Plângere contravenţională. Sentința nr. 6231/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6231/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 5618/211/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA C. - N.
C.-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 596.110 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6231/2015
Ședința publică din data de 18.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: A. JOSZA
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul C. I. împotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Având în vedere dispozițiile art. 131 N.C.P.C., instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 24.03.2015, petentul C. I. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.03.2015, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C..
În fapt, petentul a arătat că starea de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, întrucât nu a săvârșit faptele reținută în sarcina sa.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată.
În probațiune, petentul a atașat în copie un set de înscrisuri (f. 2-4).
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare, (f. 10-11) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal întocmit.
În fapt, intimatul a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției este temeinic întocmit, iar acest act de constatare face deplina dovadă a situației de fapt, până la proba contrară, sarcina probei conform 249 N.C.P.C. revenindu-i petiționarului și nu intimatului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205, art. 206, art. 249, art. 250 N.C.P.C., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
În probațiune, s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 12-13).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.03.2015, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 195 lei (195 + Avertisment), pentru săvârșirea:
- faptei prevăzute de art. 99 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 99 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată,
- faptei prevăzute de art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 99 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
întrucât în data de 18.03.2015, orele 22:15 a circulat pe Autostrada Transilvania km 51+200m, pe sensul de mers T.-G., având defecțiuni la sistemul de lumini la remorca cu numărul de înmatriculare_ . De asemenea, petentul a schimbat banda de mers fără a semnaliza, la ieșirea de pe autostradă.
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, față de data înregistrării pe rolul Judecătoriei C.-N..
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Instanța mai reține că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea:
- contravenției prevăzute de art. 99 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 99 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată,.
- contravenției prevăzute de art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 99 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Instanța reține că petentul, nu a solicitat administrarea niciunei probe în susținerea afirmațiilor sale, în raport de disp. 249 coroborat cu art. 254 rap. 194 lit. e) N.C.P.C., astfel că nu a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
Instanța va avea în vedere că procesul-verbal a fost semnat de petent cu mențiunea: „Recunosc fapta”, iar prin plângere a susținut că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul procesului-verbal de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 N.C.P.C., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 corob. cu art. 258 N.C.P.C., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 249 N.C.P.C. doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată, este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care au fost săvârșite faptele și mijloacele de săvârșire a acestora, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.03.2015 formulată de petentul C. I., cu domiciliul în loc. P., nr. 102, jud. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C.-N., ., jud. C., ca fiind neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul C. în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P.A. Josza
Red./Dact./A.P./4 ex./19.06.2015
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 08-06-2015, Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 5590/2015. Judecătoria... → |
|---|
