Plângere contravenţională. Sentința nr. 1258/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1258/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 18806/211/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1258/2015

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier T. P.

Pe rol este pronunțarea asupra cauzei Civil privind pe petent F. I. C. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței ca

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 29.01.2014,iar ulterior,pentru data de azi.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul Judecătorie Cluj-N. la data de 28.08.2014 sub dosar nr. de mai sus, petentul F. I. C. a solicitat instanței anularea procesului verbal . nr._/26.08.2014, încheiat de intimatul IPJ Cluj.

In motivare,in esență a susținut ca circula pe toate drumurile europene și peste tot radarul este semnalizat din timp cu indicatoare situate pe marginea carosabilului,iar pe sectorul de drum pe care a fost sancționat, nu exista nici un avertisment.

In probațiune a solicitat inregistrarea video si buletinul de verificare metrologică.

Intimatul a formulat la data de 20.10.2014, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii contravenționale, pentru motivele de fapt si de drept expuse pe larg la f.13-15.

Analizând probele administrate, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat de agent constatator din cadrul intimatului IPJ Cluj la data de 26.08.2014,petentul F. I. C. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum d 810 lei și s-a dispus măsura reținerii permisului de conducere pe o perioada de 30 de zile,pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzuta de art.121 alin.1 din OUG nr.195/2002.S-a reținut in sarcina sa ca, in data de 26.08.2014 ora 13:21 pe DN 16- Caianu Vama a condus autoturismul marca Ford Fiesta prin localitate,cu viteza de 105 km/h,pe un sector de drum cu limita legală de viteze de 50 km/h.

Petentul a semnat procesul verbal fără obiecțiuni.

Verificând legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Conform dispozițiilor art.121 alin.1 din HG 1391/2006,conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.

Referitor la apărarea petentului, instanța arata ca actul de sancționare nu cuprinde dispoziții relative la obligatia de a semnaliza prezenta echipajelor de politie,respective amplasarea aparatelor radar,iar invocarea acestei practici pe drumurile europene/nationale situate inafara teritorilui Romaniei nu are relevanta in cauză.

Aparatul radar utilizat la constatarea faptei contravenționale a fost verificat metrologic, fiind autorizat să măsoare viteza în regim staționar și de deplasare conform buletinului de verificare metrologica nr._/13.03.2014 depus la dosar pe suport CD.

Vizionand inregistrarea transmisa la dosar,instanța reține că petentul a fost surprins circulând cu o viteză de deplasare de 104 km/h,in localitate.

Astfel,constatarea faptei contravenționale s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art 3.5.1. din Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005, privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05, înregistrările efectuate cuprinzând data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

În acest context, instanța reține că fapta contravențională există și prezintă elementele constitutive ale contravenției prevăzute în actul de incriminare, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în cauză.

Cu privire la sancțiunea aplicată,instanța reține că în analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

În consecință, cu privire la sancțiunea aplicată, instanța reține că aceasta a fost individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile art.21 din O.G. 2/2001, fapta petentului de a conduce cu o viteză de 104 km/h în localitate prezintă o încălcare gravă a normelor privind circulația pe drumurile publice.

Pentru considerentele reținute mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională, conform dispozitivului și reține că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plangerea contraventionala formulata de petentul F. I. C.,CNP_ cu domiciliul in mun.Cluj –N. . . in contradictoriu cu intimatul IPJ CLUJ cu sediul in mun.Cluj-N. . jud.Cluj,impotriva procesului verbal . nr._ incheiat de agent constatator din cadrul intimatului la data de 23.06.2014 .

Ia act ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea si motivele de apel se depun la instanta a carei hotarare se ataca.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 05.02.2015.

Președinte,

S. C.

Grefier,

T. P.

Red./Tehnored. S.C.- jud./21.04.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1258/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA