Contestaţie la executare. Sentința nr. 970/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 970/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 22266/211/2014

ROMANIA

JUDECATORIA C. N.

SECTIA CIVILA

Operator de Date cu Caracter Personal 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILA NR. 970/2015

Ședința Publică din 30 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: C.-S. N.

GREFIER: Z. E. F.

Pe rol se afla soluționarea contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata M. C. N. – DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE – SERVICIUL DE EXECUTARE SILITĂ CREANȚE BUGET LOCAL.

La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare, se constată lipsa părților.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în cauză la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care,

În temeiul dispozițiilor art. 131 alin 1 Cod pr. Civila raportat la art 750 NCPC, instanța, constată că este competentă material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.

Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 Cod pr. civila, instanța declara deschisa cercetarea judecătoreasca a procesului.

Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat la art. 255 alin.1 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca este legala, concludenta si pertinenta pentru justa soluționare a cauzei.

În temeiul art. 244 Cod pr. civila, instanța declară cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art. 392 Cod pr. civila, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei în temeiul art. 394, alin. 1 Cod pr. civila, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect contestație la executare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. la data de 15.10.2014 contestatoarea . SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Mun. C.-N. - Direcția de impozite și Taxe Locale, Serviciul de executare silită creanțe buget local, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună anularea formei de executare efectuată de intimat, respectiv înființarea de poprire nr._/15.08.2014.

În motivare, a arătat faptul că potrivit titlului executoriu nr. 2465/07.04.2006, contestatoarea avea obligația fiscală de a plăti o amendă contravențională în valoare de 300 lei, care însă nu s-a adus la cunoștința petentei la acel moment. După 8 ani de la data la care contestatoarea a fost amendată contravențional, a fost executată silit prin înființarea unei popriri nr._/15.08.2014 asupra conturilor acesteia.

Înștiințarea de poprire a fost trimisă la sediul contestatoarei la data de 29.09.2014. arată că măsura popririi este una nelegală și abuzivă, pentru că dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, iar acest termen de prescripție s-a împlinit la data de 01.01.2012.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 131 C.pr.fisc.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Contestația la executare a fost legal timbrată cu suma de 24 lei conform art. 10 din OUG nr. 80/2013.

Prin întâmpinarea depusă la data de 02.12.2014, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, pentru motivele indicate la filele 18-20. În esență a arătat că executarea silită a fost pornită împotriva contestatorului în conformitate cu norma legală imperativă, în termenul de prescripție prevăzut de art. 131 alin. 1 C.pr.fisc.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453 C.pr.civ.,art.44 din OG nr. 92/2003 C.pr.fisc.

La solicitarea instanței, a fost comunicată copia dosarului execuțional.

Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, f. 33-34.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța retine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 2465/07.04.2006, contestatoarea . SRL a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei. Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției s-a formulat plângere contravențională, respinsă de Judecătoria C.-N. prin Sentința Civilă nr. 5618/05.07.2006 în dosarul nr._ (_/2006).

La data de 16.01.2007, Biroul Executări civile din cadrul Judecătoriei C.-N. a transmis spre executare debitul de 1500 lei către organul fiscal din raza teritorială a contravenientului, respectiv intimata Mun. C.-N. - Direcția de impozite și Taxe Locale, Serviciul de executare silită creanțe buget local.

Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, hotărârea instanței de soluționare a plângerii contravenționale constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate În cursul anului 2006, contestatoarea . SRL a achitat o parte din amenda contravențională, respective suma de 1200 lei, rămânând un debit de 300 lei, pentru recuperarea căruia s-a demarat procedura executării silite împotriva contestatorului pentru diferența de 300 lei, prin emiterea somației nr._/25.01.2007, comunicată prin poștă.

Într-adevăr, conform art. 131 C.pr.fisc. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, însă acest termen se întrerupe, printre altele, pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare silită. Față de emiterea somației de executare silită nr._ la data de 25.01.2007, așadar în termenul de prescripție menționat, cursul acestui termen a fost întrerupt, prelungindu-se până la data de 01.01.2014, nefiind așadar împlinit la data emiterii unui nou act de executare silită înființarea popririi nr._/495/14.12.2013. Acest din urmă act de executare a întrerupt la rândul său cursul termenului de prescripție și nici la data înființării popririi nr._/495/15.08.2014.

Față de motivele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata Mun. C.-N. - Direcția de impozite și Taxe Locale, Serviciul de executare silită creanțe buget local.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiata contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în C.-N., .. 20, jud. C. în contradictoriu cu intimata Mun. C.-N. - Direcția de impozite și Taxe Locale, Serviciul de executare silită creanțe buget local, cu sediul în loc. C.-N., .. 1, jud. C..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la tribunal în termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria C.-N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.-S. N. Z. E. F.

Red.Dact/CSN/04.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 970/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA