Plângere contravenţională. Sentința nr. 3952/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3952/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 21924/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 3952/2015

Ședința publică de la 23 Aprilie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier T. P.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal al cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond sunt consemnate în încheierea de sedință din data de 16.04.2015 care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru azi, 23.04.2015.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 13.10.2014, sub nr. de mai sus, formulată de petenta . a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.09.2014 încheiat agent constatator din cadrul de intimatei C.N.A.D.N.R. – CESTRIN,cu chletuieli de judecata.

În motivarea plângerii petenta a arătat, în esență, că procesul verbal nu poarta semnatura agentului constatator astfel ca acesta este lovit de nulitate absoluta.

In drept a invocat dispozițiile art.17 din OUG nr.2/2001

In probațiune au fost depuse înscrisuri.

Intimata CNADNR S.A. a depus la data de 06.11.2014 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii,pentru motivele de fapt si de drept expuse pe larg la f. 11-13.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți.

Analizând probele administrate in cauză,prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/22.09.2014 (fila 5) încheiat de agent constatator din cadrul de intimatei C.N.A.D.N.R. – CESTRIN, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 625 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat . nr._/13.01.2015, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente.

Instanța constată încălcarea dispozițiilor art. 17 O.G. nr. 2/2001 sub aspectul lipsei semnăturii olografe a agentului constatator ce atrage nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, în acest sens fiind și Decizia R.I.L. a Î.C.C.J. nr. 6 în dosarul nr. 14/2014, potrivit căreia procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din aceeași ordonanță a Guvernului, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

12>>>Pe cale de consecință instanța va admite plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.09.2014,conform dispozitivului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, petentul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, prin cererea de chemare în judecată.

Petenta a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces, respectiv 370 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (20 lei – f.3) și onorariu avocat (350 lei – f.4).

Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga intimata la plata către petenta a sumei de 370 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contraventionala formulata de petenta . cu sediul in mun. Cluj-N. . jud.Cluj in contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN cu sediul in mun.Bucuresti, .. 401A, sector 6, Bucuresti.

Anuleaza procesul verbal . nr._/22.09.2014 încheiat de agent constatator din cadrul intimatei.

Obliga intimata sa achite petentei suma de 370 lei cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.

Cererea si motivele de apel se depun la instanta a carei hotarâre se ataca.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 23 Aprilie 2015.

JUDECATOR, GREFIER,

S. C. T. P.

Red./Tehnored. S.C- jud./19.06.2015/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3952/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA