Plângere contravenţională. Sentința nr. 3205/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3205/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 281/211/2014
Operator de date cu caracter personal - 3185
R.
JUDECǍTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr.3205
Ședința publică din 01.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. R.
GREFIER: F. C.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe petentul P. I. S., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, intervenientul forțat C. C. și asigurătorii S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. și S.C. E. asigurare REASIGURARE S.A., având ca obiect - plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25.03.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, 01.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /08.01.2014 petentul P. I. S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/30.12.2013, prin care i-au fost aplicate sancțiunea avertismentului, precum și 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.108 alin.1 lit.b pct.4 din O.U.G. nr.195/2002.
În motivare, petentul a invocat netemeinicia procesului-verbal de contravenție contestat, arătând, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, întrucât se deplasa în trafic cu autoturismul, iar în fața sa, după mai multe viraje și depășiri exagerate, a apărut un autoturism care a frânat brusc. Din dinamica producerii accidentului se poate trage concluzia că vinovat este conducătorul auto, raportat la părțile auto unde s-au produs avariile la cele două autoturisme.
În drept, au fost invocate disp. O.U.G. nr.195/2002, O.G. nr.2/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 19.02.2014 (filele 8, 9), intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, arătând că procesul-verbal de contravenție în litigiu a fost legal și temeinic întocmit, atât sub apectul existenței contravenției reținute în sarcina petentului, cât și din punct de vedere al individualizării sancțiunii aplicate.
În drept, au fost invocate disp. art.205-206, art.249, art.223 alin.3 și 315 alin.1 N.C.P.C., O.U.G nr.195/2002, art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001.
La data de 13.03.2014 petentul a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea formulată de către intimat (filele 15 - 18), în cuprinsul căruia a invocat nulitatea procesului-verbal de contravenție contestat pentru nerespectarea dreptului său de a formula obiecțiuni prevăzut de art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001.
Cât privește temeinicia procesului-verbal în litigiu, a arătat că nu corespunde adevărului că nu a respectat distanța suficientă față de autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și nici aceea că acesta din urmă circula regulamentar. În realitate, conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ l-a depășit, a pătruns pe sensul său de mers și a frânat brusc în fața sa, deși nu exista niciun obstacol.
În drept, au fost invocate prevederile legale mai sus menționate, precum și disp. art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 și cele ale art.54 alin.1 din O.U.G nr.195/2002.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intervenientului forțat (fila 46), precum și proba testimonială cu martorul R. T. (74).
Analizând materialul probator al cauzei, instanța reține următoarele:
La data de 30.12.2013 a fost întocmit de către un polițist din cadrul I.P.J. Cluj - S.P.R. II Apahida procesul-verbal de contravenție . nr._ prin care petentului i-au fost aplicate sancțiunea avertismentului, precum și 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.108 alin.1 lit.b pct.4 din O.U.G. nr.195/2002, și anume pentru faptul că în ziua respectivă, în jurul orei 1510, a condus autoutilitara marca Mercedes cu nr._ pe DN 1C E576, din direcția Cluj-N. spre D., în com. Apahida, . a păstrat distanța față de autoturismul marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a tamponat în partea din spate, avariindu-se ambele autovehicule; procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent, iar la rubrica “Alte mențiuni” s-a consemnat că acesta poseda o poliță RCA aflată în perioada de valabilitate, însă nu a fost de acord să se efectueze despăgubirea în baza acesteia.
Examinând în acest context mai întâi legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sub sancțiunea nulității absolute.
Cât despre motivul de nulitate invocat de către petent, constând în nerespectarea disp. art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001, instanța îl apreciază ca fiind neîntemeiat, întrucât împrejurarea că în cuprinsul actului de constatare nu au fost consemnate obiecțiunile contestatorului cu privire la fapta reținută în sarcina sa, chiar reală, nu ar putea fi de natură să-i cauzeze acestuia o vatămare care sa nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, dreptul la aparare al petentului fiind pe deplin respectat prin posibilitatea sa de a invoca în cuprinsul plângerii formulate toate apărările și obiecțiunile în legatură cu situația de fapt reținută prin procesul-verbal în litigiu.
În ceea ce privește însă temeinicia actului de constatare în litigiu, instanța reține mai întâi că în materie contravențională - în lumina jurisprudenței recente a Curții Europeane a Drepturilor Omului care a statuat că prezumția de nevinovăție - una din garanțiile specifice ale dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenție (și implicit, corolarul acesteia, exprimat în adagiul „in dubio pro reo”) trebuie să guverneze și domeniul dreptului contravențional, în măsura în care o faptă din sfera acestei forme de ilicit juridic poate fi calificată ca fiind „o acuzație în materie penală” (în sensul autonom al acestei noțiuni convenționale europene) - situația de fapt consemnată în actul de constatatare a contravenției trebuie confirmată prin administrarea de probe, ce cad în sarcina agentului constatator, iar aceasta independent de faptul dacă respectiva contravenție a fost sau nu constatată ex propriis sensibus de către agentul constatator.
Or, în cauza dedusă judecății intimatul nu a produs nicio dovadă în sensul confirmării celor reținute în sarcina petentului.
În schimb, martorul R. T. - persoană care a observat în mod direct dinamica producerii accidentului rutier în litigiu, aflându-se în apropiere la momentul producerii acestuia și care, conform propriilor susțineri, nu îi cunoștea anterior datei accidentului pe niciunul dintre cei doi conducători auto implicați - a confirmat versiunea expusă de către petent atât în cadrul prezentului litigiu, cât și prin declarația scrisă dată în fața agentului constatator cu ocazia încheierii procesului-verbal de contravenție (fila 12), relatând faptul că imediat după efectuarea manevrei de depășire a autoutilitarei conduse de către contestator autoturismul condus de către intervenientul forțat a frânat brusc în fața acestuia, deși în fața sa nu exista niciun obstacol.
De altfel, instanța reține că în cadrul probei cu interogatoriul său intervenientul forțat a recunoscut că după ce a depășit autocamionul condus de către petent a frânat, deși în fața sa nu se afla niciun alt autovehicul sau obstacol, motivul pentru care a frânat fiind acela de a-l lăsa pe petent să-l depășească (fila 46, pct.4 și 5).
Instanța consideră însă că această explicație în ceea ce privește motivul efectuării manevrei de frânare oferită de către intervenient nu este una credibilă, în condițiile în care din niciuna din probele existente la dosar (respectiv declarațiile scrise ale celor doi conducători auto și depoziția martorului R. T.) nu reiese faptul că după ce a fost depășit de către intervenient petentul ar fi inițiat, la rândul său, o manevră de depășire sau că măcar ar fi semnalizat o astfel de intenție).
Ca atare, pentru considerentele expuse, instanța apreciază că în speță se impune concluzia în sensul că situația de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție nu corespunde realității și, prin urmare, că în mod neîntemeiat a fost reținută în sarcina contestatorului săvârșirea contravenției menționate în acest proces-verbal.
Față de considerentele mai sus expuse și apreciind că plângerea dedusă judecății în acest dosar este în mod vădit întemeiată, instanța, în baza disp. art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, o va admite și va anula procesul-verbal de contravenție . nr._/30.12.2013.
Având în vedere și disp. art.453 alin.1 N.C.P.C., precum și taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial achitate de către petent, conform dovezilor existente la dosar, instanța va obliga intimatul și intervenientul forțat, ca părți aflate în culpă procesuală, la plata către petent a sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, iar 400 lei reprezentând onorariu avocațial).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul P. I. S., cu domiciliul procesual ales la sediul C.. Av. A. M., situat în, Cluj-N., . nr.93, ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, intervenientul forțat C. C., cu domiciliul în Beclean, ..94, jud. Bistrița Năsăud și asigurătorii S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A., cu sediul în București, ..80-84, sector 1 și S.C. E. ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în com. Voluntari, .. 10, Global City Business Park, Cladirea O23, etaj 4, jud. Ilfov.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/30.12.2013.
Obligă intimatul și intervenientul forțat la plata către petent a sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, iar 400 lei reprezentând onorariu avocațial).
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea apelului se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2762/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2763/2015. Judecătoria... → |
|---|








