Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 11849/2015
ROMÂNIAOperator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDEȚUL CLUJ
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar civil nr._
SENTINȚA civiLĂ Nr._/2015
Ședința publică din data de 15.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. O.-M.
Grefier: Z. R.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul DRĂJAN D. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica- C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima si a doua strigare a cauzei, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Verificându-și competența, în conformitate cu disp. art. 131 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanta constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, date fiind prev. art. 94 pct. 4 din codul de procedură civilă si art. 101 din OG nr. 15/2002.
În probațiune, in conformitate cu prev. art. 250, 255 și 265 din Codul de procedura Civilă, instanța încuviințează înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerând că mijlocul de proba este legal, pertinent, concludent si util solutionarii cauzei, de natura a proba temeinicia pretentiilor deduse judecatii. Pentru aflarea adevarului in cauza si respectarea principiului egalitatii de arme, in conditiile art. 22 alin. 2 din Codul de Procedura Civila si art. 34 din OG nr. 2/2001, instanta incuviinteaza intimatului si administrarea mijlocului material de proba anexat intampinarii, respectiv plansa fotografica ce surpinde momentul constatarii faptei, acest mijloc de proba fiind admisibil fata de prev. art. 250, 255 si 341 din Codul de Procedura Civila si de natura a conduce la solutionarea procesului.
Având în vedere mijloacele de probă ce au fost incuviintate in cauza, instanța apreciază că nu mai este necesară estimarea duratei cercetării procesului dupa cum impune art. 238 din Codul de Procedură Civilă, intrucat plangerea poate fi solutionata chiar la acest termen de judecată, pe baza probelor existente la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de solutionat, instanța se considera lamurita, declară încheiată cercetarea procesului si, intrucat partile nu sunt prezente pentru a le fi acordat cuvantul in dezbateri, aratand ca se solicita judecarea in lipsa, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
In temeiul cererii de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 01.10.2015, sub nr._, petentul DRĂJAN D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin C.: anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, intocmit in data de 08.09.2015 si inlaturarea masurii de sanctionare contraventionala; cu acordarea cheltuielilor de judecata, constand in taxa judiciara de timbru.
În esenta, in motivarea cererii, petentul a aratat ca nu a savarsit fapta contraventionala ce i se imputa, deoarece, la data de 27.05.2014, a vandut autoturismul marca Dacia, cu nr. de identificare UU1LSDAAH33915292, avand capacitate cilindrica 1.390 cmc si nr. de inmatriculare_, catre numitul B. C. A.. A mai precizat petentul ca si-a indeplinit obligatia legala privind radierea mijlocului de transport din evidentele fiscale ale Municipiului Cluj-N., dupa cum rezulta din Prcesul-verbal de scoatere din evidenta fiscala a mijloacelor de transport nr._/27.05.2014.
S-a apreciat, astfel, ca procesul-verbal de contraventie este nelegal si netemeinic, intrucat petentul nu a savarsit fapta imputata, in conditiile in care autoturismul Dacia cu nr. de inmatriculare_ nu se mai afla in posesia si proprietatea sa de aproape un an de zile, iar obligatia de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate revenea noului proprietar, in conformitate cu disp. art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002.
In drept, au fost invocate prev. OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 si OG nr. 15/2002.
Au fost depuse inscrisuri in probatiune.
Cererea a fost legal timbrata.
La data de 21.10.2015, prin serviciul registratură al Judecătoriei Cluj-N., intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica- C. a formulat intampinare, solicitand respingerea plangerii, ca fiind nefondata si neintemeiata si mentinerea procesului-verbal de contraventie.
Sub aspectul starii de fapt, intimata a aratat ca vehiculul cu nr. de inmatriculare_, apartinand petentului, a fost surprins, la data de 05.05.2015, pe DN19 km 125+510m, pe raza localitatii D., jud. Satu M., circuland pe drumurile nationale fara a detine rovineta valabila, sens in care a fost intocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/08.09.2015.
S-a precizat ca petentul nu a respectat disp. art. 1 alin. 2 din OG nr. 15/2002 si, cat timp procesul-verbal de contraventie indeplineste toate conditiile prevazute de OG nr. 2/2001, fiind intocmit in conformitate cu disp. art. 9 din OG nr. 15/2002, in lipsa contravenientului si a martorilor, deoarece fapta a fost constatata cu ajutorul mijloacelor specifice ale SIEGMCR, plangerea contraventionala trebuie respinsa.
A apreciat intimata ca, potrivit art. 8 si art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002, obligatia de plata revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este inscris in certificatul de inmatriculare, sens in care petentul are calitatea de subiect activ al raportului juridic contraventional.
In sfarsit, intimata a sustinut ca un contract de vanzare-cumparare incheiat de petent cu un cocontractant produce efecte doar fata de partile care l-au incheiat si nu poate fi opus tertilor, orice schimbare a proprietarului autoturismului in cauza devenind opozabila tertilor doar dupa transcrierea dreptului de proprietate in evidentele SPCRPCIV.
In drept, au fost invocate disp. OG nr. 15/2002 si OG nr. 2/2001.
Intampinarii i-au fost anexate inscrisuri si plansa fotografica surprinzand momentul constatarii contraventiei.
Petentul nu a formulat raspuns la intampinare.
Pentru solutionarea plangerii, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri si mijloace materiale de proba.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, incheiat la data de 08.09.2015, agentul constatator A. S., in calitatea sa de functionar public aflat in exercitiul legal al atributiilor de serviciu, pe baza autorizatiei de control 0.8.12 (atasata intampinarii) a retinut ca, la data de 05.05.2015, ora 14:23, pe DN19 km 125+510m, in localitatea D., jud. Satu M., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, apartinand d-lui DRĂJAN D., a circulat pe drumurile nationale fara a detine rovineta valabila.
Starea de fapt descrisa in procesul-verbal de contraventie a fost constatata la data de 08.09.2015, in urma interogarii bazei de date a Centrului de Studii Tehnice Rutiere si Informatica- C., din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, pe baza fotografiei atasata intampinarii, mentionata in procesul-verbal de contraventie si care arata ca vehiculul a fost fotografiat cu ajutorul unei camere video ANPR, folosita in vederea recunoasterii automate a numerelor de inmatriculare, întrucât, pentru nr. de înmatriculare_, nu a fost identificata o rovineta valabila la data înregistrării contravenției, respectiv 05.05.2015, ora 14:23.
In considerarea elementelor ce au rezultat din interogarea bazei de date a Centrului de Studii Tehnice Rutiere si Informatica- C., agentul constatator a procedat in conformitate cu prev. art. 9 alin. 4 din OG nr. 15/2002, la consultarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor- Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului existent între intimată și această instituție și s-a identificat proprietarul vehiculului, fiind întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._. S-a procedat, astfel, la sancționarea contravenționala a persoanei înscrisa în certificatul de înmatriculare al vehiculului care a circulat fără a avea rovinetă valabilă pentru data de 05.05.2015, în calitatea sa de utilizator caruia ii incumba responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare, in conformitate cu disp. art. 7 rap. la art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002, prin aplicarea sancțiunii amenzii de 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 32 din OG nr. 15/2002, aratandu-se ca au fost încălcate prevederile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.
Procesul-verbal de contraventie a fost incheiat in lipsa contravenientului si a martorilor, intrucat fapta a fost constatata cu ajutorul unor mijloace tehnice, imprejurare indicata in cuprinsul actului, fiind comunicat petentului la data de 15.09.2015, pe baza confirmarii de primire anexata intampinarii.
Arătând că procesul verbal de contraventie nu este legal si temeinic intocmit, persoana sanctionata contraventional solicita instantei, pe calea plangerii contraventionale de fata, formulata in conformitate cu prev. art. 31 din OG nr. 2/2001, cenzurarea sanctionarii contraventionale.
În drept, instanta va decide cu privire la temeinicia pretentiilor deduse judecatii prin raportare la prev. art. 7 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (astfel cum a fost modificata prin OUG nr. 8/2015, in vigoare din data de 28.04.2015), ce arată că responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Tariful de utilizare este definit in cuprinsul art. 1 alin. 1 lit. e din OG nr. 15/2012, ca fiind o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Acelasi text de lege, prin lit. b defineste notiunea de „utilizatori”, aratand ca este vorba despre persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
In conformitate cu prev. art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002: fapta de a circula fără a deține rovinetă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, al carei cuantum a fost stabilit prin anexele actului normativ. Cat priveste existenta unei rovinete valabile art. 11 din OG nr. 15/2002, stabileste ca: „Rovinieta valabilă reprezintă înregistrarea în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru un vehicul, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde data și ora pentru care se efectuează verificarea”.
Maniera în care pot fi constatate și sancționate contravențiile ce aduc atingere normelor reglementand tariful de utilizare pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost stabilita prin disp. art. 9 din OG nr. 15/2002, ce arată că personalul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA efectuează controlul si constata contravențiile cu ajutorul mijloacelor tehnice, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, acelasi personal procedand si la aplicarea sancțiunilor, prin incheierea procesului-verbal de constatare a contravenției, în lipsa contravenientului, pe baza datelor privind utilizatorul vehiculului, furnizate de Ministerul Afacerilor Interne- Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Contravențiilor instituite prin art. 8 din OG nr. 15/2012 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, in acest sens fiind art. 10 din OG nr. 15/2002 si, in conformitate cu prev. art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.
Efectuând, cu prioritate, analiza legalității procesului-verbal de constatare a contraventiei . nr._ din data de 08.09.2015, instanța apreciază că este vorba despre un act care nu îndeplinește exigențele de legalitate prevăzute în cuprinsul OG nr. 2/2001. . art. 1247 alin. 3 din Codul Civil, date fiind disp. art. 178 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, instanta este obligata sa constate ca procesul-verbal de contraventie contestat este un act juridic lovit de nulitate absoluta, din moment ce nu a fost respectat principiul caracterului personal al raspunderii contraventionale.
Principiul caracterului personal al raspunderii contraventionale nu poate fi contestat in contextul disp. art. 1 alin. 1 din OG nr. 2/2001, ce presupun existenta contravenției doar atunci cand fapta este săvârșită cu vinovăție, iar vinovatia implica o apreciere in persoana fiecarui contravenient, nefiind posibila aplicarea sanctiunii contraventionale pe baza de prezumtii, cum s-a intamplat in speta. Mai mult, imposibilitatea legalei intocmiri a procesului-verbal de contraventie in virtutea unei raspunderi de natura obiectiva, chiar daca ar fi prezumata prin actul ce reglementeaza fapta contraventionala, rezulta si din analiza prev. art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, ce impun individualizarea sanctiunii contraventionale prin raportare la caracteristicile faptei si ale persoanei ce a incalcat valorile sociale ocrotite de legislatia contraventionala.
In speta, disp. art. 9 din OG nr. 15/2002 instituie o prezumtie de raspundere contraventionala pentru fapta de a circula fara a detine rovineta valabila in sarcina persoanei care figureaza inscrisa ca proprietar in certificatul de inmatriculare al vehiculului, intrucat prev. art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 obliga persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, in calitatea sa de utilizator a retelei nationale de drumuri, să achite tariful de utilizare. Totusi, aceste dispoziții legale sunt menite doar să faciliteze sarcina agenților constatatori competenți să constate și să sancționeze contravenții la normele privind aplicarea tarifului de utilizare pe rețeaua de drumuri naționale din România, de a stabili cine este persoana care raspunde contravențional pentru neîndeplinirea obligației legale de a achita contravaloarea rovinetei, fiind instituită, prezumția că persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare este contravenient.
Prezumția de raspundere contraventionala instituita prin disp. art. 9 rap. la art. 7 si art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 poate fi, insa, răsturnată pe calea unei plângeri contravenționale precum cea de față, instanța fiind abilitată în temeiul prevederilor art. 34 din OG nr. 2/2001 să analizeze apararile petentului cu privire la lipsa de identitate intre persoana sa si persoana adevaratului contravenient. . inscrisuri atasat plangerii contraventionale este de natura a justifica nelegalitatea intocmirii procesului-verbal de contraventie pentru incalcarea principiului caracterului personal al raspunderii contraventionale, intrucat, la data de 05.05.2015, petentul nu mai avea posesia autovehiculului cu nr. de inmatriculare_, ce a fost surprins circuland pe drumurile nationale fara a detine rovineta valabila si, ca atare, nu putea savarsi contraventia retinuta in sarcina sa.
In conditiile in care, prin disp. art. 1 din OG nr. 2/2001, se arata ca este contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, instanta considera ca procesul-verbal de contraventie contestat nu este legal intocmit, deoarece legalitatea sanctionarii contraventionale presupune tipicitatea faptei, identitatea intre fapta savarsita in concret si cea retinuta in sarcina contravenientului. Trebuie ca elementele constitutive ale contraventiei imputata persoanei sanctionata contraventional sa fie, pe deplin, intrunite in fapta savarsita, realmente, de contravenient. In speta, tipicitatea faptei contraventionale retinuta in sarcina petentului lipseste, deoarece, la momentul savarsirii contraventiei, persoana sanctionata contraventional se afla in imposibilitatea de a conduce vehiculul care a circulat fara a detine rovineta valabila, a carui posesie si documente au fost transmise numitului B. C. A., la data de 27.05.2014.
Probatoriul cu inscrisuri administrat in cauza a dovedit, asadar, imprejurarea ca petentul nu a incalcat, la data de 05.05.2015, prev. art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, nefiind justificat comportamentul ilicit imputat de agentul constatator, intrucat raspunderea contraventionala este una personala, cu caracter subiectiv, iar fapta retinuta in sarcina persoanei inscrisa in certificatul de inmatriculare al autovehiculului cu nr. de inmatriculare_ nu putea fi savarsita de contravenient. Documentele depuse la dosarul cauzei ilustreaza faptul că autovehiculul marca Dacia, cu nr. de identificare UU1LSDAAH33915292, avand capacitate cilindrica 1.390 cmc si nr. de inmatriculare_ a fost vandut de petent, la data de 27.05.2014, prin Contractul de vanzare-cumparare incheiat cu numitul B. C. A., la această dată fiind predată posesia mașinii și toate actele acesteia, dupa cum rezulta din copia contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit. Acest contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, incheiat la data de 27.05.2014, a fost înscris în evidențele fiscale, după cum reiese din copia procesului-verbal de scoatere din evidența fiscală a mijloacelor de transport, eliberat sub nr._/27.05.2014, de Municipiul Cluj-N., Direcția Impozite și Taxe Locale si, prin înregistrarea contractului în evidențele Municipiului Cluj-N.- Direcția Impozite și Taxe Locale, înscrisul sub semnătură privată a dobândit dată certă, dispozițiile art. 278 alin. 1 pct. 3 din Codul de Procedura Civila fiind neechivoce in acest sens.
Faptul ca numitul B. C. A., cumpărătorul vehiculului cu numar de inmatriculare_ nu a procedat la efectuarea procedurii de înmatriculare a autoturismului achiziționat pe numele său, nu s-a conformat procedurii instituita prin disp. art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 si, în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor- Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, petentul era inscris la data constatarii contraventiei: 08.09.2015, ca proprietar al autoturismului implicat in săvârșirea contravenției, nu poate justifica temeinicia sanctionarii contraventionale.
În consecință, din moment ce petentul a făcut dovada că autovehiculul ce a circulat, la data de 05.05.2015, pe drumurile nationale din Romania, fara a avea achitat tariful de utilizare prev. de art. 7 rap. la art. 1 alin. 1 lit. b si e din OG nr. 15/2002, mentionat in procesul-verbal de constatare a contraventiei, nu se mai afla în proprietatea si posesia sa la data savarsirii faptei, apare evidentă netemeinicia raspunderii contraventionale imputata in speta. Fiind reținuta contravenția instituita prin disp. art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 în sarcina petentului, desi acesta nu se mai afla in posesia vehiculului pentru care nu s-a achitat tariful datorat in vederea utilizarii drumurilor nationale din Romania, a fost incalcat principiul caracterului personal al raspunderii contraventionale, impus prin disp. art. 1 din OG nr. 2/2001, ce sanctioneaza, ca fiind contraventie, doar fapta savarsita cu vinovatie.
Ar fi inechitabila sarcina de a suporta sancțiuni contravenționale pentru simplul faptul ca persoana in cauza a detinut, la un moment dat, un vehicul in proprietate, a fost inscrisa in certificatul de inmatriculare al acestui vehicul, insa a vândut bunul si nu poate controla modalitatea in care au fost respectate disp. art. 11 din OUG nr. 195/2002, cu privire la transcrierea dreptului de proprietate pe numele cumpărătorului, corelativ cu radierea inmatricularii de pe numele vanzatorului. Aceasta cu atat mai mult cu cat, in speta, vanzatorul a depus diligente pentru indeplinirea singurei obligatii legale ce ii incumba in urma incheierii operatiunii de vanzare-cumparare incheiata la data de 27.05.2014: aceea de radiere a mijlocului de transport din evidenta fiscala.
Rezulta ca, fata de prev. art. 174 alin. 2 din Codul de Procedura Civila, nu poate fi contestata sanctiunea nulitatii absolute ce afecteaza actul administrativ contestat, intrucat cerința nerespectată la intocmirea procesului-verbal de contraventie a fost instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. Este vorba despre o cerinta legala extrinseca actului de procedura, in sensul art. 176 pct. 6 din Codul de Procedura Civila, care nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului incheiat cu nesocotirea principiului caracterului personal al raspunderii contraventionale.
In sfarsit, instanta mai arata si faptul ca neregularitatea întocmirii procesului-verbal pentru incalcarea principiului caracterului personal al raspunderii contraventionale, in conditiile in care lipseste corespondenta intre fapta retinuta in sarcina petentului si comportamentul ilicit savarsit in concret este una de natură a conduce la anularea procesului-verbal de contravenție si prin raportare la prev. art. 17 din OG nr. 2/2001, deoarece, fata de elementele constitutive ale unei contraventii, astfel cum sunt reglementate prin art. 1 din OG nr. 2/2001, lipseste chiar fapta savarsita, iar vătămarea cauzată contravenientului este prezumata de lege, neputand fi inlaturata decat prin desfiintarea actului.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează a admite plângerea contravențională, a constata nulitatea absoluta a procesului-verbal de constatare a contraventiei si a inlatura sanctiunea contraventionala aplicata, aratand ca, prin raportare la disp. art. 179 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, ce impun desfiintarea actului de procedură nul incepand cu data îndeplinirii lui, nu se mai impune analiza aspectelor de netemeinicie invocate in motivarea plangerii contraventionale.
F. de solutia de admitere a plangerii contraventionale, avand in vedere opozitia intimatei cu privire la actiunea formulata in cauza, instanta apreciaza ca petentului i se cuvine restituirea cheltuielilor de judecata, din moment ce, in conformitate cu prev. art. 453 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, organul constatator este partea care a pierdut procesul. Prin urmare, in temeiul art. 451 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, instanta urmeaza a dispune obligarea intimatei sa achite petentului suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru, cheltuieli dovedite in mod corespunzator prin chitanta depusa la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul DRĂJAN D., avand CNP_, cu domiciliul în localitatea Cluj-N., ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica- C., cu sediul în București, .. 401A, sector 6 și, în consecință:
Constata nulitatea absoluta a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit, la data de 08.09.2015, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica- C. din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA si inlatura sanctiunea contraventionala aplicata: amenda în cuantum de 250 lei.
Obliga intimata sa achite petentului suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2015.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Z. R.
Red.D./Dact.D.
4 ex./15.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








