Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3171/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3171/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 3171/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 3171/2015

Ședința publică din data de 1 aprilie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: N.-F. B.

GREFIER: A. ȘEROMOV

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. A. I. in contradictoriu cu pârâta M. C., având ca obiect exercitarea autorității părintești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului av. A. I. P., cu delegație la dosar, lipsa fiind partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care,

Reprezentanta reclamantului depune la dosarul cauzei acordul de mediere încheiat intre parți, atât in format scris cat si in format electronic, precizând ca nu are alte cereri de formulat.

În temeiul art. 255 si art. 258 N.C.pr.civ instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către ambele parți ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încheie faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta reclamantului solicita a se lua act de acordul de mediere încheiat intre parți si in consecința pronunțarea unei hotărâri care sa consfințească înțelegerea parților, fara cheltuieli de judecata.

Instanța retine cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Deliberand, retine ca prin actiunea civila formulata de reclamantul M. A. I. si inregistrata la data de 17.09.2014 se solicita pronuntarea unei hotarari judecatoresti in contradictoriu cu parata M. C. prin care sa se dispuna ca exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului M. Ian-M. nascut la data de 20.05.2002 sa fie realizata de catre ambii parinti, sa se stabileasca locuinta minorului la reclamant si sa fie obligata parata la plata pensiei de intretinere.

In motivarea cererii sale, reclamantul arata, in esenta, ca urmare a desfacerii casatoriei, copilul a fost incredintat paratei. In prezent, copilul doreste sa locuiasca cu el.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 403, 483, 497 alin.2, 529 alin 2, C.civ. art. 194, 451 NCPC.

Parata a formulat intampinare inregistrata la data de 18.11.2014 (f.31-32) prin care a aratat ca nu este de acord cu admiterea petitelor nr. 1,3,4 si 5 din actiune fiind de acord cu petitul 2. Sustine ca raportat la varsta copilului relatiile au devenit mai tensionate darn u au ajuns la nivelul negativ invocat de catre reclamant.

La data de 31.03.2015 partile au incheiat un acord de mediere, solicitand a se lua act de acesta.

Conform art. 438-441 NCPC instanta va lua act de acordul de mediere incheiat intre parti.

Avand in vedere ca in cuprinsul acordului de mediere nu exista intelegeri contrar legii, instanta va valida acest acord.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulata de reclamantul M. A. I. domiciliat in mun. D., . nr. 9 . . M. C. domiciliata in Cluj-N., . si in consecinta:

Ia act de acordul de mediere intervenit intre parti astfel:

ACORD DE MEDIERE

Nr. 03 din 31.03.2015

I . In conformitate cu prevederile art.58 din Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr.441 din 22 Mai 2006, actualizata cu modificarile si completarile ulterioare, noi:

1.1 dna M. C. domiciliata în mun.Cluj-N., ., jud. Cluj, identificat prin CI ., nr._ CNP_ si

1.2. dl M. A. I. domiciliat în mun. D., ., nr. 9, ., . CI ., nr 483 304 CNP_

-parti aflate in conflict, ne-am prezentat impreuna la sediul B. A. D. – Birou de mediator unde, in baza Contractului de mediere nr.03 din data de 31.03.2015, am participat la initierea si derularea procedurii de mediere de catre mediator B. A. D. – Birou de mediator, cu sediul în oras Cluj-N., Str. ..26 ., avand C.:_/2011, emise de Cosiliul de Mediere Bucuresti, înregistrat în Registrul național al formelor de exercitare la poziția nr. 2600, si avand in vedere ca am fost informate de catre mediator cu privire la mediere, afectele acesteia si regulile aplicabile, am ajuns la o intelegere totala cu privire la obiectul conflictului supus medierii, am consimtit de comun acord la incheierea, redactarea si semnarea prezentului ACORD DE MEDIERE, liber exprimat si neafectat de niciun viciu de consimtamant.

II . Ca urmare a medierii am decis urmatoarele :

Aspecte referitoare la copil minor

In urma casatoriei a rezultat un copil minor, al carui parinti naturali suntem, si anume, Miclea Ian M., nascut la 20.05.2002, CNP:_, aflat la domiciliul tatalui in ., mun. D., jud. Cluj.

1-cu privire la exercitarea autoritatii parintesti (custodie in limbaj obisnuit), in ceea ce priveste pe Miclea Ian M., decidem ca aceasta revine in comun ambilor parinti;

2-locuinta minorului, se stabileste, prin acordul nostru, la resedinta tatalui aflat in ., mun. D., jud. Cluj;

3-deciziile majore cu privire la educatia si cresterea copilului (ex: scoala urmata, petrecerea vacantelor, practicarea unui sport, locuinta viitoare) le vom lua impreuna, de comun acord;

4-intretinerea minorului se realizeaza in natura prin contributia ambilor parinti, prin asigurarea celor necesare traiului si, dupa caz, a cheltuielilor pentru educare si invatatura.

Parintele cu care copilul nu locuieste, respectiv mama, are dreptul de a avea legaturi permanente cu acesta. Acest drept se concretizeaza in urma intelegerii noastre astfel:

mama va putea participa la toate evenimentele importante din viata minorului (zile de nastere, zile onomastice, evenimente festive din viata minorului, evenimente calendaristice importante si de insemnatate religioasa si alte asemenea);

mama va putea vizita minorul la domiciliul tatalui, ori de cate ori va dori acest lucru, avand in acest sens acordul expres al tatalui;

mama va putea lua minorul la domiciliul sau in timpul vacantelor scolare sau la sfasitul saptamanii, in urma acordului ulterior al partilor implicate (mama si tatal).

III . Subsemnatii, declaram ca am fost informati de catre mediatorul B. A. D., ales voluntar de catre noi, cu privire la: mediere, efectele acesteia si regulile aplicabile, precum si la faptul ca acest acord de mediere are valoarea unui inscris sub semnatura privata.

IV. Noi, partile semnatare, mentionam expres ca prezentul ACORD DE MEDIERE cuprinde toate clauzele consimtite de catre subsemnatii, liber exprimate si neafectate de niciun viciu de consimtamant .

Acest ACORD DE MEDIERE a fost redactat de catre mediator, avand unanim acceptul nostru .

Am citit aceste documentele, le-am inteles continutul in integralitate si suntem de acord cu cele inscrise, drept pentru care le-am semnat in prezenta meditorului .

VI. Prezentul ACORD DE MEDIERE a fost încheiat azi 31.03.2015 la sediul secundar al biroul de mediator-B. A. D. din ..39, .>localitatea Cluj-N., jud. Cluj, în 4 exemplare originale, fiecare exemplar avand 3 (trei) pagini, din care cate câte 1 (un) exemplar pentru fiecare parte si 1 (unul ) pentru instanta.

Parti :

M. C. ............................. CI ., nr._

M. A. I. ............................... CI ., nr._

Mediator,

B. A. D.”

Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 01.04.2015.

JUDECATOR: GREFIER:

N.-F. B. A. S.

Red./dact: N.F.B.

19.05.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3171/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA