Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 10216/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr._/2015
Ședința Publică din 3 noiembrie 2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. M. R.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul H. V., în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA – C.E.S.T.R.I.N., având ca obiect plângere contravențională.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 20 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 3 noiembrie 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constata urmatoarele:
Prin plângerea contraventionala înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 10.07.2015 sub dosar nr._ petentul H. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica C.E.S.T.R.I.N.:
- anularea procesului-verbal de contraventie . nr._ încheiat in data de 15.06.2015 si exonerarea de la plata amenzii;
- in subsidiar, inlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului.
Motivele de fapt si de drept ale plangerii contraventionale sunt expuse pe larg in cuprinsul
filelor 1 si 4 din dosar.
In probatiune, a depus inscrisuri.
In data de 29.07.2015 intimata a depus intampinare, solicitand repingerea plangerii contraventionale formulata impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, ca fiind legal si temeinic intocmit, pentru motivele de fapt si de drept expuse pe larg in cuprinsul filelor 11-12 din dosar.
In probatiune, intimata a depus inscrisuri.
S-a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri pentru ambele parti.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 15.06.2015 petentul a fost sancționat cu amenda in cuantum de 250 lei in temeiul prev. art. 8, alin. 1 din OG nr. 15/2002, retinandu-se ca in data de 23.12.2014, ora 11:28, a circulat pe DN1C, km 18+392 m, in J., jud. Cluj, fara a detine rovinieta valabila (fl. 5).
Verificând, potrivit prev. art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel cum reiese din cuprinsul procesului verbal acesta contine semnatura olografa a agentului constatator, conform prev. art. 17 din OG nr. 2/2001, la rubrica „semnatura” sub „Agent Constatator S. T.”. Aceasta prevedere legala nu impune comunicarea catre contravenient a procesului verbal de constatare a contraventiei cu semnatura agentului constatator in original, iar conform prev. art. 25, alin. 1 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal se comunica, în copie, contravenientului.
Astfel, intrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Analizând temeinicia procesului-verbal de contravenție, se retine ca petentul nu a contestat realitatea aspectelor de fapt retinute in cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 15.06.2015 si nici nu a depus la dosar dovada detinerii unei roviniete valabile pentru autoturismul_ in data de 23.12.2014, sens in care sunt indeplinite elementele contitutive ale contraventiei prevazute de art. 8, alin. 1 din OG nr. 2/2001, neputandu-se dispune anularea acestuia.
Cât privește individualizarea sancțiunii amenzii in cunatum de 250 lei, instanta retine ca aceasta a fost stabilita în cuantumul determinat de legiuitor, cu respectarea prev. art. 3 ind. 2 din OG nr. 15/2002 si art. 21 din OG nr. 2/2001, fiind stabilita la limita minima prevazuta de ordonanta. In acest context si intrucat petentul nu a facut dovada unor imprejurari atenuate, care sa justifice reindividualizarea sanctiunii aplicate, in opinia instantei nu se impune inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertismentul.
Pentru aceste considerente instanta va respinge, ca neintemeiata, plangerea contraventionala formulata de petentul H. V..
Față de dispozițiile art. 453, alin. 1 C.pr.civ., avand in vedere ca petentul este in culpa procesuala și raportat la principiul disponibilității care guvernează procesul civil, nu va acorda cheltuieli de judecata, nefiind întemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neintemeiata, plângerea contraventionala formulată de petentul H. V., avand CNP_, cu domiciliul în Mun. Cluj-N., .. 13, jud. Cluj, in contradictoriu cu intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica C.E.S.T.R.I.N., cu sediul în Bucuresti, sector 6, .. 401A, impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._ incheiat in 15.06.2015.
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțat în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2015,
JUDECATOR,GREFIER,
I.-M. R. O. C. E.
Red./Dact./I.M.R. - 12.12.2015/4ex.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








