Anulare act. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 11305/2015
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică din data de 02.12.2015
Complet constituit din :
JUDECATOR: F. I.
GREFIER: T. R.
Pe rol se află pronunțarea hotărârii în dosarul civil cu numărul mai sus menționat, privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. L., T. G. și T. M. V. în contradictoriu cu pârâta C. V.-F., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Se face referatul cauzei, după care:
Instanța reține că la data de 27.11.2015 reclamanții au depus concluzii scrise la dosar.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de astăzi, 02.12.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._/211/2011 la data de 14.12.2011, reclamanții C. S. A., C. L., T. I., T. G. și T. M. V., în contradictoriu cu pârâta C. V.-F., au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea testamentului încheiat la data de 28.10.2011 la B.N.P. S.-C. L. autentificat sub nr. 1231/28.10.2011 precum și să constate faptul că reclamanții sunt singurii moștenitori ai defunctei P. V., născută la data de 18 mai 1946 în ., în calitate de colaterali privilegiați – nepoți de frați.
În fapt, reclamanții au precizat că sunt nepoți de frați ai defunctei P. V., decedată la data de 25.11.2011, și că au acceptat succesiunea față de mătușa lor, prin declarațiile autentice de acceptare făcute în fața notarului public, în termenul legal de acceptare.
Reclamanții susțin că la data de 27.11.2011 au înmormântat-o pe mătușa lor, ocazie cu care pârâta C. V.-F. le-a prezentant testamentul a cărui nulitate o solicită, testament prin care defuncta a lăsat întreaga sa avere pârâtei, pe care a cunocut-o în ultimele 3 luni de viață, aceasta având rolul de menajeră. Potrivit pârâților, nimeni nu a știu de intenția defunctei de a lăsa întreaga sa avere pârâtei.
Se arată faptul că defuncta era bolnavă de cancer în fază de metastază de mai mult timp, motiv pentru care reclamanții au păstrat legătura cu mătușa lor iar reclamantul T. I., fiind oarecum agreat de mătușa sa, a fost contactat pentru a o ajuta pe bolnavă în ceea privește problemele sale cu doctorul de familie. Mai mult, reclamantele arată că o ajutau pe mătușa lor la unele activități casnice și chiar și în ceea ce privește administrarea proprietăților sale.
Potrivit reclamanților, defuncta urma un tratament cu citostatice care s-a dovedit a fi unul eficient însă starea sa de sănătate s-a înrăutățit din momentul în care a intrat în relații cu pârâta, sub influența căreia a refuzat urmarea acestui tratament. Pe acest fond, reclamanții susțin că defuncta și-a pierdut discernământul în ultima perioadă a vieții și inclusiv la data întocmirii testamentului, fapt ce a fost întărit de relatările vecinilor și a celorlați apropiați, aceste persoane declarând că bolnava avea un comportament nefiresc, cu ieșiri necontrolate, nervoase, acuzatoare, era permanent pusă pe harță, răutăcioasă și chiar violentă, reclamanții aflând că mătușa lor depusese circa zece plângeri la Poliție și Primărie pe motive absurde, cum ar fi faptul că vecini ai săi fabricau droguri, bani falsi etc.
În ceea ce privește conviețuirea defunctei cu pârâta, se arată că aceasta a început în luna septembrie a anului 2011, născută fiind din întâlnirea la biserică, ambele având credința în cultul Martorii lui Iehova. Astfel, reclamanții susțin că cele două s-au întâlnit în toamna acestui an, pârâta împrumutând de la mătușa reclamanților suma de 4000 euro pe care nu a mai restituit-o niciodată, pârâta aflând în acest context de starea de sănătate a defunctei. Se arată că aceasta din urmă, dorind să își recupereze banii, a invitat-o de mai multe ori pe pârâtă la domiciliul ei, pârâta mutându-se efectiv la mătușa lor, reclamanții apreciind că pârâta s-a oferit să o ajute pe defunctă tocmai pentru a-și plăti datoria. În continuare, se susține că pârâta s-a oferit să o ajute pe defunctă chiar și medical cu toate că nu era de specialitate, convingând-o să aplice un tratament naturist, pârâta refuzând ajutorul oferit de un martor în ceea ce privește tratamentul bolnavei, același martor arătând că pârâta îi lua sânge mătușii reclamanților.
Reclamanții mai susțin că s-au interesat de pârâtă și au aflat că este din județul M., e relativ nouă la biserica din Cluj pe care nu o prea frecventa după mutarea la mătusa lor, pârâta culegând moșteniri încă de la alte 2-4 persoane în același fel.
Mai departe, reclamanții arată că de la momentul în care s-a mutat în locuința mătușii lor, pârâta nu o lăsa pe aceasta să vorbească cu nepoții săi, se afla permanent lângă părți, împiedicând desfășurarea unei comunicări firești între rude. Reclamanții susțin că un martor le-ar fi spus că într-o vizită a prins un moment de singurătate cu bolnava care a început să îi spună să meargă la locuința ei din Vălcele, amuțind brusc (de frică aprecia martorul) la .> În continuare, reclamanții susțin că starea de sănătate a mătușii lor s-a înrăutățit în luna octombrie a anului 2011 când pârâta i-a aplicat un tratament nepotrivit pentru o răceala (împachetări cu cerceaf ud și rece), ceea ce i-a provocat o pneumonie. Se arată că din acest moment a avut loc o ruptură în relația reclamanților cu mătușa lor, pârâta refuzând chiar să îi lase să vorbească la telefon cu bolnava, fapt ce ce i-a pus pe gânduri pe reclamanți. Reclamantul T. I. susține că mătușa i-a solicitat obținerea unei adeverințe de la medicul de famile, însă, acesta din urmă a refuzat acordarea ei fără prezența personală a bolnavei.
Reclamanții mai arată faptul că toate aceste manopere folosite de pârâtă, conduc la ideea că pârâta a utilizat mijloace frauduloase în vederea captării defunctei pentru a-i lăsa moștenirea ei, pe care altfel nu ar fi lăsat-o menajerei, existând astfel și un dol prin captație.
În drept, cererea a fot întemeiată pe dispozițiile art. 1038 și art. 1076 N.Cod civil.
În probațiune, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, proba testimonială și expertiza de specialitate.
A fost depus testamentul defunctei autentificat sub nr. 1231/28.10.2011 (f. 5-6 vol. I).
La data de 12.12.2011 reclamanii au formulat o precizare de acțiune prin care au arătat faptul că atacă testamentul care privește și bunurile imobile identificate astfel: apartament înscris în C.F._-C1-U1 topo 3944/a/s/x, casă + teren înscrise în C.F._ – Feleacu CAD 2456, top 128/2, 129/2, 130/2.
La termenul din data de 01.02.2012 reclamanții au depus declarații autentice de acceptare a moștenirii (f. 17-22 vol. I).
La data de 07.03.2012 pârâta C. V.-F. a depus întâmpinare (f. 31-33 vol. I) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că la momentul semnării testamentului, contrar susținerilor reclamanților, dispunătoarea era în deplinătatea facultăților mentale, aspect care rezultă din constatările personale ale notarului public instrumentator al testamentului, d-na S. C. L. și a martorilor asistenți M. C.-R. și R. Alioșa-Domi, iar pe de altă parte din adeverințele medicale eliberate chiar în ziua întocmirii testamentului de dr. T. T. și dr. R. T..
În ceea ce privește pretinsele manopere dolosive, pârâta a susținut că, fiind de aceeași religie, și frecventând aceeași biserică, a avut relații de prietenie cu defuncta cu ani înaintea decesului acesteia, mai cu seamă după decesul soțului acesteia (2009) când a rămas singură. Astfel, se arat că bolnavă fiind și având nevoie de ajutor, defuncta a fost lăsată să se descurce singură de către rudele sale de sânge care astăzi revendică drepturi succesorale.
Reclamanta arată că, fiind în relații apropiate cu defuncta, a ajutat-o în permanență în ultimii ani iar din luna septembrie 2011, când starea ei s-a înrăutățit, chiar a locuit împreună cu aceasta, acordându-i toate îngrijirile necesare. Totodată, reclamanta susține că a fost împuterniciă de bolnavă să se prezinte la Institutul Oncologic pentru a îndeplini toate formalitățile legale pentru obținerea medicamentelor necesare.
Pârâta susține că din rudele apropiate ale defunctei, doar reclamantul Tantău I. o mai vizita din când în când, dar doar pentru a-i solicita diverse sume de bani de care avea nevoie pentru cheltuielile personale. Mai mult, pârâta arată că dezinteresul reclamanților rezultă și din faptul că de înmnormântare s-a ocupat doar pârâta, sumele necesare fiind avansate de aceasta.
Pârâta a mai precizat că este de acord cu solicitările în probațiune ale reclamanților cu excepția solicitării de emitere a unei adrese la secția de poliție nr. 3 – G. prin care să se solicite informații în legătură cu sesizările făcute de defunctă în ultimele luni de viață, chestiune care nu are nicio legătură cu prezentul dosar.
În dovedirea afirmațiilor sale, pârâta a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și de proba cu martori.
Pârâta a depus la dsoar adeverințe medicale, procură specială autentificată sub nr. 1185/20.10.2011, (f. 34-37).
La data de 05.03.2012 reclamantul T. I. a depus o cerere de renunțare la judecată (f. 39 vol. I) iar la data de 06.03.2012 au fost depuse cerere de renunțare la judecată din partea reclamanților T. G. și Cîmponieru S.-A. precum și procură judiciară (f. 40-42).
La termenul din data de 07.03.2012 (f. 46 vol. I) instanța, constatând caracterul irevocabil al unei cereri de renunțate, a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților T. I. și Cimponieru S.-A., constatând totodată că aceasta din urmă nu are un mandat expres de renunțare din partea reclamantei T. G..
La data de 19.04.2012 pârâta a depus la dosar o precizare (f. 49-50 vol. I) privind valoarea minimă a bunurilor ce compun masa succesorală, în care a indicat toate aceste bunuri precum și valaorea estimată a acestora, totalul ridicându-se la suma de 747.169,5 lei.
La data de 02.10.2012 pârâta a depus o completare la întâmpinare și note de ședință (f. 102-104 vol. I) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților având în vedere că acestora nu le-a fost dovedită calitatea de moștenitori și nici nu au investit instanța în acest sens, prin formularea unui petit de stabilire calității de moștenitor. Totodată, s-a arătat că solicitarea reclamanților de constatare a nulității absolute a testamentului, pe motivul vicierii consimțământului prin dol realizat prin captație și sugestie și pe motivul lipsei valabilității consimțământului prin lipsa discernământului este inadmisibilă având în vedere faptul că sancțiunea prevăzută de lege, mai precis art. 1205 și 1214 Noul Cod Civil, în acest caz este nulitatea relativă.
Totodată, pârâta a precizat că acțiunea este inadmsibilă și prin faptul că motivele invocate, respectiv lipsa discernământului și vicierea consimțămâmtului prin dol, nu pot exista împreună, ele excluzându-se reciproc.
În probațiune, pârâta a solicitat administarea probei cu interogatoriul reclamanților.
La data de 02.10.2015 Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. C. a depus copia foii de observație a defunctei (f. 107-113).
La termenul din data de 21.11.2012 reclamanții au depus un înscris intitulat completare la întâmpinare prin care au arătat că sunt moștenitori legali ai defunctei P. V., din clasa a II-a de moștenitori, prespectiv colaterali privilegiați, efectuând acte de acceptare expresă a moștenirii în termenul de opțiune succesorală și având atât calitate procesual activă cât și interes în promovarea acestei acțiuni. În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, reclamanții au învedererat că au solicitat anularea testamentului iar nu constatarea nulității absolute a acestuia, fiind indicat textul legal care reglementează în mod expres, în materia testamentului, motivele de nulitate pe care se întemeiază acțiunea.
La același termen (21.12.2012) instanța a dispus unirea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților cu fondul cauzei.
La data de 18.12.2012 Poliția Municipiului Cluj-N. – Secția III Poliție a depus copii ale rezultatului verificărilor efectuate ca urmare sesizărilor formulate de defunctă în ultimele 6 luni de viață ale acesteia (f. 256-260).
În ședința publică din data de 30.01.2013 reclamanții au depus înscrisuri care dovedesc legătura de rudenie a acestora cu defuncta P. V. (f. 277-295).
La solicitarea instanței, la dosar au fost depuse de către Biroul Individual Notarial L. S. – C. actele care au stat la baza redactării și autentificării testamentului cu nr. 1231/28.10.2011 (f. 445-475).
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei C. V. F. (f. 300-311 vol. I) și al reclamanților C. L. (f. 306-310), Tantău M. V. (f. 301-315) și T. G. (f. 325-328) precum și proba testimonială cu martorii I.-Santo I. (f. 350-351), D. V. (f. 352), Rezmives Aliosa Domi (f. 353-354), T. T. (f. 376-377), M. L. (f. 385) și P. M. (f. 385).
La data de 19.12.2012 a fost acvirat dosarul penal cu nr. 406/P/2012
Totodată, în cauză a fost încuviințată proba cu expertiza medico-legală psihatrică, la dosar fiind depuse raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de I.M.L. Cluj-N. (f. 390-392 vol. I), raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică (f. 417-420 vol. II) precum și avizul acestuia din urmă (f. 421 vol. II). În același timp, la data de 30.10.2015 la dosar a fost depus raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de Comisia de Noua Expertita Medico-Legală Psihiatrică din cadrul Institutului N. de Medicină Legală „M. Minovici” (f. 611-623) precum și avizul acestuia (f. 610). La dosar a mai fost depusă opinie expertală d-lui prof. dr. V. B., expert asistent pentru reclamanți (f. 402-409).
Din actele și lucrările existente la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamanții sunt moștenitori de gradul doi, în calitate de nepoți de frați ai defunctei P. V., aceasta din urmă decedată la data de 25.11.2011. La data de 07.12.2011 reclamanții au formulat declarații autentice de acceptare a moștenirii (f. 17-22 vol. I) autentificate de B.N.P.A. M. D. și M. C..
La data de 28.11.2015 a fost redactat testamentul defunctei P. V., autentificat sub nr. 1231 de B.N.P.A. S. C. L., A. D. C. (f. 5-6), prin care testatoarea a instituit drept legatar universal pe pârâta C. V. F..
Ulterior decesului mătușii lor, reclamanții au formulat o plângere penală împotriva pârâtei C. V. F. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, plângere înregistrată sub nr. dosar 406/P/2012. Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale care s-a dispus în acest dosar la data de 14.05.2012 s-a arătat că în urma efectuării unei expertize medico-legale asupra cadavrului numitei Po V. s-a constatat că moartea acesteia a fost neviolentă și s-a datorat insuficienței pluriorganice, apărute în evoluția „carcinomului mamar cu metastaze multiple”.
Primul motiv de de nulitate invocat de reclamanți, față de testamentul autentificat sub nr. 1231 de B.N.P.A. S. C. L., A. D. C., a fost lipsa discernământului testatoarei la momentul întocmirii actului.
Sub acest aspect, instanța reține faptul că testamentul a fost încheiat la domiciliul defunctei, care era la acel moment nedeplasabilă, de față la semnarea actului fiind și martorii M. C. R. și R. Aliosa-Domi. Totodată, instanța reține că în vederea încheierii acestui act, defuncta a fost supusă unui control în urma căruia, la data de 28.10.2011, medicul primar psihiatru-psihoterapeut a emis adeverința prin care constata faptul că pacienta nu prezintă afecțiuni psihiatrice la examinare fiind „aptă notar”.
În drept, instanța reține faptul că articolul 1038 Noul C. civil (act normativ aplicabil având în vedere data întocmirii actului contestat) stabileste faptul că „testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat”. Totodată, potrivit art. 1205 alin. 1 C.civ. „este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale”.
Instanța reține faptul că discernământul ține de caracterul conștient al voinței manifeste de a perfecta un act juridic, însă lipsa discernământului nu este asimilată lipsei totale de consimțământ întâlnită în cazul erorii obstacol. De aceea persoanele cu capacitate deplină de exercițiu sunt prezumate a avea discernământul necesar pentru încheierea de acte juridice, iar cei lipsiți de capacitate de exercițiu sunt prezumați a nu avea discernământ datorită fie vârstei fragede, fie stării de sănătate mintală, în ultimul caz fiind vorba despre majorii puși sub interdicție.
Dacă în cazul lipsei totale a consimțământului sancțiunea legală este fără doar și poate nulitatea absolută a actului juridic, deoarece sancțiunea intervine pentru absența unui element esențial fără de care actul juridic nu poate lua naștere, respectiv a voinței manifeste de încheiere a actului juridic, prin sancțiunea menționată urmărindu-se ocrotirea unui interes general, în ipoteza lipsei discernământului, sancțiunea trebuie să fie una de protecție în favoarea persoanei interesate, care a contractat fără putința de a aprecia cu privire la efectele manifestării sale de voință.
Este și firesc să se aplice sancțiunea nulității relative, de vreme ce aceeași sancțiune de protecție este operantă și în ipoteza încheierii actelor juridic de către persoane lipsite de capacitate de exercițiu, fără încuviințarea ocrotitorului legal ori de cei puși sub interdicție, deci lipsiți de discernământ.
În continuare se pune problema sarcinii probei lipsei discernământului si cum se poate realiza aceasta. Astfel, sub acest aspect nu trebuie pierdut din vedere că, în cauza de față, vorbim despre o persoana cu capacitate deplină de exercițiu, care este prezumată ca având discernământ. În atare condiții, sarcina probei revine celui care alege a susține lipsa discernământului, iar in caz că acesta nu reușește a dovedi aceasta stare, precum și în situația în care în urma unui efort probator reușește să creeze doar o stare de incertitudine cu privire la existența discernământului, atunci actul va fi socotit valabil, nefiind răsturnată prezumția existenței discernământului care se naște din starea de drept a capacității depline de exercițiu.
În aceste condiții, întregul efort probator trebuie sa se concentreze asupra a doua aspecte: cel dintai vizeaza probarea faptului insanității de spirit (a lipsei de discernământ), iar mai apoi, extrem de important, a se dovedi ca aceasta stareexista la momentul încheierii actului. Astfel, nu este suficient a se dovedi că în ultima perioadă a vieții defuncta avea diminuată capacitatea psihică de apreciere a conținutului și consecințelor actelor juridice, ci se cere a se dovedi că la momentul întocmirii actului, contractantul era lipsit de discernământ, altfel spus, cauza trebuie a fi contemporană actului.
Pentru a interveni sancțiunea nulității relative este necesar însă să existe dovezi concludente, neechivoce asupra lipsei discernământului testatorului datorată unei cauze naturale, adică probe din care să rezulte că persoana în cauză nu avea puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestării sale de voință.
În cauză, din probele administrate, nu rezultă că defuncta ar fi fost lipsit de discernământ la momentul încheierii contractului de întreținere. Astfel atât expertiza medico-legală psihiatrică efectuată de către I. București și care a avut spre analiză toate documentele medicale existente, cât și celelalte probe administrate în fața instanței, conduc la concluzia că nu există date care să permită stabilirea incapacității psihice de exercițiu a defunctei, la momentul încheierii acestui act.
În acest sens, instanța reține faptul că martorul Rezmives Aliosa Domi (f. 353-354), care a fost de față la semnarea testamentului, declară faptul a avut o discuție cu defuncta și că aceasta părea să fie în deplinătatea facultăților mintale. Totodată, martorul T. T. (f. 376-377), medicul care a avut-o ca pacientă pe dfunctă în ultima lună de viață, a arătat faptul că aceasta era coerentă, încrezătoare în viață, era inteligibilă și știa ce i se întâmplă. Mai mult, extrem de important este faptul că la data semnării testamentului defuncta a fost supusă unui control psihiatric, medicul specialist apreciind că este aptă pentru a încheia un act juridic.
În ceea ce privește rapoartele de expertiză întocmit în cauză de INM Cluj respectiv I. București, instanța arată, în prelabil, că date fiind circumstanțele cauzei, mai exact decesul persoanei investigate, proba cu expertiza medicală nu poate avea o valoarea superioară celorlalte probe administrate, întrucât dată fiind imposibilitatea comisiei de a discuta cu persoana expertizată, concluziile raportului pot fi doar generale și de principiu. Mai exact, dacă în situația efectuării unei expertize în vedere punerii sub interdicție a unei persoane raportul efectuat ca urmare a investigațiilor directe desfășurate asupra persoanei în cauză are o importanță primordială, în cauza de față un astfel de raport are o valoare mult mai redusă datorită imposibilității unei examinări directe.
În continuare, instanța reține faptul că în concluziile raportului întocmit de Comisia de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică din cadrul I. București (f. 375-382), aprobat și avizat de Comisia Superioară Medico-Legală (f. 374) forul suprem în materia expertizelor medico-legale, se arată faptul că defuncta avea „păstrată capacitatea psihică de apreciere asupra conținutului și consecințelor negative ce pot decurge din încheierea actelor civile în litigiu”. Astfel, instanța reține faptul că defuncta nu prezenta simptome care ar putea conduce la concluzia lipsei discernământului.
Nu în ultimul rând instanța mai învederează faptul că actul juridic atacat a fost încheiat în prezența unui notar public, acesta deplasându-se la domiciliul defunctei dată fiind imposibilitatea bolnavei de a se deplasa. Sub acest aspect, instanța reține faptul că prin autentificarea actului contestat, mai ales în aceste condiții speciale (deplasare la locuința părților), notarul public oferă o dovada în plus a existenței discernământului defunctei la data încheierii actului, prin interacționarea directă cu bolnava notarul având posibilitatea de a detecta existența unei inaptitudini psihice iar faptul că actul a fost încheiat demonstrează încredințarea notarului public asupra faptului că judecata părții nu este afectată. Mai mult, instanța arată că independent de existența ori inexistența unei adeverințe provenind de la un specialist, notarul public va încheia actul doar în situația în care nu are dubii cu privire la prezenta discernământului.
Pe cale de consecință, nefiind dovedită vreo cauză de afectare a discernământului testatorului, actul încheiat de acesta trebuie prezumat ca fiind întocmit de o persoană în deplinătatea capacităților psihice și cu reprezentarea clară a consecințelor juridice a dispozițiilor sale de ultimă voință.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat instanța reține faptul că actele de dispoziție cu titlu gratuit sunt supuse regulilor din dreptul comun în ccea ce privește viciile consimțământului. Conform art. 1214 C. civ. „consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”.
În materie de liberalități, dolul se manifestă sub forma captației și sugestiei. Captația constă în manopere dolosive și mijloace frauduloase, folosite în scopul de a câștiga încrederea dispunătorului și a înșela buna lui credință, pentru a-l determina să-i doneze un bun ori să fie gratificat prin testament. Sugestia se exercită prin mijloace ascunse și tendențioase, în scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a face o donație sau a constitui un legat pe care nu l-ar fi făcut din proprie inițiativă.
Captația și sugestia constituie cauze de nulitate a liberalității numai dacă mijloacele folosite sunt, într-adevăr, dolosive, frauduloase. Mijloacele captatorii nu pot duce la anularea liberalității dacă nu sunt caracterizate prin dol.
Prin urmare, liberalitatea poate fi anulată numai dacă manoperele frauduloase au avut ca rezultat alterarea voinței dispunătorului, în sensul că, fără exercitarea lor, dispunătorul nu ar fi făcut actul de libcralitate.
În cauză, reclamanții nu au făcut dovada folosirii de către pârâtă a mijloacelor dolosive frauduloase, care ar fi alterat voința defunctei, în sensul că, fără exercitarea lor, nu ar fi întocmit testamentul.
Majoritatea probelor administrate în cauză confirmă împrejurarea că pârâta și defuncta se cunoșteau de multă vreme, mult anterior decesului defunctei. Sub acest aspect, instanța reține că vecinul defunctei, C. V. a declarat în fața organelor penale (f. 3-4) faptul că pârâta venea din când în când la defunctă pentru a discuta aspecte care țineau de religia lor comună, acest martor, fără vreun interes în cauză, arătând că în ultima parte a vieții defunctei pârâta stătea tot timpul în apartament și o întreținea cu cele necesare.
Mai mult, în ceea ce privește declarația dată de martorului I.-Santo I., care este singura care sprijină susținerea reclamanților privind existența unei captații, instanța reține că din declarația acestui martor, oferită în fața instanței (f. 350-351) rezultă faptul că această persoană avea un conflict deschis cu pârâta C. V., martorul arătând că aceasta din urmă i-a reținut anumite bunuri personale care se aflau atât în casa defunctei de la Vâlcele cât și în beciul apartamentului defunctei. Mai mult, martorul susține că a avut resentimente față de această pârâtă datorită felului în care aceasta s-a comportat în ziua în care a avut loc decesul defunctei. Având în vedere această situație, instanța va aprecia această declarație cu prudență, fiind posibil ca modul de prezentare a situației, la un interval de aproximativ un an și jumătate de la eveniment, să fie influențat de existența acestor neînțelegeri, sau poate chiar acest martor să se fi așteptat la o oarecare gratificare din partea defunctei, care însă nu a mai venit, instanța reținând că acest martor avea o legătură strânsă cu defuncta, el declarând personal că s-a mutat în casa acesteia din Vâlcele în jurul datei de 15.10.2015.
Având în vedere această stare de fapt, instanța reține că declarația acestui martor cu privire la faptul că ar fi cunocut-o pe pârâtă doar în luna octombrie (f. 350 partea de început a declarație), în condițiile în care o vizita o dată la 5-6 zile pe defunctă și avea o legătură strânsă cu aceasta, nu poate fi adevărată. De altfel, această susținere este contrazisă imediat în declarație, martorul declarând că și-a oferit ajutorul defunctei în septembrie 2011 dar a fost refuzat de P. V. pe motiv că ar fi aflat de la V. faptul că martorul ar fi numit-o nebună. Mai mult, în situația în care martorul nu ar fi cunoscut-o pe pârâtă decât în ultima perioadă a vieții defunctei dar ar fi știut, conform declarației sale, faptul că nepoții defunctei o vizitau pe aceasta, de ce ar fi întrebat-o, conform propriei sale declarații, pe pârâtă, dacă a făcut actele? Mai mult, acest martor, într-un mod cu totul de neînțeles a arătat că a întrebat-o pe pârâtă dacă actele sunt făcute fără a discuta despre ce acte se referea. Presuspunând că actele s-ar referi la moștenire, instanțe se întreabă de ce, dacă pârâta era o necunoscută, martorul ar fi întrebat-o astfel de lucruri? Sau, totodată, de ce martorul a fost de acord să îi dea unei necunoscute cheia casei de la Vălcele, pe baza simplei susțineri a acesteia că este „stăpână” în condițiile în care defuncta avusese rude apropiate?
Mai mult, sub aspectul relației dintre pârâtă și testatoare, martorul R. Aliosa Domi (f. 353-354), persoană care a fost de față la întocmirea testamentului și care este de aceeași credință cu pârâta, a arătat că soțul defunctei a colaborat cu cel al pârâtei iar aceasta din urmă a început să o ajute pe defuncta bolnavă cu un an și jumătate înainte de deces. Totodată, instanța reține că martora D. V. (f. 352) nu a putut oferi informații relevante cu privire la relația dintre defunctă și pârâtă, având în vedere că martora o vedea rar pe defunctă, când aceasta din urmă mergea în Feleac, martora nevizitând-o pe bolnavă la domiciliul acesteia din Cluj.
Totodată, martora M. L. (f. 385) susține că defuncta și pârâta se cunoșteau de mai mult timp, fiind apropiate datorită împrejurării că ambele au avut rude bolnave de cancer. Totodată, această martoră arată că în luna mai a anului 2011 bolnava i-ar fi spus că nu poate fi ajutată de către nepții săi, aceștia din urmă având problemele lor, însă intenționează să o cheme pe V. în ajutorul său.
De asemenea, în privința declarației oferite de martora P. M., instanța reține că aceasta nu avea o relația apropiată cu defuncta, nu o vizita pe aceasta la domiciliul din Cluj și deci nu avea de unde să îi cunoască pe apropiații acesteia. Mai mult, faptul că pârâta nu a mers niciodată la casa din Vâlcele nu are nicio importanță întrucât aceasta o vizita pe defunctă la domiciliul din Cluj.
Având în vedere aspecte de mai sus, instanța reține că pârâta a avut o relația de prietenie cu defuncta, persoană de aceeași credință, fiind unite și de faptul că ambele și-au pierdut soții datorită unor boli incurabile, iar această relație s-a întărit în momentul în care pârâta a început să o ajute pe defuncta bolnavă care nu se mai putea descurca singură.
Instanța reține că singura manoperă frauduloasă susținută de reclamanți este faptul că pârâta ar fi întrerupt orice comunicare, prin telefon, a defunctei cu rudele sale, o astfel de susținere, chiar dovedită, neputând reprezenta un element care să conducă instanța la reținerea captației. Astfel, în primul rând, un bolnav de cancer, aflat în stadiu terminal, are nevoie de liniște, orice deranj putând să îi sporească durerile. Totodată, instanța reține că reclamanții ar fi putut să o viziteze pe mătușa lor, în cazul în care doreau să comunice cu aceasta, fiind de așteptat ca datorită relației apropiate cu mătușa lor, bolnavă de cancer în faza terminală, să fie dornici să cunoască aspecte legate de starea de sănătate a acesteia. Dar în cauză nu s-a invocat sau demonstrat faptul că pârâta i-ar fi împiedicat pe reclamanți sau alte persoane să ia legătura direct cu defuncta.
În ceea ce privește „manipularea fină” menționată în raportul I. București, instanța constată, în primul rând, faptul că obiectul acestei expertize privește exclusiv stabilirea existenței ori inexistenței discernământului defunctei, la data întocmirii testamentului, instanța fiind singura care poate aprecia asupra existențai sau inexistenței unei manipulări din partea pârâtei. Totodată, această manipulare fină nu reprezintă un element suficient întrucât după cum s-a arătat mai sus, mijloacele captatorii nu pot duce la anularea liberalității dacă nu sunt săvârșite acte frauduloase efective. Simpla atenție și oferirea unui sprijin, chiar interesat până la urmă, nu reprezintă un mijloc fraudulos de natură să conducă la reținerea unei captații. Mai mult, chiar dacă pârâta ar fi îngrijit-o pe bolnava, persoană cu o avere considerabilă, cu speranța ascunsă că aceasta o va răsplăti pentru acest efort, o astfel de situație, chiar recunoscută de pârâtă, nu ar fi suficientă. Mai mult, instanța se întreabă, de altfel, dacă nu și interesul material, a fost prin factorii cel care i-a împins pe reclamanți să solicite, în instanța, anularea testamentului mătușii lor, a actului care exprimă voința acesteia, pe motiv că defuncta ar fi fost incapabilă, că defuncta ar fi fost, în limbaj nejuridic vorbind, „nebună”?
Totodată, instanța reține că nu are nicio relevanță, în cauză, faptul că inițial defuncta avea intenția să o remunereze cu o sumă de bani pe pârâtă, în schimbul îngrijirilor, pentru ca mai apoi să se hotărască să o gratifice cu întreg patrimoniul său pe această persoană care sprijinit-o în ultima parte a vieții sale în condițiile în care a apreciat că rudele sale de sânge au manifestat doar dezinteres.
Raportat la cele mai sus reținute, apreciind că acțiunea civilă formulată este neîntemeiată în totalitate, instanța urmează a o respinge.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274-276 C.proc.civ. instanța va obliga reclamanții în solidar, la plata către pârâta a sumei de 5050 cu titlu de cheltuieli de judecată din care 50 de lei reprezintă onorariu expert Ș. A. și 5000 lei onorariu avocat.
Totodată, instanța va constata că suma de 4229,88 lei pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții C. L. domiciliată în mun. Cluj-N., ., ., T. G. domiciliată în Italia, Casal Grande, villa Lunga nr. 134 B, E. Romania, și T. M. V. domiciliată în Colonia F. nr. 3A, Cluj-N., jud. Cluj, prin mandatar Cimponieru S. A. având domiciliul procesual ales la Cimponieru S. A., domiciliată în Cluj-N., ., . împotriva pârâtei C. V. F. domiciliată în Cluj-N., ., . având ca obiect anulare testament.
Obligă reclamanții, în solidar, la plata către pârâta C. V. F. a sumei de 5050 cu titlu de cheltuieli de judecată din care 50 de lei reprezintă onorariu expert Ș. A. și 5000 lei onorariu avocat.
Suma de 4229,88 lei pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. IULIATOTH R.
Red./Dact. / F.I. 2 ex. 16.12.2015
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|
