Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6741/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6741/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 6741/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR.6741/2015
Ședința publica din data de 2 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:T. R. V.
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind solutionarea cererii formulată de reclamanții P. V., P. M., P. G., P. L. M. in contradictoriu cu pârâta P. R., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța constată că dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 30.06.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru termenul de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, retine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.01.2015 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., cu nr. de mai sus, reclamanții P. V., P. M., P. G., P. L. M. in contradictoriu cu pârâta P. R. s-a solicitat instanței:
- Obligarea pârâtei P. R., ca in baza antecontractului de vanzare-cumparare incheiat la data de 18.11.2014, să încheie cu reclamantii P. V., P. M., P. G., P. L. M. contract autentic de vanzare cumparare cu privire la imobilul –teren extravilan in suprafata de 3.000 mp, situat in loc. Somesul Cald, inscris in CF_ Gilau, nr. cad._, iar în caz contrar hotararea ce se va pronunta sa țina loc de act autentic apt pentru intabulare.
-sa se dispuna intabularea in CF_ Gilau, nr. cad._, a cotei parte de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului mentionat, in favoarea reclamantilor P. V. si sotia P. M. si a celeilate cote de ½ parte in favoarea reclamantilor P. G. si sotia P. L. M., cu titlu de cumparare.
- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata in caz de opunere.
În motivare au arătat că au cumparat terenul din litigiu de la parata cu pretul de 3000 lei, incheind antecontract de vanzare-cumparare, iar parata refuza sa incheie contract autentic de vanzare cumparare, cu toate ca a fost notificata in acest sens.
În drept s-au invocat prev.art. 1270 NCC, art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, art. 22 alin. 1 si 3 din Legea nr. 7/1996.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri si interogatoriu paratei.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în suma de 215 lei (f.23).
Parata nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in fata instantei pentru a-si preciza pozitia procesuala, desi a fost legal citata.
Instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Din extrasul de carte funciara nr._ Gilau, nr. cad._ (f. 4) rezulta ca pârâta P. R. este proprietara terenului de 3000 mp situat in extravilanul comunei Gilau.
Prin promisiunea de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 18.11.2014 (f.3), pârâta P. R. s-a angajat sa vanda reclamantilor P. V., P. M., P. G., P. L. M. imobilul-teren in suprafata de 3000 mp situat in loc. Somesul Cald, identificat in CF_ Gilau, nr. cad._, in cota de ½ parte pentru reclamantii P. V., P. M. si ½ parte pentru reclamantii P. G., P. L. M., în schimbul sumei de 3000 lei, care a fost achitată la data incheierii actului.
In drept, conf. art. 1.270 alin. 1 NCC: ” Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”
Potrivit art. 1.669 alin. 1: ” Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Conform art. 896 alin. 1 NCC:” În cazurile în care cel obligat sã transmitã, sã constituie ori sã modifice în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu își executã obligațiile necesare pentru înscrierea în cartea funciarã, se va putea cere instanței judecãtorești sã dispunã înscrierea; dreptul la acțiune este prescriptibil în condițiile legii.”
Astfel, actul sub semnătură privată încheiat între reclamanții P. V., P. M., P. G., P. L. M. si pârâta P. R. produce efectele unui antecontract de vânzare-cumpărare, cu obligația în sarcina promitentei vanzatoare de a depune stăruință pentru încheierea lui în formă autentică, obligație ce trebuie executată în natură, avand în vedere că promitentii cumpărători și-au îndeplinit obligațiile, plata pretului efectuandu-se integral.
Din notificarea de la f. 7 si confirmarea de primire de la f. 10, rezulta ca parata a fost invitata la sediul C.. Av. C. L., anterior promovarii prezentei actiuni pentru a se redacta contractul cu privire la imobilul din litigiu, care urma sa fie autentificat la un birou notarial.
In consecinta instanța va admite actiunea civilă formulată de reclamanții P. V., P. M., P. G., P. L. M. in contradictoriu cu pârâta P. R..
În temeiul art. 453 C.pr.civ. și a principiului disponibilității, instanța va lua act că reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata, conform celor aratate de reprezentantul reclamantilor cu ocazia cuvantului pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții P. V., avand CNP_, P. M., avand CNP_, P. G., avand CNP_, P. L. M., avand CNP_, toti cu domiciliul procesual ales la C.. Av. C. L. in Cluj-N., ., jud. Cluj in contradictoriu cu pârâta P. R., avand CNP_, cu domiciliul in Cluj-N., ., . și în consecință:
Obligă pârâta P. R., ca in baza antecontractului de vanzare-cumparare incheiat la data de 18.11.2014, să încheie cu reclamantii P. V., P. M., P. G., P. L. M. contract autentic de vanzare cumparare cu privire la imobilul –teren extravilan in suprafata de 3.000 mp, situat in loc. Somesul Cald, inscris in CF_ Gilau, nr. cad._, iar în caz contrar prezenta hotărâre la rămânerea definitivă ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Dispune intabularea in CF_ Gilau, nr. cad._, a cotei parte de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului mentionat, in favoarea reclamantilor P. V. si sotia P. M. si a celeilate cote de ½ parte in favoarea reclamantilor P. G. si sotia P. L. M., cu titlu de cumparare, in cazul in care prezenta hotărâre la rămânerea definitivă va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Ia act ca nu s- au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședința publică din 02.07.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
T. R.-V. S. E.
Red./Dact. TRV/SE
4 ex./24.08.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5965/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6746/2015. Judecătoria... → |
|---|








