Plângere contravenţională. Sentința nr. 6822/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6822/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 6822/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6822/2015
Ședința publică din 3 iulie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V. V.
GREFIER: L.-M. M.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale înaintate de petenta M. M. V. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - C., privind procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 16.02.2015.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța reține că Oficiul Județean de Poștă Cluj a depus înscrisurile solicitate și, în consecință, reține cauza în vederea pronunțării asupra excepției tardivității, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.04.2015, sub nr._, petenta M. M. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, anularea procesului-verbal . nr._ încheiat de către intimată la data de 16.02.2015.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că lipsa oricărei dintre mențiunile prevăzute la art. 17 OG nr. 2/2001 atrage nulitatea procesului-verbal. A fost invocată minuta Deciziei nr. 6/16.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 14/2014 prin care s-a stabilit că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 OG nr. 15/2002 transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
A mai susținut petenta că nu i s-a acordat dreptul de a formula mențiuni cu privire la pretinsa contravenție. În plus, nu există panouri care să anunțe care sunt drumurile unde rovinieta este obligatorie.
În drept, cererea nu a fost întemeiată.
În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 OUG nr. 80/2013, astfel cum reiese din înscrisul depus la dosar. (fila 3)
La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: copie de pe procesul-verbal de constatare a contravenției (fila 3) și articol de presă privind recursul în interesul legii. (filele 5-6)
Prin întâmpinarea depusă la data de 27.04.2015, intimata a arătat că procesul-verbal contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002 coroborat cu OG nr. 2/2001. Acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei.
Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001 reiese că procesul-verbal este întocmit cu respectarea prevederilor legale, conținând mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic.
A mai susținut intimata că orice act juridic, inclusiv deciziile ICCJ, se aplică destinatarilor doar pentru viitor. În consecință, efectele deciziei ICCJ vizează doar actele ce urmează să fie înfăptuite în viitor.
În probațiune, în susținerea apărărilor sale, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr.455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.
În probațiune, în susținerea apărărilor sale, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR (filele 15-17), dovada comunicării (fila 13) și certificat calificat pentru semnătură electronică (fila 12)
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 14.05.2015, petenta a arătat că legea nu interzice aplicarea semnăturii electronice pe înscrisuri electronice însă înscrisurile electronice sunt destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic.
A mai susținut pârâta că fotografia depusă în probațiune de către intimată nu constituie probă din moment ce nu este vizibilă culoarea mașinii, șoferul sau direcția de mers.
La termenul din ședința publică din data de 05.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității plângerii contravenționale.
La data de 01.07.2015, Oficiul Județean de Poștă Cluj a comunicat adresa nr. 499/30.06.2015. (fila 39)
Prin cererea depusă la data de 30.06.2015, petenta a învederat instanței că înțelege să invoce excepția prescripției executării amenzii. Procesul-verbal a fost întocmit la data de 16.02.2015 pentru o faptă petrecută în urmă cu aproximativ 3 luni.
Deliberând cu prioritate asupra excepției tardivității plângerii contravenționale, potrivit dispozițiilor art. 248 C.proc.civ., instanța reține următoarele:
În drept, potrivit art. 31 alin 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Așadar, instituind calea de atac ce poate fi promovată împotriva actului de constatare și sancționare contravențională, legiuitorul stabilește și un termen imperativ în care poate fi introdusă plângerea, a cărui nerespectare atrage respingerea sa ca fiind tardiv formulată.
Pe de altă parte, în acest context trebuie să fie avute în vedere și dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., care determinând modalitatea de calcul a termenelor procedurale pe zile, statuează că nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, respectiv prevederile alin. (2) din cadrul aceluiași articol, în temeiul cărora Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează. Totodată, art. 182 alin. (1) din C. proc. civ. dispune că Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
Instanța reține că la dosarul cauzei s-a depus dovada afișării procesului-verbal. (fila 32).
Instanța reține că procesul-verbal a fost legal comunicat petentei la data de 05.03.2015, astfel cum se poate observa din mențiunile inserate în cuprinsul procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare. Astfel cum reiese din adresa emisă de Oficiul Județean de Poștă Cluj (fila 39), s-a încercat comunicarea procesului-verbal prin scrisoare recomandată însă comunicarea a fost avizată de factorul poștal la data de 24.02.2015. Din înștiințarea din data de 24.02.2015, depusă la fila 13, rezultă că petentei i s-a pus în vedere să se prezinte în termen de 5 zile pentru a ridica scrisoarea recomandată, procedându-se ulterior la afișarea procesului-verbal. Prin urmare, instanța reține că procesul verbal a fost comunicat petentei în modul prevăzut de lege la data de 05.03.2015, iar că de la acea dată trebuie calculat termenul de 15 zile pentru formularea plângerii contravenționale.
Aplicând regulile instituite de art. 181 și art. 182 C.pr.civ., instanța reține că ultima zi în care petenta ar fi putut formula în termen plângerea contravențională este 23.03.2015. Întrucât plângerea a fost formulată la data de 01.04.2015, instanța reține că plângerea contravențională ce face obiectul prezentului dosar a fost formulată tardiv, cu depășirea termenului prescris de lege.
În concluzie, cum art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 stabilește în sarcina instanței obligația de a verifica dacă plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de lege și cum în cauza de față acest termen era deja împlinit la data depunerii plângerii, instanța urmează să admită excepția tardivității, invocată din oficiu și în consecință, va respinge plângerea contravențională formulată de petenta M. M. V. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 16.02.2015 întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Raportat la efectul peremptoriu al admiterii excepției tardivității formulării cererii, instanța nu va mai trece la soluționarea fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, excepție invocată din oficiu.
Respinge ca fiind tardiv introdusă plângerea formulată de către petenta M. M. V. (căsătorită OLOSUTEAN), CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 16.02.2015 de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, CUI_, J_, cu sediul în București, .. 401A, Sector 6.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2015.
JUDECATOR, GREFIER,
I. V. V. L.-M. M.
Red. I.V.V. 2 ex/07.07.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6745/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6761/2015.... → |
|---|








