Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 10347/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică din 05.11.2015
Instanța constituită din :
JUDECATOR: P. VICTORIȚA P.
GREFIER: A. M.
Pe rol fiind soluționarea plangerii contraventionale înaintată de petentul C. M., in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de constatare a contraventiei ., nr._ din data de 09.07.2014.
La apelul nominal făcut în cauză se prezinta martorul V. R., lipsa fiind restul partilor, petentul solicitând judecarea cauzei în lipsă, f. 2.
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Sub prestare de juramant s-a trecut la audierea martorului prezent a carui declaratie se afla consemnata la dosar la fila 49.
Instanta nefiind exceptii de invocat si alte cereri in probatiune de formulat in temeiul art. 260/ NCPC incuviinteaza proba cu inscrisurile aflate la dosar. Declara inchisa faza probatorie si in temeiul art. 394/alin.1/NCPC, declara inchise dezbaterile si retine cauza in pronuntare, pe baza actelor de la dosar.
JUDECĂTORIA
Deliberând, constată că:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 25.07.2014 petentul C. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 09.07.2014 de către intimat, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea plângerii a arătat că la data de 09.07.2014, ora 00,20 i s-a întocmit un proces verbal de contravenție, pe motiv că a tulburat liniștea locatarilor fără drept. Arată că la acea oră se odihnea, iar după ce a fost trezit de niște vecini a observat pe casa scărilor un grup de persoane. Precizează că i-a invitat pe agenții constatatori în casă să vadă că mobila este masivă și nu poate fi mutată de o singură persoană și că nu deține mașini de găurit sau alte unelte care ar putea produce zgomote care să deranjeze vecinii. Petentul a precizat că agentul constatator nu a descris fapta contravențională, pentru a putea fi verificată de către instanță, doar a reprodus art. 2 pct 26 din L 61/1991.
Plângerea a fost legal timbrată, f. 4.
În probațiune s-a depus procesul verbal de contravenție, f. 3.
Intimatul a depus întâmpinare, f. 14, prin care a solicitat instanței ca pe baza probelor ce vor fi administrate în cauză să respingă plângerea contravențională formulată de petiționar împotriva procesului verbal . nr._/13.12.2013 încheiat de I.P.J. Cluj; să mențină procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.
Apreciază că plângerea petiționarului este neîntemeiată din următoarele motive:
Sub aspectul legalității, procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Sub aspectul temeiniciei învederează instanței că agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
Arată că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna dintre persoanele prevăzute de art. 315 alin. (1) C.pr.civ, care, potrivit dispozițiilor legale invocate, nu pot fi audiate ca martori.
Totodată, se opune administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acestea nu respecta principiul contradictorialității și al nemijlocirii probelor în procesul civil.
În fapt, la data de 09.07.2014 în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, agentul de poliție a fost dirijat în jurul orei 00,20 de către Dispeceratul Secției 1 Poliție pe ., unde se reclamana că se tulbura fără drept liniștea locatarilor, prin producere de zgomote. În urma verificărilor efectuate, agentul de poliție a constatat că cele sesizate se confirmă, mai mulți locatari fiind deranjați de zgomotul respectiv, motiv pentru care a procedat la sancționarea contravențională a petentului.
Intimatul subliniază faptul că L. 61/1991 are drept scop asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, iar cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civil, moral și responsabil, în spiritul normelor de conviețuire socială, autoritățile statului urmărind ca acțiunile antisociale să nu rămână nesancționate.
Întrucât fapta comisa de către petent a fost constatata prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de constatare si sancționare a contravenției se bucura de prezumția de legalitate si temeinicie si face totdeauna dovada până la proba contrarie, astfel încât sarcina probei revine petiționarului și nu intimatului, conform art. 249 din Legea nr, 134 privind C. Pr. Civ.
Procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară (în acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin Decizia 197/2003, Decizia 259/2007 ș.a), forța probantă a procesului verbal este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În probațiune s-a depus raportul agentului constatator, f. 15, 16, fișa intervenției la eveniment, f. 18
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205-206, art. 223 alin. (3), art. 249 și art. 315 alin. (1) din Legea nr. 134 privind C. Pr. Civ., OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, L 61/1991.
Din oficiu, instanța a dispus audierea în calitate de martor a numitului V. R., f. 33, declarația acestuia aflându-se la fila 49 din dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține că:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 09.07.2014 de către intimat a fost sancționat petentul C. M. cu amendă în cuantum de 1000 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 09.07.2014, ora 00,20 aflându-se în . . unde locuiește fără forme legale, a tulburat liniștea locatarilor fără drept, prin producerea de zgomote cu diferite obiecte aflate în locuință, provocând indignarea tuturor locatarilor din imobil, faptă prev. de art. 2, pct 26 din L 61/1991.
Procesul verbal a fost semnat de contravenient, cu mențiunea că „ Nu am făcut eu gălăgie. Eu dormeam în acel moment”.
L.61/1991 prevede „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
26) tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora.
Din declarația martorului, f. 49, rezultă că fiind sesizat de către vecinii din . producerea de zgomote noaptea, petentul a negat tot timpul acest lucru, aspect care rezultă și cuprinsul procesului verbal de contravenție, și din cuprinsul plângerii.
Martorul a precizat faptul că după ce a fost amendat de către poliție, petentul s-a mutat din apartamentul în care stătea cu chirie. După ce acesta s-a mutat din imobil, după aproximativ 2 nopți a început din nou să fie zgomot noaptea, cu același stil de zgomote, tras de mobilă, bătut cu coada de mătură în pereți. Mama martorului a fost în vizită la vecina de la parter, sesizând că tavanul acesteia este plin de găuri, prin urmare aceasta era persoana responsabilă de producerea zgomotelor, locuind sub apartamentul petentului.
Instanța apreciază că date fiind circumstanțele speței de față, când se putea observa cu ușurință faptul că petentul a fost trezit din somn la acea oră, agentul constatator trebuia să depună mai multă diligență în identificarea persoanei vinovate de producerea zgomotului și să verifice susținerile petentului, deci să perceapă el însuși, prin propriile simțuri săvârșirea faptei contravenționale, astfel cum s-a menționat în cuprinsul întâmpinării depuse de către intimat.
Prin urmare, instanța reține că petentul nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa, astfel că procesul verbal este nelegal și netemeinic și urmează a fi anulat, iar petentul exonerat de plata amenzii în sumă de 1000 lei, stabilită în sarcina sa prin actul contestat.
Având în vedere dispoz. art. 453 NCPC, cererea petentului, culpa intimatului, instanța va dispune obligarea acestuia la plata către petent a sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, taxa de timbru, f. 4.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de către petentul C. M., cu reședința în Cluj N., ., ., jud. Cluj, CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 09.07.2014 de către intimat.
Exonerează petentul de plata amenzii în sumă de 1000 lei, stabilită în sarcina sa prin actul contestat.
Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea cǎii de atac urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Cluj N..
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 05.11.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
P. VICTORIȚA P. A. M.
Red. Dact. PVP/4 ex./29.12.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








