Plângere contravenţională. Sentința nr. 3881/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3881/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 31813/211/2011*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
O.D.C.P.3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3881/2015
Ședința publică din 21.04.2015
Instanța constituită din :
JUDECĂTOR: G. I.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul B. I. in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._ din 17.11.2011.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 17.03.2015 s-a depus răspuns din parte intimatului din care rezultă că nu dețin datele de identificare ale agentului de poliție locală care s-a aflat la fața locului la momentul constatării faptei contravenționale.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 29.11.2011 de către petentul B. I. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDEȚEAN CLUJ, s-a solicitat anularea procesului-verbal atacat, exonerarea de la plata amenzii de 402 lei, și a măsurii reținerii permisului de conducere, restituirea permisului.
În motivare a arătat că din procesul-verbal rezultă că la data de 17.11.2011 în jurul orei 11:00, a circulat pe raza localității Cluj-N., și a fost somat de către agentul de poliție să oprească și nu a respectat ordinele acestuia, în sensul că nu a respectat ordinele date de a opri într-un anumit loc. De asemenea s-a reținut că nu purta centura de siguranță.
În continuare a arătat că nu putea opri în locul în care dorea agentul constatator să oprească, deoarece bloca atât circulația cât și activitatea de ridicare a unui autovehicul, dar imediat ce a trecut de locul indicat mai sus, a semnalizat dreapta și a oprit. A arătat că dacă ar fi cum a zis agentul constatator și nu ar fi oprit nu ar fi putut să îi încheie procesul-verbal pe loc, ori dacă acesta a fost încheiat la fața locului este clar că a oprit la semnalizarea agentului de poliție. A arătat că nu a oprit imediat lângă agent, deoarece, așa cum a arătat deja, ar fi blocat . de asemenea nici fapta de a circula fără a avea centura de siguranță pusă nu este adevărată, aspect ep care îl va dovedi cu martorul care a fost în autovehicul.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile OG nr.2/2001.
Petentul, în conformitate cu art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a anexat copia de pe procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției (f. 6).
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din același act normativ.
Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului. Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.
A arătat că întrucât fapta comisă de către contravenient a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face totodată dovada până la proba contră. A mai arătat că petentul nu a prezentat o explicație rezonabilă motivului pentru care agentul constatator ar fi întocmit actul cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
În drept au fost invocate prevederile art. 115-118 C. proc. civilă.
În probațiune a depus: copie proces verbal (f.11), raport agent constatator (f.12)
Prin instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba cu martorul M. A. M. (f.20).
Prin sentința civilă nr. 629/2013 pronunțată de către prima instanță în ședința publică din data de 15.01.2013, a fost admisă plângerea și anulat procesul-verbal (f.23). Pentru a pronunța acestă soluție, prima instanță a reținut că procesul-verbal este ilizibil și nu se poate constata dacă acesta conține mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.
Prin decizia nr. 507/R/2014 pronunțată de către Tribunalul Cluj în recurs, a fost casată hotărârea primei instanțe și trimisă cauza spre rejudecare (f.19 dosar recurs).
Cererea a fost înregistrată din nou pe rolul acestei instanțe sub nr._, în rejudecare, la data de 30.06.2014.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, a dispus readministrarea probe cu martorul M. A. M. (f.12).
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 17.11.2011 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 201 lei și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile, reținându-se in sarcina sa că în data de 17.11.2011 a condus auto cu nr._ pe . să poarte centura de siguranță. De asemenea a refuzat să oprească la semnalul agentului de poliție, oprindu-se doar în momentul în care a fost blocat, faptă prevăzută de art. 108 alin.1 lit. a din OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, respectiv faptă prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. f din același act normativ.
În procesul-verbal de contravenție s-a menționat de către agentul constatator că petentul se afla singur în autovehicul.
Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a semnat procesul-verbal cu mențiuni.
În drept, conform art. 108 alin.(1) lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție care atrage 2 puncte de penalizare, nerespectarea obligatiei de a purta, in timpul circulatiei pe drumurile publice, centura de siguranta ori castile de protectie omologate, dupa caz.
Art. 99 alin. (2) din OUG nr. 195/2002, prevede că amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).
De asemenea, potrivit art. 100 alin. 3 lit. f din OUG nr. 195/2002, nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai.
În speță, verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de către intimat la data de 17.11.2011, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța arată că, situațiile care atrag nulitatea absolută a procesul verbal sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea sa.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța arată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța reține că starea de fapt consemnată de către agentul constatator a fost constatată de către agentul constatator prin propriile simțuri, procesul-verbal bucurându-se astfel de prezumția de temeinicie recunoscută de lege, petentului revenindu-i sarcina să dovedească contrariul.
În acest sens, instanța constată că în primul ciclu procesual, deși în procesul-verbal de contravenție s-a consemnat faptul că petentul se afla singur în autovehicul, totuși martorul M. A.-M. a declarat că se afla cu petentul în autovehicul și că de autovehicul s-a apropiat un agent de poliție care i-a solicitat actele mașinii și autorizația pentru folia de pe lunetă. Deoarece în față se ridica un autovehicul circulația era oprită în acel moment. După ce s-a dat drumul la circulație, petentul a oprit pe dreapta și i s-a înmânat procesul-verbal (f.20).
În data de 10.03.2015, cu ocazia reaudierii, martorul M. A. M. a declarat că de fapt, după ce au luat virajul la dreapta de pe .. I. C., circulația era blocată, deoarece în față se ridica un autovehicul, și după ce a stat cca. 3-4 min, a coborât din mașină și a mers pe jos înspre destinație, trecând pe lângă agenții de poliție, fără să mai cunoască amănunte suplimentare (f.12).
Având în vedere cele două declarații, instanța constată că starea de fapt reținută de agentul constatator este corectă, nefiind combătută de către probele administrate de pârât. Mai mult, din cele două declarații date de către martor (f. 12 dosar rejudecare, f. 20- din primul ciclu procesual), rezultă că există suspiciuni puternice de săvârșire a infracțiunii de mărturie mincinoasă, urmând a se procedat potrivit prevederilor legale.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul B. I., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ și în consecință va menține procesul verbal . nr._ încheiat la 17.11.2011 de către organul constatator I.P.J. Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul B. I., cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., . la av. Gaziuc T., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj.
Menține procesul verbal . nr._, întocmit de către agentul constatator la data de 17.11.2011.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
I. G. M. M.
Red.Dact/I.G../2 ex/29.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3402/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3267/2015. Judecătoria... → |
|---|








