Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 808/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 808/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 12294/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 808/2015
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul T. S. I., în contradictoriu cu pârâta H. R., având ca obiect răspundere delictuală.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 20.01.2015 și apoi pentru data de 27.01.2015.
În temeiul art. 150 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5 iunie 2014, reclamantul, Țicrea S. I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, H. R., obligarea acesteia la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile aduse demnității, onoarei și reputației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că cu ocazia Adunării generale a Asociației ”Composesoratul Mănăștur”, organizată în sala de conferințe a pensiunii Vila Rosa, din data de 25.04.2014, a cărui președinte este acesta, pârâta H. R. l-a insultat și calomniat, numindu-l: ”hoț, mincinos, alfabet, profanator de morminte”. De altfel, pârâta a și formulat plângere împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte, plângerea acesteia fiind soluționată prin Rezoluția din 14.12.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., în sensul neînceperii urmăririi penale.
Conform susținerilor reclamantului H. R. a adoptat atitudinea descrisă mai sus după ce reclamantul i-a cerut să părăsească sala, pârâta neavând calitatea de membră composesoare.
Având în vedere faptele pârâtei descrise mai sus, reclamantul a arătat că pârâta i-a afectat grav demnitatea și onoarea, cu atât mai mult cu cât acestea au fost săvârșite în public, în prezența prietenilor și cunoștințelor de o viață, subminându-i în acest fel autoritatea în composesorat.
În drept, au fost invocate art. 72, art. 1357, art. 1358, art. 1359, art. 1381, art. 1391, art. 1349, cod civil – 2009, art. 453 Cod proc. civ.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: proces verbal de ședință al Adunării Generale Ordinare a Asociației ”Composesoratul Mănăștur” din 25.04.2014, Sentința Penală nr. 284/14.03.2014, precum și proba testimonială cu martorii: B. A., L. L., Pipas G., S. V..
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 100 lei, conform OUG 80/2013.
Pârâta a formulat întâmpinare în termenul legal, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, aceasta a arătat că a participat la toate ședințele composesoratului din ultimii 5 ani, în calitate de împuternicită a fratelui său P. M., reclamantul cunoscând-o foarte bine.
De asemenea, conform susținerilor acesteia s-a supus votului dreptul său de a participa la ședință. Deși acesta a fost afirmativ, în sensul participării ei, în procesul verbal s-a consemnat un vot negativ.
Mai mult, pârâta a susținut că cererea de chemare în judecată se impune a fi respinsă cu atât mai mult cu cât ea nu a săvârșit faptele care i se impută.
De altfel, chiar și în ipoteza săvârșirii faptelor, pentru admiterea acțiunii se impune îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, or reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului, nedemonstrând că percepția societății s-a modificat în ceea ce îl privește, ci dimpotrivă din faptul că acesta deține în continuare funcția de președinte al Asociației rezultă că reclamantul se bucură în continuare de aceeași reputație.
În drept, au fost invocate art. 20 Constituția României, art. 10 CEDO, art. 253, art. 1349, art. 1353, art. 1357, art. 1358 Cod civil -2009, art. 223 Cod proc. civ.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului T. I., precum și proba testimonială cu martorii: Strica A., F. V., M. L., P. M..
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că pârâta nu este împuternicită de fratele său, P. M., să participe la ședințele composesoratului. Astfel, conform art. 12 din Statutul Asociației, în vederea reprezentării prin mandat este necesar încheierea în scris a unui astfel de mandat, pârâta nefăcând o astfel de dovadă.
Referitor la susținerile pârâtei în sensul că a participat de mai multe ori la ședințele composesoratului, reclamantul a afirmat că probabil aceasta a reușit să se strecoare neobservată, el nefiind conștient de acest aspect.
De asemenea, se mai arătă că susținerile pârâtei în sensul că Adunarea Generală a votat pentru participarea ei la ședință sunt neadevărate, aspect probat prin procesul verbal și martorii propuși.
Sub aspectul materialului probatoriu, în temeiul art. 258 și art. 255 Cod proc. civ., instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, respectiv: actele adiționale nr. 7 și 2 la Actulul Constituitiv și Statutul Asociației ”Composesoratului Mănăștur” (filele 8-9), proces verbal al ședinței din data de 23.04.2014 (filele 10-12), procură specială (fila 61), proces verbal al ședinței din data de 29.11.2013 (filele 64-66), proba cu interogatoriul pârâtei (filele 43-45), proba testimonială cu martorii B. A. (fila 51), C. L. O. (fila 52), S. A. (fila 53), Țicrea I. (fila 63), considerându-le pertinente și utile soluționării cauzei.
Față de aspectele relevate prin administrarea probelor menționate mai sus, la termenul din data de 13.01.2015, instanța a hotărât că nu mai este utilă administrarea probei testimoniale cu ceilalți martori, respingând cererile în probațiune în sensul acesta.
Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâta, H. R., nu este membră composesoare a Asociației Composesoratului Mănăștur, aspect care, nefiind contestat de niciuna dintre părți, este considerat probat în baza art. 255 alin. 2 Cod proc. civ.
Cu toate acestea, instanța reține că, după cum reiese din procesele-verbale referitoare la ședințele composesoratului din 29.11.2013 și 23.04.2014 (filele 10-12, respectiv 64-66), precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză (S. A., fila 53; Țicrea I., fila 63), pârâta a participat la cel puțin două dintre aceste ședințe.
Conform declarației martorului C. L. O. (fila 52), cu ocazia ședinței din 29.11.2013 s-a votat în sensul participării pârâtei la respectiva ședință, deși aceasta nu avea mandat, punându-i-se însă în vedere ca cu ocazia următoarei ședințe să prezinte procura specială. În cadrul ședinței din data de 23.04.2014 s-a pus din nou în discuție participarea pârâtei, H. R., Adunarea Generală votând în sensul excluderii acesteia. Din declarațiile aceluiași martor reiese că aceasta nu avea procură nici de această dată, mandatul prezentat neîndeplinind condițiile de la art. 12 din Statutul Asociației și fiind nesemnat.
Din declarațiile martorilor B. A. (fila 51) și C. L. O. reiese că cu în momentul în care președintele Adunării generale, Țicrea S. I., i-a solicitat pârâtei ca, având în vedere votul negativ să părăsească sala, aceasta a proferat injurii la adresa reclamantului, numindu-l ”hoț”, ”mincinos”, după susținerile martorei B., respectiv ”hoț, vânzător de morminte și pădure”, după declarațiile martorului C..
De altfel, chiar pârâta a recunoscut prin interogatoriul luat în cauză (filele 43-45) că ”i-am zis mincinos, analfabet, profanator de morminte” reclamantului (întrebarea 3).
În drept, conform art.1349 Cod civil – 2009 ”orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. ” În același sens, la art. 1357 se statuează că ”cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”.Așadar, în vederea reținerii răspunderii delictuale a pârâtei se impune îndeplinirea condițiilor acesteia, respectiv reținerea faptei ilicite, săvârșite cu vinovăție, reținerea unui prejudiciu, precum și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
De asemenea, la art. 72 Cod civil – 2009, se prevede că ”orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fara consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevazute la art. 75”. Conform art. 75 ”nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care Romania este parte.”
În speță, instanța arată că răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei ilicite are obligația de a repara prejudiciul. Pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții: să existe o faptă ilicită, un prejudiciu, legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția persoanei care a săvârșit fapta ilicită.
În ceea ce privește prima condiție, instanța reține că fapta pârâtei care, în data de 23.04.2014, cu ocazia desfășurării ședinței Composesoratului Mănăștur, a proferat injurii la adresa reclamantului, numindu-l ”mincinos”, ”profanator de morminte” etc. constituie o faptă ilicită de natură să aducă atingere onoarei și reputației numitului T. S. I.. Conform doctrinei de specialitate, onoarea este un sentiment complex, determinat de percepția pe care fiecare persoană o are despre persoana/demnitatea sa, în timp ce noțiunea de demnitate se referă la modalitatea în care o persoană este percepută în societate. Având în vedere că fapta pârâtei a fost săvârșită într-un cadru formal, în prezența unui număr relativ mare de persoane, de câteva sute, aceasta este cu atât mai gravă. Luând în considerare și funcția pe care reclamantul o ocupă în cadrul Adunării generale, respectiv aceea de președinte, precum și faptul că injuriile adresate de pârâtă aveau legătură cu modalitatea în care acesta și-a îndeplinit atribuțiile, instanța reține că onoarea și demnitatea reclamantului au fost lezate. Faptul că în prezent reclamantul ocupă în continuare aceeași funcție nu va fi considerat nici măcar un indiciu în sensul că demnitatea acestuia nu ar fi fost lezată, putând fi luat în seamă doar în vederea analizării gravității prejudiciului.
În ceea ce privește vinovăția în producerea prejudiciului, instanța reține că fapta a fost săvârșită cu intenție, deși pârâta a fost provocată într-o oarecare măsură de comportamentul reclamantului, în cauză existând culpa comună a celor două părți. Astfel, instanța reține că pârâta, participând în mod repetat la ședințe și-a format percepția că este îndreptățită în acest sens, chiar în lipsa unui mandat de la fratele său, P. M.. Din declarația martorei S. A., rezultă chiar că la ședința din 25.04.2014, pârâta urma să prezinte mandatul din partea fratelui său, aspect hotărât la ședința din luna noiembrie 2013, prin vot majoritar, în adunarea generală (f.53). Pe de altă parte, reclamantul nu a reușit să probeze rigurozitatea respectării statutului asociației în cadrul tuturor ședințelor și față de toți membrii composesori, prin depunerea unui mandat de reprezentare având îndeplinite condițiile prevăzute la art. 12 alin.2 din Statut (f.34), ceea ce denotă că a devenit mai „exigent” doar în ceea ce o privește pe pârâtă. Motivul pentru care a devenit mai exigent poate fi dedus din susținerea reclamantului, potrivit căreia, „anterior ședinței din data de 25.04.2014, într-o vădită neliniște existențială vis-a-vis de persoana mea, a depus un anunț împotriva subsemnatului pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de profanare de morminte”. Susținerea reclamantului potrivit căreia pârâta nu a mai participat la alte ședințe ale adunării generale, sau dacă a participat a făcut-o fără ca el să observe, dat fiind numărul mare de participanți este contrazisă de declarația martorului C. L.-O. (f.52), care a declarat că la ședința din luna noiembrie 2013, scena s-a repetat la indigo, în sensul că la începutul ședinței reclamantul a spus că în sală există o persoană care nu este membru composesor, fără să-i indice numele și fără să o invite să părăsească sala. Acestă declarație din care rezultă că pârâta a participat la ședință este completată de declarația martorei S. A. (f.53), care a arătat că pârâta a fost prezentă la ședința din luna noiembrie 2013, și la fel i s-a solicitat procură, acesta nu avea, dar s-a supus la vot și s-a hotărât cu majoritate că poate să participe la ședință, urmând ca la ședința următoare să prezinte procură. D. urmare, instanța reține în cauză existența unei culpe comune, într-o proporție de 70% pârâta, 30% reclamantul, fapta fiind generată pe fondul tensiunilor mai vechi existente între cele două părți, care a dus la săvârșirea faptei ilicite de către reclamantă.
În ceea ce privește existența prejudiciului instanța arată că acesta reprezintă consecința negativă suferită de către o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană. Prejudiciul trebuie să fie cert, adică să fie sigur atât sub aspectul existenței cât și sub aspectul întinderii sale. În cauză prejudiciul este dat de suferința psihică suferită de către reclamant ca urmare a faptei pârâtei.
Referitor la condiția raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, instanța constată că și aceasta este îndeplinită, aspect care reiese din modul de comitere al faptei.
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța urmează să analizeze cuantumul acestuia, având în vedere prevederile art. 1385 alin.1 C. civil, potrivit cărora prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale care se cuvin reclamantului, instanța reține că, în lipsa unor criterii legale pentru stabilirea acestora, la cuantificarea prejudiciului moral se va raporta la criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel in cauza, in plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura in care i-a fost afectata situația familială, profesionala si sociala, fără însă ca sumele acordate să constituie o sancțiune pentru pârâtă sau venituri nejustificate pentru reclamant.
Față de aceste criterii, instanța reține că fapta săvârșită de pârâtă nu a avut repercusiuni în ceea ce privește activitatea acestuia, reclamantul păstrându-și în continuare funcția. Mai mult, din declarația martorilor B. A. (f.51) și C. L.-O. (f.52) rezultă că aceștia nu au acordat o atenție deosebită incidentului, și imediat după ce pârâta a părăsit sala, și-au continuat ședința. Ulterior discuțiile despre incident au avut loc la scară mică, între cunoscuți. De asemenea, nu s-a probat existența unei suferințe fizice sau psihice care să fi fost percepute de către reclamant la o intensitate mare, care să-i fi afectat situația familială, profesională și socială. D. urmare instanța apreciază întinderea prejudiciului la valoarea de 1000 lei.
Pentru considerentele mai sus expuse, dat fiind faptul că toate condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, ținând cont și de procentul de vinovăție al fiecăruia, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 700 lei, reprezentând daune morale, urmând să respingă cererea pentru diferența de 9000 lei solicitată, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere că instanța urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată precum și faptul că prin aceasta s-au solicitat și cheltuieli de judecată instanța urmează să oblige pârâta și la plata acestora, în cuantum de 800 lei, din care 700 lei parte din onorariu avocațial (fila 67) și 100 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru (fila 6).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. S. I., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, CI ., nr._, eliberată de SPCLEP Cluj-N., la data de 21.05.2011, în contradictoriu cu pârâta, H. R., CNP_,cu domiciliul în Cluj-N., ., ., ca fiind întemeiată.
Obligă pe pârâta H. R. la plata sumei de 700 lei, în favoarea reclamantului, T. S. I., cu titlu de despăgubiri și respinge ca neîntemeiată cererea pentru diferența de sumă de 9000 lei solicitată ca și daune morale.
Obligă pe pârâta H. R. la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. G. M. M.
Red.Dact/I.G./4 ex/27.01.2015
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 474/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 860/2015. Judecătoria... → |
|---|
