Plângere contravenţională. Sentința nr. 2161/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2161/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2161/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2161/2015
Ședința publică de la 27 Februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: A. L.
Grefier: S. C. P.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER- I.S.C.T.R., privind procesul-verbal . nr._/16.07.2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința din 20.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea hotărârii în cauză pentru data de 27.02.2015.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 05 august 2014 sub nr._, petenta .. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul I. TERITORIAL DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în principal anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 16.07.2014 și, pe cale de consecință, exonerarea de la plata sancțiunilor amenzilor contravenționale aplicate sau, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii în valoare de 12.000 lei cu sancțiunea avertismentului pentru fapta prevăzută la pct. 3 lit. c) din actul constatator contestat, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că procesul verbal contestat a fost întocmit în mod nelegal și netemeinic în baza notei de constatare nr. 1988/14.07.2014 încheiată de agenții constatatori la sediul punctului său de lucru situat în Cluj-N., ., jud. Cluj iar nu la sediul social din Dezmir, ., jud. Cluj astfel cum prevăd dispozițiile legale.
A susținut că deși a informat intimatul cu privire la indisponibilitatea reprezentantului legal al societății de a fi prezent la data transmisă ca fiind a controlului la sediul punctului de lucru (11.07.2014) și a propus o dată ulterioară din intervalul de 10 zile lucrătoare pus la dispoziție prin adresa nr. 1915/08.07.2014 (24 sau 25 iulie 2014), a fost stabilită data de 14.07.2014, fiindu-i astfel respinsă solicitarea de prorogare formulată.
A invocat nelegalitatea și netemeinicia actului constatator pentru următoarele motive: omisiunea menționării sediului social; efectuarea controlului la punctul de lucru iar nu la sediul social; încălcarea dreptului de a fi prorogată realizarea controlului la o dată când administratorul societății, d-l Z. Ruslan, să fie prezent în vederea legalei reprezentări dat fiind că administratorul Z. T. se afla în concediu de maternitate și nu avea cunoștință de actele aflate la birou; necompetența inspectorilor I.S.C.T.R. de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni pentru faptele contravenționale prevăzute de O.G. nr. 37/2007; insuficienta individualizare în drept a contravenției reținute în baza art. 4 pct. 56 din H.G. nr. 69/2012 față de împrejurarea că acest text de lege are 15 subpuncte; greșita apreciere a împrejurării că autorizația nr._ nu era restituită la data controlului către operatorul SIAE având în vedere confirmarea primită pe mail de la firma de curierat la data de 04.06.2014 dar care nu a putut fi prezentată inspectorilor tocmai pentru că administratorul Z. T. nu avea cunoștință de documentele privind activitatea de transport a firmei fiind în concediu de maternitate.
În ce privește sancțiunea aplicată pentru cea din urmă faptă reținută în sarcina sa, a arătat că este disproporționată față de gradul de pericol social astfel cum această cerință a fost configurată prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului astfel că a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În drept, a invocat dispozițiile art. 59 din H.G. nr. 69/2002, art. 10 din O.G. nr. 37/2007, art. 30 alin. (4) din H.G. nr. 1173/2003, art. 31 și urm. din O.G. nr. 2/2001, art. 5, art. 21, art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
În probațiune. a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale a martorei Batrâncea T..
A anexat la cerere, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, procesul verbal de contravenție . nr._/16.07.2014 (f. 7), nota nr. 1988/14.07.2014 (f. 8), nota de constatare nr. 1988/14.07.2014 (f. 9-12), notă (f. 13), procesul verbal de prelevare a înregistrărilor nr. 1989/14.07.2014 (f. ), adresa nr. 2424/18.07.2014 (f.), adresa nr. 1915/07.07.2014 (f. 14), adresa nr. 1961/11.07.2014 (f. 15), solicitare din partea petentei prin mail din 09.07.2014 privind stabilirea datei de control în intervalul 24-25 iulie 2014 (f. 16), revenire prin mail cu aceeași solicitare la data de 10.07.2014 (f. 16), borderou depunere autorizație nr._ la firma de curierat la data de 03.06.2014 și confirmare prin mail de la firma de curierat Cargus privind predarea documentului către destinatar (f. 17-18), certificat de cazier judiciar (f. 19).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei astfel cum prevede art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 și astfel cum rezultă din chitanța de plată de la fila 2.
La data de 19 noiembrie 2014, intimatul a formulat întâmpinare (f. 27-32) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și, în consecință, menținerea procesului-verbal de contravenție și obligarea petentei de a achita amenda contravențională.
În motivare, intimatul a arătat, în esență, că procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale în mod exhaustiv astfel că susținerile petentei cu privire la lipsa sediului social sau omisiunea efectuării controlului la sediul social sunt neîntemeiate deoarece pe de o parte, prima nu i-a produs vreo vătămare în timp ce ultima concordă cu sediul operatorului de transport declarat la A.R.R. pentru obținerea licenței de transport fiind așadar, sediul social în accepțiunea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Cu privire la critica vizând stabilirea unei date de efectuare a controlului diferită de cea propusă de petentă, a precizat că a respectat normele OMTI nr. 995/2011, în speță ale art. 11 alin. (3), legiuitorul conferindu-i dreptul de a reprograma controlul fără a impune termenul în care acesta se poate desfășura, aspect firesc, din moment ce este singurul în măsură să cunoască termenul până la care trebuie verificate anumite împrejurări și disponibilitatea personalului implicat în control față de multiplele acțiuni de inspecție și numărul limitat al agenților constatatori. Mai mult, controlul se poate efectua chiar fără o notificare.
A menționat că apărarea petentei în sensul că nu are competența de a constata contravențiile și de a aplica sancțiunile prevăzute de O.G. nr. 37/2007 este neîntemeiată prin raportare la prevederile actelor normative ce reglementează desfășurarea activității de control și inspecție a inspectorilor I.S.C.T.R.
Fapta contravențională reținută în sarcina petentei prevăzută de art. 56 a fost suficient și legal individualizată deoarece agentul constatator a evidențiat documentele lipsă de la sediul operatorului de transport în secțiunea descrierii acesteia.
A susținut că acțiunea de control a avut loc la sediul operatorului de transport astfel cum este definit de dispozițiile legale; petenta a fost notificată la data de 08.07.2014 cu privire la efectuarea controlului din data de 11.07.2014 și, în mod efectiv, a avut loc la data de 14.07.2014 astfel că a avut suficient timp să se informeze unde sunt documentele prevăzute de art. 134 din Ordinul MTI nr. 980/2011 a fi păstrate la sediu și prezentate în caz de control. A solicitat ca instanța să ia act de faptul că petenta recunoaște că aceste documente nu au fost prezentate la control ca atare fapta fost în mod judicios reținută în sarcina ei.
A precizat și că în mod legal a notificat petenta prin adresă cu privire la aplicarea măsurii administrative a retragerii licenței de transport dacă în termen de 30 de zile nu remediază deficiențele constatate astfel că menționarea acestei măsuri în cuprinsul procesului verbal nu era necesară.
În fine, a susținut că faptele contravenționale imputate petentei au fost în mod legal și temeinic reținute prin procesul verbal contestat iar sancțiunile aplicate corespund exigenței proporționalității astfel că nu se impune înlocuirea amenzii cu avertismentul.
Cu privire la cheltuielile de judecată pretinse, a arătat că este o instituție publică astfel că obligarea la suportarea lor ar fi de natură a-i prejudicia interesele atât timp cât prezentul litigiu se datorează culpei exclusive a intimatului.
În drept, a invocat dispozițiile H.G. nr. 69/2012, OMTI nr. 980/2011, O.G. nr. 37/2007, Regulamentul (CE) nr. 3821/85, Ordinul MT nr. 1058/19.10.2007, O.G. nr. 2/2001, art. 201, art. 411 C. pr. civ.
În probațiune, a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.
A anexat la întâmpinare: împuternicire nr. 7895/28.03.2014 (f. 33), procesul verbal . și dovada comunicării acestuia nr._/16.07.2014 (f. 34-35,37), nota nr. 1988/14.07.2014 (f. 36), fișa de contravenții nr. ISCTR nr. 2024/16.07.2014 (f. 38), nota de constatare nr. 1988/14.07.2014 și anexele (f. 39-45), 12 planșe foto cu documentele prezentate la control (f. 46-51), adresa ISCTR nr. 1961/11.07.2014 (f. 52), emailul petentei din data de 09.07.2014 (f. 53) adresa ISCTR nr. 1915/08.07.2014 (f. 54) și extras din baza de date a ARR (f. 55-56).
La data de 15 decembrie 2014, petenta a transmis prin fax răspuns la întâmpinare (f. 63-66) prin care a reiterat solicitarea de admitere a plângerii astfel cum a fost formulată pentru motivele expuse pe larg în cererea introductivă de instanță.
La termenul de judecată din data de 09 ianuarie 2015, instanța a calificat excepția nulității procesului verbal invocată de petentă ca fiind o apărare de fond.
La același termen de judecată a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți și a încuviințat proba testimonială a martorei Batrâncea T..
La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2015, instanța a administrat proba testimonială a martorei Batrâncea T., declarația acesteia fiind consemnată la fila 79.
La același termen de judecată, reprezentanta petentei a depus la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 1.500 lei (f. 80-81).
La termenul de judecată din data de 06 februarie 2015, petenta a depus înscrisuri respectiv, licența de transport . nr._ emisă de A.R.R. pentru .. la data de 26.10.2011 valabilă de la data de 12.11.2011 până la data de 11.11.2016 (f. 83), certificat constatator (f. 84), certificat de înregistrare (f. 85), carte de identitate vehicule (f. 86-88).
Pentru termenul de judecată din data de 20 februarie 2015, I. Teritorial de Muncă Cluj a comunicat prin adresă și anexă (f. 92-93) faptul că la data de 14.07.2014 numita Z. T. avea contractul de muncă suspendat pentru îngrijirea copilului.
Pentru același termen de judecată, petenta a depus înscrisuri, repsectiv, scrisoarea de trăsură CMR privind transportul mărfii pe ruta Cluj - N. – Moscova cu data încărcării la 10.07.2014 (f. 96), carnet tir nr. RX_ privind agrearea pentru efectuarea transportului conform CMR- ului anterior menționat (f. 96 – verso) și bonuri fiscale (f. 97).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 16 iulie 2014, ora 11 (f. 7) și comunicat la data de 21 iulie 2014 astfel cum rezultă din dovada de la fila 34, petenta Z. S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum total de 20.000 lei (4.000 lei + 4.000 lei + 12.000 lei) pentru aceea că în data de 14.07.2014, în intervalul orar 11-16, intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER a efectuat un control la sediul societății situat în Cluj-N., ., jud. Cluj întocmindu-se nota de constatare numărul 1988/14.07.2014 și procesul verbal de prelevare a înregistrărilor nr. 1989/14.07.2014 fiind reținute în sarcina petentei săvârșirea următoarelor fapte contravenționale:
a) nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a deține la sediul social unul sau mai multe documente dintre următoarele, după caz, astfel: operatorul de transport nu a prezentat în timpul controlului la sediul înregistrat pe licența de transport nr._, în incinta căruia își păstrează documentele conf. art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2099 următoarele: cărțile de identitate ale vehiculelor în original pentru cele deținute în proprietate sau în copie pentru cele deținute cu contract închiriere/leasing, documente din care să rezulte că vehiculele utilizate cu ITP valabil și tahograf cu dovada verificare valabilă, aviz medical și psihologic valabil pentru persoanele cu funcții care concură la siguranța rutieră respectiv Z. RUSLAN, cazier judiciar manager de transport, cazier judiciar operator de transport; prin urmare la momentul controlului operatorul de transport nu poate face dovada îndeplinirii cerinței privind buna reputație, fapta pentru care s-a acordat și termen de remediere, faptă prevăzută de art. 4 pct. 56 din H.G. 69/2012 și sancționată conform art. 7 alin. (1) din același act normativ;
b) neprezentarea, în cursul controlului la sediul întreprinderii/operatorului de transport rutier, a înregistrărilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto solicitate de personalul cu atribuții de inspecție și control astfel: nu a prezentat înregistrări/diagrame tahograf pentru perioada verificată conf. Documentelor de transport prezentate la control, scrisori de transport internațional CMR verificate în intervalul 01.03._14. Documentele de transport – CMR prezentate la control și verificate au fost copiate la xerox, faptă prevăzută de art. 8 alin. (1) pct. 32 din O.G. nr. 37/2007 și sancționată conform art. 9 alin. (1) lit. c) din același act normativ.
c) nereturnarea autorizațiilor în termenul prevăzut la art. 27 alin. (1) astfel: urmare sesizării operatorului S.I.A.E. – AGENȚIA PENTRU AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI a fost solicitată la controlul la sediu, dovada returnării către operatorul S.I.A.E. a autorizației de transport rutier internațional de marfă – țara BELARUS_ validă conform Borderoului din 12.02.2014 emis de către S.I.A.E. Operatorul de transport Z. S.R.L. nu a prezentat la control documentul care să ateste returnarea autorizației BELARUS_ respectiv confirmarea de primire dacă a fost returnată cu scrisoare recomandată conf. Art. 27 alin. (1) din H.G. nr. 1173/2003 sau returnare prin delegat. Această autorizație a avut ca perioadă de utilizare 45 de zile calendaristice de la eliberare după care în maxim 5 zile calendaristice, operatorul de transport Z. S.R.L. a avut obligația să o returneze la S.I.A.E. conf. art. 27 alin. (1) H.G. nr. 1173/2003 de unde a ridicat-o, faptă prevăzută și sancționată de art. 30 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 1173/2003.
Nota de constatare nr. 1988 din data de 14.07.2014 (f. 9-12) atestă faptul că agenții constatatori, în cursul efectuării controlului la sediul punctului de lucru al petentei din Cluj-N., ., jud. Cluj, pe baza constatării omisiunii prezentării, au reținut în sarcina acesteia săvârșirea a două fapte contravenționale, respectiv lipsa documentelor prevăzute de art. 134 din OMTI 980/2011 și nereturnarea în termen conform H.G. 1173/2003 a autorizației pentru transport internațional_.
La rubrica mențiuni operator de transport/întreprinderea de transport în cont propriu numita Z. T. a formulat următoarele obiecțiuni: „Subsemnata am fost rugată să vin din concediu de maternitate la sediul biroului pentru un control urgent, administratorul fiind plecat în cursă motiv pentru care nu știu multe acte unde se găsesc în birou, timp de a căuta nu am.”
Din anexa nr. 2 respectiv procesul-verbal de prelevare a înregistrărilor (f. 12) precum și din fișa de contravenții nr. 2024/16.07.2014 (f. 38), instanța reține aspectul că petenta nu a prezentat înregistrările diagramelor tahograf pentru intervalul 01.03._14 solicitate de agenții constatatori pentru 5 vehicule.
Acest document a fost semnat de Z. T. cu obiecțiunea „nu știu unde se află la birou”.
Prin adresa nr. 1915/08.07.2014 (f. 14), intimatul a notificat petenta cu privire la faptul că în data de 11.07.2014, ora 11, o echipă de control se va prezenta la sediul societății din Cluj-N., ., jud. Cluj pentru verificarea respectării legislației în vigoare privind transporturile rutiere fapt pentru care managerul de transport/administratorul să fie prezent, sub rezerva confirmării în scris a disponibilității de a fi prezent, prin administrator sau managerul de transport la efectuarea controlului în data respectivă. În cazul în care reprezentanții legali nu sunt disponibili, petenta a fost încunoștințată cu privire la dreptul de a propune o dată ulterioară (în intervalul de 10 zile lucrătoare față de prima dată stabilită pentru efectuarea controlului) la care administratorul sau managerul de transport poate să fie prezent. Astfel, în cazul în care până cel târziu cu 24 ore înainte de data stabilită pentru începerea controlului, intimatul nu ar fi fost notificat în ce privește disponibilitatea de a fi prezent, echipa de control urma să se prezinte la data și la ora stabilite pentru efectuarea controlului.
Astfel cum rezultă din corespondența părților purtată via mail (f. 16), la data de 9 iulie 2014, administratorul societății petente, d-nul Z. Ruslan, a adus la cunoștința intimatului faptul că la data de 11.07.2014 va fi plecat iar cel de-al doilea administrator Z. T. este în concediu de maternitate astfel că la birou se află doar personalul care se ocupă de contabilitate primară, fără atribuții în ce privește activitatea de transport rutier, propunând ca data a controlului 24-25 iulie.
Prin adresa nr. 1961/11.07.2014 (f. 15), intimatul a notificat petenta că noua dată stabilită pentru control este 14.07.2014, ora 11 cu precizarea că solicitarea privind efectuarea controlului în perioada 24-25 iulie 2014 nu a fost aprobată.
Din adresa și anexa Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj (f. 92-93) reiese faptul că numita Z. T., administrator și consilier juridic al S.C. Z. S.R.L., la data de 14.07.2014 avea contractul de muncă suspendat pentru îngrijirea copilului, în temeiul art. 51 alin. (1) lit. a din L. nr. 53/2003.
Scrisoarea de trăsură CMR privind transportul mărfii pe ruta Cluj - N. – Moscova cu data încărcării la 10.07.2014 (f. 96), carnetul tir nr. RX_ privind agrearea pentru efectuarea transportului conform CMR- ului anterior menționat (f. 96 – verso) și bonurile fiscale (f. 97) constituie o dovadă că la data de 14.07.2014, administratorul Z. Ruslan se afla în exercitarea activității de transport de mărfuri în calitate de conducător de vehicul pe ruta România – Rusia, data încărcării fiind 10.07.2014.
Petenta a depus la dosarul cauzei documentele solicitate în cursul efectuării controlului după cum urmează: cărțile de identitate ale vehiculelor în original pentru cele deținute în proprietate sau în copie pentru cele deținute cu contract închiriere/leasing (f. 86-88), documente din care să rezulte că vehiculele utilizate cu ITP valabil și tahograf cu dovada verificare valabilă(f. 86-88), aviz medical și psihologic valabil pentru persoanele cu funcții care concură la siguranța rutieră respectiv Z. RUSLAN (f. 47), cazier judiciar manager de transport (f. 48), dovada returnării către S.I.A.E. a autorizației nr._ la data de 04.06.2014 (f. 17-18).
În drept, potrivit art. 4 H.G. nr. 69/2012 Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: 56. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a deține la sediul social unul sau mai multe documente dintre următoarele, după caz: 56.1. cărțile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele deținute în proprietate, respectiv în copie pentru cele deținute cu orice alt titlu; 56.3. avizele medicale și psihologice valabile pentru persoanele cu funcții care concură la siguranța circulației; 56.4. toate documentele din care reiese menținerea condițiilor de acces la ocupația de operator de transport rutier și la piața transporturilor rutiere și potrivit art. 7 alin. (1) Contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 1-12, 14, 19-22, 25-61 și 77 se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române sau străin/străine, după caz.
Astfel cum prevede art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 37/2007 Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale: 32. neprezentarea, în cursul controlului la sediul întreprinderii/operatorului de transport rutier, a înregistrărilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto solicitate de personalul cu atribuții de inspecție și control și conform art. 9 alin. (1) Contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează: c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin. (1) pct. 15-16, 18-20, 22-26, 28-30, 36 și 38, aplicabilă conducătorului auto, și faptele prevăzute la alin. (1) pct. 1-11, 31 și 32, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.
Conform art. 8 alin. (4) din același act de lege Contravențiile prevăzute în prezenta ordonanță se constată și se sancționează de către personalul cu atribuții de inspecție și control din cadrul Autorității Rutiere Române A.R.R., de către personalul cu atribuții de inspecție și control din cadrul Inspecției Muncii - I.M., Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și de către polițiștii rutieri, potrivit competențelor ce le revin însă în conformitate cu art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 26/2011 Personalul I.S.C.T.R. va exercita atribuțiile de inspecție și control care revin, potrivit actelor normative în vigoare, personalului cu atribuții de inspecție și control din cadrul A.R.R., R.A.R. și C.N.A.D.N.R. - S.A., precum și personalului împuternicit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în acest scop, stabilite conform art. 11 alin. (1).
Astfel cum reglementează art. 30 din H.G. nr. 1173/2003 (1) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la_ lei la_ lei următoarele fapte: d) nereturnarea autorizațiilor în termenul prevăzut la art. 27 alin. (1) în timp ce norma de trimitere prevede că În termen de 5 zile calendaristice de la expirarea perioadei de utilizare a autorizației, operatorii de transport rutier internațional de marfa sunt obligați sa returneze operatorului SIAE, prin delegat sau scrisoare recomandată cu confirmare de primire, autorizațiile de transport utilizate. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către inspectorii din cadrul Inspectoratului de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, la sesizarea operatorului SIAE.
Conform art. 11 din O.M.T.I. nr. 995/2011 (1) În vederea efectuării controlului la sediu, inspectoratul teritorial în a cărui rază se găsește sediul va notifica în scris operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu/operatorului economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/furnizorului și beneficiarului de bunuri divizibile/centrului de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere/școlii de conducători auto/instructorului auto autorizat data și ora la care urmează să se efectueze controlul, cu excepția cazului în care controlul se impune a fi efectuat într-un termen foarte scurt, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare.
(2) Operatorul de transport rutier/Întreprinderea de transport rutier în cont propriu/Operatorul economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/Furnizorul și beneficiarul de bunuri divizibile/Centrul de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere/Școala de conducători auto/Instructorul auto autorizat confirmă în scris inspectoratului teritorial care a emis notificarea privind disponibilitatea de a fi prezent, prin managerul de transport, administrator sau orice reprezentant legal, la efectuarea controlului în data respectivă.
(3) În cazul în care în răspunsul prevăzut la alin. (2) se menționează că nu se poate efectua controlul în data propusă, inspectoratul teritorial transmite o nouă notificare scrisă, prin poștă cu confirmare de primire, în care se va comunica o altă dată pentru efectuarea controlului.
(5) La data stabilită în notificare, echipajul de control se va deplasa la sediul operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu/operatorului economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/furnizorului și beneficiarului de bunuri divizibile/centrului de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/școlii de conducători auto/instructorului auto autorizat notificat/notificate pentru efectuarea controlului.
(6) În cazul în care controlul prevăzut la alin. (5) este obstrucționat sau nu poate fi efectuat din cauze imputabile operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu/operatorului economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/furnizorului și beneficiarului de bunuri divizibile/centrului de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/școlii de conducători auto/instructorului auto autorizat notificat/notificate, inspectorii aplică sancțiunile și măsurile corespunzătoare prevăzute de legislația în vigoare.
(7) Operatorii de transport rutier/Întreprinderile de transport rutier în cont propriu/Operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier/Furnizorii și beneficiarii de bunuri divizibile/Centrele de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere/Școlile de conducători auto/Instructorii auto autorizați pot fi controlați/controlate la sediu în timpul programului de lucru, fără notificarea scrisă a acestora potrivit prevederilor alin. (1).
Potrivit art. 12 alin. (1) Controlul la sediu se finalizează prin întocmirea unei note de constatare, ale cărei model și conținut se stabilesc de către I.S.C.T.R.
(2) Sancțiunile contravenționale, sancțiunile complementare și/sau măsurile administrative, după caz, se aplică pe baza unei note de constatare.
(3) I.S.C.T.R. va păstra evidența centralizată, într-un sistem informatic, a tuturor controalelor efectuate de inspectoratele teritoriale.
Instanța reține și dispozițiile art. 3 pct. 11 din H.G. nr. 69/2012 Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: 11. sustragerea de la control/obstrucționarea efectuării controlului la sediul operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu/furnizorilor și beneficiarilor de bunuri divizibile/operatorului economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/centrelor de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/școlilor de conducători auto/instructorilor auto autorizați, după caz.
Instanța procedează, cu precădere, la analiza legalității procesului-verbal de contravenție contestat, observând respectarea cerințelor legale a căror nesocotire se sancționează cu nulitatea absolută ce poate fi invocată și din oficiu.
Astfel, instanța reține că înscrisul întocmit trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.
În conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute care poate fi invocată și din oficiu mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea/numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice denumirea sau sediul acesteia, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.
Observând procesul-verbal de contravenție, instanța constată că agentul constatator a făcut mențiunile cuvenite, în sensul mai sus arătat, astfel că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Deși petenta a formulat ca și motiv de nulitate absolută omisiunea menționării în actul constatator a sediului social situat în loc. Dezmir, ., instanța constată că acesta a fost în mod legal menționat ca fiind cel din Cluj-N., ., jud. Cluj deoarece este cel inextricabil legat de desfășurarea activității de transport rutier a societății astfel cum de altfel a fost declarat la Autoritatea Rutieră Română pentru obținerea licenței de transport (f. 83). Prin urmare, susținerea petentei este neîntemeiată față de prevederile art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 ce reglementează accepțiunea noțiunii de sediu al operatorului de transport.
În ceea ce privește necompetența intimatului de a constata și aplica sancțiuni pentru fapta prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 37/2007 invocată de petentă, instanța apreciază că această susținere este neîntemeiată prin raportare la dispozițiile art. 12 din O.G. nr. 26/2011 care atribuie I.S.C.T.R. competența prevăzută de lege pentru activitățile desfășurate de A.R.R. și C.N.A.D.N.R., inter alia cea alegată de petentă ca nefiind de competența agenților constatatori.
Instanța observă apoi că petenta a invocat ca și viciu de legalitate a actului constatator încălcarea dreptului conferit prin dispozițiile art. 11 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 995/2011 cu privire la prorogarea datei efectuării controlului la 24 sau 25 iulie având în vedere că administratorul Z. Ruslan era plecat în cursă în acea perioadă, în timp ce administratorul Z. T. se afla în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului, solicitarea fiindu-i însă respinsă.
Instanța observă că intimatul nu și-a motivat în concret decizia de respingere a solicitării administratorului Z. Ruslan de a proroga efectuarea controlului în data de 24 – 25 iulie 2014, în interiorul termenului pus la dispoziție prin adresa nr. 1915/08.07.2014 deși acesta l-a notificat că data anunțată (11.07.2014) va fi plecat din țară iar Z. T. este în concediu de maternitate. Nu a justificat nici urgența inspecției ci a stabilit, în mod unilateral, o nouă dată, respectiv 14.07.2014. Acest fapt a produs o vătămare petentei din moment ce la efectuarea controlului nu a fost legal reprezentată de administratorul Z. Ruslan iar în urma controlului în sarcina societății a fost reținută săvârșirea a trei fapte contravenționale și i-au fost aplicate sancțiuni pecuniare.
Astfel, instanța pornește de la constatarea că la momentul controlului administratorul Z. Ruslan nu se afla la sediul societății petente iar din înscrisurile depuse în probațiune a reieșit că era plecat în cursă pe ruta România – Rusia din data de 10.07.2014. Numita Z. T. a venit la sediul firmei la solicitarea agenților constatatori - aspect ce rezultă din declarația martorei Batrâncea T. și obiecțiunile înscrise pe nota de constatare deși contractul său de muncă era suspendat din data de 01.01.2014 fiind în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului.
Așadar, societatea petentă nu a fost legal reprezentată la momentul efectuării controlului și întocmirii notei de constatare nr. 1988/14.07.2014 ce a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție. Împrejurarea că numita T. Z. se afla în concediu de maternitate a fost adusă la cunoștința agenților constatatori, fiind consemnată ca principală obiecțiune față de solicitarea acestora de a prezenta acte ale societății de transport, fiind însă ignorată.
Instanța apreciază că, în lipsa administratorului Z. Ruslan, Z. T. nu avea puterea legală de a reprezenta petenta fiind incidentă o cauză de suspendare a acestor drepturi devenită opozabilă față de terți, inclusiv față de intimat, prin înscrierea în evidențele I.T.M. Cluj.
Instanța consideră că nici Z. T. și nici Batrâncea T., contabilul societății, nu aveau obligația de a pune la dispoziția agenților constatatori documentele solicitate întrucât nu aveau un mandat legal sau convențional valabil de a acționa în acest mod, prin urmare acțiunile sau omisiunile acestor persoane nu pot angaja răspunderea contravențională a persoanei juridice.
Lipsa reprezentantului legal Z. Ruslan de la sediul firmei deși fusese notificat cu privire la data și ora controlului trebuia constatată și analizată de inspectorii I.S.C.T.R. și în măsura în care era apreciată ca nejustificată, sancționată ca faptă distinctă conform prevederilor legale anterior menționate iar nu prin efectuarea în fapt a activității de inspecție în prezența unor persoane fără atribuții în ce privește respectarea legislației privind transportul rutier.
Astfel, rezultă fără echivoc că agenții constatatori au făcut o apreciere greșită a împrejurării legalei reprezentări persoanei juridice cu repercusiuni decisive în privința corectei individualizării a faptei săvârșite, în discuție fiind fapta de a se sustrage sau de a obstrucționa activitatea de inspecție la sediul operatorului de transport cauzată de lipsa reprezentantului legal ca și chestiune preliminară față de omisiunea sau lipsa documentelor solicitate de la sediul petentei. Lipsa prezentării documentelor solicitate nu poate fi echivalată cu omisiunea petentei de a le deține la sediu ci trebuie apreciată în contextul faptic al desfășurării controlului astfel că nu se poate face abstracție de obiecțiunile constante ale numitei Z. T. care a învederat că nu are cunoștință unde anume sunt actele în birou, în același sens fiind și declarația martorei Batrâncea T. (f. 79). Atât timp cât s-au rezumat la a pretinde documentele fără a le căuta ei înșiși pentru a constata în mod nemijlocit lipsa lor, instanța nu poate aprecia dacă lipseau cu adevărat sau dacă persoanele prezente nu știau unde se află, neavând oricum obligația de a cunoaște aceste aspecte.
Față de cele expuse în fapt și în drept, instanța concluzionează în sensul că nota de constatare nr. 1988/14.07.2014 a fost întocmită de intimat în mod nelegal în condițiile nelegalei reprezentări a societății petente prin managerul de transport, administrator sau orice reprezentant legal și având în vedere legătura indisolubilă de interdependență cu procesul verbal . nr._ din data de 16.07.2014 postulată de art. 12 alin. (1) și (2) din O.M.T.I. nr. 995/2011, determină nelegalitatea încheierii însuși actului constatator.
În consecință, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petenta .. în contradictoriu cu intimatul I. TERITORIAL DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, va anula procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 16.07.2014 și va exonera petenta de la plata sancțiunilor amenzii contravenționale aplicate în cuantum total de 20.000 lei.
În temeiul art. 453 C. pr.civ., instanța reține culpa procesuală exclusivă a intimatului în ocazionarea prezentului litigiu astfel că, la cererea expresă a petentei, îl va obliga la plata în favoarea acesteia a sumelor de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru (f. 2) și 1.200 lei onorariul avocațial (f. 80-81) cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de către petenta .., cu sediul în Dezmir, ., ., înregistrată la ORC sub nr. J_, C.U.I._ și sediul procesual ales în Cluj-N., ., ., sc. I, . în contradictoriu cu intimatul I. TERITORIAL DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER cu sediul procesual ales în Cluj-N., ., nr. 63, jud. Cluj.
Anulează procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 16.07.2014.
Exonerează petenta de la plata sancțiunilor amenzii contravenționale aplicate în cuantum total de 20.000 lei.
Obligă intimatul la plata în favoarea petentei a sumei de 1.220 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 27 februarie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. LITEANCOSMINA S. P.
Red. LA./Dact. L.A./4 ex/03.03.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2154/2015. Judecătoria... | Evacuare. Sentința nr. 2164/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








