Plângere contravenţională. Sentința nr. 5938/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5938/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 5938/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator Date cu Caracter Personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5938/2015
Ședința publică din 12 iunie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V. V.
GREFIER: L.-M. M.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale înaintate de petentul S. I. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 25.03.2015.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2015, sub nr._, petentul S. I. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 25.03.2015 și în subsidiar, reindividualizarea sancțiunilor aplicate și anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
În motivare, petentul a arătat că, în data de 25.03.2015, ora 12.50, era angajat în trafic pe Calea Dorobanților. În apropierea trecerii de pietoni, pietonul a fost oprit de către un echipaj de poliție care i-a comunicat că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton. A mai susținut petentul că autoturismul pe care îl conducea se afla cu o treime pe trecerea de pietoni în momentul în care pietonul s-a angajat în traversarea străzii.
În consecință, nu există vinovăție în sensul art. 1 din OG nr. 5/2001, existând un caz fortuit. Petentul se afla într-o coloană de autovehicule, fiind o oră de vârf iar autovehiculele aflate parcate în imediata apropiere a trecerii de pietoni obturau vizibilitatea. În plus, distanța de la prima bandă, pe care se afla pietonul, și banda a treia pe care se deplasa petentul, era de aproximativ 15 metri.
S-a învederat instanței că fapta petentului are drept cauză de exonerare cazul fortuit prevăzut de art. 1351 alin. 3 C.civ., având în vedere că acesta nu avea o vizibilitate bună.
Petentul a precizat că agentul constatator avea obligația de a arată toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. În plus, agentul nu a înțeles să oprească un alt conducător auto pentru a confirma cele constatate.
Prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 CEDO face ca, în plan probator, sarcina dovedirii faptului că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa să revină intimatului. A mai arătat petentul că sancțiunea complementară aplicată nu a fost individualizată, din cuprinsul procesului-verbal nereieșind perioada pentru care a fost aplicată sancțiunea complementară și nu rezultă nici că s-ar fi aplicat măsura reținerii sau suspendării permisului de conducere.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 31 și urm. OG nr. 2/2001 și Norma de Metrologie Legală, art. 6 CEDO, art. 20 din Constituția României, art. 16 și art. 31 din OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
La cererea de chemare în judecată a fost anexată o copie a procesului verbal contestat (fila 8).
Cererea a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 OUG nr. 80/2013, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar. (fila 7)
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal fiindu-i înmânat petentului cu ocazia întocmirii sale, la data de 25.03.2015, plângerea fiind formulată la data de 08.04.2015.
Prin întâmpinarea depusă la data de 04.05.2015, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. S-a arătat că sub aspectul legalității procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute de art. 16 și art. 17 OG nr. 2/2001. Sub aspectul temeiniciei, s-a învederat instanței că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 OG nr. 2/2001 precum și faptul că săvârșirea contravenției a fost constatată de către agent cu propriile simțuri, astfel încât procesul-verbal se bucură de o prezumție de legalitate.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205, art. 206, art. 223 alin. 3, art. 249, art. 315 alin. 1 C.pr.civ., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
La termenul de judecată din data de 05.06.2015, instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 25.03.2015 (fila 8), petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.
S-a reținut că, la data de 25.03.2015, petentul a condus auto marca Mercedes cu nr._ pe Calea Dorobanților iar la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător din dreptul imobilului cu nr. 128 nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii de la stânga spre dreapta, obligând pietonul să se oprească din traversare, acesta aflându-se pe sensul său de mers.
Conform art. 100 alin. 3 lit. b OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului.”
Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Petentul a susținut că agentul constatator nu a menționat toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Cât privește împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, instanța constată că agentul constatator a realizat o descriere corespunzătoare a faptei, descriere suficientă pentru a permite instanței analizarea modului de individualizare a sancțiunilor. Mai mult, instanța reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007. Petentul nu a probat faptul că există și alte circumstanțe relevate la aprecierea gravității faptelor și mai mult, nu a probat că omisiunea menționării acestor circumstanțe produc o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal.
În ceea ce privește critica petentului potrivit căreia procesul-verbal este nul deoarece agentul constatator a refuzat să îi consemneze obiecțiunile, instanța reține, în primul rând, că în cuprinsul actului de sancționare contravențională sunt inserate mențiuni privind obiecțiunile petentului.
Mai mult, chiar dacă petentul ar fi probat refuzul agentului constatator de a consemna obiecțiunile formulate, instanța constată că această omisiune constituie o cauză de nulitate relativă a procesului-verbal. Obligația agentului constatator de a consemna obiecțiunile contravenientului este impusă de art. 16 alin. 7 OG nr. 2/2001.
Petentul nu a probat vătămarea produsă prin neconsemnarea obiecțiunilor pe care susține că le-a formulat. În plus, petentul poate învedera instanței, în prezentul demers procedural, toate aspectele apreciate a fi utile soluționării cauzei, aspecte ce urmează a fi analizate chiar dacă nu au fost formulate ca obiecțiuni la momentul dresării procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
Totodată, instanța reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au stabilit criteriile ce se impun a fi aplicate în vederea determinării dacă o procedură judiciară se încadrează în noțiunea de acuzație în materie penală, în sensul art. 6 Conv. EDO. În lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg (spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007), fapta imputată petentului cu titlu de contravenție se încadrează în noțiunea de acuzație în materie penală, având în vedere aplicabilitatea generală a textului legal ce sancționează contravenția precum și faptul că norma legală impune un anumit comportament și însoțește această cerință cu o sancțiune care încearcă în același timp să descurajeze și să pedepsească
În consecință, în prezenta cauză devin aplicabile toate garanțiile instituie de art. 6 Conv. EDO, inclusiv obligația statului de a proba acuzația adusă contravenientului.
Cu toate acestea, nu s-ar putea reține că prezumția relativă instituită de art. 34 OG nr. 2/2001 contravine prezumției de nevinovăție a petentului sau atinge în substanța sa dreptul la apărare. În decizia H. și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi anumite încălcări ale legislației în materia contravențională. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.
Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N. G. împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, prezumția de conformitate cu realitatea a celor reținute în cuprinsul procesului-verbal nu este contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului însă sarcina instanței este de a asigura un echilibru între interesul statului de a sancționa acțiuni antisociale și dreptul celui sancționat contravențional de a beneficia de un proces echitabil în care să beneficieze de garanții apte de a contrabalansa prezumția de veridicitate a celor consemnate în procesul verbal
Petentului i s-a oferit ocazia, în prezenta cauză, de a propune și de a administra orice mijloc de probă pentru a răsturna prezumția relativă că cele constatate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor sunt conforme cu realitatea. Petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă ce a fost încuviințată și administrată.
Singurul înscris depus de către petent în susținerea argumentelor sale este procesul-verbal contestat. Simpla afirmație a petentului potrivit căreia se afla deja pe trecerea de pietoni în momentul în care pietonul s-a angajat în traversare, nesusținută de nici un alt mijloc de probă, nu este în măsură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal. Mai mult, susținerile petentului sunt în contradicție cu mențiunile inserate în cuprinsul procesului-verbal. Petentul a susținut că se deplasa pe banda a treia iar pietonul s-a angajat în traversare de pe prima bandă. Cu toate acestea, agentul constatator a reținut că pietonul s-a angajat în traversare din partea stângă ceea ce implică că pietonul a început traversarea carosabilului de pe banda a treia de circulație.
A mai susținut petentul că în momentul săvârșirii faptei nu a avut vizibilitate, fiind incident un caz fortuit. Or, nici aceste alegații nu au fost probate de către petent. În consecință, petentul nu a probat incidența unei cauze exoneratoare de răspundere contravențională.
Chiar dacă la dosarul cauzei nu au fost depuse înregistrări, constatările agentului de poliție, astfel cum au fost consemnate în procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă suficient pentru a permite stabilirea stării de fapt.
Pentru aceste considerente, instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, procesul verbal contestat fiind legal și temeinic încheiat.
În consecință, având în vedere că agentul constatator a constatat săvârșirea contravenției cu propriile simțuri iar petentul nu a făcut proba contrară celor reținute de acesta, instanța apreciază că starea de fapt reținută în actul de constatare corespunde celei reale, fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observă, mai întâi, că amenda stabilită de către agentul constatator a fost determinată prin raportare la minimul punctelor amendă stabilit de art. 100 alin. (3) lit. b raportat la art. 98 alin. (4) lit. b din O. U. G. nr. 195/2002, din această perspectivă realizându-se o adecvată individualizare a sancțiunii contravenționale. Mai mult, instanța are în vedere și potențialele consecințe grave pe care le poate genera în trafic neacordarea priorității de trecere pietonilor. Instanța apreciază că, raportat la probațiunea administrată, nu se conturează posibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul, instanța apreciind că pentru corectarea conduitei contravenționale a petentului este necesară menținerea sancțiunii amenzii și a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, instanța constată, raportat la prevederile OUG nr. 195/2002, că aceasta se aplică ope legis, individualizarea acesteia fiind stabilită a priori de legiuitor. Susținerile petentului potrivit cărora agentul constatator nu a individualizat sancțiunea complementară sunt vădit netemeinice. Astfel, agentul a consemnat în cuprinsul actului de sancționare contravențională faptul că contravenientului i se suspendă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile și a dispus măsura reținerii permisului de conducere.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul S. I. C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 25.03.2015 întocmit de către organul constatator I.P.J. Cluj pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunile aplicate prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea formulată de petentul S. I. C., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 21, . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 25.03.2015 încheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, CUI_, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în sedință publică, azi,12.06.2015.
JUDECATOR, GREFIER,
I. V. V. L.-M. M.
Red. I.V.V. 2 ex/17.06.2015
| ← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 5919/2015.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 5897/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
