Plângere contravenţională. Sentința nr. 1329/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1329/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 23907/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1329/2015

Ședința publică de la 06.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: M. F.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul . C. SRL și pe intimata I. T. DE munca CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010 republicată), instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la 30 de zile.

În temeiul art. 255 și art. 260 Noul Cod de procedură civilă, apreciind ca fiind legală, pertinentă și concludentă în vederea justei soluționări a prezentei cauze, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și respinge ca neîntemeiată proba testimonială cu martorii indicați în plângere.

Instanța în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA :

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ în data de 29.10.2014, petenta . C. SRL, prin avocat Hofnar G., cu împuternicire avocațială la fila 13, a solicitat în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ CLUJ în principal anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.10.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii, petenta arată, în esență, că starea de fapt prezentată în cuprinsul procesului verbal nu corespunde realității, că numitul G. I. B. nu a desfășurat activitate în cadrul societății petente fără a avea contract individual de muncă, că aceasta se afla la data de 09.10.2014 într-o procedură de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale, că în data de 10.10.2014 s-a încheiat contractul individual de muncă, care a fost înregistrat în registrul general de evidență a salariaților după ora controlului.

Plângerea este întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001, C.proc.civ.

În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 5-12).

Cererea a fost legal timbrată (fila 4).

La data de 14.11.2014, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri în probațiune (filele 21-27).

Intimata a depus întâmpinare la data de 16.12.2014, prin Serviciul Registratură (filele 31-32), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ.

În probațiune, s-au depus înscrisuri (fila 33).

S-a depus răspuns la întâmpinare de către petentă la data de 08.01.2015 (filele 39-40).

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Instanța a apreciat că nu se impune administrarea probei testimoniale cu martorul G. I. B., câtă vreme declarația dată cu ocazia constatării faptei este lămuritoare sub aspectul stării de fapt dedusă judecății, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi administrat această probă, instanța apreciază că numitul nu ar fi putut reveni asupra recunoașterii cuprinsă în declarația dată cu ocazia controlului efectuat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 14.10.2014 a fost întocmit de către un inspector din cadrul Inspectoratului T. de Muncă Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.10.2014 (filele 21-22), prin care i s-a aplicat petentei sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 16 alin. (1) și sancționată de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, constând în aceea că petenta a primit la muncă pe numitul G. I. B., începând cu data de 09.10.2014, fără a-i încheia contract individual de muncă în formă scrisă. Fapta a fost săvârșită la data de 10.10.2014, ora 12.07, la locul de muncă – obiectiv construcții al societății petente situat în Cluj-N., ., nr. 80, județul Cluj și constatată la data de 14.10.2014, ora 10.00, la sediul intimatei. Procesul verbal a fost semnat de către societatea petentă, cu următoarele obiecțiuni: „da, am obiecțiuni pe care le voi formula în instanță”.

Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute de către art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa mențiunilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele.

Din punct de vedere al temeiniciei procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 53/2003, „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.

Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.”

Conform prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, modificată “Constituie contravenție și se sancționează astfel (...) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.

Instanța reține că petenta a încheiat cu numitul G. I. B. contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr. 9/10.10.2014 (filele 9-10), cu data începerii activității în 11.10.2014, că l-a primit pe numitul G. I. B. în activitate, la punctul de lucru al societății din Cluj-N., ., nr. 80, județul Cluj în ziua de 09.10.2014 și în ziua de 10.10.2014, că la data de 10.10.2014, ora 12.07, petenta nu avea contract individual de muncă încheiat în formă scrisă cu numitul G. I. B., aspect recunoscut în cuprinsul plângerii contravenționale. În ceea ce privește data certă a contractului individual de muncă depus în probațiune de către petentă, instanța reține că nu s-a făcut dovada înregistrării în REVISAL.

Reiese dincolo de orice dubiu, că la data și ora controlului, petenta nu avea încheiat contract individual de muncă cu numitul G. I. B..

Susținerile petentei în sensul că numitul G. I. B., deși se afla la punctul de lucru al societății în data de 09.10._14, nu desfășura activitate specifică raporturilor de muncă, ci era venit tocmai în scopul verificării aptitudinilor profesionale, nu pot fi primite, întrucât nu au fost dovedite. Cu privire la înscrisul de la fila 25, instanța reține că în zilele de 09.10.2014 și 10.10.2014, s-a realizat instruirea la angajare a numitului G. I. B., împrejurare care nu este de natură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal, câtă vreme instruirea nu exclude și prestarea efectivă a muncii.

De altfel, starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal se coroborează cu declarația dată de numitul G. I. B. cu ocazia controlului efectuat de către intimată, conform cu care acesta se afla în exercitarea activității de lucrător necalificat, începând cu data de 09.10.2014, fără a avea un contract individual de muncă semnat cu petenta, iar programul de lucru este de 8 ore pe zi, în tura I, intervalul orar 8-17, pentru un salariu brut de 900 lei.

Mai mult, instanța apreciază că verificarea aptitudinilor profesionale (dacă se poate pune problema în cazul unui lucrător necalificat) trebuie să fie reglementată la nivel intern, prin regulament al petentei, astfel încât să se poată verifica modalitatea de îndeplinire a unei astfel de proceduri. per a contrario, s-ar ajunge la posibilitatea eludării dispozițiilor legale care prevăd obligativitatea încheierii în formă scrisă a contractului individual de muncă prin întocmirea unor acte pro causa.

Pe cale de consecință, instanța reține că nu a fost înlăturată forța probantă a procesului verbal de sancționare și constatare a contravenției . nr._/14.10.2014, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa și că nu este incidentă niciuna din cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, care sunt prevăzute în mod expres și limitativ la art. 11 din OG nr. 2/2001.

În aprecierea sa asupra sancțiunii contravenționale, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001, conform cărora „sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, ale art. 21 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora la aplicarea sancțiunii se va ține seama de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului” și ale art. 7 alin. (3) din OG nr. 2/2001, care stabilește că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.

Față de cele expuse mai sus și în considerarea faptului că amenda aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind stabilită la nivelul minimului prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită, respectiv 10.000 lei, că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a forma instanței convingerea că petenta va respecta pe viitor dispozițiile Legii nr. 53/2003, instanța apreciază că nu se justifică o reindividualizare a sancțiunii aplicate.

Pentru aceste motive, urmează a respinge plângerea contravențională formulată de către petentă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ., instanța va respinge cererea accesorie a petentei privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . C. SRL, cu sediul în Florești, ., județul Cluj, în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ CLUJ, cu sediul în Cluj-N., .. 2, județul Cluj, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.10.2014, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.10.2014.

Respinge cererea accesorie a petentei privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula apel la Tribunalul Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 februarie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. PAVELMELINDA F.

Red. R.M.P./ dact. M.F./4 ex./24.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1329/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA