Pretenţii. Sentința nr. 6012/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6012/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 3115/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6012/2015

Ședința publică de la 15 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Grefier R.-I. P.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta A. DE P. ..39-41, . contradictoriu cu pârâții S. V. și S. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta reclamantei av. U. L. M., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 131 C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.

În temeiul art. 238 C. pr. Civ. apreciază durata procedurilor la un termene de judecată.

Reprezentanta reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 255 si art. 258 C.pr.civ instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile de formulat sau probe de administrat, declara închisa faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei reprezentantei reclamantei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta A. DE P. CALEA DOROBANȚILOR NR. 39-41, . în contradictoriu cu pârâții S. V. ȘI S. M., obligarea pârâților la plata sumei de 2.504,63 lei format din debit principal și penalități de întârziere lei sumă ce reprezintă: 1.656,63 lei contravaloarea cheltuielilor comune de întreținere în perioada martie 2013 - februarie 2014; 848,31 lei penalități de întârziere.

În fapt, pârâții în calitate de proprietar al apartamentului nr. 35 din CALEA DOROBANȚILOR nr. 39-41, . în perioada februarie 2013 - decembrie 2014 de utilități: apă caldă, apă rece, canalizare, salubritate, gaze naturale, ș.a.

Întrucât imobilul din CALEA DOROBANȚILOR nr. 39-41, . tip condominiu, aceste utilități sunt furnizate prin intermediul Asociației de proprietari, care are perfectate în acest sens contracte cu furnizorii.

În temeiul art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine șa cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Pârâții nu și-au respectat această obligație, acumulând un debit în sumă de 2.504,63 lei format din debit principal și penalități de întârziere.

Pentru nerespectarea termenului de plată a cheltuielilor comune solicită obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale a Asociației de P. cu prevederile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, așa cum au fost calculate mai sus.

Mai arată că urmare a neachitării cheltuielilor de către pârât și de către alți locatari debitori împotriva cărora – de asemenea – a formulat cereri de chemare în judecată imobilul riscă să fie debranșat de la furnizarea utilităților – întrucât tot fondul de rulment a fost utilizat pentru acoperirea debitelor acestora – fapt care se va răsfrânge negativ și asupra locatarilor care sunt buni platnici.

Întrucât pârâta, prin neplata la timp de mai multe luni a contravalorii utilităților de care a beneficiat, a adus atingere dreptului de proprietate al tuturor celorlalți proprietari din condominiu, consideră că și-a exercitat cu rea-credință drepturile de a se bucura și a dispune de un lucru, depășind limitele legale (potrivit prev. art. 18 din Legea 230/2007 „proprietarul este obligat sa mențină proprietatea sa individuala, apartament sau spațiu cu alta destinație decât aceea de locuința, in stare buna, pe propria cheltuiala. Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate . celorlalți proprietari din condominiu”.

Datorită acestui fapt, solicită să se dispună debranșarea apartamentului 22 de la rețelele comune de utilități și obligarea pârâtei să permită accesul în apartament pentru efectuarea debranșării de la instalațiile comune de alimentare cu agent termic pentru încălzire și apă caldă menajeră, apă rece, gaz metan și obligarea acesteia să suporte contravaloarea lucrărilor de debranșare ce se vor executa.

În drept: art. 18, 46-51 din Legea nr. 230/2007, HG 122 8/2007, art. 1349 C.civ.

Cererea este scutită de taxă de timbru.

În termenul legal, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Din analiza probelor de la dosar, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din listele de platǎ privind cheltuielile comune ale asociației de proprietari aferente lunilor martie 2013 - februarie 2014, pârâții S. V. ȘI S. M., proprietari ai apartamentului nr. 7A din Cluj-N., CALEA DOROBANȚILOR nr. 39-41, ., înregistrează un debit restant total de 1.656,63 lei cu titlu de cheltuieli comune, determinat prin adiționarea sumelor datorate pentru fiecare dintre lunile incluse în perioada luată în considerare, avându-se în vedere și penalizările aferente, respectiv fondul de reparații

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Pe de altă parte, conform art. 50 alin. (1) din același act normativ, Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. În același context, este de relevat că, potrivitart. 49 alin. (2) din Legea nr. 230/2007, Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

În ce privește cauza de față, instanța observă că, deși pârâții dețin dreptul de proprietate asupra apartamentului cu nr. 35 din Cluj-N., CALEA DOROBANȚILOR nr. 39-41, . jud. Cluj, totuși până în prezent aceștia nu au achitat integral sumele reprezentând cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, aferente intervalului martie 2013 - februarie 2014, deși termenul stabilit pentru achitarea acestora este de mult timp împlinit, după cum se poate observa din cuprinsul listelor depuse de către reclamantă la dosar, în cuprinsul cărora este indicat termenul de plată, așa încât înregistrează un debit restant de 1.656,63 lei, după cum s-a arătat mai sus. Pe de altă parte, deși au fost legal citați, pârâții nu s-au prezentat pentru a fi administrată proba cu interogatoriul, or această atitudine procesuală este apreciată de către instanță ca un început de dovadă în folosul reclamantei, în baza art. 358 din C. proc. civ., ce se coroborează cu elementele de fapt ce au rezultat din proba cu înscrisuri administrată. Mai mult decât atât, față de data scadenței obligației de plată a cheltuielilor comune, astfel cum aceasta a fost indicată în fiecare listă, instanța constată că este întrunită și cerința stabilită de art. 50 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, referitoare la neplata cotelor de contribuție mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit pentru achitarea lor, așadar pretențiile reclamantei sunt întemeiate, pârâtul nefăcând proba executării obligației de rezultat la care era ținut, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007.

În ce privește penalitățile de întârziere aferente perioadei martie 2013 - februarie 2014, care au fost incluse în debitul pretins de către reclamantă, instanța observă că, potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În consecință, față de cele anterior relevate, cererea formulată urmează a fi admisă, iar pârâții vor fi obligați la plata sumei 1.656,63 lei cu titlu de contribuție la cheltuielile comune ale asociației de proprietari, corespunzătoare perioadei februarie 2013 - decembrie 2014 si 848,31 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, fond de reparații și penalizările aferente.

Potrivit art. 453 C.pr.civ. pârâții vor fi obligați la cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Calea de atac și motivele se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. CALEA DOROBANȚILOR nr. 39-41, bl. C, C._ în contradictoriu cu pârâții Ș. V., Ș. M., cu dom. în Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 39.41, . A, jud. Cluj.

Obligă pârâții să achite reclamanților despăgubiri în sumă de 1.656,63 lei din care suma de 1.656,63 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei februarie 2013 – decembrie 2014 și suma de 848,13 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei de neplată.

Obligă pârâții să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2015.

JUDECĂTOR, GREFIER

C. M. C. R. I. P.

Red. C.M.C./C.M.C., 4 ex., 2015-06-18

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6012/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA