Pretenţii. Sentința nr. 1551/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1551/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1551/2015
Dosar nr._
ODCP nr. 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1551/2015
Ședința publică de la 12.02.2015
Completul format din:
PREȘEDINTE: C. D. R.
GREFIER: N. E. N.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta C. L. T. (fosta) D., împotriva pârâtei R. B. SA, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.01.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22.01.2015, 29.01.2015, 05.02.2015 și 12.02.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 23.06.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus (precizată ulterior, la data de 05.09.2014) de reclamanta C. L. T. (fosta) D., în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A. s-a solicitat: să se constate nulitatea absolută și caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de credit nr.RFI_ din data de 08.04.2008 la art.3.7; să se dispună obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii retroactive de la data încheierii contractului de credit nr.RFI_ din data de 08.04.2008 percepută ilegal peste nivelul dobânzii fixe de 5,5%/an având în vedere indicele de referință aferent monedei în care s-a luat împrumutul, în speță CHF; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în exces de către reclamantă, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale ce se va calcula asupra fiecărei sume plătită pârâtei de la data plății fiecărei sume și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată, în esență, că dobânda revizuibilă prev.la art.3.7 din contractul de credit dintre părți s-a aplicat unilateral, fără ca reclamanta să exercite vreo opțiune și fără a se indica în mod clar modul de stabilire al dobânzii, în condițiile în care se raportează la „politica băncii” sau „evoluția pieței financiare” și nu se indică un indice de referință. Se invocă astfel prev.art.4 din Legea nr.193/2000, art.78 din Legea nr.296/2004 și art.2 pct.16 din OG nr.21/1992 privind clauza abuzivă, considerându-se că legislația protecției consumatorilor instituie o prezumție relativă de lipsă a negocierii directe a clauzelor contractuale, dacă suntem în prezența unor contracte preformulate și/sau a unor condiții generale de vânzare. Potrivit jurisprudenței CJCE, în aplicarea Directivei 93/13, există posibilitatea ca instanța națională să examineze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze. Clauza contestată consideră reclamanta că pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu reclamanta, care trebuie doar să fie înștiințată. Totodată, motivele care dau dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii nu sunt întemeiate, nefiind clar arătate și determinate, iar posibilitatea de reziliere imediată la care se referă art.1 lit.a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la Legea nr.193/2000, nu este prevăzută în contract. Totodată, clauza analizată poate fi constatată ca fiind abuzivă, deoarece nu se referă la obiectul principal al contractului.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că aceasta nu ar mai îndeplini calitatea de consumator, în condițiile achitării creditului anterior promovării acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii, prin raportare la art.4 din Legea nr.193, deoarece argumentația reclamantei din cerere are în vedere caracterul adecvat al prețului, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune față de pretențiile solicitate, deoarece sancțiunea pentru eventuala introducere în contract a clauzelor abuzive este nulitatea relativă, supusă prescripției extinctive de 3 ani.
În motivare, pe fond, se arată, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada unei solicitări de negociere, nu este îndeplinită cerința dezechilibrului contractual semnificativ, reclamanta putând renunța oricând la contract, fapt care s-a și întâmplat în speță, prin rambursarea anticipată a creditului, fără costuri, fără comisioane. În contract a fost exprimat consimțământul ambelor părți în sensul aplicării unei dobânzi variabile, iar o modificare determinată de eliminarea clauzei care vizează tocmai caracterul variabil al dobânzii ar determina ca dobânda percepută să rămână una fixă, contrar înțelegerii părților. OUG nr.50/2010 nu interzice folosirea unei dobânzi variabile, ci doar instituie obligația băncilor de a prezenta clienților o formulă de calcul a dobânzii, sens în care pârâta arată că a respectat aceste prevederi, exprimând dobânda în funcție de LIBOR 6 luni. Totodată, se arată că au fost situații când banca, în funcție de acest indice a modificat în jos dobânda.
Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâtă, arătând că pe fond își menține punctul de vedere indicat în motivarea cererii de chemare în judecată.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu interogatoriul reclamantei.
Față de excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune față de pretențiile solicitate, unite cu fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată. Astfel, ipotezele art. 6 și 7 din Legea nr.193/2000 nu exclud posibilitatea solicitării ulterioare a constatării incidenței clauzei abuzive și a reparării prejudiciului cauzat, ci se referă cu titlu excepțional la anumite situații pendinte, de derulare a contractului. Întrucât în cazul constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale din contractele încheiate cu consumatorii, se aplică regimul nulității absolute, cererea consumatorului de a se constata nulitatea absolută a clauzelor abuzive, inclusiv după încetarea contractului de credit, este admisibilă, deoarece operează regimul juridic al nulității absolute, care poate fi constatată oricând. Mai mult, nu există nici o dispoziție legală care să limiteze în timp aplicarea unei astfel de sancțiuni, similar altor contracte sinalagmatice, în caz contrar s-ar ajunge în concret la aplicarea unui regim juridic diferit în cazul unui contract sinalagmatic încheiat cu un consumator și s-ar aduce atingere însuși scopului protecției consumatorilor, aplicând un regim restrictiv față de alte contracte cu trăsături juridice similare.
Instanța urmează a respinge și excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, considerând că motivele invocate de pârâtă sunt apărări de fond pe care instanța le va avea în vedere la analizarea fondului cauzei.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța apreciază că dreptul material la promovarea unei acțiuni a consumatorului curge de la data constatării nulității absolute a clauzelor abuzive. Sancțiunea aplicabilă stipulării de către profesioniști de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este nulitatea absolută, iar pretențiile reprezentând restituirea sumelor achitate de consumatori în executarea obligațiilor contractuale derivate din clauzele abuzive sunt imprescriptibile. Ca urmare, se va dispune respingerea excepției, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între pârâta S.C. R. B. SA și reclamantă, în calitate de împrumutat și codebitoarea D. A. A. s-a încheiat convenția de credit nr.RFI_ din data de 08.04.2008, având ca obiect acordarea unui credit garantat cu ipotecă, în valoare de 33.521,6 CHF, pentru o perioadă de 108 luni. Potrivit art.3.7 din contractul menționat, “În cazul în care împrumutatul optează pentru dobânda aniversară fixă pentru un an sau după caz, 3 ani, Rata anuală a dobânzii, în vigoare în momenzul exercitării opțiunii va rămâne fixă până la următoarea dată de aniversare a creditului. În cazul în care Împrumutatul optează pentru dobânda aniversară revizuibilă, Rata anuală a dobânzii în vigoare la momentul exercitării opțiunii va putea fi modificată de către Bancă în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând ca noua Rată a dobânzii să fie adusă la cunoștința Împrumutatului în modalitățile menționate în “Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare”.
În drept, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 (forma în vigoare la momentul încheierii contractului): „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. „
Conform cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 (forma în vigoare în prezent): „(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. „
De asemenea, potrivit lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...)dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.”
Contractul de credit supus analizei era în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, astfel că, potrivit modificărilor introduse prin Legea nr.288/2010, dispozițiile acestui act normativ nu sunt aplicabile cu privire la contractul de credit.
În speță, raportat la clauza prev.de art.3.7 din convenția de credit nr.RFI_ din data de 08.04.2008, instanța constată că evaluarea acestei clauze intră sub incidența art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000 (forma în vigoare în prezent). Astfel, la momentul încheierii convenției, controlul instanței asupra clauzelor referitoare la obiectul contractului și caracterul adecvat al prețului nu era exclus. Nu prezintă relevanță astfel faptul că la acel moment era în vigoare art.4 alin (2) din Directiva 93/13/CEE, CJUE pronunțându-se deja, în cauza C-484/08 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid/Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc), în sensul că directiva în discuție impune doar un standard minimal și, prin urmare, „articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.” Ca urmare, la momentul încheierii convenției de credit, legiuitorul alesese să impună standarde mai înalte decât cele din directivă, iar textul art.4 alin.(6) nu se poate aplica unui contract încheiat înainte de ., știut fiind că un contract este supus normelor în vigoare la momentul încheierii sale.
Art.4 din Legea nr.193/2000 are aplicabilitate numai cu privire la clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul. Contractul din prezenta cauză este un contract de credit bancar, care face parte din categoria contractelor standard preformulate, astfel că, în conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, clauzele contractuale ale acestuia se prezumă a fi clauze nenegociate direct cu consumatorul, revenindu-i pârâtei, potrivit art.4 alin.3 teza finală din Legea nr.193/2000, sarcina de a proba că aceste clauze standard preformulate au fost negociate direct cu reclamanta.
Totodată, nu prezintă relevanță faptul că consumatorul nu a obiectat împotriva clauzei la momentul încheierii contractului, câtă vreme pârâta nu a făcut proba că o asemenea obiecțiune ar fi putut influența includerea clauzei în discuție în contract. Totodată, pentru aplicarea al. 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ipoteza unor clauze contractuale preformulate este suficientă lipsa negocierii—legea nu impune ca banca să fi refuzat o ofertă de negociere venită din partea consumatorului, prin urmare o clauză contractuală preformulată va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorii indiferent dacă, în concret, a existat sau nu o încercare de negociere din partea consumatorilor, câtă vreme nu se dovedește că a existat o negociere.
Simplul fapt că reclamanta nu este consumator captiv și că a putut evalua ofertele mai multor instituții de credit (sau chiar alte oferte ale pârâtei) nu este de natură să conducă la ideea că, clauza în discuție a fost una negociată. Astfel, posibilitatea de a decide încheierea unui contract cu o anumită instituție de credit sau de a renunța la încheierea acestuia nu echivalează în nici un caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. Instanța subliniază că legea nu prezumă caracterul abuziv al clauzelor contractuale preformulate, ci doar faptul că asemenea clauze nu sunt negociate cu consumatorii. Astfel, ceea ce se reproșează bancii nu este faptul că a optat pentru folosirea unor contracte de adeziune, ci faptul că în redactarea contractelor a folosit clauze care sunt de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Reclamanta a solicitat să se constate că este abuzivă și, în consecință, nulă, clauza prev.de art.3.7 din contractul de credit nr.RFI_ din data de 08.04.2008.
Instanța apreciază că este abuzivă clauza contractuală inserată la art.3 pct.3.7 teza a II-a din contractul de credit în litigiu - conform căreia în cazul în care împrumutatul optează pentru dobânda aniversară revizuibilă, rata anuală a dobânzii în vigoare la momentul exercitării opțiunii va putea fi modificată de către bancă în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, urmând ca noua rată a dobânzii să fie adusă la cunoștința împrumutatului în modalitățile menționate în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare. Conform art.4 din Legea nr.193/2000 și pct.1 lit. a din lista anexă la aceeași lege, caracterul abuziv al clauzei decurge din împrejurarea că în cuprinsul prevederilor contractuale în discuție nu au fost indicate în mod concret elementele în funcție de care ar urma să fie calculată dobânda revizuibilă sau, altfel spus, din formularea prea generală, vagă a acesteia, care, în situația în care reclamanta ar opta pentru o dobândă revizuibilă, ar fi de natură să o priveze de posibilitatea de a verifica eventuala variație a ratei dobânzii, lăsându-i astfel pârâtei o marjă largă în ceea ce privește punerea sa în aplicare, cu consecința lezării semnificative a drepturilor patrimoniale ale reclamantei derivând din acest contract.
În ceea ce privește cadrul legal aplicabil contractului în speță, instanța a reținut că cerințele de ordin formal privind indicarea în mod expres în cuprinsul unui contract de credit cu dobândă variabilă a indicilor de referință în funcție de care variază rata dobânzii, precum și a formulei după care se calculează variația dobânzii, cu precizarea, totodată, a periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia au fost introduse prin art.93 alin.1 lit. g din O.U.G. nr.174/2008 (act normativ prin care a fost modificată O.G. nr.21/1992 și care a fost publicat în M. Of. nr.795/27.11.2008), iar ulterior, prin art.37 din O.U.G. nr.50/2010 - prin carebăncile au fost obligate să prezinte clienților formula de calcul a dobânzii variabile, aceasta urmând a fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată perioada derulării creditului.
Însă, având în vedere că ambele acte normative mai sus menționate sunt ulterioare datei încheierii contractului de credit în litigiu, respectiv 22.10.2008, rezultă că neindicarea de către pârâtă a tuturor acestor elemente în contractul în discuție nu-i poate fi imputată ca o nerespectare a legislației incidente în materie la data încheierii contractului (știut fiind că orice act juridic este supus respectării cerințelor legale aplicabile la data încheierii sale, în virtutea principiului tempus regit actum).
Totuși, în ceea ce privește obligația furnizorilor de servicii financiare de a nu modifica dobânda la contractele de credit cu dobândă variabilă decât din motive independente de voința lor, prin raportare la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, instanța apreciază că această obligație îi incumba și pârâtei din prezenta cauză, chiar dacă aceasta a fost introdusă în cadrul legal tot prin dispozițiile art.93 alin.1 lit. g (pct.1) din O.U.G. nr.174/2008, întrucât și în lipsa unei reglementării exprese în acest sens instituțiile financiare erau ținute de o astfel de obligație, în virtutea dispozițiilor art.9 din O.G. nr.21/1992, prin care au fost instituite în sarcina tuturor operatorilor economici obligațiile cu caracter general de a pune pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, precum și de a se comporta în mod corect în relațiile cu consumatorii și de a nu folosi practici comerciale abuzive.
Ca urmare, instanța urmează a constata că este abuzivă clauza contractuală inserată la art.3 pct.3.7, însă doar în ceea ce privește teza a II-a din contractul de credit în litigiu, în sensul menționat anterior.
Pe de altă parte, analizând capătul de cerere privind obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii retroactive de la data încheierii contractului de credit nr.RFI_ din data de 08.04.2008 percepută ilegal peste nivelul dobânzii fixe de 5,5%/an având în vedere indicele de referință aferent monedei în care s-a luat împrumutul, în speță CHF, instanța constată că nu este posibil ca în baza prevederilor cu privire la clauzele abuzive (interne și europene, astfel cum au fost prezentate mai sus) să fie completat contractul cu clauze care nu au făcut inițial obiectul negocierii dintre părți, chiar dacă, s-ar demonstra că profesionistul a acționat cu rea credință, nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de informare și lipsa clauzei creează un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului. În acest sens CJCE, a arătat că: „legiuitorul Uniunii a prevăzut explicit, în a doua teză a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, precum și în al douăzeci și unulea considerent al acesteia că contractul încheiat de vânzător sau de furnizor și de consumator continuă să angajeze părțile „prin aceste clauze”, în cazul în care poate continua să existe „fără clauzele abuzive” (s.n.). Decurge astfel din textul articolului 6 alineatul (1) că instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.” (Hot. CJUE din Hot. CJUE din 1414 iunie 2012 iunie 2012 Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino).
Mai mult, în speță, instanța constată că creditul a fost rambursat integral, iar în concret banca, odată cu . OUG nr.50/2010, a raportat calculul dobânzii percepute, ca urmare a neexprimării de către reclamantă a opțiunii, la LIBOR CHF 6 LUNI, aspecte relevate de pârâtă prin întâmpinare și necontestate de către reclamantă, care nu a solicitat în probațiune nici proba cu expertiza contabilă. Conform susținerilor pârâtei, dobânda practicată a și scăzut pe parcursul perioadei de creditare, cu o valoare de aproape 0,5 puncte procentuale, iar față de momentul contractării împrumutului, dobânda nu a crescut cu mai mult de un punct procentual.
Față de cele de mai sus, ținând cont și de împrejurarea că au rămas valabile celelalte clauze ale contractului privind dobânda, instanța apreciază că nu este posibilă, dar nici necesară recalcularea dobânzii, așa cum a solicitat reclamanta, urmând a respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat, cu consecința respingerii și a solicitărilor reclamantei de restituire a sumelor achitate în exces, precum și de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale .
Pentru aceste motive, instanța urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Admite în parte cererea de chemare în judecată precizată și formulată de reclamanta C. L. T. (fosta) D., cu domiciliul procesual ales la cab.av. N. A. B., situat în Cluj-N., ., nr.57, ., împotriva pârâtei R. B. SA, cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr.246C, sector 1.
Constată nulitatea absolută și caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art.3.7 teza a II-a din contractul de credit nr.RFI_ din data de 08.04.2008, care prevede că „În cazul în care Împrumutatul optează pentru dobânda aniversară revizuibilă, Rata anuală a dobânzii în vigoare la momentul exercitării opțiunii va putea fi modificată de către Bancă în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând ca noua Rată a dobânzii să fie adusă la cunoștința Împrumutatului în modalitățile menționate în “Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare”.
Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.02.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C. D. R.N. E. N.
Red.Dact.CD/4ex./29.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1642/2015.... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 1562/2015.... → |
|---|
