Fond funciar. Sentința nr. 1959/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1959/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1959/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1959/2015
Ședința publică din data de 23 februarie 2015
Instanța constituită din:
P.: M. C. F.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamantul L. I. în contradictoriu cu pârâții L. I., C. Locală G. de aplicare a Legii nr. 18/1991, C. Județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991 și S. român prin Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 02.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru azi, în aceeași constituire hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.09.2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamantul L. I. în contradictoriu cu pârâții L. I., C. V., C. L. G. de aplicare a Legii nr. 18/1991, C. Județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a T.P. nr._ din 04.03.2009, precum si a procesului-verbal de punere în posesie aferent eliberat în favoarea numiților L. I., L. V. (identică cu L. V. din TP) și a pârâților L. I. si C. V., cu privire la calitatea de titulari a pârâților L. I. și C. V. pentru suprafața de 2800 mp situată în . și suprafața de 2650 mp, situată în ., să oblige pârâta C. L. G. de aplicare a Legii nr. 18/1991 sa emită un nou proces-verbal de punere in posesie pentru terenurile in suprafața de 2800 mp si 2650 mp, identificate anterior, exclusiv in favoarea numiților L. I. si L. V. si sa înainteze actele necesare eliberării TP paratei C. Județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/199; să oblige parata C. Județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991 sa elibereze un nou TP pentru suprafața de 5450 mp (2800 mp in extravilan si 2650 mp in intravilan), avându-i ca beneficiari ai reconstituirii pe L. I. si L. V., cu cheltuieli de judecata, in caz de opunere.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că este moștenitorul, în calitate de fiu, al lui L. I. din TP nr._/2009, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 3121/1992, eliberat de notariatul de Stat Cluj, precum si moștenitorul lui L. V. (identica cu V. din TP), in calitate de legatar universal, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 50/2005 eliberat de BNP Asociați S. T.-D. si C. L. I..
A menționat reclamantul că în timpul vieții, L. A., bunica sa, a împărțit in mod voluntar o parte din terenurile ce au constituit averea sa, provenite fie din moștenire, fie prin cumpărare, copiilor ei, respectiv L. I. (tatăl său), Lapușan I., L. V. si L. A. (în prezent decedată, soția pârâtului C. V.). Astfel, terenurile in suprafața de 2800 mp (.) și 2650 mp (.), au revenit doar tatălui său, L. I.. Nu s-a încheiat niciodată un act scris care sa materializeze convenția arătata, cu precizarea ca aceasta înțelegere a existat în sensul de negatium juris, astfel ca dând eficienta acestei convenții, ambele suprafețe de teren de 2800 mp si 2650 mp din TP au fost folosite atât înainte cat si după colectivizare de către tatăl său, L. I..
Reclamantul a precizat că efectele acestei convenții de partaj nu au fost niciodată contestate, fiind respectate în plan practic.
Terenurile în suprafață de 2800 mp (. mp (. TP nr._/2009, au aparținut tatălui său, L. I., care s-a înscris in CAP cu aceste terenuri, după cum rezulta din Registrul Agricol aferent perioadei 1959-1963 si Adeverința eliberata cu nr. 7400/02.07.2012 de către Primăria comunei G..
Potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de CAP la data de 01.01.1990 (art. 11 alin. 3 si art. 8 alin. 3), iar potrivit prevederilor art. 8 alin. 2 de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ in cooperativa agricola sau moștenitorii acestora.
În aceste condiții, terenurile in suprafața de 2800 mp (.) si 2650 mp (.), înscrise in TP nr._/2009 figurează în Registrul Agricol aferent anilor 1959-1963 pe numele tatălui său, L. I., după cum urmează: terenul in suprafața de 2800 mp (.) din TP, figurează in Registrul Agricol la secțiunea II.B - poziția 3, respectiv 0,29 ha (2900 mp), cu mențiunea ca pentru acest teren TP s-a eliberat pentru o suprafața mai mica decât cea înscrisa in Registrul Agricol, iar terenul in suprafața de 2650 mp, (.) din TP, figurează in Registrul Agricol la secțiunea II.B - poziția 5 si 6, respectiv 0,15 ha si 6,14 ha (2900 mp), cu mențiunea ca si pentru acest teren TP s-a eliberat pentru o suprafața mai mica decât cea înscrisa in Registrul Agricol.
Referitor la terenul de 400 mp (. 4), acesta figurează in Registrul Agricol aferent anilor 1959-1963 pe numele bunicii sale, L. A. (soacra pârâtului C. V.).
Potrivit prevederilor art. 11 alin. 1 Legea nr. 18/1991, suprafața adusa in cooperativa agricola de producție este cea care rezulta din actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de înscriere in cooperativa, registrul agricol de la data înscrierii in cooperativa, evidentele cooperativei, iar in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.
Reclamantul a menționat că pentru terenurile înscrise in TP a cărui anulare parțiala a solicitat-o, Registrul agricol aferent anilor 1959-1963 face dovada certa ca aceste terenuri au aparținut tatălui său care s-a înscris in CAP cu aceste terenuri.
Pentru terenurile de 2800 mp si 2650 mp din TP menționat mai sus, doar tatăl său, L. I., a formulat cerere de reconstituire, cererea fiind formulata în termenul legal de decădere prevăzut de art. 10 alin. 4 din Legea nr. 18/1991.
Prin urmare, titlu de proprietate a cărui nulitate absoluta parțiala o solicită prin prezenta acțiune îi menționează in mod greșit, în calitate de titulari si pe pârâții L. I. și C. V..
Pe de o parte terenurile au aparținut tatălui său, L. I., cu care acesta s-a înscris in CAP, iar parații L. I. si C. V. nu sunt moștenitorii lui L. I., singurul moștenitor a lui L. I. fiind el, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 3121/1992 eliberat de Notariatul de Stat Cluj, ca urmare si a decesului soției acestuia, respectiv a mamei sale - defuncta L. M., al cărei unic moștenitor este tot el, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 9/2007 eliberat de către BNP C..
Pe de alta parte, pentru terenurile de 2800 mp si 2650 mp cuprinse in TP nr._/04.03.2009, parații L. I. si C. V. nu au formulat cerere de reconstituire, astfel ca TP îi menționează in mod greșit si pe aceștia in calitate de beneficiari ai reconstituirii.
Cererea lui C. V. se refera la terenurile care au aparținut soacrei acestuia, respectiv bunica sa L. A., după cum rezulta chiar din conținutul cererii sale.
Adeverința eliberata cu nr. 7400/02.07.2012 reprezintă dovada certa a faptului ca tatăl său, L. I., figurează in Registrul Agricol aferent anilor 1959-1963 cu terenurile de 2800 mp (.) si 2650 mp (.), ambele suprafețe din TP însumând 5450 mp.
Așadar, deși suprafețele de teren de 2650 mp si 2800 mp au fost solicitate doar de către tatăl său, în TP s-a dispus si includerea suprafeței de 400 mp care a aparținut lui L. A..
Cu alte cuvinte, TP s-a eliberat în mod greșit, fiind un titlu comun atât pentru terenurile care au aparținut tatălui său L. I. (suprafețele de 2800 si 2650 mp), cat si pentru terenurile ce au aparținut lui L. A. (400 mp).
Așadar, dintre terenurile înscrise in TP, doar terenul de 400 mp (. 4) a aparținut bunicii sale L. A., respectiv soacra paratului C. V., iar terenurile de 2800 mp si 2650 mp au aparținut doar tatălui său, L. I., fata de care C. V. si L. I. nu au vocație succesorala si implicit nici calitatea de moștenitor.
Referitor la L. V. (identica cu L. V. din TP), reclamantul a arătat că nici aceasta nu are calitatea de moștenitor după L. I. si nici nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile cuprinse in TP menționat mai sus, insa, având in vedere faptul ca este si moștenitorul acesteia potrivit Certificatului de moștenitor eliberat cu nr. 50/2005 de către BNP asociați S. T. D. si C. L. I., nu justifică nici un interes pentru anularea TP fata de aceasta.
Pentru suprafețele de teren de 2800 mp si 2650 mp, se impune eliberarea un TP doar pe numele tatălui său, L. I., in calitate de membru cooperator, întrucât el a fost cel care s-a înscris in CAP cu aceste terenuri.
În final, reclamantul a menționat că sunt incidente prevederile art. III din Legea nr. 169/1997 privind pe parații L. I. si C. V. care nu au calitatea de „persoane îndreptățite”, pentru terenurile de 2800 mp si 2650 mp.
În drept, reclamantul a indicat art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, art. 8 alin. 3, art. 10 alin. 4 din Legea nr. 18/1991.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar titlu de proprietate (fila 6), procesul-verbal de punere în posesie nr. 2688/2438/26.01.2009 (fila 7), schiță arbore genealogic (f. 8), certififcatul de moștenitor nr. 3121/14.12.1992 (f. 9), certificatul de moștenitor nr. 50/24.05.2005 (f. 10), certificatul de moștenitor nr. 9/19.01.2007 (f. 11), cerere (f. 12), registru agricol (fila 15), adeverința nr. 7400/02.07.2012 emisă de Primăria comunei G. (f. 16), cerere de reconstituire formulată de numitul C. V. (f. 17).
La data de 30.09.2013 pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj a depus întâmpinare (f. 28-30) prin care a arătat că dacă în urma administrării întregului probatoriu în cauză, se va dovedi că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, nu se opune admiterii acțiunii.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
La data de 03.03.2014 (fila 74) reclamantul a formulat extindere de acțiune, chemând în judecată, alături de pârâții inițiali, respectiv L. I., C. Locală G. de aplicare a Legii nr. 18/1991, C. Județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991 și pe S. român prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF – DGRFP Cluj-N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.
În motivare a arătat că împrocesuarea Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice este justificată, raportat la lipsa oricăror moștenitori legali sau testamentari ai pârâtului C. V., decedat la data de 18.02.2006, cu ultimul domiciliu în ., jud. Cluj și raportat la prev. art. 680 din Codul civil de la 1864. Reclamantul a menționat că C. V. a fost căsătorit cu C. A. (născută L.), decedată la data de 08.01.1990. Cu aceasta din urmă, defunctul a avut un singur fiu, respectiv C. V. D., decedat la data de 14.03.1995.
La data de 26.03.2014, pârâtul S. romând prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare (f. 81) prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Statului român și excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice.
La data de 11.04.2014 reclamantul a depus precizare de acțiune (f. 86) prin care a solicitat să se constate vacanța succesorală după defunctul C. V., decedat la data de 18.02.2006.
La data de 15.05.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (f. 92).
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisurile depuse de către părți la dosar, proba cu interogatoriul pârâtului L. I., care însă nu s-a prezentat, proba testimonială fiind audiați martorii T. L. (f. 110) și R. I. și s-a depus dosarul de fond funciar care a stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr._/04.03.2009 (f. 54 - 58).
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Numitul C. V. a decedat la 16.02.2006, având ultimul domiciliu în G., nr. 863, jud. Cluj, astfel cum rezultă din extrasul din registrul de deces (fila 60), iar din certificatele RNNEOS_/21.02.2014 și RNNEL_/24.02.2014 (f. 69 – 72) reiese că succesiunea de pe urma acestui defunct nu a fost dezbătută în termenul de 6 luni, prevăzut de art.700 cod civil până la momentul formulării acțiunii de față și nici nu s-au găsit înregistrate testamente/donații/convenții matrimoniale/acte juridice de revocare sau de modificare a acestora.
De asemenea, din declarațiile martorilor audiați, respectiv T. L. și R. I. reiese că defunctul C. V. a fost căsătorit cu numita L. A., mătușa reclamantului, aceștia având un singur copil. Căsătoria dintre defunctul C. V. și L. A. reiese și din extrasul din registrul de căsătorii de la fila 97 din dosar. Din acest extras mai reiese că soția defunctului C. V., C. A., a decedat la data de 08.01.1990. De asemenea, conform extrasului din registrul de deces, numitul C. V. Danile, fiul defunctului C. V. și al numitei C. A., a decedat la data de 14.03.1995 (fila 96).
În ceea ce privește lipsa calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de către pârâtul S. român, instanța reține că prin precizarea de acțiune de la fila 74, reclamantul a chemat în judecată S. român prin Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj astfel că această excepție este fără obiect.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Statului român, instanța o va respinge ca neîntemeiată.
Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății și persoana chemată în judecată în acest temei. Din acest punct de vedere, instanța reține că legitimare procesuală pasivă în cauza ce are ca obiect constatarea vacanței succesorale aparține Statului, acesta culegând succesiunile vacante. Instanța reține că în cauza de față nu este incidentă Decizia nr. 2/04.04.2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât prezenta acțiune nu are ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, reclamantul urmărind constatarea vacanței succesorale după defunctul C. V. tocmai pentru completarea cadrului procesual pasiv.
În drept, potrivit dispozițiilor art.680 Cod civil, "în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului". Prin urmare, în temeiul acestor dispoziții legale, succesiunea vacantă este culeasă de S. R.”.
Dispoziția legală anterior menționată trebuie interpretată în sens larg, respectiv, ea este aplicabilă nu numai în situația în care nu există succesibili, ci este aplicabilă și în situația în care aceștia sunt nedemni sau renunțători ori, o treia ipoteză vizează situația în care, în lipsa moștenitorilor legali, legatele cu titlu particular sau cu titlu universal nu epuizează întreaga moștenire.
Mai mult, instanța judecătorească, în lipsa certificatului de vacanță succesorală, poate constata existența unei succesiuni vacante și a componenței acesteia, aceste constatări putând a fi efectuate pentru a servi interesului reclamantului.
În ceea ce privește interesul reclamantului în exercitarea acțiunii civile de față, instanța arată că este dovedit prin faptul că acesta a formulat acțiune în vederea anulării parțiale a Titlului de propietate emis și în favoarea pârâtului, împotriva pârâtului, și îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv este legitim, născut și actual, personal și direct.
Față de cele reținute anterior, față de împrejurarea că din verificările efectuate nu a reieșit că succesiunea după defunctul C. V. a fost acceptată de vreo persoană, de faptul că soția și fiul acestuia sunt predecedați și nu a reieșit că defunctul avea la data decesului alte rude cu vocație succesorală, instanța, în baza art.680 Cod civil, va admite acțiunea și va constata vacanța succesorală de pe urma defunctului C. V., decedat la data de 16.02.2006, cu ultimul domiciliu în G., nr. 863, jud. Cluj.
La data de 04.03.2009 pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj a emis titlul de proprietate nr._/04.03.2009, pe numele lui L. I., L. I., L. V. și C. V., în calitate de moștenitori ai defunctei L. A., pentru suprafața totală de 5850 mp teren reconstituit în intravilanul și extravilanul comunei G., jud.Cluj, de natură arabil, identificat cadastral în ., . și . 400 (f. 46).
Potrivit înscrisurilor comunicate de către C. Locală de Fond Funciar G., la baza eliberării acestui titlu a stat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în baza Legii nr. 18/1991 după autoarea L. A., de către defunctul C. V., înregistrată sub nr. 489/1991 pentru suprafața de 0, 67 ha situat în zona numită „Înfrățirea” și suprafața de 0, 14 ha în zona denumită „Rît”, alături de moștenitorii L. I., L. I. și L. V. (f. 55).
Instanța reține că defunctul L. I., antecesorul reclamantului, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, înregistrată sub nr. 54/07.03.1991 (f. 13), prin care acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 0, 29 ha situat în zona denumită “Hisirig” și 0, 29 ha, situat în zona denumită „Înfrățirea”.
Motivul de nulitate a titlului de proprietate nr._/ 04.03.2009 emis în favoarea numiților L. I., L. I., L. V. și C. V. invocat de către reclamant prin cererea de chemare în judecată îl constituie în fapt greșita stabilire a suprafețelor de teren la care erau îndreptățiți la reconstituire după antecesoarea L. A. numiții L. I., L. I., L. V. și C. V. întrucât suprafața de 2800 mp (.) și 2650 mp (. tatălui reclamantului, respectiv numitulului L. I., aspect care reiese din Registrul agricol aferent anilor 1959 – 1963. Astfel, în Registrul agricol aferent anilor 1959 – 1963 (fil. 15), defunctul L. I. figurează, printre altele, ca deținând suprafața de 0, 29 ha în zona denumită „Hisirig” și suprafața de 0, 29 ha în zona denumită „Pe iaz”.
Față de aceste aspecte, instanța reține că cererea reclamantului este întemeiată întrucât în mod greșit s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numiților L. I., L. I., L. V. și C. V., după defuncta L. A., pentru suprafețele de 2800 mp, identificată în . 2650 mp, identificată în . în care aceste terenuri nu au aparținut defunctei L. A., ci defunctului L. I..
Având în vedere toate aceste aspecte instanța apreciază că în ceea ce privește Titlul de proprietate nr._/04.03.2009 eliberat în favoarea numiților L. I., L. I., L. V. și C. V. cu privire la suprafața de 2800 mp, categoria teren extravilan, identificat ca amplasament cadastral în . și suprafața de 2650 mp, categoria teren intravilan, identificat ca amplasament cadastral în . sunt incidente în speță dispozițiile art. III alin (1) lit. a, pct. ii ale Legii 169/1997 potrivit cărora sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt (i) actele de reconstituire in favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren in proprietate predat la cooperativa agricola de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri.
Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr.18/1991, republicată și actualizată, de reconstituirea dreptului de proprietate beneficiază „membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție(…), precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora (…)”, iar potrivit art. 11 alin. 1, „suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei (...)”.
Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține că defunctul L. I. are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața totală de teren de 5450 mp, din care suprafața de 2800 mp, aflată în . și suprafața de 2650 mp, situată în . său de proprietate fiind făcută cu mențiunile din registrul agricol aferent anilor 1959 - 1963.
În acest sens, instanța va obliga pârâta C. locală G. de aplicare a Legii nr. 18/1991 să emită un nou proces-verbal de punere în posesie pentru terenurile în suprafață de 2800 mp și 2650 mp în favoarea numiților L. I. și L. V. și să înainteze actele necesare eliberării Titlului de proprietate pârâtei C. Județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991 și va obliga pârâta C. Județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991 să elibereze un nou titlu de proprietate pentru suprafața totală de 5450 mp, avându-i ca beneficiari pe L. I. și L. V..
În temeiul art. 453 C.pr.civ. instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a S. român prin Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, invocată prin întâmpinare.
Admite cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul L. I., cu domiciliul în ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții L. I., domiciliat în comuna G., ., jud. Cluj, C. Locală G. de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu sediul în G., ., jud. Cluj, C. Județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu sediul în Cluj-N., .. 58, jud. Cluj și S. român prin Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, cu domiciliul procesual ales la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj din Cluj-N., Piața A. I., nr. 19, jud. Cluj și, în consecință:
Constată vacanța succesorală după defunctul C. V., decedat la data de 18.02.2006, cu ultimul domiciliu în comuna G., ., jud. Cluj.
Constată nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._ din 04.03.2009, precum și a procesului-verbal de punere în posesie, eliberat în favoarea numiților L. I., L. V. și a pârâților L. I. și C. V. pentru suprafața de 2800 mp, situată în . și suprafața de 2650 mp, situată în ..
Obligă pârâta C. locală G. de aplicare a Legii nr. 18/1991 să emită un nou proces-verbal de punere în posesie pentru terenurile în suprafață de 2800 mp și 2650 mp în favoarea numiților L. I. și L. V. și să înainteze actele necesare eliberării Titlului de proprietate pârâtei C. Județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Obligă pârâta C. Județeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991 să elibereze un nou titlu de proprietate pentru suprafața totală de 5450 mp, avându-i ca beneficiari pe L. I. și L. V..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
M. C. FINTOCMARIA M.
Red.Dact/MCF./MM./7ex/05.08.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1652/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1946/2015. Judecătoria... → |
|---|








