Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2154/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2154/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2154/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2154/CC/2015
Ședința camerei de consiliu de la 27.02.2015
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. K. ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâtul M. D. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Instanța, față de lipsa părților, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 26.02.2015, respectiv la data de 27.02.2015, reclamanta a depus înscrisuri la dosar (fl. 70-164).
Instanța constată că reclamanta a depus la dosar precizare și înscrisuri, răspunzând solicitării instanței, potrivit rezoluției de fixare a primului termen de judecată (fl. 66).
Procedând la verificarea competenței sale potrivit art.131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată că este competentă general și material să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 1027 al. 1 C. pr. civ.
În temeiul art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le ca fiind utile pentru soluționarea cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 244 alin.1, declară închisă faza cercetării procesului și, potrivit art. 394 alin.1 C.pr.civ., declară închisă etapa dezbaterilor, rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 12.12.2014 sub nr._, reclamanta . SRL, cu sediul în București, .. 10A, Sector 2, înregistrată la O. R. C. sub nr. J40/_/2002, CUI_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M. D. I., CNP_, cu dom. în Cluj N., ., ., să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1003,19 lei reprezentând debit principal, precum și a sumei de 1003,19 cu titlu de penalități de întârziere, calculate de la data de 21.01.2012, respectiv a dobânzii legale aferente, începând cu ziua de 29.11.2014, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, în sumă de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat, în esențǎ, cǎ între Orange România SA și pârât a intervenit contractul de servicii de telecomunicații integrate nr._/10.11.2011, în baza căruia au fost emise facturile pe care își întemeiază pretențiile, ce nu au fost integral achitate, așa încât s-au determinat și penalități de întârziere, până la concurența debitului principal, iar apoi s-a calculat dobânda legală, potrivit O. G. nr. 13/2011. În același context, s-a relevat de către reclamantă că, în urma perfectării unui contract de cesiune de creanță, E. Investment RO Gmbh a dobândit dreptul deținut de către Orange România SA față de pârât, acesta din urmă fiind notificat cu privire la cesiunea intervenită, care a fost și înregistrată în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare, E. K. România efectuând activități de recuperare a creanțelor în calitate de administrator al activelor. Totodată, s-a apreciat că există o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că este justificată admiterea cererii promovate, iar raportat la taxa de reziliere solicitată, s-a considerat că această reprezintă o justă despăgubire, în circumstanțele în care pârâtul a achiziționat anumite echipamente la un preț redus, împrejurare ce are natura unei subvenții acordate sub condiția ca durata de valabilitate a contractului să fie de 24 luni, iar beneficiarul să își îndeplinească obligațiile asumate. În fine, s-a subliniat că taxa de reziliere a fost prevăzută ca un procent din valoarea abonamentelor rămase de achitat până la împlinirea perioadei stabilite prin convenția încheiată, fiind calculată conform art. 1.16 din TCG, neavând caracterul unei clauze abuzive întrucât Legea nr. 161/2010 nu poate fi aplicată în cauză, ținând seama de principiul neretroactivității, atât perfectarea convenției, cât și rezilierea fiind anterioare intrării în vigoare a actului normativ, iar încetarea contractului s-a produs din inițiativa prestatorului, iar nu a pârâtului, care oricum nu ar putea invoca propria culpă în nerespectarea obligațiilor sale, care a condus la rezilierea convenției.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 și urm. din C. proc. civ., respectiv ale Titlului VI, Capitolul I din C. Civ.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 15 - 55 și 74 - 164 ).
Cererea formulatǎ a fost timbratǎ cu taxa judiciară de timbru în sumǎ de 200 lei ( f. 7 ).
Deși pârâtului i-au fost transmise formularul de cerere și înscrisurile anexate ( f. 59 - 63 ), totuși acesta nu a completat formularul de răspuns și nici nu și-a exprimat, într-o altă modalitate, poziția procesuală în raport de acțiunea promovată.
În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul contractelor seria_ din data de 10.11.2011, privind abonamentul Delfin 11 aferent numărului 0741_ ( f. 20 - 21 ) și seria_ din data de 01.09.2011, referitor la abonamentul Delfin 12 corespunzător numărului 0743_ ( f. 51 - 52 ), între Orange România în calitate de prestator și pârât în calitate de beneficiar s-au derulat raporturi materializate prin furnizarea, în favoarea acestuia din urmă, a unor servicii specifice, așa cum acestea au fost individualizate prin convențiile menționate, opțiunile suplimentare activate automat fiind E - mail & Internet Start și Mobile Internet dial - up ( wap, acces mobil Internet ), a căror utilizare presupunea costuri suplimentare ( f. 20 și 51 ), pârâtul angajându-se a achita contravaloarea serviciilor prestate, potrivit art. 5 din clauzele contractuale de bază, în maxim 14 zile calendaristice de la emiterea facturii ( f. 21 și 52 ). În același context, este de reținut că, așa cum se poate observa din același art. 5 din cadrul clauzelor contractuale de bază ( f. 21 și 52 ), neplata facturii poate atrage aplicarea de penalități de întârziere clientului, de 1% / zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la data achitării integrale a sumelor datorate ... .
În derularea raporturilor contractuale, ca urmare a furnizării serviciilor de cǎtre Orange România, au fost emise facturile JAF_/07.01.2012, pentru suma de 54,29 lei, având ultima zi de plată la 21.01.2012 ( f. 15 ), JAF_/07.01.2012, pentru suma de 47,78 lei, având ultima zi de plată la 21.01.2012 ( f. 16 ), JAE_/07.12.2011, pentru suma de 55,59 lei, având ultima zi de plată la 21.12.2011 ( f. 17 ) și JAE_/07.12.2011, pentru suma de 855,76 lei, având ultima zi de plată la 21.12.2011 ( f. 18 - 19 ), care nu au fost achitate de către pârât, deși data scadenței, astfel cum a fost indicată în fiecare dintre facturile enumerate, este deja împlinită.
În fine, trebuie reținut că între Orange România, în calitate de cedent și E. Investment RO Gmbh, drept cesionar, a intervenit o cesiune de creanță, așa cum rezultă din contractul perfectat în acest sens ( f. 76 - 118 ), ce l-a privit și pe M. D. I., cesiunea astfel intervenită fiind înscrisă în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare ( f. 54 - 55 ) și notificată debitorului cedat ( f. 74 ), reclamanta acționând în calitate de administrator al activelor, însărcinat a realiza servicii de recuperare a creanțelor cedate ( f. 77 - 78 și 86 ).
Asupra contravalorii serviciilor prestate
Relativ la litigiul de față, instanța observǎ cǎ între Orange România și pârât s-a încheiat un contract de furnizare de servicii, în sensul art. 1766 alin. (1) din C. Civ., aplicabil în baza art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 în raport de data perfectării contractului seria_ ( f. 20 ), or beneficiarul este ținut a achita contravaloarea serviciilor prestate, prețul datorat fiind cel prevăzut în lege sau în contract, după cum rezultă din art. 1768 alin. (1) din C. Civ. Mai mult decât atât, contractului de furnizare îi sunt aplicabile dispozițiile privitoare la vânzare, potrivit art. 1771 din C. Civ., din această perspectivă fiind relevante prevederile art. 1724 din C. Civ., ce stabilesc că, în mǎsura în care cumpǎrǎtorul nu a plǎtit, vânzǎtorul este îndreptǎțit sǎ obținǎ executarea silitǎ a obligației de platǎ. Pe de altă parte, trebuie subliniat că între Orange România și pârât s-a încheiat și contractul de furnizare de servicii seria_, la data de 01.09.2011 ( f. 51 - 52 ), așadar, având în vedere dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, trebuie luate în considerare prevederile art. 969 alin. (1) din C. Civ. 1864, în temeiul cărora Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, obligația principală a beneficiarului serviciilor fiind aceea de a achita contravaloarea prestațiilor de care a beneficiat, prețul datorat fiind cel prevăzut în convenția perfectată. Nu mai puțin, instanța constată că pârâtul și-a asumat în mod explicit îndatorirea de a plăti echivalentul serviciilor furnizate, în maxim 14 zile calendaristice de la emiterea facturii, potrivit art. 5 din clauzele contractuale de bază ( f. 21 și 52 ).
Așadar, instanța observǎ cǎ, deși au fost prestate anumite servicii pârâtului, astfel cum acestea au fost convenite prin contractele încheiate ( f. 20 - 21 și 51 - 52 ), totuși pânǎ în prezent contravaloarea acestora nu a fost integral achitatǎ, fiind în discuție un debit total de 1003,19 lei, după cum rezultǎ din facturile enumerate mai sus ( f. 15 - 19 ), în cuprinsul cǎrora sunt individualizate serviciile efectiv prestate și ultima zi de plată, fiind evidențiată și perioada în raport de care acestea au fost furnizate.
În consecințǎ, cum obligația de platǎ a prețului serviciilor nu a fost pânǎ în prezent executatǎ, deși scadența acesteia este de mult timp împlinitǎ, pârâtul nefăcând dovada plăților ce ar fi fost efectuate și cum între Orange România și E. Investment RO Gmbh a intervenit o cesiune de creanță, așa cum rezultă din contractul perfectat în acest sens ( f. 76 - 118 ), cesiunea intervenită fiind înscrisă în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare ( f. 54 - 55 ) și notificată debitorului cedat ( f. 74 ), reclamanta acționând în calitate de administrator al activelor, însărcinat a realiza servicii de recuperare a creanțelor cedate ( f. 77 - 78 și 86 ), oricum cesiunea fiind opozabilă pârâtului și în condițiile art. 1580 din C. Civ., astfel că E. Investment RO Gmbh a dobândit dreptul de creanță, potrivit art. 1566 alin. (1) din C. Civ. raportat la art. 1568 alin. (1) lit. a) din C. Civ., dispoziții aplicabile față de data încheierii contractului cadru de cesiune, respectiv 09.05.2013 ( f. 76 ), instanța va dispune admiterea capǎtului principal de cerere și va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 1003,19 lei cu titlu de debit principal, conform contractelor și facturilor depuse la dosar.
Cu privire la penalitǎțile de întârziere
Relativ la solicitarea având ca obiect plata sumei de 1003,19 lei cu titlu de penalități de întârziere ( f. 3 și 6 ), este de observat, mai întâi, că potrivit prevederilor art. 5 din clauzele contractuale de bază ( f. 21 și 52 ), Neplata în termenul sus - menționat poate atrage aplicarea de penalități de întârziere clientului, de 1% / zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la data achitării integrale a sumelor datorate ..., conform art. 1.9 din TCG, iar în baza alin. (4) din stipulațiile contractuale menționate, În caz de neplată a facturii până la expirarea termenului stabilit pentru plata facturii conform art. 5 din clauzele contractuale de bază, clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități și va datora penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la data achitării integrale a sumelor datorate către Orange România. Cuantumul sumelor datorate de client cu titlu de penalități de întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate ( f. 31 ).
În al doilea rând, fațǎ de împrejurarea cǎ în prezenta cauză pretențiile reclamantei se întemeiazǎ pe cele două convenții de furnizare de servicii, ce au fost perfectate între un profesionist, anume operatorul Orange România SA, ce a acționat în cadrul activitǎții sale obișnuite și un consumator, respectiv beneficiarul M. D. I., ce a contractat în calitatea sa de persoanǎ fizicǎ, în afara oricǎrui cadru comercial, industrial, de producție, artizanal ori liberal, raportat la prevederile art. 2 pct. 2 din O. G. nr. 21/1992, trebuie concluzionat cǎ în litigiul de față urmeazǎ a primi aplicare dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, ce transpune în dreptul intern normele Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Mai mult decât atât, ținând seama de aspectul cǎ legea naționalǎ a preluat dispozițiile dreptului Uniunii Europene în materie, instanța observǎ cǎ este necesar a fi avutǎ în vedere și jurisprudența Curții de Justiție, în interpretarea unor prevederi ale Directivei 93/13/CEE, sens în care apreciazǎ cǎ sunt relevante statuǎrile Curții de la Luxembourg din Hotǎrârea pronunțatǎ la 27 iunie 2000, în cauza Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C - 240/98 și C - 244/98, pct. 26, în sensul cǎ obiectivul urmǎrit de articolul 6 din directivǎ nu ar putea fi atins dacǎ acești consumatori ar fi obligați sǎ invoce ei înșiși caracterul abuziv al unei clauze contractuale și cǎ nu poate fi asiguratǎ o protecție efectivǎ a consumatorului decât dacǎ instanței naționale i se recunoaște dreptul de a analiza din oficiu o astfel de clauzǎ, Curtea fiind tranșantǎ prin Hotǎrârea pronunțatǎ în cauza Pannon GSM Zrt, C - 243/08, pct. 35, în care a reliefat aspectul cǎ instanța naționalǎ are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndatǎ ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens; atunci când considerǎ cǎ o astfel de clauzǎ este abuzivǎ, instanța nu o aplicǎ, exceptând cazul în care consumatorul se opune, rațiunea instituirii unui asemenea mecanism fiind anterior relevatǎ de Curte, în Hotǎrârea din 26 octombrie 2006, Mostazo Claro, C - 168/05, pct. 38, unde s-a evidențiat cǎ natura și importanța interesului public pe care se întemeiazǎ protecția garantatǎ de directivǎ consumatorilor justificǎ obligația instanței naționale de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale și, prin aceasta, de a suplini dezechilibrul existent între consumator și vânzǎtor sau furnizor. Așadar, luând în considerare jurisprudența constantǎ a Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum decurge din hotǎrârile mai sus citate, instanța apreciazǎ cǎ, fațǎ de specificul litigiului de fațǎ, care opune un profesionist comerciant unui consumator, se justificǎ evaluarea din oficiu a caracterului abuziv al art. 1.9 alin. (4) din cadrul termenilor și condițiilor generale la contractele încheiate între Orange România SA și pârât.
Din acestǎ perspectivǎ, este de reținut, cu titlu preliminar, cǎ potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în vederea examinǎrii împrejurǎrii dacǎ o anumitǎ stipulație contractualǎ prezintǎ acest caracter urmând a fi luate în considerare dispozițiile art. 4 alin. (1) din cadrul aceluiași act normativ, conform cǎrora O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, respectiv prevederile alin. (2) din cuprinsul aceluiași articol, în baza cărora O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Pe de altǎ parte, este de observat cǎ, așa cum rezultǎ din art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, anexa pe care actul normativ menționat o cuprinde redǎ, cu titlu exemplificativ, clauze considerate ca fiind abuzive, printre acestea numǎrându-se și cea prevǎzutǎ de alin. (1) lit. r) din anexa legii, ce se referǎ la ipoteza în care stipulațiile contractuale respective permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
Raportat la prezentul litigiu, în lumina argumentelor ce vor fi expuse în continuare, instanța apreciază că prevederile contractuale ale art. 1.9 alin. (4) din cadrul termenilor și condițiilor generale ( f. 31 ), în baza cărora reclamanta pretinde penalități în cuantum total de 1003,19 lei, așadar la nivelul debitului principal datorat ( f. 6 ), determinate prin aplicarea unui procent de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere la plată, care prezintă un nivel mult superior dobânzii legale penalizatoare, stabilite prin dispozițiile art. 3 alin. (2) din O. G. nr. 13/2011, prezintă un caracter abuziv, clauza în discuție nefiind de natură a produce efecte juridice asupra consumatorului, în sensul obligării sale la plata penalităților de întârziere solicitate.
Din această perspectivă, instanța reține, pe de o parte, că stipulațiile contractuale în temeiul cărora se solicită dobânda convențională nu au fost negociate direct cu pârâtul - consumator, care nu a avut posibilitatea de a influența conținutul lor, câtǎ vreme art. 1.9 alin. (4) este cuprins în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange ( f. 22 și 31 ), așadar sunt în discuție prevederi contractuale standard, preformulate, care se includ în categoria avută în vedere de legiuitor în contextul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 care, definind clauzele considerate ca nefiind negociate direct cu un consumator, se referă, cu titlu exemplificativ, la condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. În consecință, cum însuși legiuitorul trimite la categoria condițiilor generale și față de particularitățile cauzei de față, trebuie considerat că și clauza de la art 1.9 alin. (4), încadrată în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange, care impune pârâtului îndatorirea de a achita penalități de 0,5% pentru fiecare zi în situația întârzierii la plată, nu a fost direct negociată cu beneficiarul, aceasta independent de aspectul că, în mod concret, consumatorul s-a bucurat de opțiunea de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii. Astfel, împrejurarea aici menționată nu ar putea nicidecum înlătura realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de prestații specifice pe o piață dominată de câțiva furnizori ce practică, în esență, condiții generale similare, consumatorul trebuie să accepte în . de acesta, perfectând așadar un contract de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză convențională, cum s-a întâmplat și în prezentul litigiu.
Pe de altă parte, referitor la cerința stabilită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, necesară pentru constatarea caracterului abuziv al unei stipulații contractuale, care privește aspectul că aceasta trebuie să determine, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului și contrar exigențelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța apreciază că aceasta trebuie să fie considerată ca întrunită și în cauza de față. Astfel, nu poate fi omis că, așa cum rezultă din clauza de la art. 1.9 alin. (4) din termenii și condițiile generale ( f. 31 ), pârâtul ar fi ținut a achita penalități în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere în ipoteza în care contravaloarea facturilor nu ar fi avansată până la expirarea termenului de plată, ceea ce presupune o dobândă contractuală anuală de 182,5%, mult superioară dobânzii legale. Mai mult decât atât, trebuie reliefat că, așa cum reiese din cuprinsul acelorași prevederi contractuale, totalul penalităților ar putea depăși nivelul sumelor asupra cărora sunt calculate ( f. 31 ), aspect de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, câtă vreme consumatorul s-ar vedea plasat în situația de a achita daunele moratorii pretinse de către prestator, în cuantumul solicitat de acesta, indiferent de nivelul concret al debitului principal restant, astfel că se poate ajunge la cazul în care furnizorul poate cumula nu doar penalitățile de întârziere cu sumele reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, ci și cu echivalentul altor clauze penale stipulate în condițiile generale, aceasta independent de faptul că, în cauza de față, penalitățile sunt pretinse în limita debitului principal restant ( f. 6 ), ansamblul elementelor evidențiate conturând, indeniabil, concluzia în sensul că pârâtul consumator se află într-o poziție certă de inferioritate față de profesionistul comerciant. Nu mai puțin, deși neîndeplinirea de către beneficiar a obligațiilor asumate atrage activarea clauzei penale, totuși nivelul daunelor moratorii este mult prea ridicat, iar în sarcina operatorului nu sunt stabilite îndatoriri similare pentru ipoteza nerespectării obligațiilor sale, de vreme ce art. 1.6.1 alin. (7) din termenii și condițiile generale se referă doar la unele despăgubiri ce pot fi acordate pentru nerespectarea parametrilor de calitate a serviciilor de voce, prin creditarea clientului în factura aferentă lunii următoare ( f. 29 ), iar în cazul nerespectării termenului de remediere a deranjamentelor serviciului voce, se pot solicita despăgubiri, calculate în raport de valoarea abonamentului și perioada în care serviciul nu a fost disponibil, potrivit clauzei de la art. 1.6.1 alin. (9) ( f. 29 - 30 ), fără a fi stabilite penalități în sarcina prestatorului pentru fiecare zi ce excede termenului stabilit pentru remediere, așadar în prezentul litigiu se identifică clauzele abuzive prezentate cu titlu exemplificativ în anexa Legii nr. 193/2000, la alin. (1) lit. i) și r), ce se referă la stipulațiile care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, respectiv la cele care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant. În consecință, instanța opinează că stipulația de la art. 1.9 alin. (4) din cuprinsul termenilor și condițiilor generale se încadrează în tiparul avut în vedere de legiuitor în contextul dispozițiilor anexei Legii nr. 193/2000, anterior redate, având în vedere împrejurarea că, pe de o parte, suma la care ar fi ținut pârâtul cu titlu de penalități de întârziere poate depăși atât nivelul debitului principal, aceasta indiferent de pretențiile concrete ale reclamantei în cauza de față, cât și prejudiciul suferit de către prestator ca urmare a neachitării la scadență și, pe de altă parte, față de obligațiile stabilite în sarcina reclamantei potrivit art. 1.6.1 alin. (7) și (9), evidențiate mai sus ( f. 29 - 30 ), este cert că nu există un echilibru între îndatoririle părților în ipoteza neexecutării contractului de către consumator.
Așadar, ținând seama de cele expuse în cele ce preced și în condițiile în care nu poate avea loc o executare a unei obligații asumate printr-o clauză contractuală abuzivă, capătul de cerere referitor la plata sumei de 1003,19 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data de 21.01.2012, în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi ( f. 4 și 6 ), va fi respins ca neîntemeiat, clauza abuzivă neputând produce efecte juridice asupra consumatorului, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000.
Referitor la taxa de reziliere
În ce privește cauza de fațǎ, instanța reține cǎ reclamanta pretinde, cu titlu de taxă de reziliere, suma de 1581,07 lei reprezentând o pretinsă despăgubire pentru acordarea unei subvenții la achiziționarea unor echipamente, respectiv pentru nerespectarea duratei convenției, stabilită pentru 24 de luni ( f. 20 și 51 ), în temeiul art. 1.16 alin. (1) din termenii și condițiile generale la contractul de furnizare de servicii, ce stabilește că ... În toate aceste cazuri, clientul va datora Orange România despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat. În plus, în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat, pe lângă eventuale alte despăgubiri potrivit prevederilor de mai sus, la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale ( f. 35 ). Totuși, fațǎ de considerentele ce vor fi arǎtate în continuare, instanța apreciazǎ cǎ stipulațiile ce stabilesc în sarcina pârâtului îndatorirea de a achita suma indicată prezintǎ un caracter abuziv, așa încât pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, neputând fi solicitatǎ executarea unei obligații în baza unei clauze având natura menționată.
Din această perspectivă, instanța observǎ, în primul rând, că stipulațiile contractuale în discuție nu au fost negociate direct cu pârâtul - consumator, care nu a avut posibilitatea de a influența conținutul lor, câtǎ vreme clauza de la art. 1.16 alin. (1) este cuprinsǎ în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange ( f. 22 și 35 ), așadar sunt în discuție stipulații convenționale standard, preformulate, care se includ în categoria avută în vedere de legiuitor în contextul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 care, definind clauzele considerate ca nefiind negociate direct cu un consumator, se referă, cu titlu exemplificativ, la condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. În consecință, cum însuși legiuitorul trimite la categoria condițiilor generale și față de particularitățile cauzei de față, trebuie considerat că și clauza de la art. 1.16 alin. (1), încadrată în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange, nu a fost direct negociată cu pârâtul, aceasta independent de aspectul că, în mod concret, consumatorul s-a bucurat de opțiunea de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii. Astfel, împrejurarea aici discutată nu ar putea nicidecum înlătura realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de prestații specifice pe o piață dominată de câțiva furnizori ce practică, în esență, condiții generale similare, consumatorul trebuie să accepte în . de acesta, perfectând așadar un contract de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză convențională, cum s-a întâmplat și în prezentul litigiu.
În al doilea rând, referitor la cerința stabilită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, necesară pentru constatarea caracterului abuziv al unei stipulații contractuale, care privește aspectul că aceasta trebuie să determine, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului și contrar exigențelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța apreciază că aceasta trebuie să fie considerată ca întrunită și în cauza de față. Astfel, nu poate fi omis că, așa cum rezultă din clauza de la art. 1.16 alin. (1), cuprinsǎ în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange ( f. 22 și 35 ), pârâtul ar fi ținut a achita anumite sume, cu titlu de despăgubire, în ipoteza în care, printre altele, s-ar ajunge la rezilierea unilaterală a contractului de furnizare înainte de expirarea duratei inițiale, potrivit art. 1.16 alin. (1) pct. (i) raportat la art. 1.9 alin. (6) ( f. 31 și 35 ), cum s-a întâmplat și în prezentul litigiu, însă cuantumul daunelor datorate ar fi individualizat potrivit unor criterii stabilite exclusiv de operator, deci în funcție de opțiunea sa unilaterală, de vreme ce în ipoteza de față se poate ajunge la situația în care, deși contractul a fost reziliat, deci furnizorul nu mai are îndatorirea de a presta vreun serviciu, totuși în baza unei clauze penale inserate în termenii și condițiile generale consumatorul s-ar vedea ținut a achita contravaloarea abonamentului pentru întreaga perioadă minimă contractuală. În aceste circumstanțe, trebuie apreciat că o asemenea prerogativă recunoscută operatorului este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, câtă vreme consumatorul s-ar vedea plasat în situația de a achita daunele pretinse de către prestator, în cuantumul solicitat de acesta, indiferent de împrejurări, chiar dincolo de prejudiciul ce ar fi fost cauzat și chiar dacă serviciul nu mai este în mod efectiv prestat, după cum reiese explicit din clauza de la art. 1.16 alin. (1), redată anterior ( f. 35 ). Relativ la prezenta cauză, reclamanta a solicitat suma de 1581,07 lei reprezentând contravaloarea abonamentului pentru perioada rămasă până la expirarea duratei minime contractuale ( f. 11 - 12 ), însă aceasta nu exclude posibilitatea ca, în temeiul aceleiași clauze, să poată fi pretinsă și plata altor despăgubiri, or asemenea obligații impuse consumatorului, prin mijlocirea unor clauze penale deosebit de severe, sunt de natură a imprima acestuia din urmă o poziție certă de inferioritate față de profesionistul comerciant, care se află în situația de a putea pretinde, chiar în circumstanțele în care a operat rezilierea contractului, la inițiativa sa, contravaloarea unor servicii pe care nu le mai furnizează, pe o anumită durată minimă. Mai mult decât atât, este de relevat că, deși neîndeplinirea de către beneficiar a obligațiilor asumate atrage activarea clauzei penale, totuși, în sarcina operatorului nu sunt stabilite îndatoriri similare pentru ipoteza nerespectării obligațiilor sale, după cum s-a reliefat în cele ce preced, în momentul examinării stipulațiilor referitoare la penalitățile de întârziere, așadar în prezentul litigiu se identifică clauza abuzivă prezentată cu titlu exemplificativ în anexa Legii nr. 193/2000, la alin. (1) lit. r), ce se referă la stipulațiile care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
Concluzionând, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile impuse de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, necesare pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 1.16 alin. (1), cuprinsǎ în termenii și condițiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange ( f. 22 și 35 ). În consecință, observând că, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive nu vor produce efecte asupra consumatorului, această dispoziție prezentând caracter imperativ, de vreme ce interesul protejat este unul general, ce transcede interesul individual al consumatorului, după cum a stabilit și Curtea de la Luxembourg, prin Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostazo Claro, C - 168/05, pct. 36, instanța va respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 1581,07 lei cu titlu de taxă de reziliere, neputând fi imaginată executarea unei obligații în temeiul unei clauze apreciate ca fiind abuzivă și care, prin urmare, nu produce efecte față de consumator.
În acest context, instanța subliniază că nu pot fi primite susținerile reclamantei, așa cum acestea se desprind din formularul de cerere, în sensul că s-ar putea pretinde achitarea sumei menționate ( f. 11 - 12 ), câtă vreme, pe de o parte, din cuprinsul contractelor perfectate nu reiese că pârâtul ar fi achiziționat anumite echipamente de comunicații la un preț subvenționat ( f. 20 și 51 ) și, pe de altă parte, la data încheierii celor două convenții, anume 10.11.2011 ( f. 20 ) și 01.09.2011 ( f. 51 ), Legea nr. 161/2010, ce a operat modificarea și completarea Legii nr. 193/2000, era deja în vigoare, oricum forma actului normativ avută în vedere fiind cea incidentă la data perfectării celor două convenții de furnizare de servicii.
Cu privire la dobânda legală
Relativ la dobânda legală solicitată de cǎtre reclamantǎ, instanța observǎ cǎ, potrivit art. 1535 alin. (1) din C. Civ., În cazul în care o sumǎ de bani nu este plǎtitǎ la scadențǎ, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadențǎ pânǎ în momentul plǎții, în cuantumul convenit de pǎrți sau, în lipsǎ, în cel prevǎzut de lege, fǎrǎ a trebui sǎ dovedeascǎ vreun prejudiciu, iar conform art. 1082 din C. Civ. 1864, aplicabil în ce privește raportul juridic născut din contractul seria_, încheiat la data de 01.09.2011 ( f. 51 - 52 ), debitorul este ținut a achita daune interese pentru neexecutarea obligației la termen, or în cauza de fațǎ este de reținut cǎ pârâtul nu și-a îndeplinit îndatorirea de platǎ a contravalorii serviciilor prestate, potrivit facturilor JAF_/07.01.2012, emisă pentru suma de 54,29 lei, având ultima zi de plată la 21.01.2012 ( f. 15 ), JAF_/07.01.2012, emisă pentru suma de 47,78 lei, având ultima zi de plată la 21.01.2012 ( f. 16 ), JAE_/07.12.2011, emisă pentru suma de 55,59 lei, având ultima zi de plată la 21.12.2011 ( f. 17 ) și JAE_/07.12.2011, emisă pentru suma de 855,76 lei, având ultima zi de plată la 21.12.2011 ( f. 18 - 19 ), acesta fiind de drept în întârziere, potrivit art. 1.9 alin. (4) teza I din TCG ( f. 31 ).
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (3) din O. G. nr. 13/2011, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (2) din același act normativ, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului principal, de la data indicată în formularul de cerere, anume 29.11.2014 ( f. 4 ) și până la plata integrală a debitului principal, O. G. nr. 13/2011 fiind în vigoare la data de la care se pretinde dobânda legală de către reclamantă.
Asupra cheltuielilor de judecată
În ce privește cheltuielile de judecată, instanța observă că, potrivit art. 1031 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care cade în pretenții va fi obligatǎ, la cererea celeilalte pǎrți, la plata cheltuielilor de judecatǎ, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbru. Pe de altă parte, este de reținut că, potrivit art. 453 alin. (2) teza I din C. proc. civ., Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Raportat la cauza de față, ținând seama de statuările instanței cu privire la capetele de cerere referitoare la plata sumelor de 1003,19 lei cu titlu de penalități de întârziere, respectiv de 1581,07 lei reprezentând taxa de reziliere, este de concluzionat în sensul că pretențiile formulate sunt doar în parte întemeiate, după cum s-a evidențiat în cele de mai sus. În consecință, cum reclamanta s-a aflat în culpă procesuală, de vreme ce a solicitat și plata sumelor anterior menționate, trebuie apreciat că aceasta poate obține restituirea cheltuielilor de judecată doar prin referire la pretențiile ce au fost considerate de către instanță ca fiind întemeiate. Așadar, în condițiile în care pentru suma de 1003,19 lei cu titlu de debit principal, împreună cu dobânda legală de la data de 29.11.2014 și până la achitarea efectivă, la care va fi obligat pârâtul, ar fi fost datorată o taxă de timbru în cuantum de 50 lei, conform art. 6 alin. (1) din O. U. G. nr. 80/2013 și cum cererea de chemare în judecată a fost admisă numai în parte, raportat la cele anterior menționate, potrivit art. 453 alin. (2) teza I din C. proc. civ. raportat la art. 1031 alin. (1) și la art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., instanța va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, chiar dacă suma achitată de reclamantă cu acest titlu a fost de 200 lei ( f. 7 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta . SRL, cu sediul în București, .. 10A, Sector 2, înregistrată la O. R. C. sub nr. J40/_/2002, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul M. D. I., CNP_, cu dom. în Cluj N., ., ..
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1003,19 lei cu titlu de debit principal, conform contractelor și facturilor depuse la dosar.
Respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 1003,19 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal.
Obligă pârâtul să achite reclamantei dobânda legală aferentă debitului principal, de la data de 29.11.2014 și până la plata integrală a debitului principal.
Respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 1581,07 lei cu titlu de taxă de reziliere.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
02.03.2015 - 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2159/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2161/2015.... → |
|---|
