Contestaţie la executare. Sentința nr. 2098/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2098/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 24306/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ- N.

Dosar nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SENTINTA CIVILA Nr. 2098/2015

Ședința publică din 25 Februarie 2015

Instanta constituita din:

JUDECATOR: F. M.

GREFIER: M. M.

Pe rol fiind solutionarea cererii de chemare in judecata formulata de contestatoarea S. (F. N.) L. V. in contradictoriu cu intimatii F. F. Z., P. M. D., S. R. V., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reprezentantul intimatei P. M. D. av. O. Mesesan, lipsa fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care:

Instanta retine ca ii revine competenta de solutionare a cauzei potrivit prev. art. 713 C. proc. civ. coroborat cu art. 650 C. proc. civ.

Reprezentantul intimatei P. M. D. arata ca intelege sa invoce exceptia nelegalei timbrarii a actiunii solicitand admiterea ei raportat la neindeplinirea obligatiei stabilite in sarcina contestatoarei.

Instanta ramane in pronuntare asupra exceptiei nelegalei timbrari.

Dupa inchiderea dezbaterilor se prezinta reprezentanta contestatoarei av. N. A. care arata ca dovada achitarii taxei judiciare de timbru se afla in posesia sa si careia instanța ii comunica mersul dezbaterilor.

I N S T A N T A

Deliberând, constata ca prin contestația la executare înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, contestatoarea S. L. V. in contradictoriu cu intimatii F. F. Z., P. M. D. si S. R. V. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, sa se dispună suspendarea executarii silite pornita in dos. ex. nr. 15/2014 al B. P. V. C. si anularea Procesului verbal de licitație publica imobiliara incheiat la data de 10.10.2014, ora 11:30, in acelasi dosar execuțional, cu privire la imobilul proprietatea sa situat in Florești, ., ., inscris in CF nr._-C1-U1, nr. top/nr. cadastral_/C-C1-U19 si CF col._, cu cheltuieli de judecata.

In fapt, contestatoarea arata ca are trei copii minori si se intretine din veniturile obținute din bunul licitat, condiții in care, deși creanța pretinsa de creditorul F. F. este reala, nu considera ca este normal ca acesta si așa-zisele licitatoare sa profite de situația creata ca urmare a unei false licitații, realizata cu cunoștințele acestuia. Astfel, din procesul verbal comunicat la data de 20.10.2014 a aflat ca la data de 10.10.2014 au licitat pentru imobilul sau doua persoane, anume intimatele P. M. D. si S. R. V.. In realitate a existat doar o oferta care sa indeplineasca condițiile prevăzute de C. si sa nu coboare sub 30% prețul de pornire al prime licitații, adică sub 6900 euro. Astfel, executorul judecătoresc trebuia sa descalifice oferta intimatei S. R. V. si sa ia in considerare existenta la licitație a unei singure oferte si ca atare sa nu coboare sub 75% din prețul de pornire a primei licitații. Mai arata contestatoarea ca cele doua ofertante au si consemnat concomitent cauțiunea in contul Libra Internet Bank, iar ofertanta P. M. D. a cunoscut chiar anterior citirii publicației de vânzare si a ofertelor faptul ca in data de 10.10.2014 a solicitat ca vânzarea sa nu se facă sub prețul de 7000 euro, care corespundea ofertei sale, singura peste 6900 euro, condiții in care apreciază ca temeinicia si legalitatea contestației sale sunt justificate.

In drept au fost invocate art. 623-849, art. 864, 866, 848-849 C. proc. civ. si corespondentul art. 274 din vechiul Cod de procedura civila.

In probațiune au fost anexate înscrisuri.

Prin intampinare, intimata P. M. D. solicita respingerea capătului de cerere vizând suspendarea executarii silite si respingerea contestației la executare formulate de contestatoare, cu cheltuieli de judecata.

In motivare, intimata invedereaza ca cererea de suspendare a executarii silite nu este motivata in fapt, astfel incat invoca nulitatea ei, si având in vedere ca toate efectele procesului verbal de licitație s-au produs, admiterea cererii de suspendare nu mai poate avea nici o consecința practica, motiv pentru care înțelege sa invoce excepția lipsei de obiect si excepția lipsei de interes in ce privește aceasta cerere. Referitor la cererea de anulare a procesului verbal de licitație, intimata arata ca afirmația contestatoarei potrivit căreia spațiul in cauza ar servi întreținerii familiei sale nu este susținuta de dovezi, iar înscrisul intitulat „nota explicativa” a Asociației de proprietari din Florești, . certifica împrejurarea ca spațiul a rămas in parasire din iunie 2013 si nu au fost achitate cheltuielile comune. De asemenea, urmărirea silita a acestui imobil este perfect legala dat fiind ca nu face parte dintre cele declarate urmăribile condiționat, potrivit art. 815 C. proc. civ. In ce privește drepturile si obligațiile participanților la licitație, intimata arata ca singura condiție impusa acestora consta in depunerea unei cauțiuni de 10% din prețul de începere a licitației, care a fost îndeplinita de toti participanții, conform procesului verbal, atât sub aspectul cuantumului cat si al termenului de depunere, fiind fara relevanta achitarea garanției de participare la aceeași unitate bancara si mai ales concomitenta, fiind de notorietate ca executorul este cel care stabilește unitatea bancara la care se depun garanțiile de participare, cum s-a intamplat si in speța de fata. Cat privește susținerea ca oferta unui singur participant ar fi îndeplinit cerințele legale, este lipsita de susținere legala fata de dispozitiile art. 842, 843 si 838 alin. 1 C. proc. civ., in condițiile in care nu exista o condiționare pentru o participare legitima de oferirea prețului minim impus pentru al doilea termen de licitație, așa cum rezulta din economia alin. 5 al art. 845 C. proc. civ. In ce privește afirmațiile ca oferirea sumei de 7000 euro ar conține ceva oculta, intimata arata ca creditorul a fost cel care a comunicat executorului ca se opune vânzării sub aceasta suma fixa, in pofida faptului ca pragul minim legal era de 6900 euro. Mai arata intimata ca date fiind afirmațiile pe care le găsește tendențioase la adresa sa, contestatoarea este cea care a dat dovada de dezinteres si rea-credința întrucât nu s-a prezentat la nici unul dintre termenele licitației, a dat dovada de dezinteres fata de imobil inca din anul 2013, iar de la creditor a aflat cu ocazia licitației ca aceasta a fost titulara de drepturi reale asupra mai multor bunuri imobile, drepturi pe care le-a transferat altor persoane pentru a le sustrage executarii silite, si in trecutul apropiat a deținut in proprietate un autoturism pentru care doar impozitul anula depaseste 2000 lei, sens in care cunoaște ca exista dovezi in dosarul de executare silita.

In drept au fost invocate art. 194 si urm., 205 si urm., 718, 815, 838, 842 si 845 C. proc. civ.

In probațiune au fost anexate înscrisuri si s-a solicitat interogatoriul contestatoarei.

Prin intampinare, intimata S. R. V. invoca excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând ca nu a fost desemnata adjudecatar astfel ca admiterea contestației la executare ar fi fara nici o consecința in ceea ce o privește, iar afirmațiile contestatoarei le considera tendențioase întrucât a achitat cauțiunea la banca indicata de executor, conform publicației de vânzare, nu considera ca poate fi răspunzătoare de ordinea persoanelor care au stat la ghișeul băncii, care are o singura agenție in Cluj-N., iar faptul ca a decis sa nu ofere pentru imobilul respectiv decât suma de 5000 euro nu poate avea pentru ea consecințe păgubitoare.

Intimatul F. F. Z. nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat la dezbateri.

Contestatoarea nu a formulat răspuns la intampinari.

La înregistrarea contestației la executare pe rolul instanței, contestatoarea nu a achitat taxa judiciara de timbru.

Instanța a constat ca potrivit prevederilor art. 10 alin. 1 lit. b alin. si art. 10 alin. 2 coroborat cu art. 3 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, contestatoarea datoreaza taxa judiciara de timbru pe acțiune in cuantum de 1050 lei, dispunând comunicarea obligației de plata către contestatoare împreuna cu citația – f. 35,36 si 41 dos.

Întrucât contestatoarea nu a achitat taxa judiciara de timbru stabilita in sarcina sa pana la termenul de judecata, intimata P. M. D., prin reprezentant, a invocat excepția nelegalei timbrări a contestației la executare.

In considerarea dispozițiilor art. 248 alin. 1 C. proc. civ., fata de excepția nelegalei timbrări a contestației la executare, instanța retine următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., in cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

In pofida acestor prevederi legale, dar si a obligației de plata comunicata de instanța, contestatoarea nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorata nici pana la primul termen de judecata, respectiv pana la închiderea dezbaterilor de la acest termen.

Astfel, contestatoarea a depus la dosar chitanța de plata a taxei judiciare de timbru, prin registratura instanței, după închiderea dezbaterilor ocazionate de excepției nelegalei timbrări invocata de intimata P. M. D..

Or, conform art. 394 alin. 3 C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă.

Așa fiind, având in vedere ca taxa judiciara de timbru se plătește anticipat iar dovada se depune la dosar odată cu cererea de chemare in judecata, ori cel mai târziu pana la închiderea dezbaterilor, sancțiunile nerespectării acestor obligații fiind prevăzute in mod expres de lege, in temeiul dispozițiilor legale sus citate, instanța urmează sa admită excepția nelegalei timbrări invocata de intimata si pe cale de consecința va anula ca nelegal timbrata contestația formulata de contestatoare.

Avand in vedere ca intimata P. M. D. nu a dovedit in nici un mod cheltuielile de judecata solicitate, instanța nu le va acorda.

Pentru aceste motive

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția nelegalei timbrări a contestației la executare, invocata de intimata P. M. D..

Anulează contestația la executare formulata de contestatoarea S. L. V., CNP_, domiciliata in Florești, .. 127, ., in contradictoriu cu intimatii F. F. Z., domiciliat in Baia mare, ., jud. Maramureș, P. M. D., CNP_, domiciliata in Cluj-N., ., . si S. R. V., CNP_, domiciliata in Florești, ., ..

Cu drept de apel in termen de 10 de zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica din data de 25 februarie 2015.

JUDECATOR GREFIER

F. M. M. M.

Red. FM – 6 ex.

17.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2098/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA