Evacuare. Sentința nr. 2164/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2164/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2164/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2164/2015

Ședința Publică din 27.02.2015

INSTANȚA constituită din:

JUDECĂTOR: I. - C. V. C.

GREFIER: D. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE SA BUCUREȘTI – SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE CLUJ în contradictoriu cu pârâții G. D. ȘI G. P. A. având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare au fost lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Verificându-și din oficiu competența conform art.94 al.1 lit.d c.pr.civilă coroborat cu art.131 al.1 c.pr.civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat al art. 255 C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 392 C. proc. civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 12 decembrie 2014 sub nr._/211/2014, reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE S.A. BUCUREȘTI – SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE CLUJ a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții G. D. și G. P. A. prin reprezentant legal G. D. ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului G. D. la plata sumei de 222,51 lei și obligarea ambilor pârâți să evacueze locuința închiriată din stația Suceag, ., . această locuință precum și curtea și grădina închiriate, cu cheltuieli de judecată în valoarea de 120 lei.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâtul chiriaș G. D. contractul de închiriere nr. 175/2012 având ca obiect derivat bunul imobil anterior menționat, în al cărui temei a cedat folosința în favoarea pârâtului și a fiicei sale minore. Deși și-a asumat obligația achitării chiriei de 53,72 lei + TVA până la data de 20 ale fiecărei luni, al cărei cuantum s-a modificat ulterior prin actul adițional nr. 1/27.09.2012, pârâtul nu a plătit facturile emise cu acest titlu astfel că în prezent îi datorează suma de 222,51 lei, rămasă după scăderea garanției de asigurare din valoarea totală a debitului restant.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1270 și art. 1831 C. civ, art. 453 C. civ. și contractul de închiriere nr. 175/2012.

În probațiune, a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.

A anexat la cerere înscrisuri (f. 4-24).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 120 lei conform chitanței de plată de la fila 2.

Deși au fost legal citați, pârâții nu au depus întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 06 februarie 2015, instanța a invocat din oficiu excepția nelegalei compuneri cu privire la cel de-al doilea capăt al cererii introductive reprezentat de obligarea ambilor pârâți să evacueze locuința închiriată din stația Suceag, ., . această locuință precum și curtea și grădina închiriate, prin raportare la dispozițiile imperative ale art. 23 alin. (1) din L. nr. 303/2004 ce reglementează competența materială a judecătorului stagiar.

Urmare a admiterii excepției, instanța a dispus disjungerea celui de-al doilea capăt al cererii, formarea unui dosar distinct și pe cale de consecință, trimiterea lui spre repartizare aleatorie. Cererea de evacuare a fost înregistrată sub nr._ .

În ds._, instanța a atașat spre studiu ds. nr._/211/2014 și a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cu nr._/211/2014 (contractul de închiriere nr. 175/10.05.2012 și anexă (f. 4-6), proces-verbal de predare-primire a locuinței de intervenție (f. 7), act adițional la contract nr. 1/27.09.2012 (f. 7), fișe de calcul (f. 9-11), notificare (f. 12), somație de plată (f. 13-14), componența facturilor neachitate (f. 15), facturi fiscale (f. 16-21), împuternicire (f. 22), procură judiciară (f. 23) dispoziția nr. 21/21.04.2005 (f. 24)), nefiind solicitate alte probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 10.05.2012, reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE S.A. BUCUREȘTI – SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE CLUJ și pârâtul G. D. au încheiat contractul de închiriere nr. 175 având ca obiect închirierea de către reclamanta-proprietar în calitate de locator în favoarea pârâtului în calitate de chiriaș locuința din stația CFR Suceag, clădire călăt. și locuință, km 511+378 – ., ., cu suprafața de 42,90 m.p. și anexele aferente locuinței în suprafață de 14.56 m.p. prevăzută în Fișa suprafeței locative închiriate care, potrivit stipulației părților, face parte integrantă din convenție și terenul în suprafață de 110,0 m.p., reprezentând curte, grădină.

Conform voinței părților, locuința ce face obiectul închirierii urma a fi folosită de chiriaș și familia sa compusă din fiica P. A..

Durata de închiriere a fost stabilită la 2 ani, începând cu data de 01.05.2012 și până la 30.04.2014.

În drept, potrivit art. 1270 C. civ., Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Conform art. 1809 C. civ., (1) Contractul de locațiune încetează de drept la expirarea termenului convenit de părți sau, după caz, prevăzut de lege, fără a fi necesară o înștiințare prealabilă. (2) În privința obligației de restituire a bunului dat în locațiune, contractul încheiat pe durată determinată și constatat prin înscris autentic constituie, în condițiile legii, titlu executoriu la expirarea termenului. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și contractului încheiat pe perioadă determinată prin înscris sub semnătură privată și înregistrat la organul fiscal competent.,iar potrivit art. 1810 C.civ., (1) Dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să dețină bunul și să își îndeplinească obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locațiune, în condițiile celei vechi, inclusiv în privința garanțiilor. (2) Noua locațiune va fi însă pe durată nedeterminată, dacă prin lege sau convenția părților nu se prevede altfel.

În temeiul art. 1821 al. 1 C.civ., La încetarea locațiunii, locatarul este obligat să restituie bunul luat în locațiune în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii.

Art. 1816 C.civ dispune: (1) Dacă locațiunea a fost făcută fără determinarea duratei, oricare dintre părți poate denunța contractul prin notificare.(2) Notificarea făcută cu nerespectarea termenului de preaviz stabilit de lege sau, în lipsă, de uzanțe nu produce efecte decât de la împlinirea acelui termen. (3) La împlinirea termenului de preaviz, obligația de restituire a bunului devine exigibilă, iar contractul de locațiune încheiat în condițiile prevăzute la art. 1.809 alin. (2) sau (3), după caz, constituie, în condițiile legii, titlu executoriu cu privire la această obligație, iar conform art. 1824 C.civ, (1) Atunci când contractul de închiriere s-a încheiat fără determinarea duratei și nu s-a convenit altfel, chiriașul poate denunța contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), locatorul poate denunța contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de: a) 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare; b) 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună.

Art. 1830 C.civ. prevede: (1) În cazul în care, fără justificare, una dintre părțile contractului de închiriere nu își execută obligațiile născute din acest contract, cealaltă parte are dreptul la rezilierea contractului. (2) De asemenea, locatorul poate cere instanței rezilierea contractului de închiriere și în cazul în care chiriașul, membrii familiei sale sau alte persoane cărora acesta din urmă le-a îngăduit, în orice mod, folosirea, deținerea sau accesul în locuință fie au un comportament care face imposibilă conviețuirea cu celelalte persoane care locuiesc în același imobil sau în imobile aflate în vecinătate, fie împiedică folosirea normală a locuinței sau a părților comune.

În speță, instanța constată că la data de 30.04.2014 contractul de închiriere a ajuns la termen, dar chiriașii au continuat să folosească bunul. Astfel, a operat tacita relocațiune, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1810 C.civ. Conform acestei reglementări, noua locațiune se va considera încheiată pe durată nedeterminată.

Noua locațiune fiind încheiată pe durată nedeterminată, în speță nu vor fi aplicabile dispozițiile art. 1809 al. 2, 3 C.civ., prin urmare contractul de închiriere nu va fi titlu executoriu pentru evacuare. Astfel, în măsura în care contractul de închiriere nu a fost folosit ca titlu executoriu pentru evacuarea chiriașilor la termenul stipulat în contract, acest contract nu mai poate fi folosit ca titlu executoriu pentru evacuare deoarece, astfel cum s-a arătat, prin efectul tacitei relocațiuni s-a încheiat o nouă locațiune, însă pe durată nedeterminată.

În condițiile art. 1816 coroborat cu 1824 al. 2 C.civ. locatorul avea posibilitatea să denunțe contractul pe durată nedeterminată, ceea ce însă nu a înțeles să facă, prin urmare contractul de locațiune este încă în ființă. Totodată, instanța reține că locatorul nu făcut dovada că ar fi solicitat rezilierea contractului în condițiile art. 1830 C.civ.

Conform art. 1821 al. 1 C.civ., bunul trebuie restituit doar la încetarea locațiunii, iar în speță reclamanta nu a făcut dovada că locațiunea ar fi încetat, prin urmare nu se poate dispune evacuarea pârâților.

Față de considerentele expuse, instanța va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În temeiul principiului disponibilității care guvernează dreptul civil, instanța va judeca prezenta cerere fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE SA BUCUREȘTI-SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE CLUJ cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I. nr. 17, jud. Cluj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare RO11054529, în contradictoriu cu pârâții G. D. și G. P. A. ambii cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.02.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

I. - C. V. C. D. S.

Red/dact ICCV/03.04.2015/4ex.Dosar nr._

HOT.

27.02.2015

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE SA BUCUREȘTI-SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE CLUJ în contradictoriu cu pârâții G. D. și G. P. A., ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.02.2015.

JUDECĂTOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 2164/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA