Partaj judiciar. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 10294/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal 3185

Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică din data de 05.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. E. M.

Grefier: C. M.

S-a luat spre examinare cauza civilă formulată de reclamantul L. G. în contradictoriu cu pârâta S. A., în litigiul având ca obiect pretenții.

Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii, pentru data de 05.11.2015.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.01.2015 pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub număr unic de dosar_, reclamantul L. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S. A., ca instanța să dispună asupra următoarelor :să constate ca masa succesorala ramasa dupa defuncta L. K. (nascuta K.), decedata la data de 6.12.1941 in localitatea Floresti, jud. Cluj se compune din cota de ½ parte din imobilul casa cu fundatii din piatra si caramida construita din caramida, acoperita cu tigla, compusa din: 2 camere, una bucatarie si dependinte, situata in Floresti, .. 3, inscrisa in C.F._ Floresti, nr. Cad. 162/13/1-C, C.F. vechi 2340 Floresti nr top 162/13/1; să constate ca defunctii: L. G. decedat la data de 28 decembrie 2006 in localitatea Floresti, N. M. decedata la data de 9 august 2001 in localitatea Floresti si L. I. decedat la data de 21 mai 2010 in localitatea Floresti, sunt mostenitorii defunctei L. K. in calitate de fii si fiica in cota legala de 1/3 parte fiecare; să constate ca in masa succesorala ramasa dupa defuncta N. M. decedata la data de 9 august 2001 intra si cota de 1/6 parte din imobilul descris la pct.1; să constate ca in masa succesorala ramasa dupa defunctul L. G. decedat la data de 28 decembrie 2006 in localitatea Floresti intra si cota de 3/12 parte din imobilul descris la pct.1 (care se compune din cota de 1/3 din ½ ramasa dupa defuncta L. K., adica 1/6 la care se adauga cota de ½ din 1/6 adica 1/12 care a ramas dupa defuncta N. M.); să constate ca in masa succesorala ramasa dupa defunctul L. I. (jr.) decedat la data de 21 mai 2010 intra si cota de 3/12 parte din imobilul descris la pct.1 (compusa din din cota de 1/3 din ½ ramasa dupa defuncta L. K., adica 1/6 la care se adauga cota de ½ din 1/6 adica 1/12 care a ramas dupa defuncta N. M.); să constate ca masa succesorala ramasa dupa defuncta L. A. decedata la data de 5 ianuarie 2012 este compusa din cota de 9/48 parte din imobilul descris la pct.1 (compusa din cota de ¼ din ½ adica 1/8 parte ramasa dupa defunctul L. G. - intabulata plus ¼ din 1/6 + 1/12 adica 3/48); să constate ca numitul L. G. (jr.) are calitatea de unic mostenitor al defunctei L. A. decedata la 5 ianuarie 2012; să constate ca in masa succesorala ramasa dupa defuncta L. A. decedata la data de 10 august 2012, sotia defunctului L. I. (jr.) intra si cota parte de 3/48 din imobil (1/4 din 3/12 care reprezinta 1/6 a lui L. I. dupa L. K. plus 1/12 a lui L. I. dupa N. M.); să constate ca urmare a dezbaterii succesiunilor subsemnatul sunt proprietar in cota de 3/8 parte (compusa din cota de 1/6 parte dupa L. K., 1/12 dupa N. M. plus 1/8 dobandita dupa defuncta L. A. de la L. G.), dodandita cu titlu de succesiune dupa defunctele L. K. si L. A. decedata la data de 05.01.2012; să constate ca parata este proprietara in cota de 3/12 dobandita cu titlu de mostenire dupa defuncta L. K.; să dispună iesirea din indiviziune prin atribuirea imobilului in natura in favoarea subsemnatului, fara plata de sulta in favoarea paratei S. A. ( Valoarea impozabila a bunului este de 127.003,12 lei conform certificatului de atestare fiscala anexat ); să dispună intabularea in favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra constructiei descrise la pct.1 cu titlu de succesiune si iesire din indiviziune; să dispună intabularea in favoarea subsemnatului a dreptului de proprietate asupra terenului inscris . din TP_ / 1265 din 20 oct. 2009, in suprafata de 853 mp cu titlu de drept de lege, conform raportului de expertiza ce se va efectua in cauza.

In motivarea în fapt, reclamantul a arătat că numita L. K. (nascuta K.), bunica SA, a decedat la data de 6.12.1941. B. mea, impreuna cu bunicul L. I. erau coproprietari in cote parti egale de ½ parte fiecare asupra imobilului casa cu fundatii din piatra si caramida construita din caramida, acoperita cu tigla, compusa din: 2 camere, una bucatarie si dependinte, situata in Floresti, .. 3, inscrisa in C.F._ Floresti, nr. Cad. 162/13/1-C, C.F. vechi 2340 Floresti nr. top. 162/13/1 inscrisa sub B1 - B2. Cei doi au fost trecuti in CF in cote parti egale de ½ parte fiecare intrucat Codul Familiei care prevedea regimul devalmasiei intre soti a fost pus in aplicare prin abia ulterior, prin Decretul nr. 32/1954.

Mostenitorii lui L. K. au fost L. G., N. M. si L. I. (jr.) in calitate de fii/fiice fiecare in cota de 1/6 parte (1/2 * 1/3). Intrucat principiul este cel al aplicarii legii in vigoare la data deschiderii succesiunii, sotul supravietuitor al defunctei, numitul L. I., la data deschiderii mostenirii (data decesului -1941) nu avea drepturi proprii la mostenirea sotului defunct in concurs cu descendentii, drepturi proprii fiindu-i conferite abia prin legea 319/1944, anterior acestei legi sotul supravietuitor neavand vocatie la mostenire decat in lipsa mostenitorilor din cele patru clase de mostenitori. Mostenirea dupa L. K. bunica subsemnatului, nu a fost dezbatuta.

Din cei trei frati, care au mostenit fiecare cota de 1/6 dupa L. K., primul care a decedat a fost N. M., la data de 9 august 2001. Neavand copii si sot, iar tatal acesteia (L. I.) fiind decedat inca din anul 1968, cota parte de 1/6 din mostenirea acesteia a fost impartita intre fratii L. G. si L. I. (jr.), in cote egale de 1/12 fiecare ( 1/6 * ½ ). Succesiunea dupa defuncta N. M. a fost dezbatuta prin Sentinta civila nr. 696/19.01.2011 din dos. nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N. fiind constatata calitatea de mostenitori legali ai celor doi frati, insa fara ca in aceasta succesiune sa fie inclusa si cota de 1/6 pe care defuncta o dobandise dupa mama sa L. K..

Urmare a decesului lui N. M., fiecare din cei doi frati, L. G. si L. I. (jr.) au ramas cu cota de 3/12 din imobil constand in cota de 1/6 (proprie dupa L. K.) la care s-a adaugat cota de 1/12 (din mostenirea lui N. M.).

Pe langa aceasta cota de 3/12 din casa compusa din cota de 1/6 (dupa L. K.) si 1/12 (dupa sora N. M.), L. G. mai detine din casa o cota de ½ ca urmare a dezbaterii succesiunii dupa L. I. (bunicul- decedat la data de 9 iunie 1968) dupa care s-a dezbatut succesiunea, unicul mostenitor fiind fiul acestuia L. G., ceilalti copii L. I. (jr.) si N. M., renuntand la mostenire. Ca urmare a dezbaterii succesiunii dupa L. I., a fost eliberat certificatul de mostenitor nr. 1523 din 30 mai 1957 emis de notariatul de Stat Judetean Cluj, cota sa parte de ½ din casa fiind intabulata pe numele lui L. G. sub B4.

Prin urmare L. G. este mostenitor pe cota de 1/6 (dupa L. K.), 1/12 (dupa sora N. M.) si ½ (dupa L. I.– conform certificatului de mostenitor, succesiune dezbatuta) din imobil.

L. Gheorge transmite la data decesului sau (28 decembrie 2006) cota sa parte de ½ (dupa L. I.) de sub B4 catre L. A., sotie supravietuitoare in cota de 1/8 ( ½ * 1/4) si L. G. (jr.) fiu in cota de 3/8 (½*3/4), cei doi mostenitori fiind intabulati conform cotelor ce le revin, ca urmare a eliberarii certificatului de mostenitor suplimentar nr. 23 din 6 aprilie 2011 emis de BNP A. M., sub B 6 - 7.

Celelalte cote de proprietate detinute de L. G. din casa, de 1/6 (dupa L. K.), 1/12 (dupa sora N. M.) nu au fost intabulate, intrucat mostenirea dupa L. K. nu a fost dezbatuta.

L. A. sotia supravietuitoare a lui L. G., ca urmare a decesului lui L. G. ramane din casa cu o cota de: 9/48 constand in cota de 1/8 (intabulata sub B6 cu ¼ din ½ a lui L. I. de sub B4) si cota de 3/48 ( 1/4 * (1/6 +1/12) – a lui L. G. dupa L. K. si N. M.) neintabulata.

L. G. (jr.) ca urmare a decesului tatalui sau, ramane cu cota de 3/8 din casa - pe linia L. I., intabulata (1/2*3/4) succesiune dezbatuta conform certificatului de mostenitor suplimentar nr. 23 din 6 aprilie 2011 emis de BNP A. M. si cu o cota de 3/8 parte succesiuni nedezbatute – dupa L. K. si L. A. (compusa din cota de 1/6 parte dupa L. K., 1/12 dupa N. M. plus 1/8 dobandita dupa defuncta L. A. de la L. G.).

L. A., sotia supravietuitoare a lui L. G. decedeaza la data de 5.01.2012 avand ca unic mostenitor pe fiul sau L. G. (jr.). Mostenirea dupa L. A. nu a fost dezbatuta si face obiectul prezentului dosar.

L. I. (jr.) cu o cota de 3/12 compusa din cota de 1/6 (dupa L. K.) si cota de 1/12 (dupa N. M.) decedeaza la data de 21 mai 2010, in urma sa lasandu-i ca mostenitori pe L. A. in calitate de sotie supravietuitoare in cota de 3/48 (1/4 * 3/12) si pe L. (casatorita Zsados) A., parata, in cota de 9/48 (3/4 * 3/12) conform certificatului de mostenitor nr. 2 din 30.08.2010 emis de catre BNP N. D. G..

Mostenirile dupa L. I. (jr.) si L. A., decedata la data de 10.08.2012 sotia supravietuitoare a acestuia, au fost dezbatute, S. A. fiind singura mostenitoare a acestora. In aceasta mostenire se include si cota parte de 3/12 dupa L. K. – N. M., nedezbatuta.

Concluzionand, cota reclamantului din intreg imobilul este de 3/4 (3/8 intabulata si 3/8 neintabulata ) iar a paratei este de ¼ (neintabulata).

Avand in vedere ca reclamantul a locuit si a folosit neintrerupt imobilul casa de locuit, avand si o cota de proprietate mai mare de ¾ din intregul imobil, solicit atribuirea imobilului in favoarea subsemnatului.

In ceea ce priveste petitul privind intabularea terenului inscris in TP_ / 1265 din 20 oct. 2009 emis pe numele său, teren din ., pe care este amplasata casa de locuit obiect al partajului arat faptul ca terenul in suprafata de 853 mp nu a fost intabulat ramanand inscris in CF 2340 Floresti cu nr. top. 162/13/1 pe numele vechilor proprietari tabulari. Aceasta deoarece terenul este in proprietatea subsemnatului conform titlului de proprietate TP_ / 1265 din 20 oct. 2009, iar casa este in indiviziune pe numele L. K., L. A. si L. G., situatia juridica a casei fiind nereglementata.

Pentru aceste considerente solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1143 C.Civ., art.194, art.453, 979 si urm. C.Pr.Civ.

La cerere, reclamantul a atașat înscrisuri (f. 7-44).

Pârâta a formulat întâmpinare (f. 85) prin care a solicitat admiterea în parte a cererii (f. 85-87), în ceea ce privește petitele 1-10, 12-13. În ceea ce privește petitul nr. 11 a arătat că este de acord cu modalitatea de partaj dar a solicitat sultă în cuantum de 9.000 lei.

În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, reține următoarele:

Față de disp. art. 406 NCPC, instanța va lua act de renunțarea reclamantului L. G. la judecarea petitului 7 al cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta S. A., privitor la constatarea că reclamantul are calitatea de unic moștenitor al defunctei L. A., decedată la 5 ianuarie 2012.

În ceea ce privește petitul referitor la privind întabularea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra terenului înscris în tarlaua 10, ._/1265/20.10.2009 în suprafață de 853 mp. cu titlu de drept de lege, această cerere va fi respinsă, potrivit următoarelor considerente:

În prezent, în drept, potrivit dispozitiilor art. 48 din legea nr. 7/1996 rep., pentru a fi admisa cererea de intabulare, înscrisul constatator al dreptului ce se solicită a fi facut public trebuie să îndeplinească și condiția de a individualiza imobilul printr-un identificator unic, respectiv numărul cadastral al imobilului, iar atunci cand identificarea cadastrală nu este posibilă, pe baza datelor existente, vor fi folosite documentații cadastrale intocmite si recepționate conform prevederilor prezentei legi.

Art. 59 din același act normativ prevede ca actele și fapte juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ, pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în cate o carte funciară, iar la cererea de înscriere se va atașa documentația cadastrală la care se referă înscrierea, întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată de catre Agenția Națională sau de catre oficiile teritoriale, după caz.

În acest sens, a fost a fost adoptat Ordinul nr. 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale in vederea înscrierii în cartea funciară, în care la art. 2 se prevede că la baza înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice, referitoare la imobile stau documentațiile cadastrale, prin care se realizează identificarea, măsurarea și descrierea imobilelor, la data întocmirii lor și se asigură înregistrarea actelor și faptelor juridice referitoare la acestea.

De asemenea, potrivit art. 26 alin.1 din legea 7/1996 republicata, dreptul de proprietate dobândit prin efectul legii sau prin hotarare judecătorească ori prin succesiune, este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară. Dacă însă părțile urmăresc inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate este necesar sa efectueze documentatia cadastrala necesara inscrierii in Cf conform art. 59 din Legea nr. 7/1996 republicata si Ordinului nr. 634/2006.

Atata vreme cat nu a fost intocmita documentatia cadastrala, cererea de inscriere in cartea funciara nu poate fi primita de catre instanta. Pentru ca reclamantul sa isi inscrie in Cf dreptul de proprietate trebuie sa procedeze la intocmirea documentatiei cadastrale prin care sa fie identificat imobilul evidentiat in titlul de proprietate (aceasta dupa ramanerea irevocabila a prezentei sentinte).

Cu privire la petitele privind masă succesorală, reține următoarele:

L. K. a decedat la data de 06.12.1941. Potrivit încheierii nr. 1/27.08.2015, nu s-au găsit înregistrări cu privire la dezbaterea succesiunii acestei persoane.

Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, vocație succesorală la moștenirea acestei defuncte au L. G., N. M. și L. I., fiii, respectiv fiica defunctei. Acest aspect nu a fost combătut în speță.

În consecință, instanța constata că în masa succesorala rămasă după defuncta L. K. (nascuta K.), decedata la data de 6.12.1941 in localitatea Floresti, jud. Cluj se compune din cota de ½ parte din imobilul casa cu fundații din piatră și cărămidă construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, compusa din: 2 camere, una bucătărie și dependințe, situată in Floresti, .. 3, inscrisa in C.F._ Floresti, nr. Cad. 162/13/1-C, C.F. vechi 2340 Floresti nr top 162/13/1calitate de moștenitor având L. G. decedat la data de 28 decembrie 2006 in localitatea Floresti, N. M. decedata la data de 9 august 2001 in localitatea Floresti si L. I. decedat la data de 21 mai 2010 in localitatea Floresti, în calitate de fii în cota legală de 1/3 parte fiecare.

N. M. a decedat la data de 09.08.2001, succesiunea acesteia fiind dezbătută conform CM nr. 7/19.12.2014 emis de BIN N. D. G.. C. parte din imobilul de mai sus nu a fost inclusă în acest certificat de moștenitor.

În consecință, față de disp. art. 651 și următ. din vechiul cod de procedură civilă, constată ca in masa succesorala ramasa dupa defuncta N. M. decedata la data de 9 august 2001 se include si cota de 1/6 parte din imobilul casa cu fundații din piatră și cărămidă construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, compusa din: 2 camere, una bucătărie și dependințe, situată in Floresti, .. 3, inscrisa in C.F._ Floresti, nr. Cad. 162/13/1-C, C.F. vechi 2340 Floresti nr top 162/13/1calitate de moștenitor având L. I. și L. G., în calitate de frați.

L. G. a decedat la data de 28.12.2006. Potrivit certificatului de moștenitor suplimentar nr. 23 la Certificatul de moștenitor nr. 4/19.01.2007 eliberat de BNP A. M., cota sa parte din imobilul în litigiu nu a fost inclusă în masa succesorală. Potrivit aceluiași certificat, calitate de moștenitor au numita L. A., soție supraviețuitoare și reclamantul L. G., fiu.

În consecință, față de disp. art. art. 651 și următ. din vechiul cod de procedură civilă, constată ca in masa succesorala ramasa dupa defunctul L. G. decedat la data de 28 decembrie 2006 in localitatea Floresti intra si cota de 3/12 parte din imobilul în litigiu, care se compune din cota de 1/3 din ½ ramasa dupa defuncta L. K., adica 1/6 la care se adauga cota de ½ din 1/6 adica 1/12 care a ramas dupa defuncta N. M., calitate de moștenitor având L. A., soție supraviețuitoare și reclamantul L. G., fiu.

L. I., ultimul dintre moștenitorii lui L. K., a decedat la data de 21 mai 2010. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 2/30.08.2010 eliberat de BNP N. D. G., cota sa parte din imobilul de mai sus nu a fost inclusă în masa succesorală. Potrivit aceluiași CM, calitate de moștenitor au L. A., soție supraviețuitoare și pârâta S. A., fiică.

În consecință, față de disp. art. art. 651 și următ. din vechiul cod de procedură civilă, constată ca in masa succesorala ramasa dupa defunctul L. I. (jr.) decedat la data de 21 mai 2010 se include si cota de 3/12 parte din imobilul în litigiu, compusa din din cota de 1/3 din ½ ramasa dupa defuncta L. K., adica 1/6 la care se adauga cota de ½ din 1/6 adica 1/12 care a ramas dupa defuncta N. M., calitate de moștenitori având L. A. soție supravieșțuitoare și pârâta S. A., fiică.

L. A., soția supraviețuitoare a defunctului L. I. a decedat la data de 10.08.2012.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 3/01.02.2013, cota sa parte din imobilul în litigiu nu a fost inclusă în succesiunea acestei defuncte. Potrivit aceluiași certificat de moștenitor, calitate de unic moștenitor acceptant are pârâta S. A..

În consecință, față de disp. art. art. 651 și următ. din vechiul cod de procedură civilă, constată ca în masa succesorala ramasa dupa defuncta L. A. decedata la data de 10 august 2012, sotia defunctului L. I. (jr.) intra si cota parte de 3/48 din imobil (1/4 din 3/12 care reprezinta 1/6 a lui L. I. dupa L. K. plus 1/12 a lui L. I. dupa N. M., calitate de unic moștenitor acceptant având pârâta S. A..

Numita L. A., soția supraviețuitoare a defunctului L. G. și mama reclamantului, a decedat la data de 05.01.2012.

Potrivit certificatului de moștenitor suplimentar nr. 20 la certificatul de moștenitor nr. 4/19.01.2007 și certificatului de moștenitor 21/29.04.2013, în succesiunea defunctei L. A., decedată la data de 05.01.2012, mama reclamantului și soția supraviețuitoare a defunctului L. G. nu a fost inclusă și cota sa parte din imobilul în litigiu.

În consecință, față de disp. art. art. 651 și următ. din vechiul cod de procedură civilă, constată ca în masa succesorală a defunctei L. A. decedata la data de 5 ianuarie 2012 se include și cota de 9/48 parte din imobilul în litigiu compusa din cota de ¼ din ½ adica 1/8 parte ramasa dupa defunctul L. G. - intabulata plus ¼ din 1/6 + 1/12 adica 3/48 iar numitul L. G. (jr.) calitatea de unic mostenitor al defunctei L. A. decedata la 5 ianuarie 2012, asupra cotei sale părți din imobilul în litigiu, astfel cum a fost moștenit de la defunctul său soț, L. G., tatăl reclamantului, având reclamantul L. G..

În consecință, instanța constată că în urma dezbaterii succesive a succesiunilor, reclamantul este proprietar împreună cu pârâta asupra imobilului în litigiu.

Reclamantul a solicitat iesirea din indiviziune prin atribuirea imobilului in natura in favoarea subsemnatului, fara plata de sulta in favoarea paratei S. A. .

Cu privire la sistarea stării de indiviziune cu privire la imobil, părțile au încheiat o tranzacție, de care instanța, față de disp. art. 4398 și următ. NCPC, va lua act, după cum urmează:

,,TRANZACTIE

Incheiata astazi, data de 6 august 2015, in localitatea Cluj-N., intre:

  1. L. G., domiciliat in Floresti, .. 161, identificat cu BI . nr._, avand CNP_, reclamant in dosarul civil nr._ al Judecatoriei Cluj-N.;
  2. S. A. domiciliata in sat Floresti, .. 7, ., identificata cu CI . nr._ eliberata de SPCLEP Cluj-N. la data de 05.04.2012, avand CNP_, parata in dosarul civil nr._ al Judecatoriei Cluj-N.

A intervenit prezenta tranzactie in dos. nr._ al Judecatoriei Cluj-N. avand ca obiect partaj succesoral, intre L. G. in calitate de reclamant, pe de-o parte si S. A., in calitate de parata pe de alta parte, astfel:

Art. 1. Partile de comun acord am stabilit sistarea starii de indiviziune cu privire la imobilul casa cu fundatii din piatra si caramida construita din caramida, acoperita cu tigla, compusa din: 2 camere, una bucatarie si dependinte, situata in Floresti, .. 3, inscrisa in C.F._ Floresti, nr. Cad. 162/13/1-C, C.F. vechi 2340 Floresti nr top 162/13/1 prin atribuirea imobilului in natura in cota de 1/1 in proprietatea subsemnatului L. G., cu plata unei sulte de catre L. G. catre S. A. in cuantum de 2.500 lei;

Art. 2. Subsemnata S. A. declar ca am primit azi, data semnarii prezentei, in numerar suma de 2.500 lei reprezentand sulta de la L. G., pentru suma primita prezenta tinand loc de chitanta de plata.

Art. 3. Subsemnata S. A. sunt deacord cu intabularea imobilului casa de locuit in cota de 1/1 pe seama lui L. G., cu titlu de mostenire ca bun propriu.

Art. 4. Prin semnarea tranzactiei, noi partile ei, declaram ca am lichidat toate pretentiile reciproce izvorand din dosarul nr._ al Judecatoriei Cluj-N., inclusiv pretentiile legate de cheltuielile de judecata ocazionate de judecarea dosarului mai sus mentionat.

Prezenta tranzactie urmeaza sa faca parte integranta din hotararea judecatoreasca care urmeaza a se pronunta in dosarul_ al Judecatoriei Cluj-N., potrivit art. 2267 si urm. C.Civ. raportat la 438 si urm. C.Pr.Civ.

Tranzactia s-a incheiat azi data de 6 august 2015 fiind semnata de parti, in 4 exemplare originale unul pentru dosarul cauzei, cate unul pentru partile ei si unul pentru avocatul redactor.

L. G.ss indescifrabil

S. A.ss indescifrabil

Redactata Avocat HERTEG C.,,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMN ELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantului L. G. la judecarea petitului 7 al cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta S. A., privitor la constatarea că reclamantul are calitatea de unic moștenitor al defunctei L. A., decedată la 5 ianuarie 2012.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul L. G., CNP_, cu domiciliul în Florești, .. 161 și domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Herteg C., cu sediul în Cluj-N., .. 50, ., în contradictoriu cu pârâta S. A., CNP_, cu domiciliul în Florești, .. 7, . și, în consecință:

Ia act de tranzacția părților, după cum urmează:

,,TRANZACTIE

Incheiata astazi, data de 6 august 2015, in localitatea Cluj-N., intre:

  1. L. G., domiciliat in Floresti, .. 161, identificat cu BI . nr._, avand CNP_, reclamant in dosarul civil nr._ al Judecatoriei Cluj-N.;
  2. S. A. domiciliata in sat Floresti, .. 7, ., identificata cu CI . nr._ eliberata de SPCLEP Cluj-N. la data de 05.04.2012, avand CNP_, parata in dosarul civil nr._ al Judecatoriei Cluj-N.

A intervenit prezenta tranzactie in dos. nr._ al Judecatoriei Cluj-N. avand ca obiect partaj succesoral, intre L. G. in calitate de reclamant, pe de-o parte si S. A., in calitate de parata pe de alta parte, astfel:

Art. 1. Partile de comun acord am stabilit sistarea starii de indiviziune cu privire la imobilul casa cu fundatii din piatra si caramida construita din caramida, acoperita cu tigla, compusa din: 2 camere, una bucatarie si dependinte, situata in Floresti, .. 3, inscrisa in C.F._ Floresti, nr. Cad. 162/13/1-C, C.F. vechi 2340 Floresti nr top 162/13/1 prin atribuirea imobilului in natura in cota de 1/1 in proprietatea subsemnatului L. G., cu plata unei sulte de catre L. G. catre S. A. in cuantum de 2.500 lei;

Art. 2. Subsemnata S. A. declar ca am primit azi, data semnarii prezentei, in numerar suma de 2.500 lei reprezentand sulta de la L. G., pentru suma primita prezenta tinand loc de chitanta de plata.

Art. 3. Subsemnata S. A. sunt deacord cu intabularea imobilului casa de locuit in cota de 1/1 pe seama lui L. G., cu titlu de mostenire ca bun propriu.

Art. 4. Prin semnarea tranzactiei, noi partile ei, declaram ca am lichidat toate pretentiile reciproce izvorand din dosarul nr._ al Judecatoriei Cluj-N., inclusiv pretentiile legate de cheltuielile de judecata ocazionate de judecarea dosarului mai sus mentionat.

Prezenta tranzactie urmeaza sa faca parte integranta din hotararea judecatoreasca care urmeaza a se pronunta in dosarul_ al Judecatoriei Cluj-N., potrivit art. 2267 si urm. C.Civ. raportat la 438 si urm. C.Pr.Civ.

Tranzactia s-a incheiat azi data de 6 august 2015 fiind semnata de parti, in 4 exemplare originale unul pentru dosarul cauzei, cate unul pentru partile ei si unul pentru avocatul redactor.

L. G.ss indescifrabil

S. A.ss indescifrabil

Redactata Avocat HERTEG C.,,

Respinge cererea privind întabularea în favoarea reclamantului a dreptului de proiprietate asupra terenului înscris în tarlaua 10, ._/1265/20.10.2009 în suprafață de 853 mp. cu titlu de drept de lege.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N...

Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

L. E. M. C. M.

Red/dact. LEM/4 ex/19.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA