. 670 din Codul de Procedura Civila, debitorii nu mai pot fi obligati la plata cheltuielilor de executare si temeinicia acestor sume, ce a fost contestata prin actiunea de fata nu mai poate face obiectul controlului jurisdictional si cenzurii instantei de judecata, cat timp contestatorii nu mai au calitatea de parte interesata in formularea cererii.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 720 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, apreciind ca procedura de executare silita contestata nu indeplineste exigentele de legalitate prevazute in cuprinsul art. 663 alin. 4 raportat la art. 622 din Codul de Procedura Civila, instanta urmeaza a admite contestatia la executare si a anula incheierea de incuviintare a executarii silite si, pe cale de consecinta, toate actele de executare silita efectuate in dosarul executional nr. 702/2014, intocmit de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecătorești „S. R. M. si S. O.”. Ca atare, se impune a fi respinsa, ca neintemeiata, cererea intimatilor de amendare a contestatorilor, nefiind intrunite conditiile art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul de Procedura Civila, intrucat nu a existat rea-credinta in formularea contestatiei la executare, actiunea in justitie nu este vadit netemeinica.

Avand in vedere solutia de admitere a actiunii in justitie, instanta considera ca este intemeiata solicitarea contestatorilor de obligare a intimatilor la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand onorariul avocatial, pentru suma de 700 lei, doar aceste cheltuieli fiind dovedite in conditiile art. 452 din Codul de Procedura Civila, prin bonurile fiscale depuse la dosar, ce se coroboreaza cu mentiunile imputernicirii avocatiale si cele ale contractului de asistenta juridica. . prev. art. 451 alin. 1 coroborat cu art. 453 din Codul de Procedura Civila, in conditiile art. 1357 si art. 1382 din Codul Civil, intimatii sunt partea care a pierdut procesul, astfel ca instanta ii va obliga, in solidar, sa plateasca contestatorilor suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Diferenta onorariului avocatial, in suma de 300 lei, nu poate fi, insa, acordata contestatorilor, atat timp cat nu s-a facut dovada existentei cheltuielilor de judecata pentru aceasta suma de bani, in conformitate cu disp. art. 452 din Codul de Procedura Civila. La acest moment, suma de 300 lei nu reprezinta o cheltuiala de judecata si nu este exigibila, deoarece aceasta valoare nu a iesit din patrimoniul contestatorilor, nefiind avansata, in proces, cu titlu de cheltuieli de judecata, ilustrand onorariu avocatial.

În precizarea sumei acordata cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța arată că se justifică cuantumul solicitat cu titlu de onorariu avocațial, ce este proportional cu munca prestata de avocat, avand in vedere importanța procesului pentru contestatori, valoarea pretențiilor deduse judecatii, apărarea construită și asistența acordata partii pe tot parcursul procesului. Acest onorariu de avocat reprezinta o cheltuiala de judecata necesara, fata de maniera in care intimatii au inteles sa parcurga procedura de executare silita si a fost efectuata in mod real de catre contestatori, astfel ca, in temeiul jurisprudentei CEDO, trebuie acordata partii care a fost nevoita sa parcurga procedura judiciara, in caz contrar fiindu-i incalcat dreptul la un proces echitabil, garantat prin reglementari adoptate la nivel national si international.

În ceea ce priveste capatul de cerere privind restituirea taxei judiciare de timbru, in cuantum de 100 lei, achitata de contestatori pentru formularea contestatiei la executare, instanta va face aplicarea prev. art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013, disp. legale conform carora: sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. Exista, deci, posibilitatea legala pentru contestatori de a-și recupera taxa judiciara de timbru achitata pentru promovarea contestatiei la executare, prin formularea unei cereri de restituire in temeiul disp. art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013, la data ramanerii definitive a prezentei hotarari. La acest moment procesual, o astfel de cerere este prematura si trebuie respinsa ca atare, urmand ca reclamantii sa o reitereze la momentul cand hotararea va ramane definitiva. . restituire va lua nastere doar in momentul definitivarii solutiei primei instante, iar cererea de restituire a taxei judiciare de timbru trebuie analizata la acel moment procesual, cand se poate dispune si cu privire la cautiunea consemnata de contestatori in vederea solutionarii cererii de suspendare a executarii silite, dupa cum rezulta din coroborarea prev. art. 1064 alin. 1 cu cele ale art. 720 alin. 6 din Codul de Procedura Civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestatia la executare formulată de contestatorii P. T. C., avand CNP_ si P. I., avand CNP_, ambii cu domiciliul in localitatea Cluj-N., .. 48, . si domiciliul procesual ales la sediul profesional al av. D. C., din localitatea Cluj-N., Calea Dorobantilor, nr. 78, ., jud. Clujîn contradictoriu cu intimatii G. V. L. C., avand CNP _, cu domiciliul in localitatea Cluj-N., ., .; P. I., avand CNP_, cu domiciliul in localitatea Cluj-N., .. 16, jud. Cluj; G. V. L., cu domiciliul in Austria, Josef Hoflegasse 32/1/12, A2500, Baden B. Wien si S. I., avand CNP_, cu domiciliul in localitatea Cluj-N., ., ., toti cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al av. L. M., din localitatea Cluj-N., Calea Dorobantilor, nr. 25, ..

Anuleaza incheierea de incuviintare a executarii silite si, pe cale de consecinta, toate actele de executare silita efectuate in dosarul executional nr. 702/2014, intocmit de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecătorești „S. R. M. si S. O.”.

In temeiul art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul de Procedura Civila, respinge, ca fiind neintemeiata, cererea intimatilor de amendare a contestatorilor.

Admite in parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecata si obliga intimatii, in solidar, sa plateasca contestatorilor suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Respinge, ca fiind prematur formulata, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.07.2015.

Președinte, Grefier,

D. O.-M. Z. R.

Red. D./Dact. D.

4 ex./15.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7371/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA