Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 11379/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. Nr._/2015

Ședința publică de la 03 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. I.

Grefier T. A.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petent C. DE T. PUBLIC CLUJ-N. SA și pe intimat I.-I. TERITORIAL NR.4, având ca obiect plângere contravențională.

Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 26.11.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru azi, 03.12.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 09.07.2015 sub nr._, petenta C. DE T. PUBLIC CLUJ N. SA, cu sediul în Cluj N., . nr. 128 - 130, jud. Cluj, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în București, .. 38, Sector 1, cod fiscal_ și sediul procesual ales în Cluj N., . nr. 63, jud. Cluj, să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 22.06.2015, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.

În motivarea plângerii sale, petenta a relevat, în esență, că agentul instrumentator nu avea competența de a constata și sancționa fapta reținută în sarcina sa, fiind nesocotite dispozițiile art. 15 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, dat fiind că în cauză erau aplicabile prevederile art. 45 alin. (8) din Legea nr. 92/2007. Pe de altă parte, s-a evidențiat că actul a fost dresat în lipsă, fără a i se conferi posibilitatea de a face obiecțiuni, conform art. 16 alin. (7) din O. G. nr. 2/2001, respectiv fără ca acesta să fi fost semnat de un martor, potrivit art. 19 alin. (1) din același act normativ. În fine, referitor la sancțiunea stabilită, s-a învederat că este justificată înlocuirea amenzii cu avertismentul, conducătorul auto deținând atestat profesional, pe care nu l-a putut prezenta la momentul controlului, deși îl avea, iar în momentul în care a fost înfățișat inspectorului, i s-a comunicat că era prea târziu și că s-a întocmit nota de constatare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 5 alin. (5), 7, 15 alin. (1), 16 alin. (7), 19 și 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, respectiv ale art. 45 alin. (8) din Legea nr. 92/2007.

În probațiune, petenta a anexat un set de înscrisuri ( f. 7 - 10 ).

Plângerea a fost legal timbratǎ, fiind anexatǎ chitanța ce atestǎ plata taxei judiciare de timbru în sumǎ de 20 lei ( f. 11 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.

Intimatul a formulat la 03.08.2015 întâmpinare ( f. 17 - 23 ), solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea în întregime a procesului verbal contestat.

În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a învederat, în esență, că actul contestat a fost încheiat de către I. S. C. T. R., prin inspectorii săi, având deplină competență, raportat la împrejurarea că petenta a fost sancționată cu privire la regulile generale la transportul public contra cost, iar nu cu referire la regimul transportului public local. Totodată, s-a apreciat că au fost respectate prevederile art. 19 alin. (1) și (3) din O. G. nr. 2/2001, fiind indicat motivul lipsei obiecțiunilor reprezentantului legal și al martorului, iar sub aspectul temeiniciei procesului verbal, s-a învederat că fapta a fost corect delimitată, iar încadrarea juridică este just realizată. În ce privește sancțiunea aplicată, s-a considerat nu este oportună înlocuirea amenzii cu avertismentul.

În drept, s-au invocat H. G. nr. 69/2012, O. G. nr. 27/2011, O. M. T. I. nr. 980/2011, O. G. nr. 26/2011, H. G. nr. 995/2011, O. M. T. I. nr. 1088/2011, O. M. T. nr. 108/2010, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 92/2007, Legea nr. 51/2007, O. G. nr. 2/2001, respectiv art. 205 și 411 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

În probațiune, intimatul a anexat, în copie, un set de înscrisuri ( f. 24 - 33 ).

Petenta a înregistrat, la 21.09.2015, răspuns la întâmpinare ( f. 39 - 42 ), prin care a relevat argumentele care, în accepțiunea sa, confirmă împrejurarea că, în realitate, constatarea faptei și aplicarea sancțiunii au fost realizate de un organ necompetent.

În temeiul art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 22.06.2015 de către intimat ( f. 7 și 26 ), petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 4 pct. 57 din H. G. nr. 69/2012 și sancționată de art. 7 alin. (1) din același act normativ, fiind aplicată o amendă în sumă de 4000 lei, reținându-se că, în data de 19.06.2015, ora 16.30, în localitatea Cluj N., jud. Cluj, a fost oprit și verificat în trafic autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, utilizat de către C. de T. Public Cluj N. SA în baza copiei conforme nr._ a licenței de transport, condus de dl. F. A., având CNP_, în timp ce efectua transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate pe trafic național. La momentul controlului, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz, astfel: conducătorul auto efectua transport de persoane contra cost prin servicii regulate pe traseul cod M 42, Cluj N. - Sânnicoară, în baza licenței de traseu . nr. 0016, cu valabilitate până la 31.12.2018 și a foii de parcurs . nr._/19.06.2015, iar în urma verificării documentelor solicitate și prezentate de conducătorul auto F. A., s-a constatat lipsa de la bordul auto, la momentul controlului, a certificatului de competență profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat, fiind întocmită nota nr._/19.06.2015 cu privire la deficiențele constatate în urma controlului în trafic, semnată de conducătorul auto, căruia i s-a înmânat un exemplar.

Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior evidențiate.

Pe de altă parte, în ce privește criticile de nelegalitate formulate în cuprinsul plângerii și al răspunsului la întâmpinare, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate, din considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, mai întâi, relativ la aspectul că ar fi fost încălcate prevederile art. 16 alin. (7) teza I din O. G. nr. 2/2001, ca urmare a încheierii procesului verbal fără a i se aduce la cunoștință reprezentantului legal al petentei dreptul de a face obiecțiuni raportat la conținutul actului de constatare, este de reținut că în discuție ar fi o nulitate virtuală și condiționată de existența unei vătămări, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., or în cauza de față petenta a avut posibilitatea relevării mențiunilor pe care le-ar fi avut la întocmirea procesului verbal cu prilejul prezentului demers procesual, așadar valorificarea dreptului la apărare s-a putut realiza, efectiv, pe calea introducerii plângerii contravenționale. În același context, instanța observă că actul de constatare a fost încheiat în lipsa reprezentantului legal al petentei, care nu se afla de față la momentul dresării sale ( f. 7 și 26 ), or din reglementarea art. 16 alin. (7) teza I din O. G. nr. 2/2001, reiese, neechivoc, că norma citată este susceptibilă de a primi aplicare doar în cazul în care persoana sancționată este prezentă în momentul în care este încheiat procesul verbal, însă, în mod cert, nu aceasta era situația în cauza de față. Pe de altă parte, având în vedere textul de la art. 16 alin. (7) teza a II a din O. G. nr. 2/2001, ce stabilește că Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „ Alte mențiuni “, sub sancțiunea nulității procesului verbal, rezultă că, pentru a deveni efectivă partea finală a normei citate, se impune ca petenta să facă proba că a avut obiecțiuni, că agentul constatator a refuzat să le consemneze în procesul verbal și că acestea erau pertinente în raport de cele constatate, or, în cauza de față, nu a reieșit întrunirea cerințelor evidențiate, astfel că sancțiunea nulității nu poate interveni în legătură cu actul întocmit de către intimat.

În al doilea rând, din reglementarea art. 19 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 rezultǎ, în mod neechivoc, cǎ este posibilǎ încheierea procesului verbal în contextul în care reprezentantul legal al contravenientului refuză semnarea actului de constatare sau nu este prezent, pentru situația menționată legiuitorul stabilind obligația ca actul încheiat sǎ fie semnat de un martor, care sǎ confirme astfel modalitatea în care a fost dresat procesul verbal. Totuși, se impune a observa cǎ, potrivit art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod, or în actul contestat s-au precizat, explicit, împrejurǎrile pentru care nu a fost posibilǎ semnarea de un martor, respectiv procesul verbal s-a întocmit la sediul I. IT 4 Cluj N., unde nu s-a putut identifica nici un martor la fața locului, decât alt agent constatator, așadar au fost respectate prevederile art. 19 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Nu mai puțin, instanța apreciazǎ cǎ ar fi oricum în discuție o nulitate virtualǎ, condiționatǎ de existența unei vǎtǎmǎri produse petentei, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., vǎtǎmare care nu a fost însǎ probatǎ în prezentul litigiu contravențional.

În fine, referitor la aspectele legate de necompetența agentului constatator, este de observat că, într-adevăr, în baza art. 15 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori, însă, în temeiul art. 10 din H. G. nr. 69/2012, Inspecția, controlul și supravegherea modului de respectare a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale 3> Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 se efectuează în trafic și la sediul operatorilor de transport rutier/întreprinderilor de transport rutier în cont propriu/operatorilor economici care desfășoară activități conexe transportului rutier/furnizorilor și beneficiarilor de bunuri divizibile/centrelor de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere/școlilor de conducători auto/instructorilor auto autorizați de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R., denumiți în continuare inspectori, or, așa cum s-a relevat în precedent, petenta a fost sancționată pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 4 pct. 57 din H. G. nr. 69/2012, așadar, de vreme ce acțiunea reproșată a fost încadrată juridic ca reprezentând o contravenție incriminată de H. G. nr. 69/2012, în mod corect a fost realizată operațiunea de constatare și aplicare a sancțiunii de către un agent ce funcționează în cadrul intimatului, ansamblul argumentelor indicate în cuprinsul plângerii și al răspunsului la întâmpinare fiind nejustificate.

În acest sens, este de evidențiat că, în realitate, este lipsită de relevanță împrejurarea că petenta ar deține calitatea de operator de transport public local de persoane, iar activitatea desfășurată de aceasta ar fi supusă Legii nr. 92/2007, în circumstanțele în care, după cum s-a menționat anterior, dresarea procesului verbal nu a intervenit pentru o faptă incriminată de acest din urmă act normativ, când, într-adevăr, competența de constatare și aplicare a sancțiunii ar fi revenit persoanelor stabilite de art. 45 alin. (8) din Legea nr. 92/2007, ci, dimpotrivă, fapta percepută a fost calificată ca reprezentând o contravenție prevăzută de un alt act normativ, respectiv H. G. nr. 69/2012. Mai mult decât atât, nu prezintă importanță elementul că, în baza art. 2 din O. G. nr. 27/2011, Transportul public local efectuat în interiorul unei localități, precum și serviciul public de transport persoane, așa cum este definit în Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, se reglementează prin legi speciale, dat fiind că, în mod cert, doar cadrul normativ aplicabil transportului public local este instituit prin Legea nr. 92/2007, precum și abaterile specifice de la normele ce îl circumscriu, urmând ca, pentru aspectele care nu sunt precis delimitate prin actul normativ special, să devină incidente normele generale cu privire la efectuarea transportului rutier contra cost în România, respectiv cele care stabilesc contravențiile în materie, anume O. G. nr. 27/2011 și H. G. nr. 69/2012. Așadar, în măsura în care petenta este abilitată a efectua transport public local de persoane, activitatea desfășurată de aceasta este supusă atât actului normativ special în materie, respectiv Legea nr. 92/2007, ce va deveni incidentă în cazul nerespectării obligațiilor pe care aceasta le stabilește, însă urmează a primi aplicare și O. G. nr. 27/2011, cu referire la aspectele de ordin general pe care le implică transportul rutier de mărfuri sau persoane, iar în situația în care se constată abateri de la regulile impuse, regimul juridic al acestora, precum și calificarea lor ca reprezentând fapte incriminate drept contravenții se stabilește prin prisma H. G. nr. 69/2012. Prin urmare, rămâne esențial aspectul că, în baza unui principiu ținând de teoria generală a dreptului, norma specială se completează, pentru aspectele pe care nu le reglementează, cu textul general aplicabil în materie, afară de ipoteza în care ar exista o excepție instituită, expres, de puterea legiuitoare.

În același context, trebuie menționat că, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 92/2007, Pot executa transport public local de persoane și de mărfuri operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați, iar conform alin. (2) lit. a) și b) din cadrul aceluiași articol, Operatorii de transport rutier sunt deținători ai licențelor de transport eliberate de A.R.R. în condițiile legii. Aceștia pot fi: a) societăți comerciale înființate de autoritățile administrației publice locale sau de asociațiile de dezvoltare comunitară, deținătoare de licențe de transport valabile; b) societăți comerciale rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităților administrației publice locale, al căror capital social este deținut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar sau coproprietar de către unitățile administrației publice respective, deținătoare de licențe de transport valabile; ..., așadar, din reglementarea redată reiese, indeniabil, că operatorii care execută activități de transport public local de persoane sunt deținători ai licențelor eliberate de A. R. R., în condițiile legii, ceea ce presupune că, indiferent de calitatea lor de societăți sau companii înființate de autoritățile administrației publice locale sau derivate din reorganizarea regiilor autonome de interes local, operatorii de transport public local se supun atât reglementării speciale referitoare la activitatea în discuție, cât și celei generale, legate de transportul rutier contra cost, de vreme ce se impune a fi deținută licența de transport eliberată de A. R. R., or aceasta este și situația în cauză, petenta fiind beneficiar al copiei conforme nr._ pentru transportul internațional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terț, eliberată de Autoritatea Rutieră Română ( f. 28 ).

În fine, nu poate fi omisă împrejurarea că, spre deosebire de cele susținute de petentă, nu este posibilă o sancționare succesivă pentru aceeași faptă, în baza celor două acte normative aplicabile, în circumstanțele în care nu există o suprapunere între abaterile pe care H. G. nr. 69/2012 și Legea nr. 92/2007 le incriminează. Astfel, în baza art. 45 alin. (1) din acest din urmă act normativ, Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, patrimonială, civilă, contravențională sau penală, după caz, de unde decurge concluzia că, fără îndoială, actul normativ special incriminează contravenții prin referire la obligațiile instituite în sarcina operatorilor de transport public local, în cuprinsul său, fără a avea în vedere legea generală. Mai mult decât atât, este de observat că, potrivit art. 45 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 92/2007, Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, conducătorul auto, pentru următoarele fapte: a) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (5), art. 7 alin. (3), art. 11 alin. (2) și ale art. 13 alin. (2) privind refuzul de a prezenta la control documentele corespunzătoare, însă, spre deosebire de cele susținute de petentă, dincolo de diferența majoră legată de conținutul constitutiv al faptelor, trebuie remarcat că textul redat nu este susceptibil de a-și găsi aplicare în privința operatorului de transport public local, ci numai raportat la conducătorul auto, fiind în discuție o contravenție cu subiect activ special, astfel că răspunderea operatorului, pentru abateri cu un caracter general, ce nu reflectă obligații impuse potrivit Legii nr. 92/2007, rămâne a fi guvernată de H. G. nr. 69/2012.

În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, trebuie reliefat, cu titlu preliminar, că potrivit art. 4 pct. 57.5 din H. G. nr. 69/2012, Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: 57. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz: ... 57.5. certificatul de competență profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat, iar în baza art. 7 alin. (1) din același act normativ amintit mai sus, contravenția în discuție este sancționată cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române sau străin/străine, după caz .

Ținând seama de dispozițiile legale anterior redate și având în vedere proba cu înscrisuri administrată, instanța apreciază că starea de fapt consemnată în cuprinsul procesului verbal contestat corespunde fidel situației reale.

Astfel, mai întâi, este de relevat că, așa cum a rezultat din textul art. 4 pct. 57.5 din H. G. nr. 69/2012, este incriminată simpla omisiune a operatorului de transport rutier de a asigura existența la bordul vehiculului utilizat pentru realizarea transportului rutier contra cost a certificatului de competență profesională a conducătorului auto, ceea ce presupune că elementele de tipicitate ale contravenției se verifică în situația în care, la momentul controlului efectuat, prepusul operatorului nu este în măsură să prezinte acest înscris agentului instrumentator, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că, ulterior, s-ar face dovada că acesta exista, în materialitatea sa. În al doilea rând, instanța apreciază că, raportat la litigiul de față, petenta nu a făcut proba, potrivit art. 249 din C. proc. civ., că aspectele consemnate în actul de sancționare nu ar reflecta situația reală, neputând fi primite simplele sale susțineri în acest sens. De altfel, instanța constată că, după cum se poate observa din expunerea motivelor de fapt care au stat la baza promovării plângerii, conducătorul auto nu a putut prezenta atestatul profesional agentului instrumentator ( f. 4 ), iar aspectul că acesta ar fi fost deținut și înfățișat ulterior, la întoarcere, nu a rezultat din proba cu înscrisuri administrată și, totodată, se poate lesne observa că nota nr._ din data de 19.06.2015, întocmită în urma controlului efectuat, a fost semnată de conducătorul auto ( f. 27 ).

În consecință, față de elementele anterior învederate, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei există și întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 4 pct. 57.5 din H. G. nr. 69/2012 .

Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că, potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenind instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001.

În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observă, mai întâi, că amenda aplicată de către agentul constatator a fost stabilită prin raportare la minimul sancțiunii prevăzut de art. 7 alin. (1) din H. G. nr. 69/2012, pentru contravenția reținută în sarcina petentei fiind aplicată o amendă în cuantum de 4000 lei ( f. 7 și 26 ). În al doilea rând, nu poate fi negat că fapta imputată prezintă, în sine, un grad ridicat de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, acest aspect fiind evidențiat chiar de legiuitor, care a stabilit că acțiunile incriminate de art. 4 din H. G. nr. 69/2012 reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, element confirmat, de altfel, chiar prin limitele speciale ale sancțiunii stabilite în considerarea săvârșirii acestor fapte. În al treilea rând, este de subliniat că, în realitate, circumstanțele învederate de petentă, legate de împrejurarea că atestatul profesional al conducătorului auto ar fi fost deținut la bordul vehiculului și prezentat ulterior agentului instrumentator, nu au fost confirmate de proba cu înscrisuri administrată în cauză, așa încât, în asemenea condiții, instanța apreciază că s-a realizat o justă individualizare a sancțiunii de către agentul instrumentator, nefiind justificată înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.

În ce privește cheltuielile de judecată, este de reținut că, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, sens în care, având în vedere împrejurarea că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, după cum rezultă din textul legal anterior redat, instanța observă că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În consecință, ținând seama de ansamblul aspectelor anterior redate, potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată, actul dresat fiind temeinic și legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea formulatǎ de cǎtre petenta C. DE T. PUBLIC CLUJ N. SA, cu sediul în Cluj N., . nr. 128 - 130, jud. Cluj, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 22.06.2015 de către intimatul I. DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în București, .. 38, Sector 1, cod fiscal_ și sediul procesual ales în Cluj N., . nr. 63, jud. Cluj.

Menține în întregime procesul verbal contestat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea cǎii de atac urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Cluj N..

Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 03.12.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

M. I. T. A.

Red. / Tehn. MI

04.01.2016 - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA